vineri, 8 ianuarie 2016

"Capcana I" (Rephelimii #2) de Simona Stoica

Descrierea: 
Nu sunt o victimă.
– Shade Hollow –

Nu sunt un asasin.
– Jack Harper –

Nu sunt un trădător.
– Malek Hellfire –

Sunt un Rephelim.
Și Moartea e Stăpâna mea.


Recenzia: Probabil că am mai menționat acest lucru odată – de fapt, sunt sigură că da –, când am spus că voi face tot posibilul să citesc doar câte o carte pe an, din seria „Rephelimii”. Simona a publicat cele două volume din Capcana la Gaudeamus, anul trecut, în luna Noiembrie. Puteam foarte bine să continui cu cititul la ea, deoarece finalul din Provocarea m-a lăsat complet mască și în ceață, plus că începuse să îmi placă din ce în ce mai mult lumea pe care o crease scriitoarea. Dar, nu – vă spun că m-am încăpățânat și nu am făcut-o. Dar citind asta, poate că o să vă întrebați: păi, și crezi că acum ți-ai făcut un bine, deoarece dacă zici că vei citi doar o carte din serie, în fiecare an, înseamnă că de partea a treia – Alegerea – te vei apuca tocmai la anul. Mda, îmi cam place să mă chinui, să mă fac să sufăr, să văd până unde îmi sunt limitele în literatură. Vă spun sincer, dacă știam că o să devină din ce în ce mai bună, și că o să ajungă să-mi placă atât de mult, aș fi așteptat până s-ar fi strâns toate cărțile – și sunt opt în total. Poate, așa, nu aș mai fi devenit atât de dură cu mine; vreau să fac tot posibilul să rămân conectată cu lumea asta, cât de mult se poate. Așa că, Simona, sper ca la Bookfest să apară primul volum din noua serie, iar tocmai la Gaudeamus să ajungem să pipăim cartea – cărțile, de fapt – cu numărul trei din „Rephelimii” Ca să am mai puțin timp de așteptat până în 2017. Cred că dacă ar fi așa, ceilalți fani ai tăi m-ar linșa, și ar crede că am cobit.  

Acum că am încheiat modul cum îmi voi face ritualul legat de această serie, având în vedere că am atâtea lucruri de spus despre acest volum, nu știu cum să o iau. Să încep să vorbesc strict în interiorul recenziei. Dar o să încerc să o iau cu începutul, cu ceea ce a spus Simona atunci când a lansat Capcana. (Pentru cei interesați de ce a spus, în totalitate, la Gaudeamus, am filmat lansarea, acesta fiind link-ul către postare.) Având în vedere că a fost prima carte din serie, Provocarea nu ne-a dezvăluit chiar tot ce ne-am dorit să știm despre Rephelimi, așa că Simona ne-a anunțat cu faptul că în Capcana vom fi mai lămuriți despre ce înseamnă cu adevărat termenul de rephelim, și ce implică el, nu doar ce știam de la suprafață. Și, într-adevăr, am reușit să-mi clarific niște enigme pe care le aveam, să fiu mai aproape de acei oameni, dar să-i și înțeleg mai bine. Și nu doar prin faptul că am aflat pentru ce fuseseră creați și ce ascundeau, dar am putut fi mai aproape de ei și sufletește. Oricum, nu cred că primul volum ne-a dezvăluit chiar tot, așa că mă aștept ca și în cel de-al doilea să mai aflu informații. Dar pe lângă acest aspect, scriitoarea ne-a mai dezvăluit un lucru – pe care cred că-l cunoșteau doar cei apropiați ei –, și anume că Provocarea a fost scrisă când avea șaisprezece ani, iar Capcana în primul an de facultate, astfel stilul ei fiind destul de diferit în aceste două cărți. Poate și din acest motiv nu am putut-o înțelege pe Desiree în Provocarea, deoarece mi se părea că era o fată mult prea iertătoare și ușor de manipulat, ce încă mai avea nevoie de maturizare. Și așa cum a spus Simona: cu dramele adolescentine.  Cu toate că și în Provocarea arăta că are un stil ușor matur, cu descrieri multe și un limbaj bogat, Capcana a fost puțin într-un altfel de stil de scriere. Adică, eu, una, am văzut schimbarea între cele două, se vede că este scrisă de o Simona mai înaintată în vârstă – mda, a sunat ca și cum aș fi făcut-o de șaptezeci de ani –, cu o experiență și mai mare și cu un alt mod de-a închega ideile, sau replicile personajelor. Deoarece conversațiile dintre protagoniști au fost mai mature. 

Povestea continuă la puțin timp după terminarea primei cărți, și cu toate că știam că Desiree nu ar fi pățit cu adevărat ceea ce ne-a lăsat scriitoarea să credem, a fost o reală plăcere să descopăr ce a devenit și ce a fost de fapt aceasta. ȘAm realizat niște chestii pe care la început nu le-am luat în calcul, și anume o schimbare chiar atât de bruscă de la ce a fost Desiree în Provocarea și ce-am descoperit în Capcana. Nu pot spune că nu mi-a plăcut – așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu un personaj care se schimbă, de ajungi să nu-l mai recunoști, și pare artificial în ochii tăi. Cred că asta simțea de fapt în sufletul ei, că provine dintr-o lume ca a lor, dar pielița pe care o avea pusă pe ochi, nu i-a dat voie să înțeleagă mai bine prin ce trecea. Și cu toate acestea, tot o necunoscută rămâne pentru ceea ce știu Rephelimii. Dacă în prima carte – nu pot să nu fac o paralelă între cele două, deoarece practic sunt două personaje total diferite – nu am prea reușit să interacționez cu ea, să știu ce e în capul ei, ci mai mult mă enerva puținul interes pe care-l arăta, Desiree de acum mi-a stârnit niște noi sentimente pentru ea. Am compătimit-o ușor, mi-a fost milă de ea, și în ciuda puterii de care încerca să dea dovadă, parcă îmi venea să intru în carte și să-i spun: oprește-te și lasă-i să te ajute! Nu te mai încăpățâna să te gândești ce tabără să alegi, du-te acolo unde știu că vrei să mergi și-ți dictează inima, dar nu ești sigură dacă ea face la fel de bine precum creierul. M-am simțit ca și cum încercam să-mi îndrum copilul spre drumul cel bun. 

Și că tot sunt la capitolul Desiree, voi profita de acest lucru și o să vorbesc și despre altceva care o are în centru pe ea dar și pe încă cineva: Jack. Bineînțeles. Pentru că, așa cum am fost obișnuită de la începutul seriei și până acum, nu prea văd o Desiree fără Jack, dar nici un Jack fără Desiree. Cum suntem obișnuiți din alte cărți, cum că personajul principal – de preferabil o fată – se întâlnește cu un băiat, atracția este inconfundabilă și fără a te lăsa măcar să te obișnuiești cu ei, mergem în continuare pe premiza că se potrivesc, și că, până la finalul cărții – sau a seriei, acum depinde –, cu orice s-ar întâmpla în jurul lor, ei vor rămâne împreună. Și aici nu luăm în calcul doar cărțile strict romantice, cu puțină dramă familială, ci și cele științifico-fantastice, fantastice sau de alte genuri; mai nou și cele horror au un final romantic. Dar – în ciuda faptului că, recunosc, chiar le stă foarte bine împreună –, aceeași atracție nu o văd fiind aplicabilă și în cazul acestora. Am observat că în cazul lor este mai mult ceva științific – nu știu dacă am folosit chiar termenul cel mai bun –, ceva hărăzit, ca o obsesie pe care îi face să devină dependenți unul de celălalt. Și cu toate că nu vreau să se întâmple acest lucru – așa cum am spus mai sus, chiar îmi place combinația dintre ei –, eu nu prea le văd un final foarte bun, ca și cuplu; dacă vor fi vreodată așa. Cel puțin indiciile pe care le-am primit de-a lungul acestui volum, mi-au demonstrat că totul este posibil, așa că am luat în calcul și această variantă, ca nu cumva, la finalul seriei, durerea pe care o voi simți pentru ei, să fie atât de mare. Dar cum sunt de abia la început cu seria – mai am în față destul de multe volume –, mă aștept la orice, chiar la orice din partea Simonei. Și dacă ar fi să dau la o parte tot ce-am scris mai sus legat de dragostea lor obsesie – dacă această speculație nu ar exista în ochii mei –, aș spune că legătura dintre ei nu are o finalitate. Ar putea fi împreună pentru totdeauna. Sunt precum un singur corp când sunt împreună, și tind să cred că oricine ar încerca să-i despartă, să-i întoarcă unul împotriva celuilalt, nu vor avea sorți de izbândă. Așa că voi elimina pentru totdeauna faptul că ar putea deveni rivali. 

