marți, 17 martie 2015

Subiectul discuției: Întâmplare de peste zi + o mică surpriză

În aceste zile în care am lipsit de pe blogul meu drag, de care am început să simt o mândrie și fericire tot mai mare pentru că-l am, există cu adevărat, nu s-au întâmplat evenimente importante pentru mine. În afara zilei de astăzi, în care am avut parte de o întâmplare cum nu se poate mai demoralizatoare și oribilă, am fost destul de liniștită. Dacă se poate numi așa stresul prin care tot trec de la începutul anului. M-am tot chinuit să-mi fac o rutină în program, în care învățatul să fie una dintre prioritățile cele mai mari, dar pur și simplu, după câteva zile, nu m-am mai putut ține de acest orar, ca să zic așa. Mă simt cum nu se poate mai oribil! În afara faptului că de o săptămână încoace nu am putut face altceva decât să încep un serial pe care tot voiam să-l văd de foarte multă vreme (cap-coadă, deoarece mai văzusem episoade pe sărite), nu am făcut nimic. Mi-am târât picioarele până la școală și înapoi, de parcă aș fi fost un zombie, sau aș fi fost depresivă. Am reușit să termin primul sezon din Doctor House, pentru că îmi place foarte mult de actorul principal, iar subiectul medicină, a început să mă atragă tot mai mult. Chiar dacă această meserie nu se află în lista mea, cu niciun chip, tot îmi face o plăcere să vizionez astfel de cazuri.  Am încercat să citesc, dar nu mă atrăgea deloc cartea, și anume Pădurea norvegiană de Haruki Murakami. Și nu pentru că ar fi subiectul cărții de vină, nicidecum (oricum, nu am apucat să citesc din ea decât vreo douăzeci de pagini), dar pur și simplu nu am avut deloc starea necesară. Încep să mă simt tot mai obosită, mă doare tot corpul și capul parcă-mi vâjâie încontinuu. 

Am încercat astăzi, după școală, să plec într-o plimbare de una singură, să-mi recapăt acea vigoare pe care o aveam. M-am oprit întâia oară la Librăria Mihai Eminescu, din dorința de-a vedea dacă au Îngeri de gheață Adina Speteanu, dar din păcate existau în stoc doar primele două volume, și cartea ei de debut. Parcă eram și mai pleoștită, iar de pe internet nu vreau să o cumpăr dintr-un oarecare motiv. Așa că m-am oprit în Cișmigiu, m-am așezat pe o bancă și am încercat (din nou) să citesc. Nimic. În ciuda faptului că bătea ușăr vântul, era foarte bine, nu am simțit nicio schimbare. Nu prea știu ce este cu mine, dar dacă nu reușesc cât mai repede să-mi revin, o să am mari probleme. Am trecut și prin Diverta la întoarcere, în speranța că va fi altceva atunci când voi fi acolo, înconjurată de cărți - de tot ceea ce-mi place cel mai mult. Dar cum nu s-a întâmplat nici în cazul ăsta, am sfârșit prin a o lua pe soar mea, și pe prietena ei, de la școală. Atât. Nu vreau să pară a fi un jurnal, sau ceva, dar prin ceea ce fac, prin stresul ăsta, faptul că nu mă pot mobiliza ca să continui cu învățatul pentru bacalaureat, simt că-mi trădez părinții. Trădez tot ceea ce ei s-au chinuit și încă o mai fac ca să mă ajute. 

Sincer, în momentul de față nu-mi doresc mai mult decât să se termine odată clasa a doisprezecea, și să scap de tot balamucul ăsta. Nu prea s-au legat cine știe ce prietenii între mine și alți colegi, suntem pur și simplu doar niște persoane care au împărțit patru ani de zile o clasă și niște profesori. Înafară de doi-trei colegi, am trecut prin ani ca prin apă. Atâta tot. Cel puțin în cazul meu. Și asta mă întristează, deoarece mi-aș fi dorit ca liceul să fi fost, așa cum se spune, cea mai frumoasă perioadă. La mine a fost doar ceva monoton, obositor, plin de lucruri prin care nu-mi mai doresc să trec, și de care vreau să scap cât mai repede. E ceva foarte frustrant, nicidecum plăcut. Sper să fac o postare dedicată anilor mei de liceu, după ce voi termina. 

Ieri am fost la bibliotecă, mi-am refăcut abonamentul și am aflat că acceptă și cărți ca donații, doar dacă sunt noi, așa că am reușit să dăruiesc patru dintre cele pe care le am, și anume: primele două volume din seria "Maximum Ride", primul volum din seria "Cronicile casterilor" și primul volum din seria "Dispăruții". Mâine când mă voi duce să mai rezolv niște chestii acolo (au fost niște încărcături la mijloc), le voi da și primul volum din trilogia "Divergent". Oricum, nu voia nimeni să le cumpere, și trebuia să mai fac puțin spațiu pe rafturi. 

Dar cum titlul vorbește și de o surpriză, una plăcută, sper eu, deoarece consider că v-am săturat deja cu aceste probleme pe care nu cred că ar fi trebuit să le postez aici, dar simțeam nevoia să o fac undeva, și cum nu mai am jurnal de mult, am zis că blogul ar fi un loc ok. Cum am spus, surpriza constă în faptul că m-am gândit să vă pun o poză cu mica ma bibliotecă; una în ansamblu bineînțeles, deoarece până voi reuși să-mi cumpăr un nou corp, nu-i voi face o prezentare mai amănunțită. Nu sunt toate, mai am în jur de șase (dacă nu mai multe), la țară, și pe care sper să le iau la Paște. Nu se văd toate, deoarece, din câte se observă, nu mai am loc ca să le pun una lângă alta, așa că am fost nevoită să ocup și locul din față, acoperindu-le pe alea din spate. Sper să reușiți să vă dați seama de unele cărți, așa că o să vă las și cu o melodie, pe lângă: Om cu inimă de lemn. Sper să vă placă melodia la fel de mult cum îmi place și mie. Consider că este un mesaj foarte puternic, pe care vrea să-l transmită Roman.