sâmbătă, 11 iulie 2015

"Vânătoarea" (Ultimul avanpost, #2) de Lavinia Călina


Volumul Vânătoarea poate fi comandat de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREA: Pentru fosta prinţesă Diane, viaţa a luat o întorsătură neaşteptată. Ajunsă la Avanpost  şi implicată activ în misiuni aproape imposibile pentru oricine altcineva, dar nu şi pentru Subiecţi, ea află că diferenţele dintre persoanele care conduc grupul de rebeli şi cei din structura despotică a Regatului României par să nu fie atât de mari. Dezamăgită de Eva, liderul E.S.C.U., şi având alături câţiva prieteni devotaţi, Diane este hotărâtă să-şi urmeze propriile obiective: aflarea adevărului despre experimentele genetice la care a fost supusă în copilărie şi răzbunarea faţă de Alex, fostul ei soţ şi unul dintre moştenitorii la tron.

O poveste de dragoste dramatică, intrigi de palat ale unor minţi diabolice, decizii radicale: vânătoarea a început! Poate Diane să supravieţuiască celei mai importante încercări, reîntoarcerea la ceea ce părea de mult timp uitat?

RECENZIA: Cu toate că așteptam cu mare nerăbdare să citesc acest volum, atunci când m-am apucat de el, entuziasmul se afla pe aceeași undă cu teama, cu frica de a nu ști ce voi găsi pe parcursul volumului. Într-adevăr, există o oarecare nervozitate în fiecare cititor atunci când știe că autorului respectiv îi place să șocheze, mai ales că în Ultimul avanpost m-am confruntat cu acest sentiment, plus că recenziile au reușit să întărească convingerea că nu voi fi la fel la sfârșitul volumului. Și se pare că am avut dreptate în totalitate, deoarece chiar nu mă simt prea bine, acum, după aproximativ două ore de când am citit ultimul cuvânt, și anume definitiv. Poate însemna orice, te poate duce cu gândul la fel și fel de scene dezastruoase, sau poate să însemne altceva. Bineînțeles că sunt în cunoștință de cauză cu semnificația cuvântului, care îți poate închide gura asupra acestei trilogii. Cum? Simplu. Definitiv. Așa cum am spus mai sus, constat că autoarei îi place să șocheze, și având în vedere că mi-a murit unul dintre personajele preferate – și nu, nu e cel din ultima parte a volumului, ci cel de mai la început, ca să-și dea seama cei care au citit cartea, la cine mă refer –, nu știu ce ar putea să mă mai surprindă ultimul volum. După mine, consider că Lavinia Călina ar fi în stare să devină un George R.R. Martin în varianta feminină, pentru că, sincer, o cred în stare de orice. Ar putea să ne-o răpească pe Diane sau Dan în doi timp și trei mișcări, sau cum este în cazul meu, pe Alex; pentru că da, încă îl mai consider un personaj extrem de interesant, și chiar nu aș putea să-i doresc moartea.  
"Viața înseamnă o scară cu multe trepte ce trebuie urcate pe rând. Câteodată te mai împiedici, mai faci un pas înapoi, dar important e să continui. Să speri să ajungi cât mai sus, iar în toată această nebunie să nu uiți de unde ai plecat." 
Volumul are un număr mai mic de pagini decât cel anterior, dar asta nu micșorează cu nimic acțiunea sau momentele mai surprinzătoare de care am avut parte; din contra, consider că acesta a fost mult mai antrenant și mai bun decât celălalt. Am aflat informații care mi-au fost de ajutor în căutarea răspunsurilor la unele întrebări pe care le aveam, dar așa cum se întâmplă la multe cărți, altele au dat buluc peste mine, și iarăși am ajuns în situația în care nu am niciun habar de ce s-ar putea întâmpla mai departe cu această trilogie. Sper doar să nu fie precum o explozie care te ia prin surprindere, și nu-ți dă șansa să te ascunzi la adăpost, și încă sper în continuare ca viitorul acestei țări să nu fie sub nicio formă asemănător cu cel din trilogie. Ar fi mult prea tragic deoarece – chiar dacă distopiile nu-mi sunt indiferente – nu mi-am dorit niciodată să am ocazia să trăiesc într-una. Nici măcar în aceasta care se află pe pământ românesc. Chiar și ca rebel. 
"Până la urmă, cred că fiecare dintre noi are o poveste de viață, cu bune, cu rele. Păcat că mai tot timpul o vedem pe a noastră și nu avem vreme să o ascultăm pe a altora. Dacă ne-am opri o clipă și am asculta, am realiza că mai sunt mulți cei care împărtășesc aceleași sentimente, au aceleași idealuri și luptă pentru aceeași cauză."  
Și cum Vânătoarea mi-a plăcut mai mult decât primul, nu pot spune că nu m-a și enervat mai tare decât Ultimul avanpost. Pentru că, de ce nu, atunci când ești concentrat asupra cărții, și ești într-un fel sedat cu un ser care să te moleșească și să te facă să fii liniștit, iar peste câteva secunde te trezești că te afli într-o altă lume, nu poate decât să te enerveze, și să te facă să te întrebi: ce rău am făcut eu pe pământ ca să merit una ca asta? De ce cărțile dor și te sfâșie atât de tare pe dinăuntru, încât parcă îți fură respirația pentru puțin timp – și ca să recit două versuri din poezia unuia din Brigada de frezați –, Şi mă lasă pustiit/Vestejit şi amorţit. Numai un cititor poate să simtă acea durere pe care am avut-o eu în acele momente, și mai ales la moartea acelui personaj care îmi plăcuse atât de mult. Dintre toate cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă, Vânătoarea și ultimul volum din "Grisha", Regatul Luminilor, m-au demoralizat de tot în privința faptului că aș mai crede la finaluri fericite la următoarele cărți pe care le voi citi. Dar cel puțin stau cu o convingere că Ultimul avanpost va mai avea un volum, așa că nu totul este pierdut. Și da, de ce ești atât de revoltată? Este doar un personaj, totul este fictiv, nimic real, gândește-te că nu l-a durut deloc moartea, pentru că el nu a existat vreodată. Nu fraților, poate fi și o zămislire a imaginației mele, poate fi ursulețul meu preferat ce a fost tocat în mașina de separat boabele de porumb de știuleți  da, știu, proastă comparație –, știind că e făcut din vatelină și nu va simți nimic. Nu contează, chiar nu contează! 
"De obicei nu știi să apreciezi un lucru până nu îl pierzi, sau până nu ți-l ia cineva. Avem impresia că toate sunt veșnice, că ni se cuvin, că avem drept deplin asupra lor. Luăm lucrurile de bune și uităm să le apreciem la adevărata lor valoare."
Ca personaje, pot spune că dintre toate care au apărut, cel mai mult mi-a plăcut  în afara lui Alex  de Eva. Cu toate că la început nu am putut-o suporta absolut deloc, nu-mi plăcea felul cum se comporta cu cei din avanpost, cu timpul am început să o înțeleg, și să-mi dau seama că intențiile ei nu erau doar pentru că avea toane și era ceva pe moment. Chiar am apreciat foarte mult tot ceea ce făcea, și după ce am ajuns să o "cunosc" mai bine, toate deciziile pe care le luase la începutul volumului, nu mi se păreau deloc nelalocul lor. Ci eram de acord cu ea întru totul. În afară de ea, mi-a plăcut evoluția Dianei, și cu toate că nu este unul dintre personajele mele preferate, tot ceea ce a făcut este de admirat. Bine, spre deosebire de primul volum unde, la început, nu era tocmai ea, și stagiul la care a ajuns acum, este o mare diferență. O oarecare diferență am regăsit-o și în personajul lui Alex, deoarece aici am reușit să descopăr la el unele sentimente pe care nu le avea în primul volum. Și acest lucru nu m-a făcut decât să-l îndrăgesc și mai mult. 

A fost un volum foarte bun, enervant de bun în unele locuri, care te face să aștepți cu sufletul la gură ultimul din trilogie. Așa cum am spus la începutul recenziei, chiar dacă nu mă mai aștept la un final prea blând din partea autoarei, eu încă mai sper ca Lavinia Călina să nu devină chiar un Martin. Să-și păstreze puțină milă și pentru cititori, pentru că am văzut că în Vânătoarea i-a cam lipsit acest lucru. Și cu toate că am fost fericită pentru moartea unor personaje  și nu, nu sunt sadică pentru că mi-am dorit să dispară din "Ultimul avanpost" –, îmi rămâne o fărâmă de speranță că autoarea va construi un final cât de cât fericit pentru Regatul Unit al Țărilor Române.