joi, 3 septembrie 2015

"Balanța puterii" (Alina Marinescu #3) de Monica Ramirez

Volumul Balanța puterii poate fi comandat de pe site-ul editurii Librex

DESCRIEREA: Ultimii șapte ani au învățat-o să se resemneze în fața realității. A acceptat în cele din urmă că viața în cadrul Organizației Elite nu se măsoară în bine și rău, ci în rata de supraviețuire. Nu se știe câți asasini controlează Elite, dar ea este diferită. Cu toții sunt instruiți în arta de a ucide, dar ea a fost antrenată pentru mai mult. În urmă cu șapte ani, era încă Alina Marinescu, nefiind obligată să-și asume o nouă identitate în fiecare lună. Pe atunci, Alex Therein era încă în viață... mentorul ei, iubitul ei, fundația întregii ei distrugeri. Povestea lor de dragoste a fost singurul lucru de care au avut vreodată parte, dar iubirea nu poate supraviețui în lumea lor opresivă. Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile.

RECENZIA: Nu mi s-a întâmplat niciodată până acum ca intervalul dintre momentul în care am terminat o anumită carte și scrierea recenziei să fie atât de mare! Dar se pare că niciodată nu este prea târziu pentru a-mi spune oful legat de acest lucru. Menționez faptul că mă țin să o scriu de o lună. Dar pot menționa totuși și faptul că mi-am găsit o scuză destul de bine întemeiată; mi-am focusat cam toată atenția pe terminarea unui serial, despre care sper să reușesc să vorbesc în zilele care urmează. Ajunsesem să văd și câte cinci sau șase episoade pe zi. Atât de mult îmi doream să-l termin! Și nu neapărat pentru că mi s-a părut foarte excepțional, și pentru că m-am cam săturat să încep o multitudine de seriale, ca mai apoi să renunț la ele. Sau să-mi găsesc o anumită ocupație, uitând complet să le mai urmăresc. Dar nu pot spune nici că a fost unul groaznic. Oricum, poate pentru unii dintre voi nu este un lucru foarte impresionant, să urmăriți atâtea episoade într-o singură zi, dar pentru mine a fost un record, în condițiile în care nu vizionam decât unul, maxim două într-o anumită zi. Dar revenind la această carte și la faptul că va trebui să folosesc aceleași scuze pe care le-am avut și în cazul romanului Sfârșitul copilăriei: iertare pentru detaliile pe care le voi mai uita pe parcursul recenziei! Poate în unele cazuri nu voi reuși să mă justific așa cum ar trebui pentru unele scene pe care le voi aminti; voi încerca în așa fel încât să nu dau spoilere.

A început să-mi placă din ce în ce mai mult cum se continuă povestea, cum Alina este nevoită să treacă peste fel și fel de obstacole, care mai de care mai anevoioase și pline de pericole. Personajele tot mai numeroase care apar mă fac să-mi creez propria mea poveste, deoarece, fiind într-un număr considerabil, întâmplările care pun sub semnul întrebării trădarea vreunui prieten sau cunoscut, reușesc să mă pună în dificultatea de a mă gândi care dintre personaje a făcut acel lucru. Astfel îmi creez propriul scenariu, și de acolo începe o adevărată poveste, până autoarea reușește să-mi spulbere sau nu unele idei. Cât despre trădătorul din volumul acesta, cam bănuiam cine va fi, deoarece unele scene au fost evidente, dar sincer, într-un fel, chiar speram să mă înșel, cu toate că nu prea îl/o aveam la inimă. 

