sâmbătă, 12 septembrie 2015

The White Queen (2013) | mini - serial

Sezoane: 1 | Episoade: 10

Descrierea: Pe fundalul Războiului celor două Roze, serialul spune povestea unor personaje feminine, prinse în conflictul prelungit dus pentru tronul Angliei. Acţiunea începe în 1464 - ţara fusese deja în război de nouă ani, în care două tabere din aceeaşi familie, casa de York şi casa de Lancaster, se luptau pentru tronul Angliei.

Elizabeth, protagonista, fusese căsătorită cu Sir John Grey, care murise în luptă în cea de-a doua bătălie de la St. Albans, din 1461, luptând de partea casei Lancaster şi a regelui ei, Henry al VI-lea. Tatăl tinerei, baronul Rivers, susţine la rândul lui casa Lancaster, iar mama acesteia, Jacquetta, are legături de familie atât cu Henry al VI-lea cât şi cu soţia acestuia, Margaret de Anjou.

Într-o dimineaţă, Elizabeth întâlneşte suita noului rege (al casei York şi adversar al casei Lancaster), Edward al IV-lea (Max Irons), căruia îi cere milă şi, ca văduvă cu doi copii, îi cere înapoi pământurile fostului ei soţ. Edward - care are o reputaţie de playboy - se îndrăgosteşte de ea pe loc. Edward îşi doreşte ca Elizabeth să devină amanta lui, ceea ce ea refuză, ameninţând chiar cu sinuciderea atunci când avansurile regelui devin prea insistente. Atunci când Edward pleacă în luptă, celor doi li i se face dor unul de altul. La întoarcere, o cere de soţie şi ea acceptă. Însă, dacă s-ar căsători, Edward şi-ar periclita fragila poziţie.



***
Cum a început totul: Nu voi spune că am aflat acum despre acest serial, pentru că nu este așa. Am început să-l vizionez în perioada în care încă se mai filma pentru el, și anume din 2013, dar pentru că pe atunci reușea ușor să mă plictisească – acum, după aproape doi ani, încă nu reușesc să găsesc niciun motiv pentru acest sentiment –, așa că l-am lăsat baltă. Încep să-mi dau seama că eu, cu fiecare an care trece, reușesc să mă schimb foarte repede; gusturile să fie mai bune, să mă adaptez mai ușor la unele lucruri, să înțeleg anumite chestii car înainte le pricepeam cu dificultate. Și-mi place foarte mult! Dar revenind. Nici nu pot include motivul pentru care renunțasem la el, și anume faptul că nu citisem cartea Philippei Gregory, Regina albă, înțelegând astfel mai greu ceea ce se petrecea sau intrând în atmosfera aceea cu dificultate. Pe atunci nu eram atrasă de scrierile autoarei deloc, deoarece am crezut că va avea un stil greoi, pe care nu-l voi înțelege; despre autoare și despre cartea ei – pe care o și citesc momentan –, voi vorbi mai multe în recenzia pe care o voi face, după ce-i voi termina romanul. Acesta este și motivul pentru care am revenit la acest serial, faptul că m-am hotărât să citesc Regina albă, și am vrut să o fac concomitent. În timp ce citesc romanul, să vizionez și serialul.  


***
Recenzia: Dar se pare că am terminat serialul mai repede decât cartea, cu toate că voiam – inițial – să mă uit doar la câte un episod, ca apoi să citesc până ce ajungeam la partea în care se sfârșește episodul respectiv, ca mai apoi să continui tot așa. Dar cu toate că-mi făcusem un astfel de plan, imediat după ce am terminat primul episod, deveneam foarte curioasă despre cum va continua – pentru că sfârșitul fiecărui episod se termina cu suspans –, așa că am continuat cu serialul și am lăsat cartea pe al doilea loc. În concluzie, am ajuns ca, în momentul acesta, să citesc doar șaizeci și ceva de pagini. Dar sincer, chiar nu mă deranjează să mă întorc din nou la scenele pe care le-am vizionat, deoarece mi-a plăcut extrem, extrem de mult serialul. Cred că este cel mai bun dintre toate pe care le-am început anul acesta, și chiar mi-aș fi dorit extraordinar de mult să fi avut mai mult de zece episoade. Am observat că – atât cât am putut citi din Regina albă – începutul serialului a fost respectat în proporție, să zicem, de 90% cu cel din carte. Dar aici aș dori să mă opresc cu a face o comparație dintre serial și carte. Poate după ce voi termina Regina albă, avându-le pe ambele duse până la capăt, voi face o astfel de comparație, dar acum aș vrea să mă concentrez doar pe The White Queen – serialul.

