marți, 8 decembrie 2015

Lansare de carte: "Ultima privire" (Dincolo de moarte #4) de Adina Speteanu | Gaudeamus 2015

Lansarea ultimului volum din seria Dincolo de moarte, Ultima privire, am așteptat-o foarte mult, dar și foarte puțin, în același timp. De ce, vă întrebați? Cu toate că oricum sunt sigură că v-ați dat seama și v-ați răspuns singuri la întrebare, voi explica, totuși. Ei bine, atunci când se întâmplă să descoperi o serie care să-ți placă într-o măsură foarte mare, ajungi să te rogi ca autorul să scrie cât mai multe volume din ea. Și cu toate că știi că, într-un final, făuritorul acelei lumi va așeza ultima propoziție pe foaie, în word ș.a.m.d., punând punct întregii serii, tu speri ca acel moment să vină foarte târziu; peste vreo zece, douăzeci de ani, cel puțin.  Poate că unii vă întrebați: păi, dacă dorești să se termine peste atât de mulți ani, nu ajungi să te plictisești de ea, să te saturi și să afli mai repede finalul? Nu neapărat, pentru că există și mici excepții, seria de față fiind una dintre ele. Cu toate că este cu vampiri și strigoi – despre care am citit în multe cărți –, Dincolo de moarte, pe lângă faptul că este scrisă de o româncă, în care acțiunea se petrece în România, are ceva magic, un lucru anume care te face să fii lipită de ea; să nu-i mai dai drumul niciodată.

Eu am dat, pentru întâia oară, peste scrierile Adinei Speteanu pe un site de creație, cu câțiva ani în urmă – prin 2011. Culmea, peste aceeași serie, doar că scrisă altfel, într-un mod mai simplu, mai de începător. Pe atunci seria se numea Lumi paralele, având publicat un volum întreg, Între trecut și viitor, și o parte din al doilea, Între viață și moarte. Nu știu sigur dacă așa se numeau cele două părți, sau era invers. Cert este că-mi plăcuse atât de mult, încât îmi doream să scrie cât mai repede, să aflu prin ce peripeții vor mai trece personajele. Dar după un timp s-a oprit brusc – fix la o parte care te ținea în suspans –, nu a mai publicat dar a și șters tot ce citisem până atunci. Inițial credeam că se mutase” pe un alt site – cu toate că nu înțelesesem de ce, deoarece avea foarte mulți cititori acolo –, așa că am început să o caut în altă parte. Dar nimic despre serie, nicăieri. După o perioadă, cam un an și ceva, nu știu cum am reușit, am dat peste pagina ei de Facebook – inițial nu știam că era autoarea seriei Lumi paralele, ci doar aflasem că era un utilizator al acelui site, Wattpad, și cum pe atunci eram o comunitate de români foarte mică, eram curioasă să văd cine era, sub ce nume scria. Când am aflat, am rămas foarte surprinsă, dar nu doar pentru faptul că aflasem cine era, ci și pentru că descoperisem că reușise să publice cu adevărat. Să se lanseze pe piață, la o editură adevărată, cu romanul Crimă la timpul trecut. Până să ajung să o cumpăr, autoarea scrisese pe pagina ei că ne așteaptă la lansarea primului volum din seria Dincolo de moarte, Destine pierdute. Nu știam despre ce era vorba în acea carte, ce subiect aborda, absolut nimic. Până am citit descrierea și am dat peste un nume: Natalia.

Puțină pauză, deoarece am depășit cu mult rândurile din paragraful de mai sus, și dacă l-aș fi lipit și pe cel de jos cu acela, v-ar durea ochii și ați pierde rândurile, plus că avea și o estetică urâtă.
Țin minte – dacă închid ochii parcă îmi și văd reacția – că mi-am pus mâna la gură și am început să râd ca o nebună. Nu-mi venea să cred că ajunsese cu adevărat să publice seria. Îmi doream foarte mult să ajung la Gaudeamus, acolo unde a început povestea, dar se pare că a fost și locul unde s-a terminat – să sperăm cu adevărat că nu –, dar nu am putut ajunge, dar culmea că nici în celelalte zile ale târgului. Eram atât de ofticată! Îmi promisesem că voi face într-un fel rost de Destine pierdute, dar și de Crimă la timpul trecut. Dar în perioada de după m-am luat cu altele, și am uitat efectiv că cele două cărți. Lansarea celui de-al doilea volum, Jocul secretelor, urma a fi făcută în Februarie, pe 4, fix de ziua autoarei, și cu ocazia acestui eveniment, Adina Speteanu a organizat un concurs prin care punea la bătaie cinci volume – dacă-mi aduc bine aminte –, pentru cinci câștigători, din cea de-a doua carte din serie. Spre norocul meu am câștigat unul dintre volume, și cum sunt din București, urma să îl primesc în ziua respectivă, la lansarea de la ceainăria La un ceai. Acolo a fost și pentru întâia oară când m-am întâlnit cu autoarea, o zi foarte emoționantă pentru mine, deoarece întâlneam pentru prima dată un autor – da, da, de-abia în 2014 am început să mă împrietenesc cu autorii români! –, dar care mi-a plăcut și foarte mult.  

Acum, când scriu despre această lansare, am lângă mine toate cele patru volume din serie, mă opresc din tastat din când în când, și stau și le privesc pentru câteva secunde. Mă uit la ele, citesc numele fiecărui volum, și de când am început scrierea acestei postări, am stat și am repetat acest gest de vreo câteva ori. Motivul: pentru că, așa cum a specificat și autorul și editorul Bogdan Hrib la lansare, sunt uimită cum a putut să scrie în doi ani și ceva de zile, o serie ce aproape atinge pragul de o mie cinci sute de pagini. (Mda, pe la începutul videoclip-ului veți auzi vocea unui șoricel care îl corectează pe editor în legătură cu numărul de pagini al seriei. Încercați să nu băgați în seamă acea voce care nu știu a cui e, dar e a mea.) O admir foarte mult pentru toată munca depusă, și cum a ajuns să fie unul din cei patru autori ai mei preferați, mi-am promis că-i voi citi absolut toate cărțile pe care le va publica de acum încolo.

Pe lângă scriitorul Bogdan Hrib, a mai fost prezent și alt scriitor, și anume Dan Doboș. Da, acel Dan Doboș, autorul trilogiei Abația, cărți pe care încă nu am apucat să le citesc, dar pe care sper să pun mâinile cât mai curând posibil. Sincer, dacă aș fi ajuns mai târziu la lansare cu vreo câteva minute, aș fi crezut că scriitorul Abației era vreun alt editor de la Tritonic; habar nu aveam, până în acea zi, cum arăta Dan Doboș. Și rușine să-mi fie! Bine, dacă ar fi să continui cu destăinuirile, ar trebui să spun și că nu m-am sinchisit să caut informații despre el; chestii elementare pe care trebuie să le știi despre un anume autor. Mai ales dacă ești interesat de vreo carte de-a lui. Dar greșeli pe care sper să le pot remedia, să nu se mai întâmple de acum înainte. Pe lângă faptul că am avut ocazia să-l aud vorbind live, nu doar acest lucru mi-a făcut o mare plăcere, ci și lucrurile despre care vorbea. 
Au fost niște subiecte foarte interesante pe care le-a abordat Dan Doboș, la fel de interesante ca și cele despre care a vorbit Bogdan Hrib, și pe care îl și aprop totodată. România chiar are nevoie de autori, de scriitori care să fie cunoscuți și în afara granițelor, iar noi, ca bloggeri, avem șansa să-i promovăm, să scriem despre ei, să ne lăudăm cu ei, cu scrierile lor, pentru că mulți dintre ei abordează subiecte de-a dreptul inedite. Pentru că așa cum s-a întâmplat de multe ori în cazul meu – și sunt sigură că și în cazul multora dintre voi –, am ajuns să citesc din întâmplare vreo carte a unui autor român despre care nu am auzit înainte, și să ajung la concluzia că i-a depășit cu mult pe unii din afară. Din multe puncte de vedere. Nu ar trebui să ne ghidăm doar pe ce ni se dă la școală, la ora de română, să citim, sau doar pe vorbele unora care spun: nu citi, mă’, cartea aia! Îți zic eu că-i nasoală! Nu, regula cum că sfaturile unora te ajută, nu se aplică și când vine vorba de cărți. Până nu trăiești tu cartea aia, până nu o citești și afli singur despre ce este vorba în ea, nu ai de unde să știi cum este. Am trăit pe pielea mea, iar un exemplu ar fi primul volum din Moromeții – al doilea chiar nu mi-a plăcut –, dar și Enigma Otiliei. Două cărți pe care le-aș reciti din plăcere, cu orice ocazie. Același lucru se aplică și când vine vorba de aceste creaturi ale nopții, despre vampiri și strigoi, despre seria Dincolo de moarte. Dacă ai citit-o pe Stephenie Meyer, pe L. J. Smith, pe Charlaine Harris, sau mai știu eu ce alt scriitori care au avut ca personaje vampirii, și vezi seria asta și spui: gata, m-am săturat de vampiri! Dă-o-n colo de carte!, nu știi ce ai putea pierde. Dă-i o șansă, dă-i o șansă unei românce care-ți scrie despre vampiri și strigoi, ce locuiește în țara de unde a pornit acest mit. Nu o înlătura doar pentru că spui că te-ai săturat, după ce te-ai îndopat cu vampirii americani. Cine știe ce-ți va rezerva bucățica asta de prăjitură – sau de orice altceva vrei tu –, o bucățică originală; pentru că știm cu toții că originalul este cel mai bun. Și nu numai când vine vorba despre aceste creaturi, ci despre oricare dintre ele. 

A fost o lansare cu un public divers, un public pe care – cu toate că am fost în față și nu i-am văzut reacțiile, nu l-am auzit mai bine – l-am văzut nerăbdător. L-am văzut interesat de ceea ce se vorbea, că trăia efectiv prin vorbele celor trei scriitori. Nu o să stau să vă vorbesc despre ce a spus Adina Speteanu la lansare, pentru că nu v-aș mai stârni atât de mult interesul să descoperiți singuri. Dar sper ca tot ce-a spus să fie ca o promisiune, ca un Să fiți siguri că nu vă las așa!, iar, cândva, atunci când va dori să pună acest lucru pe foaie, să fim într-un număr și mai mare la lansările ei. Dar nu numai când vine vorba de acest aspect, ci și la celelalte creații. 

Vizionare plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu