duminică, 24 mai 2015

Bookfest 2015: Invitat de onoare Cehia

De fiecare dată când se apropie târgurile de carte sunt foarte entuziasmată pentru ceea ce am pus ochii și-mi doresc să mi le cumpăr. Dar anul acesta, Bookfest-ul a fost mult mai greu de așteptat decât cel din anul precedent. În toamnă nu am reușit să-mi cumpăr al treilea volum din seria Dincolo de moarte de Adina Speteanu, deoarece nu-l mai aveau la stanndul editurii Tritonic, așa că anul acesta am zis să schimb tactica și să fiu acolo printre primii. Și în felul acesta am reușit să-mi conving o prietenă să fie cu mine acolo la primele ore de când se deschisese oficial târgul, fiind convinsă că voi putea să-mi cumpăr acea carte. Dar – din nou – spre ghinionul meu, nu au avut stand în acest an, ceea ce m-a uimit puțin, deoarece, din câte știu, la Bookfest-ul din Timișoara – dacă îmi amintesc bine orașul – au fost. Dar asta este, fiecare editură știe ce face și de ce o face. Am fost foarte tristă și ușor dezamăgită, așa că, în felul acesta am ajuns la concluzia că mi-o voi achiziționa de pe internet. Nu Libris sau Elefant, deoarece pe ambele site-uri stocul a fost epuizat – și este de ceva vreme așa. Ci de pe Librărie.net. Am găsit-o și la reducere, ceea ce este și mai bine; în perioada aceasta nu prea dispun de foarte mulți bani, din cauza aceasta și achizițiile mele de la târg nu sunt foarte numeroase. 

Și cum am spus mai sus, am reușit să-mi conving o prietenă să vină cu mine – sincer, nici nu prea m-am străduit foarte mult să o fac –,a așa că miercuri, în jurul orei zece jumătate, unsprezece, am fost acolo. Bugetul fiind unul restrâns – din cauza cheltuielilor pe care le-am avut cu școala, în acest an –, nu mă așteptam să-mi cumpăr cine știe ce cărți. M-am plimbat, fără a mă îmbulzi, pe la diferite edituri la care doream să ajung, m-am învârtit și m-am răsucit, până am poposit la standul editurii Herg Benet, care, culmea, nici nu se afla într-un loc greu de ajuns. Vă puteți imagina cât de devreme am ajuns, încât multe dintre editurile la care voiam să poposesc încă mai aveau să-și așeze cărți. Și destul de multe. Așa s-a întâmplat și în cazul acestei edituri. Singura persoană care se afla acolo a fost Alexandru Voicescu, care se ocupa cu așezarea cărților pe rafturi. De acolo mi-am dorit foarte mult să-mi iau Ultimul avanpost, al doilea volum, Vânătoarea, deoarece știam că nu voi putea ajunge Sâmbătă, atunci când au lansat-o. M-am gândit să nu-l deranjez în timp ce lucra, plus că nici nu vedeam cartea prin jur, și am presupus că încă nu le scoase din cutie. Dar când ma-m întors, cam după un sfert de oră, tot nu le-am văzut, așa că m-am dus să-l întreb dacă mi-ar putea da cartea, în caz că încă nu a scos-o; eram destul de grăbită. Acolo am avut plăcerea să mă întâlnesc și cu autoarea Cristina Nemerovschi, și am aflat că din păcate le uitaseră la sediu. Și așa nu am reușit să-mi cumpăr cartea, iar astăzi nu mă pot duce să mi-o achiziționez – de oriunde, nu neapărat de la Bookfest –, deoarece nu mai am bani. Nu am putut rezista să nu mi-i cheltuiesc, când sunt înconjurată de atâtea cărți. Dar cum pun mâna pe niște bani de buzunar, o să mi-o cumpăr, deoarece sunt foarte curioasă de modul cum va continua povestea. Plus că am văzut filmarea de la lansare, iar Cristina Nemerovschi spusese că finalul este cu mult mai sadic – nu știu sigur dacă este chiar același cuvând pe care l-a folosit – decât în primul volum.

Editura Trei, așa cum au precizat și pe pagina de Facebook, au avut reduceri foarte mare, așa că am putut să-mi iau două cărți – pe care le așteptam de mult – la doar 35 de lei. Am fost foarte încântată de faptul că banii mei au fost suficienți pentru a putea să mi le cumpăr. Prietena cu care am fost și-a cumpărat și ea o carte – la recomandarea mea, cu toate că nu o citisem. Foarte ciudat, dar a fost singura carte – în afară de cele ale lui Haruki Murakami pe care să nu o fi citit, dar să o recomand altora. 

