duminică, 13 decembrie 2015

"Răzvrătirea" (Eve #3) de Anna Carey


Volumul Răzvrătirea poate fi comandat de pe site-ul editurii Corint

DESCRIEREA: În spectaculoasa încheiere a epopeii de iubire și sacrificiu scrisă de Anna Carey, Eve trebuie să aleagă pe cine să abandoneze, pe cine să salveze și împotriva cui să lupte.

Când și-a pierdut sufletul-pereche, pe Caleb, Eve a simțit că lumea ei a pierit. Acum, captivă în palat, mireasa șovăielnică și prințesa nefericită, Eve simte că întreaga ei viață este o minciună.

Tot ce o determină să continue este amintirea lui Caleb... și revoluția declanșată de el. Eve plănuiește să distrugă Noua Americă, începând cu capitala: Orașul de Nisip. Va izbuti ea oare să clădească o lume nouă, liberă, când va fi chemată să comită actul suprem de răzvrătire – să-l ucidă pe propriul ei tată, regele?

RECENZIA: Am terminat cartea în urmă cu aproximativ patru ore, și cum se întâmplă să fie ultimul volum din această trilogie – și așa cum este de fiecare dată –, simt un ușor gol în stomac, pentru faptul că s-a încheiat povestea. Am așteptat Răzvrătirea aproape trei ani – dacă nu chiar trei –, din anul 2012 tot speram că cei de la Leda vor publica și ultimul volum, și acum, când le am pe toate trei la un loc, regret că nu a mai durat puțin, sau că nu a fost măcar puțin mai lung. În comparație cu celelalte două cărți, acesta este de-a dreptul minuscul, și când l-am văzut pentru prima dată în librării, sincer, nu mi-a venit ce să cred. Dar Anna Carey, cu toate Eve a mai avut mici goluri pe ici pe colo și unele lucruri nu-mi sunt lămurite nici acum, a reușit să facă un ultim volum destul de captivant, interesant și emoționant în același timp. Pot spune că aceste trei lucruri nu i-au lipsit; în schimb, l-am considerat, comparativ cu Eve și Sacrificiul, ușor grăbit, unele scene fiind puțin haotice. Dar am încercat să trec peste acest aspect, deoarece eram foarte prinsă în a afla ce se întâmpla în continuare, plus că muream de nerăbdare să ajung la final – cu toate că nu-mi doream să se termine seria.

Povestea a continuat destul de interesant de la încheierea volumului al doilea, unele lucruri reușind să mă surprindă, deoarece mă așteptam să se întâmple ceva clișeic, scena respectivă să nu se petreacă. Dar multe dintre ele s-au înfăptuit, cee ace i-a dat o notă de originalitate cărții. Pe lângă momentele neașteptate, și unele personaje au reușit să mă surprindă plăcut chiar, făcându-mă să zâmbesc, deoarece eram sigură că, într-un final, vor capitula, se vor lăsa păgubașe, ieșind din planurile în care era băgată Eve. Și chiar sunt fericită de acest lucru, din cauza faptului că, în volumul al doilea, prinsesem un oarecare drag de un anume personaj, și cu toate că nu l-am menționat în recenzia anterioară, așteptam ca persoana respectivă să facă ceva care să-mi întărească – cum să o spun mai bine – admirația pentru ea. Și, da, se pare că Charles s-a schimbat foarte mult, acceptând tot ceea ce se întâmpla, și nu doar resemnându-se, ci și fiind de accord chiar. În afară de el, celelalte personaje au rămas așa cum le știam, foarte prinse și sigure de cauza lor. 

Am stat puțin și m-am gândit și am decis că aș vrea să vorbesc, totuși, de un anume personaj. Un personaj care a însemnat foarte mult în trilogie, care a schimbat foarte multe, având o influență majoră în toate evenimentele petrecute – Regele. Știu că am mai precizat unele chestii și în recenzia de la Sacrificiul, dar cum rămăsesem cu mici nedumeriri și lacune după ce am terminat volumul, așa cum m-am așteptat, în Răzvrătirea mi-au fost clarificate. Poate că mulți dintre cei care au citit doar primele două volume, l-au urât și îl urăsc, sau citind doar primul, Eve, dar părerea mea este că după ce vei termina și Răzvrătirea, parcă îl vei privi, măcar puțin, cu ochi diferiți. Dintr-o altă perspectivă. Mi-am dat seama că acest om – nici măcar acum nu știu cum îl cheamă cu adevărat, sau poate că a fost specificat și am uitat eu – nu a făcut tot ce a realizat doar pentru puterea aceea de a controla cât mai mult. De a fi liderul suprem. Nu, am realizat că tot acel sacrificiu pe care au trebuit să-l îndure atâtea fete din școli, nu a fost făcut doar de dragul de-a le vedea suferind, de-a le vedea, în totalitate, în mâinile lui. America – că vorbesc doar de America, nereferindu-mă și la celelalte continente – pierduse foarte mult, pagubele cele mai mari fiind în rândul oamenilor, numărul acestora diminuându-se semnificativ. Dacă nu ar fi recurs la acel plan cu tinerele din școli, sincer, altă soluție nu știu care ar fi putut fi. În condițiile în care voiai ca numărul oamenilor să creasă. În această privință l-am înțeles, cu toate că nu-l consider un act chiar bun, este considerat un lucru făcut fără dorința ta, obligat. I-am acceptat și vorbele pe care i le adresa lui Eve ca fiind adevărate – mai ales că o anumită scenă chiar m-a înduioșat foarte mult –, dar nu am putut pricepe de ce a trebuit să facă această selecție. Oamenii săraci să stea la periferia orașului, în timp ce bogații se lăfăiau în lux, când puteau foarte bine să împartă. Înțeleg că îl ajutaseră la construirea orașului, din banii pe care îi primea, dar atât. Nu ei au muncit cu adevărat. Și aici ajung la altă chestie: faptul că foloseau tinerii, adică băieții, ca sclavi pe șantiere. Păi, frate, nu e de mirare că s-au răzvrătit cei din colonii, din afara orașului, rebelii! De asta au și preferat să locuiască în afara Orașului de Nisip; nu se simțeau în siguranță în interiorul lui. Nu le era mai bine dacă trăiau cu toții în pace? Eh, dar cei să-i faci când puterea și dorința de a controla nu te lasă să respiri!

Motivul pentru care nu i-am acordat volumului toate cele cinci steluțe, a fost, pe de o parte, și micile lucruri care încă mi-au rămas cu semnul întrebării, dar și finalul. Să nu se înțeleagă greșit, pentru cei care au citit deja cartea, felul cum s-a terminat, cum au rămas personajele, a fost pe placul meu. Pe mine m-a deranjat modul pe care l-a ales Anna Carey prin care să încheie trilogia. Puțin, după părerea mea, sec, m-a lăsat ușor în aer. Mi-ar fi plăcut să fi rămas același final, dar să fie transpus într-un alt mod; personajele fiind într-un alt loc, să fie puțin mai la obiect, deoarece am fost lăsată în ceață. A fost, ca să zic așa, un final deschis către cititori, lăsând la latitudinea fiecăruia să-și imagineze o continuare, și dacă așa a ales autoarea să-l facă, nu pot face nimic, decât să aranjez în capul meu cu o altă scenă, cu aceleași personaje, dar altfel. În rest, așa cum am specificat și în recenzia primului volum, a fost, este și va rămâne distopia mea de suflet. Chiar și cu golurile și cu ușoarele ei clișee.