luni, 28 septembrie 2015

"Regina albă" (The Cousins War #1) de Philippa Gregory

Descrierea: Inaugurând un nou ciclu de romane dedicat de astă dată dinastiei Plantagenetilor, Regina albă (2009) zugrăvește cu o fidelitate impresionantă una din cele mai întunecate și mai framânțate perioade din istoria Angliei - Războiul celor Două Roze. Mizând pe aceeași combinație fascinantă între legendă și biografie, ficțiune și adevăr istoric, cu care și-a obișnuit cititorii, Philippa Gregory readuce la viața una dintre figurile feminine marcante ale perioadei - regina Elizabeth Woodville - și urmărește destinul uimitor al acestei femei de o neasemuită frumusețe care ajunge peste noapte, dintr-o văduvă săracă din mica nobilime, însăși regina Angliei, prin căsătoria secretă cu Edward al IV-lea. O adevărată cronică de epocă, romanul recontituie din perspectiva acesteia rivalitățile permanente dintre cele două ramuri ale dinastiei Plantageneților, Casa de Lancaster și Casa de York, războaiele violente pentru supremație dintre Henric al VI-lea și Edward al IV-lea, intrigile complicate și trădările infame, alianțele îndoielnice și crimele pline de cruzime nelipsite din jurul puterii, atmosfera de teroare și nesiguranță care domnește pretutindeni în Anglia secolului XV-lea.
Regina Elizabeth Woodville din mini-serialul The White Queen și regina Elizabeth Woodville (1437-1492)
Recenzia: După ce am terminat de citit Regina albă, de curiozitate m-am dus pe Goodreads și am trecut puțin peste câteva recenzii făcute de către străini, acestei cărți. Surprinzător pentru mine, cam toate pe care le-am citit nu conțineau păreri bune, ci mai mult niște critici pe care le consider inutile, și despre care mi-am făcut o părere finală în legătură cu faptul că oamenii nu prea citesc nota de final, în care autorul – mai ales dacă acea carte conține influențe sau vorbește despre istorie – scrie despre cât de mult s-a inspirat din realitate pentru conținut sau unde a trebuit să intervină ficțiunea deoarece unele informații primite aveau lacune. Iar Philippa Gregory a și specificat în Nota autoarei, pe care o voi cita: “[…] Acest roman conține mai multă ficțiune decât cele pe care le-am scris anterior, întrucât ne aflăm într-un trecut mai îndepărtat decât epoca dinastiei Tudor și documentele sunt mai lacunare. De asemenea, țara se afla în război și multe decizii au fost luate pe loc, fără a lăsa în urmă dovezi documentare.[…]” Scrie negru pe alb faptul că autoarea a trebuit să introducă ceva ficțiune în unele scene ale cărții pentru a lega între ele acele părți ce nu aveau un anumit curs din cauza acelor bucăți lipsă. Cea mai mare vâlvă s-a făcut din cauza subiectului legat de cei doi fii de York: Edward și Richard. Din cauza faptului că nu existau dovezi clare despre ce se întâmplase cu cei doi prinți după ce unchiul lor Richard al III-lea, fratele cel mic al tatălui lor, regele Edward al IV-lea, devine conducător. Nefiind sigură de soarta lor, a fost nevoită să vină cu idei, astfel prințul Edward – cel ce trebuia să fie încoronat în locul unchiului său, Richard – se presupune că a fost închis în Turnul Londrei, și apoi omorât, în timp ce fratele lui, Richard, a fost trimis departe de către mama acestuia, pentru a nu fi găsit. Regina Elizabeth nu-și dorea ca și cel de-al doilea copil să cadă în mâinile actualului conducător, așa că a trimis un alt băiat în locul acestuia. Bineînțeles, aici este o chestie care m-a încurcat și pe mine puțin, deoarece cartea se termină într-un fel, iar serialul The White Queen (click pe titlu pentru a ajunge la recenzie) se termină într-un alt mod. Nu m-a deranjat faptul că s-a terminat diferit, cât m-a încurcat, deoarece sunt două sfârșituri foarte diferite, care duc ambele povești în două direcții total opuse. Așa că nu știu care dintre ele se aproprie mai mult de adevăr. Dar cum serialul nu va continua și cu celelalte cărți din serie, o să mă bazez în continuare pe sfârșitul din carte; oricum, în următorul volum, Regina roșie, se va vorbi despre lady Margaret Beaufort, mama regelui Henric al VII-lea. Iar povestea din acest volum se va repeta, doar că din perspectiva ei, plus alte câteva lucruri noi.

