luni, 6 iulie 2015

"Regatul Luminilor" (Grisha #3) de Leigh Bardugo

Descrierea: Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre.

Acum, soarta țării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în disgrație și de rămășițele unei armate magice, cândva măreață.

Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozov, Alina încheie noi alianțe și lasă deoparte vechile rivalități.

Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum și puterea cu care e înzestrată.

Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

Recenzia: Acum că am citit și ultimul volum, că trilogia și-a aflat sfârșitul și că lumea Grisha nu va mai avea vreo continuare, sunt destul de tristă, deoarece chiar mi-aș fi dorit ca autoarea să fi scris mai mult de trei volume. Nu-mi vine să cred că nu o să mă mai întâlnesc” cu Întunecatul – pentru că da, a rămas unul dintre personajele mele preferate din trilogie –, sau nu voi mai râde la glumele pe care le făcea Nikolai. Omul ăla a fost genial, și – pentru cei care au citit întreaga trilogie – nu pentru frumusețea lui, care oricum nu era de lepădat, ci pentru inteligența și carisma lui. Dar mai multe despre Nikolai Lantsov voi spune mai jos; mult mai jos. Până și Falia îmi va lipsi, cu toate volcrele ei și toată acea stare stranie pe care o aveau oamenii atunci când cineva spunea ceva legat de acel loc blestemat. Având în vedere că trilogia are influențe rusești – nu m-aș mira dacă autoarea s-ar fi inspirat din a crea regatul din nu știu ce loc uitat de lume de prin Siberia –, iar eu iubesc de-a dreptul această țară, cred că vă dați seama ce au însemnat pentru mine aceste trei cărți.

Dar înainte să încep să-mi spun părerea strict legată de acest volum, aș vrea să precizez un lucru foarte important: rapiditatea cu care s-au mișcat cei de la Editura Trei pentru a publica această trilogie. Spun acest lucru deoarece m-am uitat peste recenzia pe care am făcut-o primului volum, Regatul Umbrelor, și am constatat că am postat-o pe opt iulie, anul trecut. Ceea ce înseamnă un an plus două zile. Și țin minte că mi-am cumpărat volumul cu puțin timp după ce a fost publicat la noi. Plus că timpul de pauză dintre al doilea volum, Regatul Furtunilor, pe care l-am cumpărat-o de la Gaudeamus-ul din toamna trecută și ultimul volum, nu mai știu exact luna, a fost chiar foarte scurt. Nu vreau să fac reclamă acestei edituri – sau poate că vreau puțin, deoarece dau dovadă de seriozitate, spre deosebire de altele pe care nu le mai menționez, că ar fi în zadar. Acesta fiind și unul dintre cele două motive pentru care este și va rămâne una dintre editurile mele preferate: cărțile foarte frumoase pe care le publică și seriozitatea de care dau dovadă. Pentru că nimeni nu te pune să începi cincisprezece mii de serii și să nu le mai termini, chit că primești tot felul de întrebări de la cititori în legătură cu o anumită serie; ceea ce reiese din faptul că nu au fost abandonate pentru că nu au fost citite. 


Dar cum eu am “darul” de a mă lungi mai mult decât îmi este plapuma, am aberat destul de mult fără să intru în subiect, așa că nu voi mai sta să scriu vrute și nevrute. Începutul m-a lăsat puțin în ceață, deoarece nu aveam habar ce se întâmpla, știind că sfârșitul celui de-al doilea volum fusese cam diferit. Dar nu aceasta a fost neapărat problema, pentru că în multe cărți se întâmplă așa, din cauza faptului că scriitorul povestește după o perioadă, iar în acel timp se puteau întâmpla multe. Nu, pe mine mă nedumerise puțin modul cum fusese povestit, la persoana a treia, știind că trilogia era din perspectiva Alinei Starkov. Plus că totul mi se părea ciudat, nu cunoșteam nimic, iar în unele dăți mă speriasem puțin din ceea ce relatase autoarea. Dar trecând peste acest lucru, am avut de-a face cu Aparatul, din nou, și cu toate că nu pot spune că-l urăsc, ca la început, cel puțin – am descoperit că ceea ce făcea el, pe lângă viclenia pe care o avea, era și pentru binele Ravkăi –, am avut o oarecare milă pentru el. Am văzut și o altă față a lui, în afară de cea cu care reușea să manipuleze supușii, una speriată, o persoană care nu mai era ceea ce fusese la început. Oricum, multe personaje se schimbaseră din cauza Întunecatului și a războiului, și cu toate că mulți și-o făcuseră și cu mâna lor – așa cum a fost cazul Genyei –, parcă erau prea chinuiți de soartă. Au suferit multe pierderi, și să reușești să lupți în continuare, cu toate că ți-ai pierdut un prieten drag, prietena sau prietenul, să vezi cu ochii tăi cum cel care fusese cu doar câteva secunde în urmă lângă tine, acum e total diferit, este ceva ce nu cred că mulți pot face. Cu toate că unele din aceste lucruri se găsesc și în realitate, dar atunci când citești și parcă trăiești prin ochii persoanei respective, este ceva greu de descris în cuvinte. Și pot spune că în volumul acesta am avut parte de unele morți de-a dreptul șocante, de pierderi prin sacrificiu, sau pur și simplu de niște decizii radicale care schimbau totul la o sută optzeci de grade.


Acțiunea a fost mai la tot pasul – oricum ar fi fost de-a dreptul culmea ca în ultimul volum să nu ai parte de așa ceva din ce în ce mai des, în condițiile în care trilogia cere așa ceva –, multe locații schimbate, personajele fiind mereu pe drumuri, dar și momente drăguțe, amuzante sau chiar romantice. Au fost dăți în care te bucurai pe deplin de fericirea lor, pentru că, până la urmă, încă erau niște adolescenți, niște copii care nu și-au trait pe deplin copilăria. Poate doar unii dintre ei suferiseră și înainte, deoarece nu știu dacă toți au fost în situația Alinei și a lui Mal, pentru că nu aflasem povestea tuturor. Dar cert este că de mulți îți puteai da seama doar din conversațiile pe care le purtau cu alții despre modul cum era personalitatea lor. Nu am avut momente de plictiseala, sau ceva care să nu-mi fi convenit în volum, pentru că totul a fost așa cum a trebuit, chit că unele scene nu mi-au plăcut doar pentru că nu-mi conveneau deciziile pe care le luase scriitoarea. Dar aici este vorba doar de preferințele mele. 


Am mai precizat, cred, și în recenziile anterioare faptul că stilul autoarei îmi place foarte mult, dar parcă aici s-a văzut diferența dintre celelalte două volume, pentru că totul a fost mai intens, mult mai emoționant, și pot spune că puține au fost dățile în care mai că nu-mi venea să plâng.


Am avut parte de câteva personaje noi, de revederea unora pe care nu credeam că ar mai exista șanse să fie în viață, dar și de schimbarea deciziilor pe care le luau unele. Cel puțin a existat un personaj care – în ciuda situației lui foarte scăzute din punct de vedere al dorinței de a mai trăi – nu mă așteptam să schimbe tabăra. Dar consider că în cazul lui s-a înțeles oarecum, deoarece oricum nu-l vedeam stând prea mult printre ei, dacă nu de partea lor. Se vedea că rolul lui în carte nu prea își mai avea locul, și că nu va rezista până la final. Dar am fost puțin tristă pentru că în celelalte volume îmi plăcea felul lui de-a fi, dar când nu ai persoana dragă lângă tine, nu prea îți mai arde să faci nimic.

Pe lângă ceea ce am precizat mai sus, personajele noi și celelalte, am aflat unele lucruri care – oricum pe mine nu mă făcuseră să-mi schimb părerea despre persoana respectivă – nu credeam totuși să așa o să fie. Și într-un fel m-am bucurat de această relatare, pentru că am reușit să dovedesc faptul că nu este așa cum părea la început. Și aici mă refer la Întunecatul – sau mai bine spus la cel al cărui nume începe cu A –, care în primă fază îți dă impresia că ar fi rău și malefic, ce-și dorește supremația Ravkăi doar pentru că își vrea să preia el conducerea, dar nu este chiar așa cum pare. Și după ce am aflat acea povestioară, cu toate că-l priveam oricum cu alți ochi, m-a făcut să-l îndrăgesc și mai mult, și să-mi rămână în suflet drept unul dintre personajele mele preferate din toate timpurile. Așa că, atunci când voi spune că Întunecatul nu a fost, nu este și nu va fi un personaj negativ, spun un adevăr. Iar ultima parte cu el mi-a frânt de-a dreptul inima. Dar în afară de acesta am aflat și de alte personaje, cum ar fi Genya, dar aici mă voi opri, pentru că oricum consider că am dat câteva spoilere. În legătură cu Nikolai Lantsov este altă mâncare de pește, cu toate că și el are un trecut nefericit în spate, personajul lui nu a putut decât să-mi aducă un zâmbet pe buze atunci când apărea de fiecare data, de glumele și ironia pe care le avea mereu la el, dar și de inteligența cu care era înzestrat. Dacă până și cel mai nesuferit personaj pe care nu l-au putut înghiți personajele – ha-ha! – a precizat acest lucru, înseamnă că așa este. Se află cu o treaptă mai jos de locul unde se situează Întunecatul, deoarece au fost unele momente în care m-a enervat puțin. Dar fragmentul în care credeam că totul se sfârșise cu el îmi apăruse în față, m-a făcut să mă gândesc numai la soarta lui, pentru că, până la urmă, viața lui conta pentru mulți.

În legătură cu relația dintre Mal și Alina, ceea ce voi spune nu credeam că se va întâmpla vreodată în această trilogie, pentru că țin minte că în primul volum precizasem faptul că nu i-am dat cărții nota maximă din cauza faptului că cei doi se plac. Iar eu nu prea îl suportam pe Mal. Ei bine, în cazul acesta, aici situația se schimbă, pentru că Mal a avut în ochii mei o evoluție uriașă din punct de vedere al sentimentelor mele pentru el. Și am ajuns la concluzia că nu i-ar sta mai bine în altă parte decât lângă Alina. S-a observant o legătură și mai mare care s-a format între ei în decursul acestui volum, dragostea pe care și-o purtau se închegase și mai bine, chiar dacă în unele dăți aveai impresia că șansele lor ar fi fost aproape inexistente. Chiar mi-a plăcut foarte mult de el în Regatul Luminilor, și am rămas – dintre toate informațiile pe care le-am aflat – cel mai surprinsă în legătură cu el. Chiar nu mă așteptam!

În concluzie, – și, Doamne, chiar nu voiam să se ajungă la asta! – mi-a plăcut foarte mult această trilogie. A fost una dintre cele mai frumoase, emoționante, cu răsturnări de situație pe care am citit-o, și va rămâne pentru mine trilogia preferată, și nu cred că va reuși vreuna să o detroneze prea curând. Sunt sigură! Leigh Bardugo încă rămâne unul dintre scriitorii mei preferați, așa voi citit absolut tot din ceea ce va publica. Plus că am văzut pe Goodreads că a început o seria nouă, și anume "Six of Crows", pe care sper să o publice și Editura Trei la noi. Nu de alta, dar dacă am început cu trilogia "Grisha" în română, vreau să continui tot în română. Așa că eu v-o recomand cu toată căldura sa-i dați o șansă, să intrați în lumea Grisha, să vă bucurați de ceea ce veți găsi și să simțiti acele emoții pe care le-am avut eu în decursul acestor trei volume minunate. Pentru că ceea ce vă face o carte să simțiți, nu cred că le veți mai simți decât foarte rar în viață. În acele momente foarte unice, și cred că știți la ce mă refer. 
*
Citate:
"— Cu toții murim, a zis el, punându-și arcul pe umăr. Dar nu toată lumea moare pentru un țel."

2 comentarii:

  1. Nu am citit recenzia ca sa nu ma spoileresc cu ceva. Dar 5 din 5 stelute?? :o Eu am citit doar primul volum care a fost plin de clisee (sau asa mi s-a parut mie), cu toatea astea, mi-a placut destul de mult (mai ales datorita Intunecatului), dar parca imi e frica sa ma apuc de al doilea volum...ce sa mai spun de al treilea :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce pot să spun, Rusia e viața mea! :)) Da, primul volum are ceva clișee pe ici pe colo, dar consider că pe parcurs trilogia își crează propriul univers. Mie mi-a plăcut chiar foarte mult. Nu știu cum aș putea să te conving să citești și celelalte volume, decât prin recenziile pe care le-am făcut. Aceasta este decizia ta, dar sper să-i mai dai o șansă. :)

      Ștergere