M-am oprit, de curiozitate, și la Editura Leda, Rao, All și Nemira, doar de la cea dintâi reușind să-mi cumpăr ceva. O cărticică de buzunar, în valoare de 5 lei, și am ieșit de acolo ușor amuzată, deoarece cu toții știți cât de mici sunt cele de buzunar. Iar doamna de la casă mi-a dat o ditamai punga pentru ea; nu cred că a fost mai mult pentru carte, cât pentru a promova editura. Cred. 

Cam asta a fost expediția mea, ca să o pot numi așa, la Bookfest-ul de anul acesta, una destul de scurtă în comparație cu cea de anul precedent, în care și cărțile dar și timpul petrecut printre edituri, a fost mult mai mare. De citit, nu știu când o voi face, deja de ceva timp încerc să nu mă mai ating de nicio carte, deoarece examenele deja s-au apropiat foarte mult, dar îmi este foarte greu să nu o fac.

Mai jos am pus cele câteva cărți pe care mi le-am cumpărat, împreună cu obișnuitele cuvinte adresate fiecărei cărți în parte, dar și imaginea din dreapta. 
  1. Jurnalele lui Stefan: Nesațul al treilea volum al seriei. Există o explicație pentru achiziționarea acestei cărți, și anume faptul că eu, cu toate că nu prea sunt un fan al seriei Jurnalele vampirilor, mereu mi-a plăcut de Stefan, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care m-am uitat la primele sezoane din serial. Actorul îmi este drag, dar și personajul. Pe Damon nu l-am putut suferi niciodată, îmi este foarte antipatic, ca și cel pe care-l joacă. No offence pentru cei care-l plac. Așa că am fost foarte fericită când cei de la revista Bravo, împreună cu Editura Leda, au scos pe piață jurnalele lui. Eu din păcate, la acea vreme nu mi-am putut cumpăra decât primele două volume, pe al treilea nu l-am găsit pe nicăieri. Până Miercuri, când stătea frumos în coșul Editurii Leda. Acum îmi pot cumpăra și celelalte trei volume, cu toate că urăsc coperțile primelor trei, din cauza faptului că sunt tie-in. Nu le sufăr deloc!
  2. Alb ca zăpada, al doilea volum al trilogiei Albă-ca-Zăpada de Salla Simukka. Inițial nu voiam să mi-o cumpăr așa de repede, cu toate că mi-o doream foarte mult, dar cum a costat doar 17 lei, am spus, de ce să nu profit de această ocazie. Cu toate că nu ar trebui să fie mai scumpă de atât, din cauza numărului de pagini destul de mic pe care îl are. Aproape două sute. 
  3. Regatul Luminilor, al treilea volum al trilogiei Grisha de Leigh Bardugo. Cred că mulți dintre cei care mă urmăresc constant știu cât de mult îmi place această trilogie, chit că este YA, și cât de rău îmi pare că s-a terminat. Dintre toate cele trei coperți, aceasta mi se pare cea mai frumoasă, de-abia aștept să o citesc, să mă delectez pentru ultima oară cu lumea autoarei, și sper ca și finalul să fie unul pe măsura întreii trilogii. Și în cazul acestei cărți prețul a fost unul foarte bun, douăzeci și ceva de lei. Nu știu cât de mult voi rezista fără să o citesc, și cred că va fi un hop uriaș pentru mine, dacă voi rezista. Deja îmi este foarte dor de Întunecatul.
  4. Tuturor băieților pe care i-am iubit de Jenny Han. Ei bine, știți că am spus mai sus că prietena mea și-am cumpărat o carte la recomandarea mea, fără ca măcar eu să o fi citit. Ei bine aceasta este, această superbă carte, cu o copertă super cute, este cea pe care mi-a dăruit-o de ziua mea. Am rămas efectiv mască și nu mi-a venit să cred, mai că mai aveam puțin și începeam să plâng, deoarece eu nu am primit niciodată o carte la vreo aniversare. Chit că este cu adolescenți, din toate recenziile pe care le-am citit, numai și numai laude a primit. Plus că ideea chiar mi se pare interesantă, și m-a făcut foarte curioasă în legătură cu personajul, Lara Jean, și de modul cum va reuși să iasă peste aceste situații stânjenitoare în care a fost pusă. Mi se pare mai diferită decât cele YA obișnuite, și de-asta vreau să o citesc. Iar faptul că am primit-o cadou, m-a emoționat foarte mult. Iar cei de la Cartepidemia au făcut un liveshow, de data aceasta pe canalul Adelei de pe Vanilla Moon Books, cu părerile celor cinci booktuberi cu privire la această carte. Eu, în general, nu le pot urmări show-urile, deoarece nu vreau să dau peste vreun spoiler, mai ales cărții de față. Dar dacă voi sunteți curioși, și vă doriți să-l vedeți, îl puteți găsi aici