duminică, 27 septembrie 2015

The Tudors (2007-2010) | serial

Sezoane: 4 | Episoade: 38

Descrierea: Nominalizat la Emmy şi câştigător al Globului de Aur, Jonathan Rhys Meyers (Match Point, Mission:Impossible 3) îl interpretează pe Henric al VIII-lea, aşa cum nu a fost prezentat niciodată: atractiv, pasional, „cel mai senzual Henric al VIII-lea al tuturor timpurilor”. Cu o mare dorinţă de putere şi sete de dragoste, tânărul şi curajosul monarh îşi guvernează regatul şi îşi trăieşte viaţa cu o crudă neglijenţă.Istoria este rescrisa de Michael Hirst. Aceasta drama reprezinta splendida renastere a dinastiei tudorilor sub conducerea regelui Henric al VIII-lea. In toate cele 4 sezoane ale serialului se regaseste adevarul istoric nefardat, lipsit de inhibitii, al contraversatului rege Henric Tudor al VIII-lea, cunoscut pentru casatoriile lui numeroase si de scurta durata, sotiile fiind ori condamnate la moarte ori alungate de la curtea regala.


***
Cum a început totul: Serialul de față este la a doua vizionare, prima dată l-am văzut acum câțiva ani – trei sau patru, parcă – și pot spune că mi-a plăcut mai mult acum. Mi-a dat senzația că parcă l-aș fi înțeles mai bine, că am fost mult mai atentă, analizând situația și prin ochii personajelor care consideram că făcuseră, la început, lucruri rele. Că doar complotaseră împotriva regelui, pentru a-i face rău. Mi s-a părut că aș fi urmărit același serial, doar că mult mai intens, părându-mi a fi mult mai interesant. Motivul pentru care mi-am dorit să-l văd atunci a fost – nu pentru că era un serial istoric, fiindcă pe atunci nu ajunsese să-mi placă atât de mult acest domeniu – deoarece apărea în distribuție Jonathan Rhys Meyers. Îmi plăcuse foarte mult cum jucase în August Rush și în From Paris with Love, împreună cu John Travolta. Vi le recomand pe amândouă deoarece sunt două filme extraordinare și merită văzute. Mai târziu, după ce-l văzusem în serialul The Tudors, l-am putut urmări și în Dracula, unde l-a interpretat pe Alexander Grayson, serial ce a fost anulat, din câte știu; în The Children of Huang Shi, unul dintre cele mai emoționante filme pe care le-am văzut, merită vizionat de o mie de ori și cred că tot vei ajunge să plângi ca și cum ar fi pentru prima oară; și ultima dată în The Mortal Instruments: City of Bones, primul film din seria foarte cunoscută a autoarei Cassandra Clare. Pot spune că regret enorm de mult faptul că continuarea seriei s-a anulat, deoarece consider că un Valentine Morgenstern mai bun decât Jonathan Rhys Meyers, nu există. Și nu o spun din cauza faptului că este un actor pe care îl admir foarte mult – dacă ar fi fost și primul film în care l-aș fi văzut, la fel aș fi zis –, ci pentru că este adevărat. Dar din câte știți se face un serial după această serie de cărți, Shadowhunters, iar pe mine distribuția aleasă nu prea mă încântă. Dacă s-ar fi păstrat aceeași actori ca și în film, ar fi fost perfect. Dar despre acest subiect voi vorbi mai pe larg, atunci când voi fi urmărit episodul pilot din acest serial. 

Acum am ales să-l văd din nou deoarece voiam foarte mult să-i fac o recenzie, dar pentru că trecuse atât de mult timp de la prima vizionare, uitasem destul de multe chestii; l-am terminat în trei săptămâni de data aceasta.

Și încă o chestie pe care ar trebuie să o cunoașteți în legătură cu Jonathan Rhys Meyers: cântă. Da, ați citit bine, și are o voce chiar foarte frumoasă. În This Time veți vedea câteva scene din August Rush   


***
Recenzia: Cred că vă este tuturor cunoscut faptul că Henric al VIII-lea este cel mai cunoscut în istorie ca fiind regele cu cele mai multe soții, șase la număr. Și nu pot spune că era ghinionist pentru că i-ar fi murit fiecare soție de vreo boală sau din cauza complicațiilor ce apăreau după sarcină. El a fost genul de rege arogant, ce credea că totul i se permitea, că putea schimba fiecare lege atunci când nu-i mai era pe plac, sau era un impediment în a-și exercita cine știe ce dorință pe care o avea el pe moment. Cred că i-a semănat puțin la aroganță bunicului său, Eduard al IV-lea, tatăl mamei sale, Elisabeta de York. Așa a fost și cu soțiile lui Henric al VIII-lea; voia să aibă câte o noutate care să-i treacă prin pat, dar să nu o țină pentru totdeauna lângă el, deoarece s-ar fi plictisit de ea. Consider că singurul lucru care nu l-ar mai fi făcut să se plictisească de vreo regină era ca aceea să-i dăruiască constant câte un fiu. Așa cum a făcut și Jane Saymour, singura dintre cele șase regine care i-a putut face un băiat. Dar cum se întâmplă – și aici chiar cred că a fost ghinionist –, după moartea lui Henric al VIII-lea, fiul lui, Eduard al VI-lea a fost încoronat la vârsta de noua ani, ca mai apoi să moară după șapte, la doar șaisprezece ani. Într-un fel mă bucur că nu a mai apucat să trăiască Henric al VIII-lea, până ce făcea fiul acestuia vârsta respectivă, deoarece dacă ar fi fost martor la moartea lui Eduard, sunt sigură că ar fi înnebunit cu adevărat.

Bineînțeles, dintre toate nevestele pe care le-a avut, pe câteva le-a iubit cu adevărat, iar Jane Saymour se afla printre ele. După mine, dacă nu ar fi murit la câteva zile după naștere, numărul soțiilor pe care le-ar fi avut regele, s-ar fi oprit la trei. Iubirea pe care i-o purta acesta nu se compara cu celelalte, iar moartea acesteia s-a revărsat foarte mult asupra sufletului său, dar și asupra conștientului, pentru o perioadă. Era pierdut în sine, apărea destul de rar în public; efectiv nu-l mai interesa mai de nimic. Excepție făcând Eduard, ce se preocupa foarte mult de siguranța și sănătatea pe care dorea să i le păstreze intacte, fiind singurul său băiat și următorul la tronul Angliei. Așa cum am spus la început, printre cele șase soții ale acestuia, câteva i-au ajuns cu adevărat la inimă. În afara lui Jane Saymour – care este, de altfel și una dintre preferatele mele, împreună cu Anne Boleyn și Catherine de Aragon –, în rândul lor se regăsea Catherine Parr, cea din urmă regină. Fiind destul de bătrân, cred că deja se săturase să-și caute fete tinere pe care să le încoroneze, având în spate un eșec în Katherine Howard, pe care nu am putut-o suferi deloc, așa că de cum a văzut-o pe Catherine Parr la curte, a considerat-o perfectă; cu toate că încă-și mai dorea copii – băieți – din partea acesteia. A treia dintre cele șase regine, sunt convinsă că a fost Catherine de Aragon; cu toate că nu i-a purtat o dragoste pasională, genul acesta nebun, cel puțin a respectat-o foarte mult și din felul cum a reacționat la moartea acesteia, cred cu o convingere uriașă că a regretat foarte mult felul cum se purtase cu ea, dându-și seama cât de mult îl iubise aceasta. Țin minte că spusese într-o scenă că ar fi dispusă să renunțe la propria-i fiică – Maria I – pentru a intra din nou în grațiile acestuia și a fi recunoscută din nou ca fiindu-i soție și regină. Cred că în adâncul sufletului său, regele Henric chiar i-a fost loial într-un fel și a iubit-o cu adevărat, pentru că, atât cât fusese regină era iubită de popor, iar iubirea pe care și-o arătau oamenii față de ea, nu avea cum să nu fie – oricât de puțin – și în interiorul său. Măcar genul acela de iubire-respect.  


Dintre toate cele șase regine, așa cum am spus și mai sus, cea pe care nu am putut-o suferi deloc a fost Katherine Howard, cea cu numărul cinci. Înaintea acesteia, Anne de Cleves nu apucase să fie regină a Anglie decât foarte puțin timp. Înainte de-a reveni la Katherine Howard, aș vrea să vorbesc puțin și despre Anne de Cleves. Nu a fost printre preferatele mele, într-adevăr, și nu pentru că m-ar fi enervat cu ceva; atât cât a fost regină nu a făcut nimic care să-l supere pe Henric, poate doar faptul că nu arăta așa cum spera el: frumoasă. Acesta este și motivul pentru care căsătoria acestora s-a încheiat doar după câteva luni: faptul că nu era pe placul lui. Nu știu cum au ales cei de la distribuție, dar eu nu o consider deloc potrivită pentru acest rol pe Joss Stone, deoarece ea nu este deloc urâtă. Într-adevăr, fizionomia ei este puțin mai altfel decât cea a celorlaltor regine, având un chip nu foarte comun, dar după părerea mea este mult mai frumoasă decât actrița ce a interpretat-o pe Katherine Howard, Tamzin Merchant. Și nu o spun pentru că mi-a displăcut personajul. Poate că Anne de Cleves nu era stereotipul fetelor din înalta societate a Angliei din acel timp, poate că nu avea trăsăturile mai conturate față de celelalte, dar era prea frumoasă pentru felul cum a fost descrisă de către Henric. Și revenind la Katherine Howard, cea mult prea imatură, ce care încă era un copil – poate prea chinuită de soartă până să ajungă regină –, după mine cred că pentru Henric fusese ceva pe moment atunci când a ales-o să-i fie soție. Pur și simplu voia să scape de Anne de Cleves, având nevoie de cineva mult mai tânăr pentru a-l însufleți pe el. Nu o interesa de nimic, și asta m-a dezamăgit cel mai mult la ea. Plus că din cauza ei, din cauza minciunilor pe care le-a spus pentru a fi scoasă din ceea ce fusese băgată, unul dintre personajele care mi-a părut foarte rău că îi fusese făcută o nedreptate – Francis Dereham –, fusese ucis în cel mai groaznic mod dintre toate cele care au apărut în serial. Iar pentru acest lucru, toată mila pe care o mai avusesem pentru ea, pentru copilul prostuț și neștiutor, dispăruse cu totul. Judecata regelui a fost una dintre cele trei pe care le-am considerat făcute la nervi – în aceeași situație aflându-se Anne Boleyn și Thomas Moore , ci nu cu mintea limpede. Am plâns la moartea celor trei față de prima dată când am vizionat The Tudors, unde nu vărsasem pic de lacrimi. 

Ironia sorții a fost că, dintre toate cele cinci soții pe care le-a avut – pe Katherine Parr nu o pun în discuție, deoarece era chiar prea bătrân pentru a face acel lucru –, a fost fidel doar uneia, și anume lui Katherine Howard. Și culmea culmilor, fix Katherine Howard a fost singura care l-a înșelat cu adevărat, nefiind de fapt Anne Boleyn, așa cum credea regele. Sărmana Anne Boleyn a fost decapitată în fața supușilor, aceștia privind-o ca fiind o târfă, mai nimeni necrezând-o; poate ar fi făcut-o dacă regele își schimba părerea. Iar Thomas Moore, cel care nu voia să-l considere pe Henric al VIII-lea conducător al Bisericii Angliei și nedorind să renunțe la religia catolică, a fost al treilea și ultimul ce a murit pe nedrept, din perspectiva mea. Și cu toate că regele îl iubise foarte mult, suferind enorm după moartea acestuia, nu s-a dat deloc în lături din a-l decapita.
În afara serialului Game of Thrones, pentru mine, după toate filmele/serialele pe care le-am văzut, acesta se află pe locul doi la numărul de omoruri. Toate făcute, bineînțeles, după ordinul dat de  rege. Unele pe bună dreptate, altele făcute în grabă și la supărare, pe care le-a regretat foarte mult după. Și cu toate acestea, nu a fost un rege rău, un tiran care să-și chinuie supușii și să-i lase flămânzi, preocupat mai mult de el însuși și de plăcerile lui. Țin minte că într-o scenă mai spre finalul serialului, foarte trist, obosit, având dureri groaznice din cauza unei probleme mai vechi la picior – ce consider că i-a și grăbit moartea –, își ajută câțiva supuși sărmani, arătând foarte rău, dându-le câțiva bănuți. Mi se făcuse atât de milă de el, acolo fiind unul din multele momente care mi-au reamintit că dacă ești rege sau pur și simplu o persoană înstărită, dacă ai tot ce și-ar dori un sărac, asta nu înseamnă că ești și fericit. Spre deosebire mulți alți conducători ai Europei, a fost unul bun, dorindu-și foarte mult să fie înmormântat lângă adevărata lui iubire și regină: Jane Seymour. Cred că acolo Jonathan Rhys Meyers și-a atins apogeul în carieră, cu ajutorul acelui rol ce l-a propulsat foarte sus în a fi și mai cunoscut decât era înainte.

2 comentarii:

  1. Foarte frumos surprinse ideile. Si eu am vizionat vara aceasta "The Tudors" si de fiecare data cand ma gandesc la el mi se face un dor si o pofta sa il revad. Pe langa faptul ca istoria regelui Henric al VIII lea este complexa si foarte interesanta, modul in care serialul este realizat nu lasa de dorit. Mi-a placut mult de tot, imi pare rau ca l-au scurtat cam tare si au scos cateva detalii, am mai vizionat "The Borgias" care mi-a placut la fel de mult insa a fost anulat. Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că peste câțiva ani mă voi reapuca din nou de serial. :)) E printre singurele pe care le-aș revedea, fără să mă gândesc că mă voi plictisi. Nu am citit atât de multe chestii despre viața lui, ca să știu cât de multe s-au tăiat, dar sper că nu atât de importante. "The Borgias" nu am urmărit, cu toate că m-am gândit să o fac. Dar acum că s-a anulat, nu mai face parte din listă. Mulțumesc că ai trecut pe aici. :*

      Ștergere