Îi voi acorda o notă după ce voi termina cartea. Pentru că dacă nu ar fi fost ecranizat după o carte – cu toate că este una ce vorbește despre trecutul unei țări, deci s-a întâmplat cu adevărat și aș fi putut să fi dat nota după întâmplările din trecut –, m-aș fi bazat doar pe ce am văzut. Dar chiar vreau să mă leg de această carte, acesta fiind și motivul pentru care am reînceput serialul, deci are o mare importanță pentru mine. Plus că, Regina albă fiind povestită din perspectiva Elizabethei Woodville, viitoarea regină a Angliei, în serial toată atenția nu s-a îndreptat doar înspre ea, așa cum se întâmplă în carte, deoarece citeam din perspectiva ei. Dacă în The White Queen am văzut scene desfășurându-se în fața ochilor mei, în schimb, în carte, probabil le voi citi din ceea ce va auzi regina. Așa că va fi și foarte interesant să citesc acele momente pe care le va vorbi ea, când în serial aș putea chiar să le și văd, cu toate că ea nu va fi prezentă direct la ele. Nu știu dacă ați înțeles; nu mă pricep să explic foarte bine.


Având în vedere că voi face și recenzia cărții, cam tot ce aș vorbi aici, ar trebui să mă repet și în carte, deci nu ar fi nimic în plus față de cealaltă. Așa că m-am hotărât ca acțiunea și tot ce se întâmplă în serial, să le adaug la recenzia cărții, aici axându-mă mai mult pe actori – pentru că îmi place ca într-un film/serial să mă “leg” puțin și de ei, mai ales dacă nu mi-a convenit ceva –, dar și de personaje. Așa cum le-am perceput eu doar din ecranizare. 


Regina Elizabeth mi s-a părut, ca femeie, foarte sigură pe sine, dar cel mai mult am admirat-o în momentele cele mai grele, atunci când tânjea după răzbunare și făcea tot posibilul să o și obțină. Nu știu dacă ea și mama ei, Jacquetta Rivers, au fost într-adevăr considerate vrăjitoare în istorie sau este doar unul din lucrurile adăugate de către Philippa Gregory pentru a încadra această carte ca fiind o ficțiune istorică, dar cert este că – în ciuda faptului că nu sunt o împătimită a vrăjitoarelor – mi s-au părut de-a dreptul magnifice. Acele vrăjitorii pe care le făceau, ideile despre cum să afle dacă va rămâne Elizabetha cu regele Edward, modul interesant prin care se răzbuna sau alte și alte vrăji pe care le realizau. A dat un plus foarte mare întregului serial. Nu știu cum a fost portretizată mai exact Elizabeth Woodville de către istorici, și aici mă refer la înfățișare, dar Rebecca Ferguson mi s-a părut perfectă pentru rolul ei. A fost atât de naturală, ca și cum ar fi jucat acest scenariu de o viață întreagă! 


Nici Max Irons, cel care l-a interpretat pe regele Edward al IV-lea nu a fost mai prejos; cei care l-au ales să joace rolul acestuia, cred că au făcut o alegere aproape perfectă. Și o să și explic de ce am spus că era aproape perfectă. Edward al IV-lea a fost caracterizat în carte – aici trebuie să mă leg puțin și de ceea ce-am aflat în carte, deoarece altfel nu aș putea să vorbesc despre acest lucru – ca fiind un băiețandru, un playboy – nu cred că acest cuvânt ar fi avut ce să caute, totuși, în carte, din moment ce nu cred că la vremea respectivă exista în vocabularul lor – ce farmecă și se culcă cu toate femeile din regat. Bine, aici nu e nimic ieșit din comun, în condițiile în care nu cred că exista vreun rege cuminte, care să fie legat doar de o singură femeie. Dar mă refer la băiețandru, la faptul că acest cuvânt denotă că regele nu era chiar pregătit să conducă Anglia, că încă era un tânăr ce-i ardea numai de distracții și se considera atotputernic în orice domeniu; chiar și în război unde spunea că e de neînvins. Eu l-am acceptat pe Max Irons ca jucând rolul lui Edward al IV-lea doar până la un punct, și anume din momentul în care începea să se maturizeze; nu mi-a plăcut cam deloc cum arăta în momentele în care era bătrân și bolnav. Nu mi s-a părut să i se potrivește, cu toate că momentul în care a murit chiar m-a făcut să plâng. Mereu plâng la astfel de scene, chiar și atunci când un anume personaj nu-mi este pe plac. În bătălii mi s-a părut doar un bărbat care domina cu statura lui, ci nu neapărat cu vitejia de care dădea dovadă. Pe Max Irons încă-mi place să-l văd în filme mai pentru publicul mai tânăr, dar nu mă refer neapărat la adolescenți. De exemplu – nu știu dacă  acesta fost încadrat în categoria filmelor pentru adolescenți – în The Host mi-a plăcut foarte mult cum a jucat. Eu mereu când mă uit la el, privirea pe care o are mă face să mi se facă puțin milă de el, parcă aș dori să-l consolez pentru ceva ce nu știu ce-a făcut, dar aș vrea totuși să o fac. Și ca să mă rezum mai pe scurt: nu-i stă bine în rolul unui personaj cu o influență atât de mare! Decât dacă ar juca doar rolul unui rege ce este la început cu domnia și are nevoie de îndrumare. Cum am spus mai sus: mi-a plăcut de el până la un punct. 


Un alt personaj pe care l-am admirat – doar că nu până la un punct – a fost Lady Margaret Beaufort, cea care a luptat cu toate puterile ei, nu s-a lăsat deloc până ce fiul ei, Henric Tudor, viitorul Henric al VII-lea, nu a ajuns pe tronul Angliei. Tăria pe care o avea, faptul că era în stare să facă orice pentru a-și atinge scopul m-au lăsat fără cuvinte. Chiar dacă, în ciuda faptului că era o mare credincioasă și se ruga mereu la Dumnezeu pentru a o ajuta, uneori, fiind atât de prinsă în a-l aduce pe fiul ei acolo unde considera că-i este locul, apela, fără să-și dea seama, la tertipuri mai puțin ortodoxe. 


În schimb, nu mi-a plăcut cam deloc de Anne Neville. A fost un personaj care, pentru mine, cu toate că a avut o însemnătate mare în serial, ar fi fost mai bine fără ea. La început am simpatizat-o puțin, mi se părea a fi ușor de influențat, accepta ușor lucrurile care se petreceau, chiar a primit-o destul de plăcut pe Elizabeth Woodville la curte, spre deosebire de restul familiei ei, dar cu cât creștea, cu cât se maturiza, în loc să aibă o gândire mai rațională, parcă făcea tot ce făcea doar ca să fie făcut. Eu chiar nu am plăcut-o mai târziu! Dacă pe Max Irons nu l-am considerat potrivit ca să joace rolul unui rege matur, în cazul lui Anne Neville, nu a avut nicio treacă actrița Faye Marsay cu felul cum a fost creat personajul ei. Ea doar și-a jucat rolul așa cum a fost pusă; chiar foarte bine, după mine, deoarece și fizionomia ei mai diferită te face puțin să o urăști. În cazul meu, eu așa am văzut-o. 


Serialul chiar a fost foarte bine clădit, spre deosebire de prima dată când am încercat să-l văd, acum nu am mai avut niciun moment de plictiseală. Pur și simplu trăiam cu personajele și-mi doream ca episodul respectiv să nu se termine niciodată. Vi-l recomand cu toată garanția că o să vă placă, deoarece chiar merită văzut! O singură condiție pe o am ar fi să nu vă gândiți să vizionați primul episod din serial, decât dacă sunteți mai puternici decât mine și puteți să vă opriți pentru a citi mai întâi cartea. Totuși, vizionare plăcută!

4 comentarii:

  1. Nu am mai auzit de el, dar pare foarte, foarte fain si vad ca e si finalizat, nu anulat. Asta ma bucura ^^ o sa ma apuc de el curand >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să-ți placă, cel puțin la fel de mult cum mi-a plăcut mie! Cum am spus și în recenzie, ți-aș recomanda ca mai întâi să citești cartea. Dar acum depinde și de tine. Mi-ar plăcea să-mi spui și mie cum ți s-a părut. :)

      Ștergere
  2. Omg, am iubit serialul *.* Nu am terminat sa-l vad - mai aveam vreo 2 episoade -, insa am sa-l revad dupa ce citesc si cartea :3
    xx

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur atât de mult că ți-a plăcut! Sper să reușești să citești cartea, ca să poți reia serialul. :D A fost magnific! Și mă repet: voiam mai multe episoade! Sper să facă și mini-serii pentru celelalte cărți din serie, ca o continuare. Ar fi super fain! :)

      Ștergere