duminică, 8 noiembrie 2015

"Regina sugrumată" (Regii blestemați #2) de Maurice Druon | recitită

Descrierea: Filip al IV-lea a murit, iar la tron îi urmează un rege slab, Ludovic al X-lea Arțăgosul, a cărui soție este închisă pentru adulter. Ludovic nu are moștenitor și nici nu se poate recăsători atâta timp cât Margareta este în viață. În vreme ce creștinătatea așteaptă alegerea unui nou papă, iar poporul moare de foame, rivalitățile, intrigile și comploturile sfâșie curtea Franței și îi conduc pe nobili, prelați, bancheri și pe rege însuși într-un impas din care nu vor putea ieși decât prin crimă...

Recenzia: Această recenzie trebuia să fi fost scrisă de ceva timp, dar nu am avut chiar niciun chef să o fac, deoarece imediat cum terminam vreo carte, mă apucam de alta, așa că s-au tot strâns câteva recenzii, pe care sper să le scriu cât de curând. Pe lângă acestea, s-a mai adăugat și tragedia care s-a petrecut zilele trecute, și pe care o cunoaștem cu toții, care mi-a cam luat din starea de interes pentru scris, pe care începusem să o am. Dar să trecem peste.

A trecut ceva timp de la terminarea acestui volum și până acum, așa că nu știu ce să spun despre cât de bună va fi această recenzie. Am cam uitat din detalii, noroc că mi-am mai scris câte ceva pe telefon, dar chiar și așa, nu voi reuși să mă apropii de ideile pe care le aveam la început, după ce am terminat Regina rugrumată. Și cu toate acestea, sper să vă determin să citiți și acest volum, dacă primul, să zicem, nu v-a mulțumit. Cu toate că îmi este greu să cred că ați găsit motive într-atât de mari încât să renunțați la a mai citi această serie. Mie mi s-a părut a fi genială de la primul capitol citit. 


Margareta de Burgundia (1290-1315)


Așa cum spune și titlul, Regina sugrumatăMargareta de Burgundia – soția lui Ludovic al X-lea – chiar a fost o regină sugrumată, la propriu. O regină doar cu numele, nefiind în adevăratul sens al cuvântului o conducătoare, și nu din cauza faptului că a apucat foarte puțin timp să dobândească acest titlu. Nici o șansă să fie acesta motivul; prostia și mândria de care a dat dovadă această femeie pe parcursul acestor două volume, m-au făcut să fiu scârbită față de ea. Nu am văzut-o nici măcar o singură dată gândind cu adevărat, ci mai mult profitând în prostie de pe seama rangului pe care îl avea, crezând că tot ce avea i se cuvenea, și că nimic din ceea ce i se întâmpla nu era din vina ei. Nu sunt rea când spun că și-a meritat soarta pe deplin, și nu exagerez când zic că pedeapsa pe care și-a primit-o a fost mult prea blândă. Pur și simplu nu am văzut nimic la ea care să-mi placă, și cred că s-a potrivit pe deplin cu soțul ei, cu Ludovic Arțăgosul. Cel mai mult m-a enervat la ea faptul că tot timpul găsea motive să dea vina pe Filip cel Frumos, ce îi era socru, mai mereu blestemându-l că atât cât a trăit, a fost un tiran cu ea și cu celelalte două nurori ale lui. Nu îi iau apărarea acestui rege din orgoliu – pentru că mi-a plăcut foarte mult de el, și nu-mi convine când cineva îl vorbește de rău, când știu că acele cuvinte nu-și au locul. Îi iau apărarea pentru că știu că tot ceea ce spunea aceasta, a fost fals. Era, într-adevăr, mai aspru, dar prin asprimea lui a reușit să conducă un regat. Și din câte știu eu, dacă regele țării respective nu-și dă acordul, dacă cele două persoane sunt de rang înalt , sau doar una, nu se pot căsători. Pentru că căsătoriile dintre nobili pot ajunge a fi benefice pentru țara respectivă, unind două case. Două persoane din țări diferite pot uni două regate, într-un anume fel. Și cu toate că știu că Margareta, și celelalte două nurori ale regelui, s-au căsătorit cu cei trei fii ai suveranului, fără iubire, Margareta a ajuns să fie una dintre cele mai importante persoane de la curtea Franței. Înțeleg că dragostea e dragoste, iar dacă ea și-a găsit-o în corpul acelui cavaler – sau ce mai era el –, dar pur și simplu, am găsit-o mult prea nechibzuită. Nu mi-a plăcut deloc, dar absolut deloc de ea! 

Mi-am dat seama că, oricât de mult mi-ar plăcea această serie, nu aș putea să citesc cărțile unele după altele; complexitatea de care dau dovadă, modul de-a scrie ușor greoi al lui Maurice Druon dacă primul volum mi-a fost mai ușor să-l parcurg, cu acesta a fost o altă poveste, chit că a fost și mai scurt –, m-au făcut ca de câteva ori să las volumul din mână. De altfel, după cum se poate observa din rating, Regele de fier mi-a plăcut cu mult mai mult decât acesta. Poate se datorează și faptului că Filip al IV-lea murise la sfârșitul primului volum, iar mie cum mi-a plăcut foarte mult de el, mi-a fost mai greu să nu-l regăsesc în Regina sugrumată. Plus că după moartea lui, următorul care venea la conducerea Franței era fiul cel mare al acestuia, și anume Ludovic al X-lea, pe care nu l-am suferit de la început. Și nu pot spune că în acest volum am început să-l simpatizez, din contra, l-am antipatizat și mai mult.

Un alt personaj pe care nu l-am putut suferi – poate mai mult decât pe Margareta –, a fost Carol de Valois, fratele lui Filip cel Frumos și unchiul celor trei prinți. Spre deosebire de soția lui Ludovic al X-lea, viclenia de care dădea dovată acesta, genul acela de viclenie insuportabilă, și faptul că era într-un fel plin de el, își exercita rangul pe care-l avea, cu prea multă mândrie. Și Robert d’Artois era înzestrat cu viclenie, doar că a lui avea un scop pe care l-am înțeles, unul justificat. Plus că șiretenia lui te făcea să-l admiri ca personaj, să-ți dorești să afli cât mai multe despre el. Total opus față de acesta era Carol de Valois

Ca acțiune, volumul acesta a fost puțin mai slăbuț, după părerea mea. În schimb, am văzut lucruri care în volumul întâi nu au existat. Am văzut cum Franța cădea tot mai jos din cauza foametei și a sărăciei, am văzut un rege slab, incapabil să conducă, ușor de manipulat și extrem de orgolios. Un orgoliu neînțeles, încât, de multe ori, atunci când Ludovic al X-lea deschidea gura și scotea câte o prostie, îmi veneau în minte cele două cuvinte pe care i le adresa Filip cel Frumos, ori de câte ori vorbea fără rost, și anume: taci, Ludovic! Nimic mai mult decât un adevăr. Așa că, prin urmare, din cauza acestui personaj incapabil, a unui unchi insuportabil și a unei regine – care nu a fost tocmai așa –, fără pic de minte, nu am considerat volumul mai bun. Bine, în afară de aceste aspecte, în sinea mea nu l-am catalogat mai sus sau egal față de Regele de fier.

*
Citate:
"Dar prieteniile ce se nasc la întâmplare, în călătorie, între oameni care umblă mult, se leagă mai repede, sunt mai însuflețite și adesea mai solide decât cele care se stabilesc între oameni care nu călătoresc."
*
 Blogul Padeniye, pentru a-și arăta solidaritatea pentru tragedia din Clubul Colectiv, timp de o lună, la orice postare pe care o va avea, va posta la final câte o melodie a trupei Goodbye to Gravity, de pe albumul "Mantras of War". Cel ce urma a fi lansat în seara de 30.10.2015. Până pe 30.11.2015. Melodiile vor fi luate în ordinea în care se află pe CD.
03. Atonement

2 comentarii:

  1. Frumoasa recenzia. Am auzit multe despre aceasta serie. Trebuie sa o am si eu. Imi plac romanele istorice. Astept si recenzia ta pentru următorul volum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut! Nu știu când mă voi apuca și de volumul al treilea, dar sper să o fac cât de curând.

      Ștergere