luni, 6 aprilie 2015

Subiectul discuției: Vizită la Cărturești Carusel

Probabil, nefiind învățată să încep direct, fără să am o introducere înainte de-a scrie despre postarea în sine, este destul de ciudat pentru mine, să spun următoarele lucruri: acum două duminici am fost și eu - în sfârșit - în Cărturești Carusel. Motivul pentru care nu am reușit să ajung mai devreme, a fost din cauza faptului că nici nu prea am avut timpul sau cheful necesar să o fac, dar nici pentru că - ei bine ce să-i faci - nu prea știam cum să ajung. Adevărul este că eu și cu acea zonă în care este amplasat Cărturești, Lipscani, nu prea ne cunoaștem așa de bine, și cum nu prea sunt o persoană care să se aventureze într-un loc fără a știi sigur, sau pe aproape, cum se ajunge, nu-mi fac având singură. Pot spune că la acest capitol sunt o persoană destul de rezervată; prefer să mă știu confortabil și în siguranță. 

Probabil par o persoană nu prea aventurieră, ușor plictisitoare, neinteresantă - nu că m-aș considera o fire la care se înghesuie lumea ca să mă cunoască. Doar că pur și simplu, destul de rar doresc să risc ceva. Și, Doamne, am ajuns să consider drumul până la Cărturești Carusel ceva greu de parcurs! Boring chiar și pentru mine ca să citesc așa ceva; și mie care-mi place să citesc postări lungi, uneori din care nu prea se rezultă nimic, și doar să parcurgi niște propoziții. Dar, să ne imaginăm că trei sferturi din ceea ce-am scris mai sus, ar fi fost despre ceva mai important. 


O prietenă mi-a făcut o surpriză frumoasă și a zis că ar vrea să mergem undeva, doar că nu-mi va spune exact destinația; bine, adevărul este că nu mi-a spus absolut nimic despre locul în care voia să mă ducă. Într-un fel am intuit ceea ce voia să facă, deoarece țin minte că am bătut-o la cap destul de mult cu faptul că tot vreau să merg în Cărturești Carusel, chiar și cu câteva zile înainte de a ne duce. Dar cu toate acestea, Cărturești fusese atunci pentru mine doar o idee despre surpriza ei, și nimic mai mult. Ca să fiu complet pregătită, îmi luasem și niște bani în plus în cazul în care ar fi fost adevărat. Bine, singurul lucru pe care aș fi vrut să-l fi cumpărat de acolo - dacă l-ar fi avut - ar fi fost Îngeri de gheață, de Adina Speteanu, al treilea volum din seria "Dincolo de moarte." De mult timp îmi doresc să cumpăr această carte, dar nu s-a putut din două motive: primul ar fi că de pe site-ul editurii Tritonic nu vreau să o iau, deoarece transportul mi se pare destul de ridicat ca preț, iar  în al doilea rând, pe Elefant sau Libris nu o găsesc. Când m-am dus să o caut în Cărturești Carusel - să fiu sinceră, nici nu mă așteptam să o găsesc - m-am uitat după ea pe toate rafturile, până am ajuns să verific dacă o au, totuși. Speranța murea ultima. Așa că m-am uitat pe motorul acela de căutare, nu știu cum se numește mai exact. Și, culmea, aveau cărți de-ale ei, doar că pe celelalte două din serie, și Crimă la timpul trecut. Prin toate librăriile prin care am căutat, aveau în stoc cărți scrise de autoare, doar că niciodată ultimul volum. În momentul de față, dintre toate cărțile pe care mi le doresc, pe aceasta o vreau cel și cel mai mult.


Uite că, din nou, am deviat de la subiect. Când am văzut pentru prima dată pozele de la deschidere, mi s-a părut a fi ceva foarte, foarte interesant și superb. Ca locație, părerea mea este că, pentru o clădire atât de frumoasă, nu este poziționată chiar într-un loc un se poate vedea imediat. Dar cum este o librărie căutată - nici când am fost eu, clienții nu lipseau -, și cum, din câte am înțeles, se află într-o clădire veche, s-a înțeles. Așa că subiectul a fost închis în capul meu. Design-ul interiorului mi s-a părut chiar foarte fain, tot acel alb care te înconjura pretutindeni, scoțând în evidență rafturile cu cărți, dar și cu alte obiecte - în fond este vorba de Cărturești - m-a făcut imediat să zâmbesc. Parcă intrasem într-o altă lume din care îmi doream să nu mai ies niciodată. Ceea ce mi-a mai plăcut a fost felul cum au fost aranjate obiectele; muzica la subsol, iar la ultimul etaj gentuțe, tricouri, și alte astfel de lucruri. Normal că nu am putut să-mi cumpăr nimic de acest gen, din cauza prețurilor exagerat de mari; și chiar voiam să-mi cumpăr o sacoșică din aceea din pânză. De mult îmi doresc una. În schimb, ceea ce m-a deranjat și nu am putut să înțeleg, a fost numărul de cărți din librărie, dar și varietatea de genuri. Ori de câte ori m-am plimbat printre rafturi, crezând că nu m-am uitat foarte bine. Nu am putut să regăsesc multe titluri, iar pe unele rafturi pe care puteau să mai stea, lejer, câteva cărți, se aflau doar două sau trei. La fel s-a întâmplat și la ultimul etaj, erau mai mult răsfirate. Dar lucrurul care m-a enervat cel și cel mai tare a fost faptul că, atunci când m-am dus să mă uit la lumânări parfumate, doar un singur raft avea câteva, și doar cu două mirosuri, de lavandă, și încă una pe care nu mi-o mai amintesc. În Cărturești din Afi - care este și mai mic decât acesta - sunt mult mai multe lucruri. Nu știu ce cred alții, dar mi se pare mult mai interesant acela - ca număr de cărți -, decât acesta. În privința aceasta, a fost o mare dezamăgire. 

Și cu toate acestea, mi-a făcut plăcere să-l vizitez, deoarece eram nespus de curioasă să văd cum este. Dar de dus acolo, nu cred că mă voi mai duce prea curând, deoarece consider că găsesc mai multe cărți și obiecte în acesta de lângă mine. Poate voi mai trece pe acolo când se vor face lansări; fiind o librărie frumoasă, presupun că unele edituri vor dori să facă lansări acolo. În rest, dacă ați ajuns până aici, vreau să vă mulțumesc. Au fost unele pasaje destul de plictisitoare.