Ca să întăresc și mai mult ceea ce-am scris mai sus în legătură cu cei doi prinți de York, am mai selectat încă un fragment din ceea ce-a scris Philippa Gregory în Nota autoarei. Atâta timp cât nu iau părți din poveste – cel puțin nu mult, nici atunci când o fac –, nu cred că se numește încălcarea dreptului autorului. Iar fragmentul pe care-l citez, spune în felul următor: “De asemenea, nu știm precis nici măcar acum (după sute de teorii) ce s-a întâmplat cu prinții din Turn. Eu presupun că Elizabeth Woodville a pregătit un adăpost sigur pentru ce-l de-al doilea fiul al ei, prințul Richard, după ce i-a fost luat primul fiu. Ipoteza provocatoare, avansată de numeroși istorici serioși, că e posibil ca prințul Richard să fi supraviețuit m-a făcut să speculez că poate nu l-a trimis în Turn, ci a folosit alt băiat în locul lui. Dar trebuie să-l avertizez pe cititor că nu există dovezi solide în sprijinul acestei idei. ” Acest fragment se aplică în cazul persoanelor care încă nu au citit această carte și care nu prea o fac nici cu notele autorilor, și dacă vor să o lectureze, ar trebuie să cunoască aceste ipoteze. Și cu acest lucru, voi începe, în sfârșit, să vorbesc despre acțiune și personaje, dar să fac și o mică comparație între carte și serialul The White Queen.

Bineînțeles că am auzit de Războiul celor Două Roze, doar că până să ajung să am contact direct cu această carte, nu mă documentasem foarte mult în legătură cu persoanele ce au luat parte la acest conflict istoric. În momentul când am început să mă uita la The White Queen pentru prima oară – doar că atunci, din zece episoade, văzusem doar câteva –, habar nu aveam că a fost făcut după romanul Philippei Gregory, cu toate că, fiind atentă acum, s-a precizat la începutul mini-seriei acest aspect. Inițial, credeam că ficțiunea pe care o adăugase autoarei cărții fusese faptul că le acordase celor două doamne – Jacquetta Rivers și Elizabethei Woodville – titulatura de vrăjitoare. Nu îmi este secret faptul că, în trecut, cam orice chestie pe care nu o înțelegeau majoritatea oamenilor, gândurile li se îndreptau instantaneu spre vrăjitorie, găsindu-se imediat cei care să fie acuzați de astfel de vrăji. Cea mai cunoscută personalitate istorică pe care o știu ca fiind numită vrăjitoare – cu toate că din alte motive –, a fost Ioana d’Arc, dar nu vreau să intru prea mult în subiect, deoarece nu aș vrea să deviez de la cel prezent. Dintre cele două menționate mai la început, Jacquetta mi s-a părut a fi una dintre cele mai puternice femei din acest roman; împreună cu Margaret Beaufort. Sunt convinsă că, dacă nu ar fi fost ea prezentă atât de mult în viața Elizabethei, aceasta nu cred că ar fi ajuns atât de departe cu regele Edward. La fel ca și în carte, în serial a fost portretizată la fel de puternic, actrița aleasă mi s-a părut că a fost una dintre cele mai bune decizii din toată distribuția. Naturalețea cu care își interpreta rolul, tăria pe care o avea și felul cum juca totul pe degete, de la a-l face pe soțul ei să cedeze, la a o sprijini atât de mult pe Elizabeth și până la a reuși să se salveze de la moarte, doar prin câteva cuvinte rostite mai marilor de atunci. Categoric, acum, după ce am citit cartea, este personajul meu preferat din Regina albă; sunt nespus de nerăbdătoare să citesc al treilea volum al seriei, Doamna apelor, ce îi este dedicat ei, scris din perspectiva acesteia. Aș putea să continui cu această carte – volumele se pot citi în ce ordine dorește fiecare –, dar îmi place să le iau în ordine. 

Și că tot sunt la personajul Jacquetta Rivers, a existat în carte un fragment în care aceasta vorbește despre ceea ce simte o mamă, care m-a impresionat nespus de mult, așa că nu m-am putut abține să nu-l postez aici: Când crești un copil și devine bărbat, începi să crezi că a scăpat de primejdii și că nu te mai pândește pericolul de a te trezi cu inima frântă. Când un copil trece prin toate bolile copilăriei, când vine un an de molimă care îi ia pe copiii vecinilor tăi, dar băiatul tău supraviețuiește, începi să crezi că va fi mereu în siguranță. În fiecare an te gândești că s-a mai îndepărtat cu un an de pericol, că s-a mai apropiat cu un an de maturitate.” Cred că acest gând îl are fiecare mama în cap, fie că a fost acum sute de ani sau se întâmplă în prezent. Pe mine m-au zguduit puțin aceste propoziții, și cred că nu-i poți fi indiferent oricum. Poți înlocui toate acele boli, cu acestea din secolul nostru, și tot acolo vei ajunge. 

Despre întâmplările din carte nu pot spune decât că-mi pare rău pentru felul cum au murit unii, că-mi doresc ca unele părți – chiar dacă au fost dovedite cu documente sau altfel de cercetări – să fi fost vreo eroare din partea istoricilor, ca analizele pe care le-au făcut unor momente adevărate, să fie de fapt false. Spun acest lucru deoarece mi-aș fi dorit ca George Plantagenet, cel de-al doilea frate dintre cei trei fii de York – Edward al IV-lea; George, duce de Clarence și Richard al III-lea – să fi avut un alt sfârșit. Spun acest lucru deoarece îmi este greu să cred că, prin toate chestiile prin care a trecut, a murit astfel, ca un laș, doar pentru a-i da o lecție fratelui său. Eu îl consideram mult mai puternic, mai ales că, dacă nu ar fi murit astfel, ar fi fost preferatul meu dintre toți cei trei fii de York. Cât despre ceilalți doi frați, Edward, spre deosebire de mini-serial, aici mi s-a părut a fi mai puternic, mai stăpân pe sine, un conducător mai bun. Chiar și la început, atunci când era numit băiețandru, am simțit o diferență față de băiețandrul din The White Queen și cel din Regina albă, cartea. Iar Richard, fiind cel mai mic, între el și Edward existând o diferență de nouă ani – nu sunt complet sigură –, mi s-a părut a fi tocmai viceversa față de rege. În serial, chit că avea o vârstă  destul de fragedă, l-am văzut mai matur – și nu mă refer la actorul ales, cu toate că arăta mult mai în vârstă pentru un puști de șaisprezece sau șaptesprezece ani –, ci la felul cum se comporta. Spre deosebire de carte, unde vârsta i s-a văzut. 

Făcând o paralelă între Dinastia Tudorilor – cea care va urma la tronul Angliei prin Henry al VII-lea și Elizabeth de York, fata cea mare a lui Edward al IV-lea și a Elizabethei Woodville – și cea a Dinastiei Plantagenet, cea de-a doua mi s-a părut a fi mult mai interesantă, cu toate că am văzut doar o parte, și până la sfârșitul ei, deoarece înaintea lui Edward al IV-lea, au mai existat și alți plantageneți. Chit că Henry al VIII-lea – cel care va pune capăt Dinastiei Tudorilor – mi s-a părut a fi unul dintre cei mai interesanți regi din Europa. Pentru cei care doresc să vadă serialul ce-l are ca personaj principal pe acesta, și anume The Tudors, pot citi recenzia pe care am făcut-o acum puțin timp.

Așa cum precizasem în recenzia făcută mini-serialului The White Queen, că-i voi acorda o notă de-abia atunci când voi termina cartea, m-am ținut de cuvând, dându-i 4 din 5 stele. Motivul pentru care am făcut-o a fost deoarece – cum am spus mai la început – cartea și serialul au avut două finaluri total diferite, iar mie cel din The White Queen mi-a plăcut mai mult. Cum cărții i-am dat tot același punctaj – motivul pentru care am făcut-o a fost moartea tâmpită pe care a avut-o George, care nu mi-a plăcut deloc, fie ea realitate sau nu – a fost deoarece, chiar dacă am fost încântată mai mult de sfârșitul din serial, nu puteam pune cartea pe aceeași treaptă cu mini-serialul. Categoric Regina albă a fost mult mai bună pentru mine. 

2 comentarii:

  1. Sună atât de bine iar prin recenzia asta ai făcut doar să mă faci să înnebunesc - am citit din seria Regi Blestemați și mi-a plăcut foarte mult iar acum sunt foarte interesată de cărțile pe subiect.
    Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-am stârnit interesul, deoarece este o carte super faină. De seria Regii blestemați, știu. Din câte se poate observa la ce citesc pe Goodreads, primul volum este. Eu, de fapt, o începusem anul trecut și citisem primele trei volume. M-am gândit în momentul acela că nu o să fac câte o recenzie fiecărui volum, ci una întregii serii. Dar cum nu am mai avut timp să continui cu cititul - bacalaureatul -, am lăsat-o. Așa că acum am reînceput-o, dorind să-mi spun părerea la fiecare volum. Oricum, din alea trei volume pe care le-am parcurs, chiar e super interesantă seria.
      Mulțumesc!

      Ștergere