duminică, 15 februarie 2015

Becoming Jane (2007) | film

Descrierea: Jane Austen crede in iubire. Părinții ei își doresc ca ea să se căsătorească pentru bani, iar în Anglia anului 1795 acesta reprezintă un lucru cât se poate de firesc pentru o tânără. Însă când tânăra de 20 de ani îl întâlnește pe chipeșul tânăr irlandez, Tom Lefroy, inteligența și aroganța acestuia îi stârnesc curiozitatea lui Jane și lumea ei se întoarce pe dos. Își permite Jane să refuze oferta nepotului lui Lady Gresham, să sfideze autoritatea părinților și să se împotrivească convențiilor sociale? În Becoming Jane, o tânără doamnă din primul eșalon al eminențelor din literatură riscă o poveste de dragoste ce avea să îi modeleze viața și opera. 

Recenzia: Având în vedere că de astăzi în două săptămâni voi avea simulările vieții - nu le consider inutile, bineînțeles, deoarece mă ajută să văd cât de mult am crescut față de cele de anul trecut, dar, nah, este necesar pentru mine să-mi arăt frustrările -, ar fi trebuit să mă fi axact puțin mai mult pe ele, în loc să vizionez filme. Dar având în vedere că în aceste două săptămâni s-a nimerit să am practica, nu mai sunt atacată cu săgeți în care sunt înfipte nu știu câte teme, va fi mai lejer pentru mine să mă axez doar pe cele trei materii. Sper, deoarece îmi doresc că nu fiu atrasă de alți factori externi, dar cum sunt o fire foarte ușor de distras, sunt cam sceptică în această privință. Și oricum, ce-aș mai putea învăța în două săptămâni, decât să repet, având în vedere am terminat toată materia de a doisprezecea la matematică. Trecând peste, deoarece văd că am umplut destul spațiu ce nu are legătură cu acest film, voi trece la subiectul acestei ecranizări, și voi încerca în același timp să iau totul cronologic. Vreau să-mi expun părerea în legătură cu tot ceea ce m-a uimit, sau nu, aici. Și sunt destul de multe de spus, așa că dacă nu am reușit să vă plictisesc până în acest punct, îmi doresc să merg pe același drum și să nu o fac până la finalul recenziei.

Ca să o iau cu un început - începutul începutului, mai cu exactitate -, aș vrea să vorbesc despre Jane Austen, personajul principal, dar nu despre ceea ce a reușit să facă în film. Ci puțin despre adevărata personalitate din literatura clasică. Despre acea femeie care, în opinia mea umilă, a trecut prin multe hopuri pe care le-a sărit cu un curaj specific scriitorilor însetați și flămânzi după dreptate, și recunoaștere reală a talentului pe care-l dobândesc. Având în vedere că este o scriitoare cunoscută în întreaga lume - refuz să cred cu vehemență că există cititori care nu au auzit ce-l puțin o singură dată de pe buzele altora de Mândire și prejudecată, cartea care a făcut-o atât de cunoscută -, pentru mine, totuși, este o ușoară enigmă. Chiar dacă am vorbit cu câteva cuvinte mai sus despre cartea ei de debut - dacă nu mă înșel -, nu am reușit să citesc nimic scris de ea, dar poate reușesc să compensez această gaură cu ecranizările făcute de pe urma romanelor ei. Și mai exact: Rațiune și simțire și Mândrie și prejudecată, singurele pe care le-am văzut. Dacă or mai fi și altele, nu știu. Chiar dacă amândouă filmele mi-au plăcut foarte mult, cel dintâi - spre uimirea probabilă, a unora - m-a atras într-o măsură mult mai mare. Și ironia sorții, în ciudat faptului că nu am citit Mândrie și prejudecată, în biblioteca familiei - nu a mea, personală - am găsit acum ceva vreme Din nou la Pemberley de Julia Barrett, și anume continuarea romanului lui Jane Austen. Nu știu cât se respectă din primul, având în vedere că a fost scris de altă autoare, sau câtă contibuție a avut Jane Austen la această continuare, bineînțeles indirectă. Nici măcar nu știu în ce an s-a născut această autoare, deoarece pe internet nu am găsit mai nimic despre ea, iar în carte nu apare nimic, în afara unei postfețe în care sunt explicate niște chestii. Ediția pe care o am eu, din 1995, cum am spus, detaliile despre ea sunt inexistente. Dar mergând mai departe, nu am de gând să citesc continuarea, decât după ce voi citi Mândrie și prejudecată, chit că am văzut filmul. Oricum, la câte cărți am necitite în bibliotecă, aceasta va mai trebui să aștepte foarte multă vreme până să ajungă în posesia mea.

Ajungând la următorul capitol din cronologia acestei recenzii, aș vrea să mă leg puțin despre subiect, și cum ați aflat mai sus, anume că nu știu mai nimic despre viața lui Jane Austen, aș vrea să spun că întregul film m-a surprins de la început și până la ultima parte în care a apărut aceasta. Nu numai că mi se pare că viața ei a fost mult mai interesantă decât cea a protagonistelor din romanele ei - practic nu s-a comparat cu nici una din nicio carte -, dar parcă a avut o sensibilitate și emoție cu mult mai intensă și realistă. Au fost unele momente ale filmului în care aveam impresia că voi ghici ceea ce va urma, dar spre surprinderea mea doar o dată sau de două ori, cel mult, am intuit deznodământul fragmentului respectiv. Probabil dacă nu ar fi existat finalul acela atât de nu-ca-în-cărți, Becoming Jane ar fi primit de la mine doar patru steluțe, în detrimentul celor maxime. Având în vedere faptul că mi-aș fi dorit să fi trăit între secolele XVIII-XIX - după mine, mi se pare că m-aș fi modelat cu mai multă ușurință atunci decât în acest secol atât de "nu eu" -, din cauza unor aspecte pe care nu le-am observat în alte cărți sau filme asemănătoare, am devenit puțin mai rezervată în legătură cu această dorință. Și totuși, nu într-atât de mult încâ să-mi schimbe pe deplin impresia. 

Simplitatea și siguranța a acelui ceva din acea epocă a făcut ca Anne Hathaway să fie perfectă pentru acest rol. Dar cum actorul care l-a jucat pe Tom Lefroy nu-mi este atât de cunoscut ca ea, din cauza faptului că nu prea l-am văzut în filme, nu mă face să fiu atât de sigură și cu acesta. Dar cum a jucat, mi-a plăcut, nimic special, dar a fost okay. Jane Austen a dus o viață pe cât de interesantă și palpitantă, pe atât de tristă și plină de singurătate, chiar dacă a fost înconjurată de o sumedenie de persoane. Dar probabil că aceste două simțăminte au fost înlocuite de afecțiunea și siguranța pe care i-o dădeau personajele create de ea. Deoarece, cum se poate observa, cu greu se putea accepta și era considerată de multe ori ceva de neacceptat ca cineva să publice cărți, mai cu exactitate romane de dragoste, ceea ce-și dorea Jane Austen să le pună în mâini cititorilor. Pentru mine a dat dovadă de multă nebunie, poate prea multă pentru acea perioadă, în care majoritatea - după mine - erau cam înguști mintal. Și nu de multe ori această presupunere mi-a fost aprobată de către câteva personaje, atât din nobilime, cât și din clasa mai inferioară. Pot afirma că l-am considerat până și pe Tom Lefroy de câteva ori cam lovit la bibilică și cu o judecată și logică destul de șubredă. Și ironia ironiei este faptul că avea o profesie destul de dură și foarte solicitantă.

Ca personaje, în afara lui Jane, mi-a plăcut de sora acesteia, Cassandra, care, în ciuda faptului că nu a fost o prezență foarte antrenantă pe parcursul filmului, ci mai mult într-o umbră cu destul de puțină lumină lângă, pentru mine a fost o persoană care mi-a atras atenția. Pe lângă faptul că a trecut printr-o experiență nedorită de nimeni, a avut puterea să fie lângă Jane, să o susțină cât de mult a putut și să o ajute să-și îndeplinească toate nebuniile. În schimb, nu pot spune același lucru și despre Lady Gresham, pe care nu am reușit să o înghit în nicio secvență în care a apărut. Actrița care a interpretat-o pe aceasta, Maggie Smith, am mai întâlnit-o în două ecranizări: toate seriile din Harry Potter, unde a interpretat-o pe profesoara Minerva McGonagall, și în serialul Downton Abbey, unde, de această dată a fost mai apropiată de acest personaj, jucând tot rolul de contesă. Doar că a anilor 1800 și ceva și 1900 și ceva. În afara rolului de profesoară din Harry Potter, nu am putut-o agrea nici în acel serial - preferatul meu, de altfel -, dar spre deosebire de aici, acolo cu timpul a ajuns să-mi devină destul de simpatică. Un caz destul de rar pentru mine. În Becoming Jane a posedat un rol mult mai afurisit, acel de aristocrată foarte acră și cu greu plăcută de cei din jur; acest lucru fiind posibil, cred eu, doar din cauza rangului ei foarte înalt. În Downton Abbey, începuseră să se vadă tot mai mult influențele independenței date de Primul Război Mondial, unde femeile nu mai erau atât de rezervate politic cât și financiar, unde aspectele interzise până atunci și rangurile obținute de regi sau prin cale ereditară, începeau să devină tot mai inutile. 

Filmul a fost plin de întorsături de situație, de un drum continuu de du-te-vino și de secrete pe care le credeam ori inexistente, ori fiind ascunse de alte persoane. Nu știu dacă s-a înțeles foarte bine ceea ce am vrut să spun. Având în vedere că filmul a fost realizat în anul 2007 și cu toții știm că tehnologia evolueață de la o zi la alta când vine vorba despre industria cinematografică, acest film mi s-a părut a fi foarte bine realizat. Și aici mă refer la claritatea imaginilor, la sunete, și spun acest lucru deoarece am avut parte de filme realizate după 2007, care să fie foarte proaste din acest punct de vedere. Bine, un factor foarte important - cred - este și casa de producție care semnează pentru realizarea filmelor respective. Dar cum nu sunt o expertă în această industrie, prefer să mă opresc aici cu părerile, dar în același timp să închei și recenzia acestui film. Observ că este una destul de lungă, și dacă ați reușit să o parcurgeți până la acest punct - deoarece am o vagă impresie că am aberat și am ieșit din subiect de foarte multe ori -, apreciez foarte mult. Așa că nu știu cât de mult am reușit să vă determin să vă uitați la el, dar sper că prin toate aceste cuvinte scrise aici, să fi existat câteva care să fi avut un impact puternic asupra deciziei voastre. Oricum, mie mi-a plăcut foarte, foarte mult ceea ce-am vizionat, și cum am spus și la începutul recenziei, sfârșitul a fost cum nu se poate mai perfect și nu-ca-în-cărți.