sâmbătă, 31 ianuarie 2015

War Horse (2011) | film

Descrierea: Filmul cel nou al lui Steven Spielberg este povestea de prietenie dintre Albert, un băiat, și Joey, calul său. După izbucnirea Primului Război Mondial, chiar în primele ore de conflict, calul lui Albert e vândut cavaleriei britanice. Joey ajunge direct pe front și nimerește în mâinile nemților. Albert e prea tânăr pentru a merge la război, dar nu mai poate sta nici acasă, gândindu-se la necazurile celui ai bun prieten. Băiatul pornește într-o misiune de ajutor pentru a-și elibera calul. 

Recenzia: Nu știu cine s-a uitat la acest film până acum, dar eu tot voiam să-l văd de cum am auzit de ideea principală, deoarece mi s-a părut a fi una foarte diferită și interesantă, dar aspectul cel mai important pentru mine nu a fost ideea în sine a filmului, ci acel ceva special ce se afla în el. Pelicula putea să vorbească despre caii de război ore în șir, dar dacă nu ar fi avut acea scânteie, acea sclipire emoționantă care m-a pus pe gânduri, nu cred că mi-ar fi plăcut atât de mult. Și aici mă refer la acea prietenie și dragoste purtată de un om pentru un animal, dar și invers totodată. Ceva foarte asemănător am întâlnit și în seria "Temeraire" de Naomi Novik, doar că acolo fantasticul s-a împletit cu realitatea, acolo unde dragonii puteau conversa cu oamenii, iar dragostea și prietenia atât de apropiată dintre Will și Temeraire a fost foarte emoționantă. Cam așa ceva s-a întâmplat și în cazul acestui film, dar parcă a întrecut acele cărți, ceea ce m-a uimit foarte mult. Nu credeam că voi mai găsi ceva în genul acesta, dar să mă și emoționeze atât de mult. 

Cum filmul l-am văzut duminica trecută, la tv, am mai uitat câte ceva din el, dar nu pot spune că s-au întâmplat evenimente care ar trebui menționate în recenzie, în afara de ceea ce știm din istoria pe care am făcut-o la școală, despre Primul Război Mondial, pentru că acesta este principalul motiv care îl desparte pe tânărul Albert de Joey, calul său. Înainte de-a spune câte ceva de traiul pe care-l va duce și aventurile prin care va trece Joey, aș vrea să menționez lucrul care mi-a plăcut cel mai mult în film. Am ales să-l menționez acum deoarece e ceva ce se întâmplă mai la început, și anume interacțiunea dintre cei doi, care m-a bucurat nespus de mult atunci când am asistat la scenă, dar și atunci când Albert încerca să-l îmblânzească pe Joey ca să poată rămâne cu el. Mi s-a părut a fi un lucru pe care eu, ca să fiu sinceră, nu cred că aș fi putut să-l duc până la capăt. Dar și prin câte a fost în stare să treacă Albert pentru a fi lângă prietenul lui. Cu ajutorul acestor aspecte mi-am dat seama cât de mult ținea tânărul la acel cal, și cât de mult efort depunea pentru a-l îmblânzi. Bine, după mine, nu mi se părea a fi foarte sălbatic, doar că nu-i plăcea să fie ținut în frâu, ci-și dorea să fie liber. Nu consider că dacă nu îți dorești să fii ținut în frâu, ci să faci ce îți dorești, înseamnă că ești sălbatic, și nu te poți înțelege cu nimeni. Modul cum l-a abordat pe Joey, cum au ajuns treptat, treptat să devină cei mai buni prieteni, ca mai târziu războiul dur și neiertător să-i despartă doar pocnind din degete. Aici l-am judecat cel mai mult pe tatăl său, pe de o parte, dar pe cealaltă, am încercat să-l înțeleg și să privesc și din perspectiva lui ceea ce făcea, deoarece nu punea în aplicare acele gânduri pentru a-i face rău fiului său. Iar mama lui a fost un mare ajutor pentru mine ca să-mi dau seama de acest lucru. Blândețea și bunătatea acelei femei m-a făcut să o îndrăgesc din prima clipă, dar și hotărârea cu care își punea în aplicare ceea ce-și dorea. 

Partea în care au fost despărțiți ce doi a fost cea mai dureroasă, deoarece îți dădea impresia că nu ar mai avea nicio șansă să se mai întâlnească vreodată, iar acest lucru m-a făcut să plâng instantaneu, și să nu-mi doresc ca finalul să nu fie decât unul fericit și plin de lucruri frumoase. Plus că aventurile prin care a trecut Joey au fost pe cât de spectaculoase, pe atât de scandaloase, de-ți venea să intri în film și să strigi în gura mare că nu se poate întâmpla o astfel de barbarie. Spun acest lucru deoarece dacă te uiți la un film despre vreun război – oricare, nu neapărat acesta în care au fost implicați protagoniștii , primul lucru care-ți va apărea în ochi și la care vei fi atent atunci când te vei uita la o scenă de pe front, va fi să-ți dorești ca un anumit personaj să nu moară împușcat, sau în vreo explozie oribilă. Probabil puțini sunt aceia care vor fi atenți și la animalele de povară, la caii care sunt luați de lângă stăpâni cu forța pentru a fi sacrificați în bătăile puștilor și a grenadelor. Și chiar dacă, din câte știu, inamicii nu au voie să împuște caii celor din tabăra adversă, se pot întâmpla tot felul de nenorociri în timpul războaielor. Mă bucur că măcar există o regulă de care țin cont ambele tabere implicate. Dar oricum, nu mi se pare ceva care poate fi supravegheat; cine ține socoteala cum a murit animalul respectiv, atunci când vezi că cel din tabăra adversă se îndreată spre tine cu intenția de a-ți lua capul? Ție numai la regula aceea nu-ți stau gândurile, ci încerci să te salvezi și să cauți calea cea mai rapidă și ușoară. 

Am fost martoră – prin intermediul ecranului, din fericire – la niște dezvăluri care, sincer, nu credeam că se pot întâmpla. Acest lucru m-a făcut să ajung la concluzia că nu numai oamenii sunt chinuiți prin agonia durerilor, dar și aceste făpturi minunate care nu ar trebui să facă nimic altceva decât să cutreiere câmpurile, arătându-și frumusețea, eleganța, dar și puterea cu care sunt înzestrați. Probabil că singurul lucru care, să zicem că este un plus, este faptul că aceste animale magnifice nu vor ști ce le va aștepta când vor ajunge pe front, și nu vor avea habar de ororile prin care vor trece. Sau poate mă înșel, și ele știu mult mai mult lucruri decât vor să arate în primă fază. Iar acest lucru este trist, pentru că nu au nicio șansă de-a fi cruțați de acele imagini îngrozitoare.

Chiar dacă i-am dat filmului mai mult decât cinci stele (numărul maxim), și am mai adăugat și un plus în față, pentru faptul că mi-a plăcut extraordinar de mult, că mi-a atins sufletul, nu pot spune că nu m-a deranjat ceva anume în el. Din păcate nu a putut fi chiar perfect; în sensul în care poate fi unul ce are scene sângeroase. Mi-aș fi dorit ca cei doi, Albert și Joey, să fi apărut împreună mai mult timp și mult mai des. După ce a fost separat de băiat, a trecut prin tot felul de întâmplări și a întâlnit o sumedenie de oameni prin drumul lui, dar mi-ar fi plăcut să-i fi văzut mai mult unul lângă celălalt. Aceasta era dorința mea, una nevinovată, ca să zic așa, care totuși nu m-a făcut să nu-i dau plus filmului, deoarece războiul a fost între ceea ce voiam eu mai mult și ceea ce a realizat Steven Spielberg, cel care a regizat filmul. Așa că am ajuns la concluzia că e mai potrivit așa, cum a gândit acesta. Dar cred că titlul era de ajuns ca să-ți dai seama că nu cei doi erau principalii, ci doar Joey, Albert fiind într-un fel o ancoră pentru acesta. Oricum, sfârșitul a fost unul foarte frumos, care m-a emoționat nespus de mult și care m-a făcut să-mi dau seama, totodată, că dragostea unui om nu are limite de ființe. Că poți ajunge să iubești un animal, neconsiderând că este ceva bolnav, anormal, și de neimaginat.  Poți iubi un câine, o pisică, un hamster, sau orice altă ființă, dar totuși, nu cred că toți au prilejul să iubească un cal. Și aici nu se pun la socoteală și animalele sălbatice, ci cele cu care este posibilă această afecțiune. Consider că o astfel de creatură magnifică nu este dată oricui să o aibă.

Nu cred că mai este cazul că precizez faptul că-l recomand din toată inima, deoarece este evident că așa este. M-a făcut să trec printr-o sumedenie de stări, iar actorul care l-a jucat pe Albert, Jeremy Irvine, a avut ceva magic în el. După părerea mea, nu cred că se potrivea altul mai bine decât acesta. În momentul de față a ajuns filmul meu preferat, astfel ajungând să detroneze unele care nu credeam că vor reuși să fie date mai jos cu o treaptă, prea curând. Deja din Ianuarie.