sâmbătă, 12 decembrie 2015

"Sacrificiul" (Eve #2) de Anna Carey | recitită


Descrierea: Pentru prima oară de când a evadat de la Școală, Eve și-a găsit pacea. Locuiește în Califia, un paradis pentru femei, la adăpost de soarta îngrozitoare care le așteaptă pe orfanele Noii Americi. Dar siguranța ei are un preț: a fost obligată să-l abandoneze pe Caleb, singur și rănit, la porțile orașului. Când aude că acesta se află în pericol, încearcă să-l salveze, însă e prinsă și dusă în Orașul de Nisip, capitala Noii Americi.

Captivă între zidurile Orașului, Eve descoperă un secret cumplit despre trecutul ei și e forțată să se confrunte cu o crudă realitate. Aflând că iubitul ei este în viață, ea încearcă să evadeze pentru a fi împreună – însă consecințele ar putea fi tragice. Și atunci, trebuie să facă o alegere disperată, altminteri riscă să-l piardă pe Caleb pentru totdeauna.

Recenzia: Am amânat puțin scrierea acestei recenzii, din motive care de fapt nu pot fi numite motive. Pur și simplu nu am avut niciun chef să mă apuc de ea – cu toate că știam din alte experiențe că voi rămâne cu gândul numai la ea. Așa că am tot amânat-o, până ce am ajuns la concluzia că este neapărat nevoie să o scriu; poate iarăși începeam să uit din detalii.  

Nu s-a schimbat cu nimic nota pe care i-am dat-o prima oară, considerând, până acum, mult mai bun acest volum, decât anteriorul. Și pentru că am mai aflat niște informații care mi-au răspuns la câteva întrebări pe care le aveam, dar și prin suspansul pe care mi l-a oferit. Comparabil cu primul volum, Sacrificiul m-a făcut mult mai curioasă, m-a ținut mult mai mult cu sufletul la gură, și cu toate că finalul nu m-a emoționat sau nu m-a surprins mai mult decât cel din Eve, acest aspect nu a contat foarte mult pentru mine. În condițiile în care am primit mult mai multe lucruri în acesta. Acțiunea a fost mult mai electrizantă, am fost captivată într-o proporție mult mai mare, și am reușit să-mi dau seama cum funcționează, de fapt, noua politică implementată de către noul conducător – Regele. Care este mult mai diferită de cum îți poți imagina atunci când termini primul volum. Și cu toate că am încercat să privesc și din perspectiva altor personaje – cartea fiind povestită din cea a lui Eve –, Sacrificiul nu a fost de ajuns ca să mă determine să înțeleg acele caractere. Dar am început ultimul volum, Răzvrătirea, și din cele aproape o sută de pagini pe care le-am parcurs, încep, ușor, ușor, să-mi dau seama de niște lucruri și intenții. 

Evoluția personajului principal, a lui Eve, nu mi s-a părut a fi una foarte mare, nu am remarcat o schimbare semnificativă de atitudine, de felul cum gândea. Poate și pentru că ea oricum era foarte diferită de cea de la începutul volumului întâi, și de Eve de la finalul primei părți. Sălbăticiea chiar te poate schimba destul de mult în câteva zile sau săptămâni, așa că nu avem de ce să mai discutăm de perioada de câteva luni în care a fost pusă Eve să trăiască. Ce mi-a plăcut și am apreciat la ea foarte mult a fost felul ei de-a gândi atunci când ajungea într-un loc foarte diferit de cel în care trăise acele luni, sau anii din școală. O civilizație puțin mai avansată; vorbesc așa ca să nu dau spoilere, cu toate că am o bănuială că vă veți da seama la ce mă refer. Ei bine, atunci când făcea orice activitate plăcută, ce i-ar fi adus bucurie, nu se băga cu capul înainte, fiind total absorbită de acel lucru. Ea se gândea și la ceilalți pe care-i cunoscuse – prieteni –, ce nu beneficiau de acel răsfăț. Și cu toate că știa că i-ar fi imposibil să-i aibă lângă ea, își imagina cum ar fost dacă un anume prieten ar fi fost acolo, și s-ar bucura împreună de acea mâncare, de acele lucruri minunate pe care le vedea, etc. Nu uita, nu era prea absorbită ca să uite. 

Pe lângă reîntâlnirea cu unele personaje din volumul anterior, am “cunoscut” și unele noi. Unele pe care le știam doar din vorbele celorlalți, dar și altele care erau o noutate. Câteva mi-au atras atenția într-un mod plăcut – Beatrice de pildă, care mi-a stârnit admirație dar și puțină milă, dar și Regele care, în ciuda faptului că îl uram din relatările celor din primul volum, am ajuns să prind o oarecare curiozitate în legătură cu el. Cu toate că, după toate lucrurile pe care le-a făcut, ar fi trebuit să simt pentru el numai repulsie și dezgust. Dar pe deoparte i-am înțeles acțiunile, în timp ce, pe de altă parte, creierul meu refuză să i le înțeleagă. Până la sfârșitul trilogiei mă voi lămuri; sau poate că nu. Și cum am spus, dacă unele le-am acceptat, pe altele nu, dar nu voi sta să vorbesc despre ele. Cu toate că un anume soldat a fost de nesuportat, un anume Stark mai precis, și-mi doresc să moară cât mai repede, pentru că l-am urât cu toată ființa. Cât despre personajele cunoscute deja, mi-a făcut o mare plăcere să mă reîntâlnesc” cu Caleb – da, da, Caleb e Caleb! – și cu Arden, pe care i-am îndrăgit din prima. 

Așa cum am precizat și la început, Sacrificul mi s-a părut că a fost mult mai bun decât volumul întâi, mult mai complex, care m-a ținut mult mai mult în priză. În ciuda faptului că finalul primului volum mi-a plăcut mai mult, m-a emoționat într-o măsură mult mai mare, nici acest final nu pot spune că nu mi-a transmis după ce am terminat cartea. Am primit curiozitate de ce va urma să se întâmple în ultima carte, Răzvrătirea, și cred că este un sentiment destul de bun care să te facă să-ți dorești să citești și finalul trilogiei. Abia aștept să aflu finalul, să descopăr cum se va încheia povestea lui Eve și a celorlaltor personaje, dar și cum va urma să fie, în continuare, viața oamenilor din Noua Americă. 
*
Citate:
"– Faci orice pentru persoana pe care o iubești, a spus ea într-un final. Și apoi, când crezi că nu mai ai nimic de dat, constați că, de fapt, ai. Continui să mergi înainte. Deoarece, dacă n-o faci, gândul te-ar omorî."