M-a intrigat foarte mult și alianța dintre Elite și C.I.A., de modul cum opera fiecare echipă, cât de diferiți erau în cele mai multe cazuri, dar și cum reușeau până într-un final să se înțeleagă. Cum chimia care se forma între Alina și Marius, cu toate că și această potrivire care până la final m-a făcut să o accept, a fost unul dintre cele două motive care se afla între acordarea acestui volum maximul de stele. Și că tot sunt aici, aș vrea să vorbesc puțin și despre acest aspect. Cu toate că mi s-a părut cel mai bun volum de până acum – se pare că, cu cât avansez tot mai mult cu seria, ajung să consider volumul respectiv ca fiind cel mai bun –, m-am împiedicat cam de același motiv pe care l-am avut și în primul volum, Asasin la feminin. Și anume faptul că mi s-a părut că Alina s-a lăsat mult prea repede atrasă de Marius, că a acceptat mult prea ușor să înceapă să-l iubească. Și nu cred că la început a fost doar pentru misiune, deoarece după felul cum continua narațiunea, nu a fost acesta motivul. Mi-aș fi dorit să-și fi lăsat garda jos, mult mai greu. Până la urmă, în condițiile în care se afla la momentul acela, trebuia să fie mai atentă. Mai ales că în volumul doi s-a întâmplat ceva care a afectat-o destul de mult. Poate că i-aș fi dat patru stele dacă nu ar fi continuat atât de frumos, și nu l-aș fi considerat cu mult mai bun decât Asasin la feminin, unde i-am scăzut un punct pe baza acelorași motive. Oricum, întorcându-mă puțin la Alina și Marius, sinceră să fiu, nu știu cu cine i-ar sta mai bine ei. Cu Alex sau Marius, deoarece amândoi au ceva de care celălalt nu dispune, plus că amândoi au început să-mi fie destul de dragi, chiar dacă nu mi-au plăcut în unele dăți din cauza deciziilor pe care le luau. 

Dintre personajele mai noi, de Kosmas mi-a plăcut cel mai mult. Aș vrea să vorbesc atâtea despre el, deoarece îl consider chiar și cel de care mi-a plăcut foarte mult, din toată seria. Cel puțin de până acum. Dar dacă aș intra prea mult în detalii, aș risca să dezvălui unele lucru, și chiar nu aș vrea. Cu toate că îmi vine să urlu în gura mare despre acest personaj. 

Revenind puțin mai la început, aș vrea să mai spun unele lucruri. Monica Ramirez reușește, prin prisma ideilor pe care le are, să scoată dintr-o carte tot ceea ce este mai bun. Știind cum s-a terminat al doilea volum, Identități secrete, îmi pusesem fel și fel de întrebări despre continuarea seriei, și aveam vagi idei despre motivul pentru care Elite recursese la acel plan; am reușit chiar să intuiesc mare parte din motiv, dar se pare că omisesem unele chestii. Cum presupun că deja v-am băgat pe unii în ceață, voi reveni la lucruri mai cunoscute, și anume la felul frumos și uneori inexplicabil pentru mine, de a lega unele întâmplări de altele, în așa fel încât, atunci când termini de citit o anumită parte, să te apuce râsul, să rămân cu o mască greu de descifrat pe chip sau chiar să faci o mutră de genul: da, măi, este stilul lui X sau Y! Și da, pot spune că nu mai am niciun dubiu în legătură cu talentul nativ pe care îl are această autoare de-a te face să-i cumperi cărțile, de felul cum te vrăjește prin ce compune și te face să fii complet atent și dependent de lumile pe care le creează. Acum că mă aflu la jumătate cu seria Alina Marinescu, că m-am atașat atât de mult de unele personaje, îmi ar fi nespus de greu să mă gândesc să o abandonez. 

Cu toate că mai am doar două volume până să trebuiască să-l aștept pe ultimul până la Gaudeamus – Recviem pentru un asasin –, și anume unul în format fizic și altul în electronic, aș vrea să iau o mică pauză de la această serie, deoarece, dacă ar fi după mine, le-aș citi pe amândouă, unul după altul. Mai ales că sunt cu mult mai scurte decât celelalte. Cel puțin primul și al treilea. Dar dacă aș face-o, ar trebui să am ce să mă plâng deoarece va trebui să aștept până în noiembrie ca să-l pot citi pe ultimul. Vă puteți imagina prin ce chin o să trec, având în vedere că le am la dispoziție!