Legat de celelalte personaje, am destul de multe chestii de spus, așa că sper să le includ pe toate, în cât mai puține cuvinte, deoarece tind să cred că mă lungesc cam mult și vă obosesc. (Ce să-i faci? Când sunt în fața calculatorului sunt un om total diferit față de cel pe care l-ați putea vedea în fața voastră. Îmi reapar toate cuvintele în vocabular, nu mai sunt timidă.) Volumul nu a abundat în zeci de personaje noi, dar majoritatea care au apărut, mi-au stârnit interesul și sper să aflu cât mai multe informații despre ele. Nu știu dacă ar fi bine să le scriu numele – poate ar părea ca un spoiler –, dar o să încerc să mă descurc fără a-i menționa. La finalul unui anume capitol, Desiree întâlnește pe cineva care o va duce într-un loc unde se va întâlni cu altcineva. Ei bine, aceste două personaje m-au făcut foarte curioasă, intrigată să aflu mai multe despre ele. Mai ales cea din urmă, deoarece are ceva ce o diferențiază de celelalte. Ușor înfricoșătoare și cred că ascunde mai mult decât arată. Observ că totul devine din ce în ce mai complicat pentru toți din serie și cred că acestea două vor juca un rol foarte important. 

În afara personajelor noi, am început să interacționez și cu cele mai cunoscute, într-un alt mod decât cel de la început. De la începutul seriei am fost obișnuiți cu gândul că Malek este un personaj mai puțin plăcut de către cititori – nu vreau să mint, nici eu nu prea l-am suportat în Provocarea –, dar nu știu cum de impesia pe care mi-o făcusem la prima vedere despre el, în acest volum a început ușor, ușor să-și schimbe cursul. Am reușit să-l înțeleg într-un alt mod, să-l privesc dintr-o altă perspectivă, și pot spune că am reușit să-l văd în momentul acesta prin alți ochi. Am ajuns să-l înțeleg și să nu-i mai citesc replicile cu gândul că nu face decât să le chinuie viețile celorlalți și să-i încurce. Nu, deoarece pot spune că sunt într-o oarecare măsură de partea lui; până la un punct, bineînțeles. Așa cum se specifică și în descriere, Malek nu se consideră un trădător în ochii Rephelimilor, și aceeași părere despre el nu o mai am nici eu. Doar că singurul lucru pe care nu-l înțeleg la el este firea mult prea răzbunătoare, este mult prea prins de tot ce s-a întâmplat și nu acordă ocazia la a da niște explicații. Pentru că, din ce am afla în volum, îi înțeleg și pe ceilalți Rephelimi, așa că am ajuns să nu mai fiu de partea doar unei singure tabere, ci și în cea a lui Malek. Dar cum am spus, sunt cu el până la un punct.  

Dacă în privința lui Malek sunt ușor circumspectă, ca personaj încă îmi este ușor în ceață, cât despre prietenii lui Desiree nu prea știu ce să spun. Văd o ușoară contribuție a lor în serie, dar nu una atât de mare încât să conteze și să fie crucială pentru celelalte personaje. Michael și Derek mi-au rămas încă indiferenți, dar pe Sara nu o pot sporta absolut deloc, în ciuda faptului că intuiesc, oarecum, ce treabă are ea în toată povestea. Dar chiar și așa, nu-mi place deloc de ea, nu o simpatizez în niciun fel, îmi este total indiferentă și dacă nu se va gândi cineva din serie să îi dea o mamă de bătaie zdravănă, să-i tăbăcească fundul – că se smiorcăie prea mult, de m-am săturat –, îmi voi invoca Spiritele nebune din mine și o bat eu. Efectiv, dacă ar fi un fel de mâncare, nu aș putea să o diger. Oricum, poate, cu timpul, probabil că vor avea toți o contribuție mai însemnată în serie – nu cred că Simona i-a introdus doar pentru a avea niște caractere în plus –, și chiar sunt curioasă de modul cum vor evolua ca și personaje. Deoarece am observant că îi place foarte mult să ne surprindă și să ne zăpăcească cu turnurile pe care le iau întâmplările și modul cum evoluează personajele.

Cât despre Rephelimi, îmi place din ce în ce mai mult de Phyro – și că tot sunt la capitolul ăsta, este o chestie pe care aș vrea să o clarific cu Simona –, am început să o simpatizez pe Aqua și să-l înțeleg pe Bowen. Dar ca să vorbesc în mare despre ei, în ciuda faptului că am întâlnit de multe ori replica: suntem frați și surori, suntem o familie, acest clan – ca să zic așa – ascunde destul de multe secrete față de fiecare membru al său. Secrete care cred că ar aduce numai rău dacă ar continua să fie ținute doar în sufletul persoanei respective, decât dacă ar fi destăinuite. Dacă măcar nu tuturor, cel puțin persoanei care este în centrul acelui secret. Și nu vorbesc numai despre Rephelimi. Oricum, având în vedere că devine din ce în ce mai complexă, am fost nevoită să-mi fac un carnețel special pentru serie, ca să scriu toate chestiile astea noi pe care le aflu, dar și lucruri despre Rephelimi. 

Și ca să închei recenzia – văd că m-am lungit cam prea mult –, am mai spus de câteva ori faptul că: așteptam de mult timp ca cineva să scrie o astfel de serie, și mă bucur că aceasta este o româncă. Cum îmi place foarte mult cum se leagă totul, cum personajele sunt genul acela care-mi plac mie mult, de fiecare dată când ascult muzică ca cea pusă mai jos, atunci când citesc cărți de genul, le pot descrie cel mai bine dacă le asociez cu melodii ca aceasta. Îmi place să-mi imaginez că atunci când personajele sunt în mijlocul unor confruntări, pe fundal aud așa ceva. Așa cum asociez melodia Surround You a celor de la Echosmith, cu Desiree și Jack. 


Citate: 
"– Dragostea și ura sunt mult mai apropiate decât ne dăm noi seama. Sunt sentimente profunde, intense, care ne influențează decisiv mintea în deciziile pe care le luăm și tulbură inima, furându-ne orice posibilitate de a riposta împotriva senzațiilor care ne compleșesc atunci când suntem în apropiere de persoana față de care suntem atrași. Ura se poate transforma în dragoste... la fel de repede pe cât și dragostea se poate transforma în ură."
"Timpul e cel mai complet spectator... îți e mereu alături și când încerci să rămâi singur cu propriile gânduri... privește și așteaptă o clipă, un moment potrivit în care să acționeze și să-ți fure tot ce ai realizat." 
" Cuvintele au o putere de convingere mai mare decât ochii. Ei te înșeală cel mai mult, pentru că nu pot vedea adevărata natură a lucrurilor, ci doar o imagine de suprafață. Totul în viață este o iluzie, Bowen, dar trebuie să-ți controlezi simțurile, astfel încât să o distrugi pentru a putea diferenția ceea ce este real de ficțiunea în care ne trăiește mintea." 
"[...] Nu te lăsa influențată de cuvintele pe care ți le șoptesc dușmanii la ureche. Singura lor intenție este să se debaraseze de tine, fără să se obosească mai întâi să vadă cine și ce ești."
" Dragostea poată să ucidă mai repede decât orice otravă, îi explică Jack, care o luă pe Aqua de mână. Este singura otravă care nu poate fi depistată în sânge, fiindcă e înrădăcinată în suflet și nu în inimă."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu