joi, 30 aprilie 2015

"Războiul pulberii negre" (Temeraire, #3) de Naomi Novik

Volumul Războiul pulberii negre poate fi cumpărat de pe site-ul editurii Nemira

DESCRIEREA: Din Imperiul Otoman s-au cumpărat trei ouă de dragon foarte prețioase, iar căpitanul Laurence și uriașul dragon Temeraire trebuie să străbată Turcia, pentru ca transportul să ajungă în siguranță în Anglia. Cei doi ajung în ținuturile Germaniei la timp pentru a fi martori la Bătălia de la Jena, se confruntă cu soldații lui Napoleon, cu un dragon periculos din Franța și cu alte personaje de basm. Povestea născocită de Naomi Novik, în care cititorul descoperă personaje irezistibile, se citește pe nerăsuflate. 

RECENZIA: Am așteptat de foarte mult timp să mă apuc de acest volum, și în momentul când am avut posibilitatea să îl citesc, a așteptat mult și bine până să ajung să mă apuc de el. Bine, a mai fost și pe la o colegă câteva săptămâni, dar nu asta este problema, ci faptul că în momentul în care termin un anumit volum dintr-o carte, și-mi doresc cu disperare să-l citesc pe următorul, atunci când îl am, zace săptămâni – dacă nu, luni –, până să mă gândesc că ar fi timpul să mă apuc de el. Și aici nu se pune în calcul timpul. Poate cheful; dar nu pot înțelege de ce nu l-aș avea, când îmi doresc să o citesc, dar nu o fac. Și culmea culmilor  este și faptul că seria Temeraire este una dintre preferatele mele. Aceste dăți – mă bucur măcar că sunt rare – mă enervează și mă irită foarte tare. De s-ar întâmpla așa cu vreo anumită carte pe care o am în bibliotecă, știu că nu este cine știe ce de capul ei, dar totuși, o citesc. 

Dar trecând peste, deoarece nu are rost să o lungesc prea mult cu acest of pe care-l am, aș vrea să menționez de la început că Războiul pulberii negre – și cu părere de rău o zic – nu mi-a plăcut atât de mult precum celelalte două volume. Am simțit o ușoară plictiseală pe care am avut-o citind, uneori, unele fragmente. Mi se întâmplă de puține ori ca o carte să mă plictisească din pricina prea multor narări – eu sunt o mare fană a descrierilor, a paginilor întregi fără dialog, dar aici simțeam nevoia, în unele dăți, să dau pagini înainte, deoarece mă plictiseam. Sincer, te simți foarte prost atunci când o serie pe care o iubești din toată inima, ești nevoit să o critici, și să nu vorbești numai lucruri bune despre ea. Dar presupun că nu există serii care să nu aibă, într-un final, ceva care să nu te supere puțin, în ciuda faptului că tu o cotezi cu nota maximă. Ei bine, eu nu am putut să îi dau chiar cinci stele din cinci, deoarece din cauza acestor întreruperi pe care le aveam, răsfoind paginile, atenția și interesul din acel moment, se diminuau. Și așa ajungeam să nu mai continui să o citesc ore întregi, sau chiar câteva zile. Și din cauza acestui minus, pot spune că am o oarecare ciudă, din cauza faptului că autoarea are un stil de-a scrie foarte fluid, fără a încărca propozițiile cu niște cuvinte pompoase, pe care trebuie să le cauți în dicționar. Dar, din păcate, acest aspect nu a salvat cartea. Acesta ar cam fi singurul motiv care m-a deranjat în mod principal; mai sunt câteva mici chestii pe care nu le-am putut înțelege, dar nu într-atât de grave încât să-i scad din punctaj; și așa consider că am fost puțin cam dură, luându-i un întreg punct, dar chiar nu am putut să-i dau mai mult. Nici măcar cu jumătate.

Chiar dacă în primele două volume am fost martoră la apropierea tot mai tare dintre Laurence și Temeraire, în acesta am reușit să descopăr o ușoară răcire între cei doi. Dar nu acel tip de răceală care să-i fi îndepărtat unul de celălalt, ci mai degrabă un fel de ceartă dintre tatăl care încearcă mereu să explice ce este bine și ce nu, și copilul care nici atunci nu acceptă să înțeleagă riscurile abaterilor de la reguli. Poate că au existat aceste aspect și în celelalte două cărți, dar eu am reușit să le descopăr de-abia acum. Este ușor ciudat să vezi un ditamai dragonul – printre cei mai mari – cum se comportă, uneori, precum un băiețel răsfățat, care nu-i convine unde a ajuns. Dar aici nu-l pot condamna, deoarece, în primul rând, are o vârstă foarte fragedă, de doar doi ani, și mai are multe de învățat, și în doilea rând, să te întorci dintr-o țară unde cei de seama ta să fie tratați cu cel mai mare respect, ținuți în puf, și să ajungi dintr-o dată într-un loc unde este total diferit, este un lucru foarte dificil. Și ca oportunitățile pe care le ai cu mâncarea, dar și ca un confort pe care ți-l dorești. Dar în ciuda acestor mormăieli din partea lui, a făcut față cu grație tuturor obstacolelor. Și din câte am observat, fiecare volum – cel puțin în astea trei – s-a petrecut în câte o altă țară. Ce interesant ar fi să se petreacă unul și în România! Acest lucru îmi aduce aminte de acea parte din Harry Potter – eu am văzut în film, deoarece nu am citit încă cărțile – în care Hagrid spunea că dragonul lui a fost trimis în România, la o rezervație. Bine, îmi aduc aminte că prima dată am auzit asta de la Ron, dar tot pe acolo.

Ceea ce m-a derutat puțin, în primă fază, a fost titlul volumului. Nu vreau să pară a fi spoiler, și voi încerca pe cât de bine pot, să nu fie așa. În primă fază, când te gândești la război, gândul îți fuge la sânge, moarte, teroare și țipete. Nu spun că aici nu am avut parte de astfel de lucruri, dar parcă au fost prea puține, și în ciuda faptului că nu sunt o adeptă a războiului – de orice fel –, aici simțeam nevoia să apară mai des aceste lupte. Recunosc, au fost puține, dar cumplit de imaginat, deoarece au fost unele scene de-a dreptul monstruoase; chiar dacă a fost așa, tot mi-aș fi dorit mai mult. Prima dată m-am gândit că poate o semnifica altceva titlul, dar nu prea cred că ar fi așa. În primul volum – și nu vreau să fac o comparație între cele anterioare și acesta, chiar dacă pare –, cam jumătate, dacă nu mai mult, a fost încununat de bătălii, lupte. De orice fel. Dar a fost cât mai multă acțiune. Și în al doilea, cam la fel, doar că într-un alt mod; cert este că a fost acțiune mai abundentă.

Au existat momente, în care, pur și simplu am râs în hohote, deoarece erau unele fragmente foarte amuzante. În afară de câteva conversații pe care le-au avut Temeraire și Laurence, la care mă apuca râsul, au mai fost și cele din partea Iskierkai, o femelă-dragon, foarte nostimă. Chiar dacă era micuță, de-abia eclozată, avea o personalitate foarte puternică, nelăsându-se niciodată mai prejos în fața lui Temeraire. Cred că va deveni – cu timpul – unul dintre dragonii mei preferați din serie. Și sper ca autoarea să nu se gândească să o omoare, sau să se întâmple altceva cu ea, deoarece ar fi mare păcat. A avut norocul să primească un aviator pe care-l admir destul de mult. Iar în privința acelui dragon periculos din descriere, pot spune că veți fi ușor surprinși – sau nu, acum depinde de fiecare –, de cine este cu adevărat, și de ce este în stare să facă, să se sacrifice, ca să i se îndeplinească ceea ce își dorește foarte mult.

Nu știu de ce, dar am impresia că este cea mai săracă recenzie pe care am făcut-o unei cărți din această serie. Și cu toate că m-a dezamăgit puțin acest volum, seria tot rămâne una dintre preferatele mele, și probabil că va fi mereu, chiar dacă, pe viitor, se va întâmpla să mă supere și mai tare neplăcerile pe care le voi găsi. Dar sper să nu mai fie, deoarece sunt tare curioasă să citesc următorul volum, Empire of Ivorycare, din câte am aflat de la cei de la editura Nemira, va fi publicat în acest an. Sunt foarte fericită!