joi, 24 decembrie 2015

Scriitoarea din mine | "Dragostea putea începe cu orice"

Dragostea putea începe cu orice. Cu o îmbrățișare, cu un sărut tandru pe obraz, cu o privire atentă ce putea să-i inunde sufletul cu căldură, până ce nimic nu mai conta decât ca acei ochi să nu-și mute niciodată atenția din jurul chipului său. Voia ca acele planete albastre, infinite, să rămână veșnic ale sale. Să nu se stingă niciodată. Să nu dispară niciodată din viața lui. Să rămână lângă el, împreună cu celelalte părți pe care i le iubea cu disperare, un infinit de ani; și poate că nici atunci nu-i era de ajuns ca să-și manifeste dragostea asupra ei.

Dar pentru el infinitul nu a fost destul. De niciodată nici nu mai vorbim. Erau niște cuvinte care nu-i ajungeau nici pe un deget ca să-l facă mulțumit. Voia să fie stăpân peste timpul care era atât de crud cu ei, peste viața care li se scurta cu fiecare secundă care trecea. Moartea îi putea aștepta la fiecare colț, la fiecare întoarcere a privirii sau chiar a unei clipiri. Dacă au avut un început furtunos, care nu le-a lăsat timp să respire, să-și tragă sufletul și să se bucure de prima clipă adresată unul celuilalt, nu voia ca sfârșitul să le fie lung și dureros. Voia să fie limpede, repede și la fel de fulgerător. Fără suferință și chinul agoniei și al depresiei. Pentru că era sigur că dacă ea pleca, el va veni neîntârziat după pașii ei asemănători cu firimiturile presărate pe Gretel. Pentru că o iubea cu patimă, precum florile absorbeau nebune apa din pământ. Nu voia să mai rămână nimic pentru altceva; nimic liber. Totul să fie captiv, ascuns în cea mai adâncă parte a inimii lui.

Dragostea putea începe cu orice. Cu o întâmplare în miez de noapte, cu o plimbare haotică cu mașina sau o glumă presărată printre rânduri cenușii.  

Plânsete, și râsete, și tachinări. Era lacom, flămând după iubirea ei, precum plămânii erau de oxigen. Uneori stătea și se gândea dacă nu cumva plămânii erau îndrăgostiți de oxigen; atât de mult avea nevoie de el, încât mureau fără esența lui. Poate că atât de hămesit era și el de iubirea ei. Nici nu putea să-și imagineze viața fără existența ei, fără atingerile fantomatice pe care i le oferea doar privindu-l pe ascuns, crezând că nu observa. Dacă ea credea că cratițele și oalele pe care nu le foloseau erau doar ca să ofere un decor bucătăriei, se înșela. Pentru el erau ca niște perechi noi de ochi.

Dragostea putea începe cu orice.

A lor a început cu un accident. 

* * *

Simțeam nevoia desperată de-a scrie; altceva în afară de ceea ce postez pe blog. Și dacă mi se năzăresc în cap astfel de momente, și sufletul meu tânjește după așa ceva, eu de fiecare dată încerc să profit cât mai mult de ele. Cu toate că nu sunt mari capodopere ceea ce așez în word. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu