joi, 24 decembrie 2015

Scriitoarea din mine | "Dragostea putea începe cu orice"

Dragostea putea începe cu orice. Cu o îmbrățișare, cu un sărut tandru pe obraz, cu o privire atentă ce putea să-i inunde sufletul cu căldură, până ce nimic nu mai conta decât ca acei ochi să nu-și mute niciodată atenția din jurul chipului său. Voia ca acele planete albastre, infinite, să rămână veșnic ale sale. Să nu se stingă niciodată. Să nu dispară niciodată din viața lui. Să rămână lângă el, împreună cu celelalte părți pe care i le iubea cu disperare, un infinit de ani; și poate că nici atunci nu-i era de ajuns ca să-și manifeste dragostea asupra ei.

Dar pentru el infinitul nu a fost destul. De niciodată nici nu mai vorbim. Erau niște cuvinte care nu-i ajungeau nici pe un deget ca să-l facă mulțumit. Voia să fie stăpân peste timpul care era atât de crud cu ei, peste viața care li se scurta cu fiecare secundă care trecea. Moartea îi putea aștepta la fiecare colț, la fiecare întoarcere a privirii sau chiar a unei clipiri. Dacă au avut un început furtunos, care nu le-a lăsat timp să respire, să-și tragă sufletul și să se bucure de prima clipă adresată unul celuilalt, nu voia ca sfârșitul să le fie lung și dureros. Voia să fie limpede, repede și la fel de fulgerător. Fără suferință și chinul agoniei și al depresiei. Pentru că era sigur că dacă ea pleca, el va veni neîntârziat după pașii ei asemănători cu firimiturile presărate pe Gretel. Pentru că o iubea cu patimă, precum florile absorbeau nebune apa din pământ. Nu voia să mai rămână nimic pentru altceva; nimic liber. Totul să fie captiv, ascuns în cea mai adâncă parte a inimii lui.

Dragostea putea începe cu orice. Cu o întâmplare în miez de noapte, cu o plimbare haotică cu mașina sau o glumă presărată printre rânduri cenușii.  

Plânsete, și râsete, și tachinări. Era lacom, flămând după iubirea ei, precum plămânii erau de oxigen. Uneori stătea și se gândea dacă nu cumva plămânii erau îndrăgostiți de oxigen; atât de mult avea nevoie de el, încât mureau fără esența lui. Poate că atât de hămesit era și el de iubirea ei. Nici nu putea să-și imagineze viața fără existența ei, fără atingerile fantomatice pe care i le oferea doar privindu-l pe ascuns, crezând că nu observa. Dacă ea credea că cratițele și oalele pe care nu le foloseau erau doar ca să ofere un decor bucătăriei, se înșela. Pentru el erau ca niște perechi noi de ochi.

Dragostea putea începe cu orice.

A lor a început cu un accident. 

* * *

Simțeam nevoia desperată de-a scrie; altceva în afară de ceea ce postez pe blog. Și dacă mi se năzăresc în cap astfel de momente, și sufletul meu tânjește după așa ceva, eu de fiecare dată încerc să profit cât mai mult de ele. Cu toate că nu sunt mari capodopere ceea ce așez în word. 

The Grinch book tag

Mda, nu asta mi-a fost intenția pe ziua de azi – în privința blogului –, ci voiam să scriu recenzia cărții Turistul nopții, de Katherine Marsh. Dar cum în 90% din cazuri socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, am deviat de la plan. Așa că astăzi, în loc de mult dorita recenzie pe care voiam să o scriu, am descoperit acest book tag pe canalul de youtube al lui Twisted (pagina: Twisted1717). Sincer, dacă leapșa nu avea legătură cu Grinch, nu mă hotăram să o fac; cu toate că-mi plac foarte mult postările de genul. De ce Grinch? Pentru că îl iubesc de-a dreptul pe Jim Carrey, și pentru că filmul How the Grinch stole Cristmas este unul dintre preferatele mele, la capitolul Crăciun. Plus că l-am revăzut aseară – a nu știu câta oară – și am râs, m-am bucurat, am fost fericită și am trăit senzația aceea că a venit într-adevăr Crăciunul, ca și cum ar fi fost prima oară când îl vizionam. Și cu toate că îmi plac primele două filme din cele cinci din Singur acasă – restul de trei sunt doar o porcărie pentru mine –, și mă uit la ele cu același entuziasm, până nu îl văd pe Grinch, la mine nu au venit încă sărbătorile. Nu știu, trebuie să simt ceva anume în interiorul corpului, iar filmul ăsta este singurul care-mi poate da acel lucru. Și mie se pare puțin straniu, dar nu știu de ce.

Dar să revin la tag. Nu-l dedic nimănui, deoarece nici nu știu cine ar vrea să-l facă cu adevărat, având în vedere că se leagă de partea puțin mai întunecată a cărților – și anume aspectele care nu sunt pe plac. Și totuși, cine vrea să-l facă, este invitat să-l preia.
* * *
1. Jumătate din luminițele din bradul tău s-au ars. Numește o carte care a început bine, dar pe parcurs a devenit din ce în ce mai proastă: Oamenii eternității nu se tem niciodată, de Shani Boianjiu a fost una dintre cărțile care, atunci când i-am citit titlul, i-am admirat coperta și am descoperit foarte puțin din conținutul ei în descriere, eram ferm convinsă că o să-mi placă. Cu toate că începutul nu a fost unul la care mă așteptam, mi-a plăcut deoarece autoarea – cu toate că este cartea de debut – are un stil foarte interesant și ușor de parcurs. Dar cu timpul, cu cât avansam cu povestea, am realizat – spre uriașa mea dezamăgire – că nu a fost absolut deloc ceea ce mă așteptam. Îmi doream să se învârtă în jurul la altceva, să mă încarce de acea adrenalină care ți-o conferă cartea care ești sigur că o va avea. Dar nu am primit deloc așa ceva. Nu știu care a fost intenția autoarei, dar presupun că nu și-a dorit să scrie o carte plină de acțiune, ci mai mult să arate cum este viața, de fapt, în acea țară. Și cu toate că nu a fost o carte proastă din acest punct de vedere  – am aflat multe aspecte interesante –, eu voiam altceva. Așa că mai mult de două steluțe nu am putut să-i ofer.

2. Enervanta mătușă Sally nu vrea să te lase în pace. Numește o carte care ție nu ți-a plăcut, dar tuturor le-a plăcut, așa că nu vei scăpa niciodată de ea: Aș avea două cărți de menționat, dar dacă stau puțin să mă gândesc, nu prea se încadrează foarte bine aici. De ce? Pentru că Portretul lui Dorian Gray nu mi-a plăcut foarte mult, în sensul că nu m-a impresionat, dar nu mă deranjează atât de mult încât să-mi doresc să nu mai aud de ea. Iar Mândrie și prejudecată, ei bine, nici nu am terminat-o, iar motivul pentru care nu am făcut-o este pentru că nu-mi place deloc stilul autoarei; subiectul era frumos. Așa că voi spune pas aici.

3. Animalul tău de companie îți tot distruge decorațiile de Crăciun. Numește un personaj care distruge lucrurile pentru toată lumea; și nu trebuie să fie un personaj negativ: În ciuda faptului că nu am nimic cu acest personaj, nu-l îl urăsc, sau să nu pot să-l sufăr, momentan în este ușor indiferent. Simona Stoica, autoarea seriei "Rephelimii" a reușit să construiască un personaj care să se asemene cu mine într-o proporție de aproximativ 90%. Și nu că ar fi ceva îmbucurător. Desiree, pe lângă faptul că pare o persoană total căzută de pe lună, care habar nu are de nimic, a reușit, de multe ori, ca în primul volum, în Provocarea, să mă enerveze de foarte multe ori; de atâtea ori încât îmi venea să rup cartea în două. Și cu toate că am spus că mă asemăn foarte mult cu ea, când privesc aceste defecte din afară, când le văd la altcineva, nu-mi vine să cred cât de aiurită și oarbă poate fi acea persoanp. Așa că în prima carte am considerat-o un dezastru total.

4. Îi auzi pe părinții tăi cum scot cadourile, și așa afli că Moș Crăciun nu există. Numește o carte pentru care ai primit spoilere: Au fost foarte puține dăți în care am primit spoilere din neatenție, dar cartea care m-a făcut să știu cam jumătate din ce se va întâmpla în ea, fără ca măcar să o citesc, este volumul trei din trilogia "Divergent". Dacă primul volum a fost ok, și al doilea la fel, pe al treilea nu prea îmi doresc să-l mai citesc. Și nu neapărat din cauza lucrurilor pe care le-am aflat fără să vreau, ci pentru că nu mă mai atrage deloc trilogia. Dar cred că voi urmări cele două filme care se fac după Experiment – cu toate că nici acum nu înțeleg de ce a fost împărțit în două volumul, dar presupun că dacă tot e la modă, de ce să nu se aplice și aici  –, chiar dacă al doilea film nu mi-a plăcut absolut deloc. Pe lângă faptul că au deviat extraordinar de mult de la carte, mi s-a părut a fi unul din cele mai proaste filme pe care le-am văzut în acest an. Și nu am văzut puține. Mda, eșec un eșec total pentru mine această trilogie.

5. Afară este frig de crapă pietrele. Numește un personaj cu care nu ai putut să te conectezi: Cu tipa – nu mai știu cum o cheamă, dar nici nu mă mai interesează – din Nu plânge sub clar de lună. A fost unul dintre cele mai fade și plictisitoare personaje peste care am "dat". Plus că cele două cărți care au apărut la noi, au fost unele dintre cele mai proaste pe care le-am citit vreodată; mă bucur enorm de mult că am scăpat de ele.

6. All I want for Christmas se aude peste tot și te face să urăști romantismul. Numește un cuplu pe care nu îl placi: SPOILER ALERT! Eu de când am citit primul volum din "Grisha" îmi plăcuse super mult ce se întâmpla între Alina și Întunecatul, și cu toate că tot speram ca ei doi să rămână, într-un final, împreună, cu cât avansam tot mai mult cu trilogia, mi-am dat seama că va fi imposibil să mi se îndeplinească dorința. Și aici vine partea clișeică din serie, partea în care Alina rămâne cu Mal. Cu toate că ambele personaje îmi plac într-o proporție destul de mare, nu le-am vrut niciodată împreună, deoarece nu mă încântă felul cum le stă unul lângă celălalt. 

7. Acel pulover de lână care îți provoacă mâncărimi pe care l-ai primit acum mult timp de Crăciun, dar de care nu poți să scapi. Numește câteva cărți care au stat pe biblioteca ta foarte mult timp, și pe care nu prea ai chef să le citești, dar tot nu poți să te convingi să le dai mai departe: Cu toate că mi-a plăcut foarte mult nu pleca..., de Douglas Kennedy, Jocurile destinului stă în bibliotecă de aproape doi ani – dacă nu greșesc –, și nu-mi face deloc cu ochiul, să mă îmbie să mă apuc de ea. Poate se datorează și numărul uriaș de pagini pe care îl are; șapte sute dacă nu mă înșel. Alta pe care o țin în bibliotecă și nu mă cheamă să o lecturez este Pădurea norvegiană, de Haruki Murakami, pe care tot mă chinui să o încep, dar nu mă lasă deloc să o citesc. Efectiv parcurg câteva pagini din ea, și o las la o parte. Habar nu am ce are cartea aia, dar am renunțat de ceva timp să mă apuc de ea, și când o veni timpul, atunci să fie. Eu îl aștept acolo unde m-a văzut și ultima oară: în aceeași casă.

8. Bunica a fost lovită de un ren. Numește un personaj care a murit și pe care încă îl plângi: SPOILER ALERT! Cu toate că Leigh Bardugo este unul dintre scriitorii mei preferați, și o să-i citesc de acum înainte orice carte va scrie, pentru moartea Întunecatului nu o să o iert niciodată. Adică, având în vedere că tot ce a făcut nu era neapărat cu adevărata lui intenție, și având în vedere și faptul că reușise să se schimbe, oarecum, până la final, chiar nu era neapărat nevoie ca el să moară. De ce, Leigh? Oh, I hate you so much for that, Leigh! Cred că o să plâng personajul ăsta până când autoarea o să-și dea seama ce greșeală uriașă a făcut, și îl va aduce din nou în cărțile ei. Sau măcar va schimba finalul trilogie. Și cum știu că nu se va întâmpla asta, probabilo să mi se usuce ochii de la atâta plâns, nu o să mai pot clipi din cauza faptului că vor fi așa, în timp ce voi fi înconjurată de foarte multă apă sărată, încât părinții mei vor trebui să vâslească în vreo barcă prin apartament, ca să nu se înece.

9. Mall-urile sunt pline de oameni care fac cumpărături de Crăciun în ultima oră. Numește o serie care are prea multe cărți în ea: Nu cred că este o noutate că voi adăuga această serie aici, deoarece sunt sigură că nu sunt singura care crede acest lucru, și anume: "Jurnalele vampirilor" are prea multe volume. Nu știu, dar pe mine a ajuns să mă plictisească groaznic de mult seria asta, și cred că autoarea a exagerat cu atâtea volume. Atât am avut de spus aici.

10. The Grinch. Numește un personaj pe care îl urăști; fără personaje negative: În mod normal, când vine vorba de personaje pe care le urăsc, și care să nu fie neapărat negative, îmi apar imediat în fața ochilor. Dar în momentul ăsta chiar nu-mi amintesc de niciunul. Am intrat și pe Goodreads și m-am uitat la fiecare carte pe care am citit-o, dar nu mi-a apărut niciun personaj în cap. Probabil se datorează sărbătorilor de iarnă, în care trebuie să fim mai buni, și mai darnici, și mai iertători. Ha-ha! Altă dată o să revin aici și o să completez; promit!

Și cu toate că nu sunt genul care să pună gif-uri, o să fac o mică excepție. Și că tot era să uit să vă urez, am zis că ar fi drăguț să pun acum unul. Așa că: