marți, 5 ianuarie 2016

"Alexandra" (Ultima vrăjitoare din Transilvania #3) de Anna Vary

Descrierea: Revenită în București după povestea dramatică trăită în satul V., Alexandra observă treptat că acele lucruri pe care le credea rămase în trecut o urmăresc. Viața ei este pe cale să se schimbe din temelii. Tot ce crezuse a fi doar legendă pare acum mai real ca niciodată. Singura care poate lămuri misterul este doar Aneke, care nu întârzie să reapară în viața Alexandrei, iar secretul tulburător pe care-l va afla adolescenta va fi punctul culminant al întregii ei aventuri în lumea fascinantei contese.

O poveste complicată și captivantă despre nemurire, iubire, prietenie, iertare, alegeri, sacrificii, în care personajele dezvăluie trăsături total neașteptate.

Finalul trilogiei Ultima vrăjitoare din Transilvania te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. 

Recenzia: De cât timp aștept cartea asta, nici eu nu mai știu sigur! De fapt, din clipa în care am terminat de citit Mathias, tot am căutat pe internet vreo informație despre ultimul volum, despre cum se va numi, despre copertă și descriere. Am fost total în neștiință o perioadă. Și de atunci și până în momentul în care am aflat că Anna Vary este nimeni alta decât Cristina Nemerovschi, am stat și mi-am făcut tot felul de scenarii despre cum avea să fie finalul trilogiei deoarece, știți și voi, între Mathias și Alexandra a fost o perioadă destul de lungă de timp. Dar eu cred că așteptarea și curiozitatea care începea să mă macine tot mai mult, a meritat pe deplin. Pentru mine a fost cel mai bun volum din trilogie. Și, sincer vă spun, nu mă așteptam să-mi placă într-o măsură atât de mare. Dar cred că plăcerea s-a intensificat și din momentul în care, cu cât avansam mai mult cu cartea, realizat cât de diferită era față de cea pe care o aveam eu în cap. Îmi făcusem tot felul de scenarii. Nu spun că versiunea mea e rea – încă îmi mai place și aia –, doar că în cea reală au fost luate niște decizii pe care, pe mine, m-au cam luat prin surprindere. A fost frumos.

Din momentul în care am aflat cine este de fapt Anna Vary, și până acum, tot mi-am pus întrebarea: cum de nu mi-am dat seama cine este? Pentru că era clar că autoarea fie scria sub pseudonim doar pentru că nu voia ca cei care o cunoșteau să știe că știe – cu toate că nu înțeleg de ce ai vrea să faci asta, plus că nici nu existau lansări unde apărea autoarea, ca să zici că ar fi numele ei adevărat, și nici o poză pe internet –, fie era un scriitor cunoscut, care scria sub pseudonim și voia să încerce ceva nou. Dar chiar și așa, trebuia să înclin mai mult spre partea a doua și să încep să mă gândesc ce autor ar putea fi. Plus că pe Cristina începusem să o citesc la puțin timp după „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, așa că ar fi trebuit să intuiesc ceva, pentru că ea are un stil inconfundabil, profund, în care te regăsești foarte bine. Cred că doar dacă nu ai fi avut suflet și sânge în tine, nu te-ai fi regăsit deloc în nici o carte de-a ei. Poate dacă ar fi publicat Alexandra înainte să se spună cine e, mi-aș fi dat seama de asemănarea dintre cele două; volumul trei s-a apropiat cel mai mult de Cristina Nemerovschide esența ei. 

Sper că nu am vorbit prea mult despre acest subiect, dar având în vedere că este ultimul volum al trilogiei, am zis că-mi permit să mă lungesc mai mult. 

Cu toate că aveam altfel de așteptări legat de acțiune, mi-am dat seama, după ce am închis volumul, că acesta a fost puțin mai diferit de celelalte două. Și nu pentru că încheia o trilogie și trebuia să-i aflăm finalul. Dacă în celelalte am asistat la apariția Anekei – nu știu dacă se pronunță așa, sau este ”Anekăi” –, care a stârnit reacții diferite și poate niște frici asupra celor pe care o știau, răpirea lui Nori și frământările personajelor pentru persoana ei, și toate celelalte pe care nu stau să le mai înșir. Nu, Alexandra parcă a fost mult mai întunecat, mult mai intens, în care personajul s-a confruntat mai mai mult cu sine, cu persoana ei. Dar dacă este să o iau altfel, tot a existat o acțiune; una care se desfășura în sufletul Alexandrei, în sufletul care se împărțea între două viitoruri ce nu prea se puteau intersecta decât până la un punct. A fost un volum în care am asistat la luarea unor decizii foarte importantem la descoperirea de sine, a ceea ce este de fapt și pe ce drum trebuie să pășească mai departe. Pentru că nu prea vedeam o cale de mijloc.

Nu aș vrea să încep să dau spoilere – despre ceea ce aș vrea să vorbesc, s-ar putea să mă împingă să scriu lucruri care ar destăinui prea multe din carte –, dar voi încerca să scriu propoziții care să nu dezvăluie prea multe. De la începutul volumului mi-am dorit să se întâmple ceva, ceva ce m-ar fi bucurat foarte mult. Și cu toate că acel lucru a devenit realitate în carte, schimbările și faptul că nu mă așteptam să fie chiar așa, m-au făcut să realizez cât de curăd poate fi magia, Nicolas și tot acel blestem de la care a pornit totul. Consider că soarta a fost mult prea crudă și nemiloasă pentru Alexandra, un suflet care deja încerca să-și găsească locul și menirea. Pentru că în unele dăți, printre propoziții și replici caracteristice ei, i-am văzut slăbiciunile unui om care nu prea mai are putere. Acesta a fost și principalul motiv pentru care am rămas atât de bulversata după ce am terminat volumul; diferența dintre Alexandra cea din primele cărți, și cea din aceasta. Dar pe lângă schimbarea Alexandrei a mai fost și moartea acelui personaj, a unui personaj care îmi plăcea foarte mult, dar și a tot prin ce au trecut celelalte deopotrivă. Hm, ce înseamnă puterea cuvintelor unui autor! Ce înseamnă ca un scriitor să te facă să iubești atât de mult o trilogie care conține ființe cu care nu te simți atât de prietenoasă – vrăjitoarele –, într-atât de mult încât să ajungă să fie una dintre seriile tale preferate! Este de-a dreptul uimitor ce au reușit să facă Anna și Cristina – două scriitoare într-un singur corp –, pentru cititoarea din mine!

Chiar dacă după doi ani în care am așteptat acest volum cu sufletul la gură, acum l-am primit, în sfârșit, după ce l-am terminat, parcă m-aș fi simțit mai bine dacă îl mai așteptam încă doi ani. Cel puțin știam că voi mai avea șansa să mai citesc o continuare. Deja îmi este dor de lumea din „Ultima vrăjitoare din Transilvania”! Și dacă seria pe care a început-o Anna Vary, ”Cronicile fetei lup” – în care știm cu toții că personajul principal va fi Nori, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care de abia aștept să citesc primul volum –, va fi la fel de bună – poate și mai bună –, cred că voi deveni dependentă întru totul de tot ce va scrie Cristina Nemerovschi. De Cristina și de Anna, de fapt. Pentru că de Cristina  sunt deja.

Citate:
"Credeam că sunt îndrăgostită, da, dar era clar că era una din acele iubiri de care trebuie să fugi. Să faci orice ca s-o uiți, pentru că ea nu poate fi reală."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu