marți, 21 iulie 2015

Padeniye ia o pauză pe o perioadă nedeterminată!

Dragi cititori,

Nu credeam că se va ajunge să fac o astfel de postare, cel puțin nu în viitorul apropiat, dar se pare că acea zi de care îmi doream să mă feresc cu tot dinadinsul meu, a venit mai repede decât mă așteptam. Îmi e foarte greu să rescriu din nou cuvintele pe care le-am tastat în titlu, și anume: Padeniye ia o pauză pe o perioadă nedeterminată! Sincer, acest blog – cu toate că perioada din care a fost creat și până acum nu este una foarte lungă – a reușit, încetul cu încetul, să facă parte din activitățile mele cele mai dese pe care le desfășor de zi cu zi, așa că-mi va fi destul de greu să nu mai fiu atât de apropiată de el. Chit că postam pur și simplu o recenzie la vreo carte, film sau serial, rezolvam vreo leapșă sau doar vizitam alte bloguri pe care le urmăresc, nu a existat vreo zi în care să nu dau o raită în blogosferă. Și aici nu se pune perioada în care nu aveam acces la internet, fie că eram la bunici sau în vacanțe cu părinții, cu toate că și acolo eram destul de curioasă să văd ce au mai postat bloggerii. 

Într-un an de zile pot spune că am adunat mai mulți urmăritori decât m-aș fi așteptat vreodată, așa că acesta este unul din motivele care mă dor cel mai tare că nu voi mai putea posta – temporar sau permanent –, deoarece simt că v-am dezamăgit într-un fel, și vreau să-mi cer scuze pentru acest lucru. Am intrat într-o perioadă destul de dificilă în viața mea, îmi este foarte frică de ceea ce va urma după vacanța de vară – și nu mă refer la facultate –, nu prea mă mai pot concentra foarte bine pe ceea ce fac, așa că a trebuit să mai renunț la unele activități, pentru a reuși să mă repun pe picioare. Sper eu cât mai repede cu putință. Și din păcate, pentru mine blogul a fost unul dintre acele plăceri la care a trebuit să apăs pe "pauză". Dar de citit voi citi în continuare, pentru că îmi place prea mult, și chiar nu pot renunța la acest hobby care a devenit prea important pentru mine – îmi puteți urmări  în continuare activitatea pe Goodreads , doar că din păcate nu voi mai putea cumpăra cărți pentru un timp. M-am gândit – și aici vorbesc la modul cel mai serios – să încep să economisesc bani pentru facultate, sau pur și simplu să economisesc. Dar cum există biblioteci, și cum se și întâmplă să am una foarte aproape de mine, voi avea ce să citesc. Și dacă sunteți curioși la ce facultate am aplicat, pentru că a fost doar una, aceea este Facultatea de Psihologie și Științele educației, pentru că nu, nu vreau să devin psiholog – cu toate că mi se pare o meserie fascinantă și de-a dreptul magnifică –, ci educatoare. Da, știu, este o meserie care știu că nu mulți o au pe lista lor de "ce vreau să devin când voi fi mare", dar eu mi-am dorit foarte mult să am această meserie, pentru că îmi plac enorm de mult copiii. Mâine voi afla dacă am intrat, și cu toate că va părea ușoară admiterea, nu a fost chiar așa, dar sper totuși să mă fi descurcat la acel interviu, pentru că am avut foarte mari emoții.

Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au urmărit până acum, celor 34, deoarece o persoană am fost eu, că mi-au scris păreri, că mi-au recomandat diferite cărți, filme sau seriale, și sper să ne recitim cu bine. Atunci când va fi. Sper să fie. Deja simt că s-a rupt o parte din mine, și nu credeam că va fi chiar atât de dificil să pun punct pentru un timp, dar asta este. 

P.S: Cei care doriți să-mi pasați vreo leapșă – deoarece eu voi mai urmări din când în când blogurile voastre –, îmi puteți pune link-urile în această postare. Atunci când mă voi întoarce, cu siguranță că le voi face! :)

joi, 16 iulie 2015

"Identități secrete" (Alina Marinescu #2) de Monica Ramirez

Volumul Identități secrete poate fi comandată de pe site-ul editurii Librex

DESCRIEREA: Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui sursă de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals. 

RECENZIA: Încetul cu încetul, mă aprofundez și mai mult în această lume și îmi dau seama că începe să-mi placă tot mai mult această serie. Devine din ce în ce mai interesantă cu fiecare carte citită, ceea ce îmi dă o stare de entuziasm pentru începerea celorlalte volume. Dar cum nu vreau să le citesc pe toate unele după altele, am zis că voi lăsa puțin spațiu între ele de două, trei cărți diferite, ca să mă pot bucura de această serie cât mai mult; până va apărea ultimul volum. Și cum zilele acestea nu prea am avut mai chef de nimic – admiterea la facultate mă stoarce, la câte emoții am –, de-abia acum mi-am adus aminte că am de scris o recenzie. Și cum am specificat mai sus, Identități secrete continuă povestea Alinei și a lui Alex, mult mai intens, după părerea mea. Am avut parte de mai multă acțiune, de personaje noi și interesante dar și de finaluri foarte neașteptate. Categoric acest volum a fost cu mult mai bun decât Asasin la feminin. Dar cred că așa vor fi cam toate volumele, din ce în ce mai bune și mai pline de intrigi și răsturnări de situație.

Alina devine din ce în ce mai stăpână pe sine, mai greu de manipulat și mai puternică decât înainte. Începe să-mi placă de ea și cred că o să ajungă printre personajele mele preferate. În schimb – și aici cred că voi șoca puțin, în condițiile în care cam toată lumea îl place – nu prea îl sufăr pe Alex. Bine, cred că sufăr e un cuvânt cam greu, cam dur, deoarece nu-mi este chiar atât de antipatic, ci pur și simplu atitudinea lui mă lasă complet rece față de el, și chiar cred că Alinei i-ar sta mult mai bine departe de persoana lui. Înțeleg faptul că toată lumea în care a intrat, tot ce a făcut rău pentru Alina l-a marcat și îi este cam dificil să se resemneze, să se împace cu ideea că s-a întâmplat. Dar este de domeniul trecutului, și mi se pare că a rămas prea ancorat de acele întâmplări. Începe să mă cam plictisească starea lui și să mă enerveze, deoarece Alina este o persoană atât de diferită față de Alex, încât chiar îmi este imposibil să-i văd împreună. Știu că opușii se atrag – poate nu se aplică la toate persoanele –, dar eu nu cred că ei doi fac parte din acea categorie, pentru că nu văd deloc iubire între ei, ci mai mult o obsesie pe care o are unul față de celălalt. Acea disperare pe care o ai față de o persoană, atunci când nu vrei să te părăsească niciodată; acea nevoie de-a fi mereu lângă ea. Și nu cred că se numește iubire, ci dorința de a ști că acea persoană nu te părăsește. Mai mult o relație de prietenie foarte importantă pentru amândoi. Știu că poate se aseamănă cu dragostea, dar nu cred că este dragoste întrei ei. Cel puțin până acum nu m-au convins că ar trebui să fie într-o relație; și nu, nu este vina agenției, ci mai mult a lor. 

Ca personaje, pot spune că mi-a plăcut foarte mult de Vallis – până acum cred că este personajul meu preferat –, deoarece îmi place foarte mult atitudinea lui, felul cum se comportă, cum vorbește. Nu-l pot compara cu Alex, deoarece este evident că sunt foarte diferiți, dar pot spune că dacă ar fi să aleg între cei doi, categoric m-aș îndrepta spre Vallis, pentru că este ceea ce Alex va ajunge foarte greu: deschis cu cei din jur. Nu știu dacă volumele celelalte vor mai dezvălui lucruri despre Alex – încă am impresia că viața lui încă mai are frânturi în ceață –, în așa fel încât să-l pot înțelege mai bine și să nu-l mai critic atât; sau poate nu am fost mai atentă la părțile mai ascunse din carte. În fond, este o carte cu asasini, spioni, iar aici cam totul este posibil. Ca personaje mai puțin plăcute, nu pot spune că mi-a atras atenția cineva nou, dar la început nu prea mi-a plăcut de profesorul Robert Keam, și este cam ciudat faptul că nu prea am un motiv exact. Ci doar nu mi-a plăcut faptul că dorea să aibă o relație cu o studentă de la el de la curs. Niciodată nu prea mi-au plăcut profesorii de acest gen, dar nici faptul că mi s-a părut puțin forțată întâlnirea pe care a avut-o în biroul lui cu Alina. Aș fi vrut să-i fi scăzut cărții un punct, dar după ce am stat puțin să mă gândesc, mi-am dat seama că nu este un motiv atât de mare pentru a-i da cărții patru puncte. Mai ales că despărțirea dintre Alina și Robert mi s-a părut una foarte neașteptată. Acolo a fost momentul în care mi-am dat seama de abordarea lui și dorința pe care o avea față de Alina, de a o cunoaște, în afara frumuseții ei. 

Finalul cărții, ei bine el a fost foarte inexplicabil de ciudat, și chiar nu mi-a venit să cred că se întâmplase. Atât de greu de digerat, încât sunt tare curioasă să aflu cum s-a întâmplat cu adevărat. Cum de încă nu a fost posibilă acea întâmplare, și cum totul a fost atât de bine organizat, încât persoana respectivă să nu-și dea seama de înscenare. A fost complet neașteptat, și pot spune că a fost și unul dintre cele mai frumoase finaluri – aproape – pe care le-am citit până acum. Categoric este volumul meu preferat de până acum, și de-abia aștept să mai treacă puțin ca să pot să mă apuc și de volumul trei. 

sâmbătă, 11 iulie 2015

"Vânătoarea" (Ultimul avanpost, #2) de Lavinia Călina


Volumul Vânătoarea poate fi comandat de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREA: Pentru fosta prinţesă Diane, viaţa a luat o întorsătură neaşteptată. Ajunsă la Avanpost  şi implicată activ în misiuni aproape imposibile pentru oricine altcineva, dar nu şi pentru Subiecţi, ea află că diferenţele dintre persoanele care conduc grupul de rebeli şi cei din structura despotică a Regatului României par să nu fie atât de mari. Dezamăgită de Eva, liderul E.S.C.U., şi având alături câţiva prieteni devotaţi, Diane este hotărâtă să-şi urmeze propriile obiective: aflarea adevărului despre experimentele genetice la care a fost supusă în copilărie şi răzbunarea faţă de Alex, fostul ei soţ şi unul dintre moştenitorii la tron.

O poveste de dragoste dramatică, intrigi de palat ale unor minţi diabolice, decizii radicale: vânătoarea a început! Poate Diane să supravieţuiască celei mai importante încercări, reîntoarcerea la ceea ce părea de mult timp uitat?

RECENZIA: Cu toate că așteptam cu mare nerăbdare să citesc acest volum, atunci când m-am apucat de el, entuziasmul se afla pe aceeași undă cu teama, cu frica de a nu ști ce voi găsi pe parcursul volumului. Într-adevăr, există o oarecare nervozitate în fiecare cititor atunci când știe că autorului respectiv îi place să șocheze, mai ales că în Ultimul avanpost m-am confruntat cu acest sentiment, plus că recenziile au reușit să întărească convingerea că nu voi fi la fel la sfârșitul volumului. Și se pare că am avut dreptate în totalitate, deoarece chiar nu mă simt prea bine, acum, după aproximativ două ore de când am citit ultimul cuvânt, și anume definitiv. Poate însemna orice, te poate duce cu gândul la fel și fel de scene dezastruoase, sau poate să însemne altceva. Bineînțeles că sunt în cunoștință de cauză cu semnificația cuvântului, care îți poate închide gura asupra acestei trilogii. Cum? Simplu. Definitiv. Așa cum am spus mai sus, constat că autoarei îi place să șocheze, și având în vedere că mi-a murit unul dintre personajele preferate – și nu, nu e cel din ultima parte a volumului, ci cel de mai la început, ca să-și dea seama cei care au citit cartea, la cine mă refer –, nu știu ce ar putea să mă mai surprindă ultimul volum. După mine, consider că Lavinia Călina ar fi în stare să devină un George R.R. Martin în varianta feminină, pentru că, sincer, o cred în stare de orice. Ar putea să ne-o răpească pe Diane sau Dan în doi timp și trei mișcări, sau cum este în cazul meu, pe Alex; pentru că da, încă îl mai consider un personaj extrem de interesant, și chiar nu aș putea să-i doresc moartea.  
"Viața înseamnă o scară cu multe trepte ce trebuie urcate pe rând. Câteodată te mai împiedici, mai faci un pas înapoi, dar important e să continui. Să speri să ajungi cât mai sus, iar în toată această nebunie să nu uiți de unde ai plecat." 
Volumul are un număr mai mic de pagini decât cel anterior, dar asta nu micșorează cu nimic acțiunea sau momentele mai surprinzătoare de care am avut parte; din contra, consider că acesta a fost mult mai antrenant și mai bun decât celălalt. Am aflat informații care mi-au fost de ajutor în căutarea răspunsurilor la unele întrebări pe care le aveam, dar așa cum se întâmplă la multe cărți, altele au dat buluc peste mine, și iarăși am ajuns în situația în care nu am niciun habar de ce s-ar putea întâmpla mai departe cu această trilogie. Sper doar să nu fie precum o explozie care te ia prin surprindere, și nu-ți dă șansa să te ascunzi la adăpost, și încă sper în continuare ca viitorul acestei țări să nu fie sub nicio formă asemănător cu cel din trilogie. Ar fi mult prea tragic deoarece – chiar dacă distopiile nu-mi sunt indiferente – nu mi-am dorit niciodată să am ocazia să trăiesc într-una. Nici măcar în aceasta care se află pe pământ românesc. Chiar și ca rebel. 
"Până la urmă, cred că fiecare dintre noi are o poveste de viață, cu bune, cu rele. Păcat că mai tot timpul o vedem pe a noastră și nu avem vreme să o ascultăm pe a altora. Dacă ne-am opri o clipă și am asculta, am realiza că mai sunt mulți cei care împărtășesc aceleași sentimente, au aceleași idealuri și luptă pentru aceeași cauză."  
Și cum Vânătoarea mi-a plăcut mai mult decât primul, nu pot spune că nu m-a și enervat mai tare decât Ultimul avanpost. Pentru că, de ce nu, atunci când ești concentrat asupra cărții, și ești într-un fel sedat cu un ser care să te moleșească și să te facă să fii liniștit, iar peste câteva secunde te trezești că te afli într-o altă lume, nu poate decât să te enerveze, și să te facă să te întrebi: ce rău am făcut eu pe pământ ca să merit una ca asta? De ce cărțile dor și te sfâșie atât de tare pe dinăuntru, încât parcă îți fură respirația pentru puțin timp – și ca să recit două versuri din poezia unuia din Brigada de frezați –, Şi mă lasă pustiit/Vestejit şi amorţit. Numai un cititor poate să simtă acea durere pe care am avut-o eu în acele momente, și mai ales la moartea acelui personaj care îmi plăcuse atât de mult. Dintre toate cărțile pe care le-am citit în ultima perioadă, Vânătoarea și ultimul volum din "Grisha", Regatul Luminilor, m-au demoralizat de tot în privința faptului că aș mai crede la finaluri fericite la următoarele cărți pe care le voi citi. Dar cel puțin stau cu o convingere că Ultimul avanpost va mai avea un volum, așa că nu totul este pierdut. Și da, de ce ești atât de revoltată? Este doar un personaj, totul este fictiv, nimic real, gândește-te că nu l-a durut deloc moartea, pentru că el nu a existat vreodată. Nu fraților, poate fi și o zămislire a imaginației mele, poate fi ursulețul meu preferat ce a fost tocat în mașina de separat boabele de porumb de știuleți  da, știu, proastă comparație –, știind că e făcut din vatelină și nu va simți nimic. Nu contează, chiar nu contează! 
"De obicei nu știi să apreciezi un lucru până nu îl pierzi, sau până nu ți-l ia cineva. Avem impresia că toate sunt veșnice, că ni se cuvin, că avem drept deplin asupra lor. Luăm lucrurile de bune și uităm să le apreciem la adevărata lor valoare."
Ca personaje, pot spune că dintre toate care au apărut, cel mai mult mi-a plăcut  în afara lui Alex  de Eva. Cu toate că la început nu am putut-o suporta absolut deloc, nu-mi plăcea felul cum se comporta cu cei din avanpost, cu timpul am început să o înțeleg, și să-mi dau seama că intențiile ei nu erau doar pentru că avea toane și era ceva pe moment. Chiar am apreciat foarte mult tot ceea ce făcea, și după ce am ajuns să o "cunosc" mai bine, toate deciziile pe care le luase la începutul volumului, nu mi se păreau deloc nelalocul lor. Ci eram de acord cu ea întru totul. În afară de ea, mi-a plăcut evoluția Dianei, și cu toate că nu este unul dintre personajele mele preferate, tot ceea ce a făcut este de admirat. Bine, spre deosebire de primul volum unde, la început, nu era tocmai ea, și stagiul la care a ajuns acum, este o mare diferență. O oarecare diferență am regăsit-o și în personajul lui Alex, deoarece aici am reușit să descopăr la el unele sentimente pe care nu le avea în primul volum. Și acest lucru nu m-a făcut decât să-l îndrăgesc și mai mult. 

A fost un volum foarte bun, enervant de bun în unele locuri, care te face să aștepți cu sufletul la gură ultimul din trilogie. Așa cum am spus la începutul recenziei, chiar dacă nu mă mai aștept la un final prea blând din partea autoarei, eu încă mai sper ca Lavinia Călina să nu devină chiar un Martin. Să-și păstreze puțină milă și pentru cititori, pentru că am văzut că în Vânătoarea i-a cam lipsit acest lucru. Și cu toate că am fost fericită pentru moartea unor personaje  și nu, nu sunt sadică pentru că mi-am dorit să dispară din "Ultimul avanpost" –, îmi rămâne o fărâmă de speranță că autoarea va construi un final cât de cât fericit pentru Regatul Unit al Țărilor Române. 

joi, 9 iulie 2015

"Îngeri de gheață" (Dincolo de moarte #3) de Adina Speteanu

Volumul Îngeri de gheață poate fi comandat de pe site-ul editurii Tritonic

DESCRIEREA: După ce a devenit conducătoarea strigoilor, toți au crezut că situația în Strygorra se va îmbunătăți. Dar Nataliei îi este greu să se vadă în fruntea unui popor pe care uneori nu îl înțelege, mai ales după ce a fost la un pas de moarte în temnița lui Dragoș. 

Toate încercările ei de a-și proteja familia devin inutile, iar secretele pe care le ascunde de ceilalți strigoi încep să iasă la lumină. Deși luptă cu toate forțele pentru a face față greutăților, bătălia se transformă rapid într-un joc în care fiecare riscă totul sau nimic.
Spionul de care se temeau este mai aproape decât au crezut, punând în pericol vieților membrilor Gărzii. Pentru a-i salva, Natalia face un pact cu persoana care îi poate răni în orice moment.

Într-un tărâm în care adevărul este cel mai păzit secret, ar putea relațiile de prietenie să dureze la nesfârșit? 

RECENZIA: Am fost foarte nerăbdătoare să citesc această carte, așa că imediat cum am reușit să pun mâna pe ea, m-am și apucat să o devorez. Dar acum că am terminat-o, și știu că va mai urma doar un volum din această serie minunată, parcă regret că am citit-o atât de repede. Dacă știam că acest volum va fi atât de bun, m-aș fi bucurat mai mult de el, savurând fiecare pagină așa cum ar fi trebuit; încet. Da, după părerea mea, Îngeri de gheață a fost cel mai bun de până acum, a avut cele mai multe momente în care m-a surprins, am fost luată pe nepregătite, iar finalul a fost de-a dreptul sfâșietor. Dar până să ajung la sfârșit, mai am câteva lucruri de spus. Din păcate a fost și un lucru care nu prea mi-a plăcut, comparabil cu primele vouă volume: a fost prea scurt! Parcă autoarea ar fi dezvăluit doar jumătate din ceea ce-ar fi trebuit să fie de fapt Îngeri de gheață; și nu, nu mă refer la faptul că s-ar fi adăugat la ultimul volum ceea ce nu a fost pus aici. Dar am încercat să trec peste neplăcerea asta – care, de fapt, este un moft –, și să mă bucur de una dintre seriile mele preferate. Și din câte am înțeles de la Adina Speteanu, atunci când am fost la lansarea celui de-al doilea volum, Jocul secretelor, cel din urmă volum ar fi cam la fel cu cel de-al treilea, sau cam așa ceva. Oricum, să-l publice cât mai repede, ca să am ce plânge după că s-a terminat. Nu de alta, dar cam așa am făcut la majoritatea seriilor care mi-au plăcut foare mult, și nu ar strica încă ceva văicăreli în plus. 

Volumul începe frumos, cu un prolog care la început te pune pe gânduri, ca mai apoi să te facă să-ți dai seama că are dreptate în tot ceea ce-a spus personajul acolo, și că uneori ceea ce nu prea îți dorești și ți se pare imposibil, tocmai acel lucru devine posibil. Și te distruge, te lasă ca o păpușă în mâinile cui nu trebuie, iar tu nu prea poți face nimic ca să te întorci la normal, pentru că ți-a furat tot ce ar fi putut să te ajute ca să scapi. Nu mi-a părut rău că până la urmă Natalia și-a dat seama că inima i-a fost furată, poate pentru că îmi doream și eu acest lucru, așa că nu m-a deranjat. Dar au fost unele aspecte din carte care m-au supărat, pentru că mi se părea că tot ceea ce făcea Natalia pentru Strygorra era în zadar, iar sprijinul venea destul de greoi spre ea. Nu contest faptul că prietenii au încercat să o ajute, cât de cât, dar parcă se implicau cu prea puțin interes. Așa că am fost destul de dezamăgită din partea unor personaje la care mă așteptam la mai multe pentru ea. În schimb, ironia sorții, scutul de protecție a venit din partea celor la care nu aveai mari pretenții. 

"Să trăiești într-un balon de plastic nu are niciun avantaj. Izolarea aduce cu ea fantezia și nebunia. Iar apoi, când ajungi la suprafață, nu te mai recunoști. Și asta e cel mai trist, să trăiești în corpul și mintea unui străin." 
Evoluția Nataliei ca personaj mi s-a părut una mult mai drastică decât în celelalte volume, s-a văzut că a început să conștientizeze ce înseamnă cu adevărat lumea în care a intrat, am putut fi martoră la o maturizare uriașă pentru o tânără de doar șaisprezece ani. Ca și până acum, aceasta va trece prin câteva hopuri care vor fi esențiale în dezvoltarea ei drept conducătoare a nemuritorilor. Au fost multe momente în care mi-a fost foarte milă de ea, simțeam că în ciuda acelor câtorva persoane care se aflau în jurul ei, sprijinind-o cum puteau, tot singură era; acolo pot spune că a intervenit partea ei adevărată. Acolo s-a simțit faptul că ea este, până la urmă, o adolescentă de doar șaisprezece ani, care mai are de crescut, de dezvoltat. Ca om, nu conducătoare, deoarece consider că în acel domeniu reușește să se impună din ce în ce mai mult, iar acest lucru nu poate decât să mă facă să o îndrăgesc și mai mult. 
"— Nu simpatizezi cu lumea doar pentru că se poartă frumos cu tine și îți zâmbește din când în când. Acelea sunt persoanele care trădează cel mai repede. " 
Povestea din lumea Nataliei evoluează foarte frumos, apar intrigi noi, mai complicate, unele întrebări și-au găsit răspunsurile, dar cu rezolvarea acelor enigme, apar altele, poate și mai complicate decât celelalte. Răsar personaje noi care vor fi de partea sau nu a Nataliei, câteva nefiind deloc pe placul meu. Iar unul dintre ele ar fi Renard, pe care – cu toate că am aflat lucruri vagi despre el – nu l-am putut suporta cu niciun chip. Și se mai găsesc câteva nume pe care aș putea să le dau, dar nu aș vrea să dezvălui prea multe, deoarece lumea asta magică merită să fie descoperită de cei care s-au gândit să-i dea o șansă acestei serii. Pe de altă parte, am început să o îndrăgesc pe Vera – da, știu, foarte ciudat! Dar ce să-i faci când vampirul face lucruri pe care le apreciezi, iar tu nu poți decât să taci și să te conformezi? Cum am spus, acest volum a fost unul foarte spectaculos, am realizat că și Dragoș a început să devină, într-un fel, suportabil pentru mine. Am început să-l înțeleg mai bine, și am încercat să privesc totul și din perspectiva lui, să gândesc și să mă pun în pielea lui. Și am descoperit că sentimentele mele pentru el – repulsia, dezgustul – au început să se mai diminueze, și să fie înlocuite, încetul cu încetul, cu o oarecare milă. Nu-l mai consider acel vampir de temut, ci o fantomă care încearcă să-și ducă planurile până la capăt, uneori neținând cont de ceea ce face.
"Bunătatea te face prost, iar oamenii luați de proști încetează să mai existe."
Dar pe lângă intrigile care apar, renasc și iubirile de mult uitate, sau unele care nici nu credeam că ar fi posibile. Totul ia o întorsătură foarte ciudată, care mă face să mă întreb: cum va fi până la urmă finalul acestei serii? Un happy-end pe care – probabil – mulți ni-l dorim, sau ceva îndreptat mai spre lumea întunecată a creaturilor nopții? Eu sunt destul de indecisă pentru ce mi-aș dori să se întâmple, pentru că ambele au ceva frumos și interesant, așa că aștept cu mare nerăbdare volumul final, ca să văd ce ne-a rezervat autoarea. Ce sentință va da acestei lumi fantastice, pentru că eu, una, nu mi-aș dori să plec niciodată din Strygorra! 

miercuri, 8 iulie 2015

The Age of Adaline (2015) | film

Descrierea: Rămânând miraculos la vârsta de 29 de ani timp de aproape opt decenii, Adaline Bowman duce o existență retrasă, evitându-i din răsputeri pe cei care i-ar putea da în vileag secretul. Dar o întâlnire întâmplătoare cu atrăgătorul filantrop Ellis Jones reaprinde în ea pasiunea pentru viață și dragoste. Atunci când un weekend petrecut cu părinții lui riscă să dezvăluie adevărul despre ea, Adaline ia o decizie care-i va schimba viața pentru totdeauna. 

Recenzia: Am o colecție numeroasă de filme pe care îmi doresc să le vizionez în această vară, cel târziu până la sfârșitul anului, iar The Age of Adaline se afla printre ele. Cu toate că m-a deranjat puțin traducerea făcută titlului, și anume Secretul lui Adaline, pentru că, pe bune, nu prea are vreo treabă cu cel în engleză, filmul a fost... Mai bine veți afla pe parcurs. Înainte să-l văd, poate nu eram așa de revoltată, dar după ce l-am vizionat aseară, mi-am dat seama că traducerea este potrivită și nu prea. Da, într-adevăr, Adaline ascunde un secret, unul ce dăinuie timp de câteva decenii, dar s-ar fi potrivit mult mai bine ca Anii lui Adaline sau Vârsta lui Adaline, ar fi avut o legătură și mai mare cu ideea principală; faptul că personajul principal nu îmbătrânea. Și nu, filmul nu are nicio treabă cu vampirii, ci mai degrabă cu știința. Ceea ce mi s-a părut chiar foarte interesant, pentru că toți asociază nemurirea cu vampirii sau mai știu eu ce alte creaturi mitologice, dar nimeni nu s-a gândit și la o altă opțiune. Adică, cel puțin eu nu m-am gândit și la ceva mai puțin fantasy, cu toate că auzisem din fel și fel de surse de încercarea de-a descoperi elixirul tinereții veșnice.

Ca să spun puțin și despre actori, pe amândoi în știam din diferite filme, dar cel mai bine i-am remarcat în serialul Gossip girl, realizat după seria cu același nume scrisă de Cecily Von Ziegesar, în care a jucat Blake Lively (Serena) și Game of Thrones, în care a jucat Michiel Huisman (Daario Naharis). Nu sunt mare fană a niciunuia, dar și-au jucat rolurile foarte bine, atâta cât am putut observa eu cu ochiul meu de neprofesionist. Dar nici nu cred că ar fi avut ce să le critice cei care sunt în măsură să o facă, deoarece filmul nu a urmat nici tiparul unei anumite cărți, ca să aibă după ce să se ghideze, dar nici nu a fost plin de acțiune sau mai știu eu ce alte chestii care să te facă să-ți joci rolul cu mare greutate. Cum ar fi scenele nud sau altele care-i pun în dificultate pe actori. 

Dar cu toate că actorii - și aici se pun și cei secundari - au intrat bine în pielea personajului, fără a părea falși, filmul nu prea m-a dat pe spate, în afara ideii principale; care m-a și făcut, de fapt, să-mi doresc să-l vizionez. Adaline, într-adevăr, a avut ghinionul să se află în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, astfel ajungând să-și schimbe viața radical, să ajungă o ciudățenie pentru lumea în care trăia în acea perioadă. Bine, nici în ziua de azi nu e ceva normal să descoperi un om care trăiește - și aici dau un pur exemplu ce nu are legătură cu filmul - din secolul al-XVI-lea, pentru că nu se potrivește cu legea normală a existenței pe pământ. Eu nu prea mă pricep la astfel de teorii, așa că există șansa să nu fi folosit chiar cele mai potrivite cuvinte. Mi-aș fi dorit ca filmul să se fi bazat cam în proporție de 95% pe nemurirea ei, și nu pe dragostea dintre Adaline și Ellis. Poate sunt prea pretențioasă, dar au au existat atâtea clișee în filmul ăsta, chestii previzibile - pe care consider că până și un copil de zece ani le-ar fi intuit -, încât filmul și-a cam pierdut din esență. Eu iubesc filmele și cărțile de dragoste, le acord uneori atenție pentru că simt nevoia să mă relaxez, să nu fac ceva care să mă afecteze prea mult pe plan emoțional, ca să nu-mi umplu capul și cu finalurile triste, dar parcă aici mi-aș fi dorit ca dragostea să nu fi existat cam deloc. Ceea ce mie mi se întâmplă destul de rar să ajung la o astfel de concluzie: că un film ar fi fost mai bun dacă nu ar fi existat deloc romance. Cred că ar fi arătat mult mai bine dacă personajul principal ar fi fost un bărbat, un experiment precum Frankenstein, să-și fi dus existența încercând să descopere cum a fost posibilă o astfel de transformare. Nu cred că trebuie să asociem tot ce e interesant cu o poveste de dragoste, pentru a atrage mai mult public feminin. Ar fi păcat de ideea atât de faină. 

Și cum am spus, filmul a fost mai clișeic decât m-aș fi așteptat, acele coincidențe stranii au fost de-a dreptul penibile, în condițiile în care pe pământ sunt miliarde de oameni, iar tu ai dat fix peste persoana aia care dispăruse cu zeci de ani de lângă tine. Au fost și unele momente - ca să nu fiu complet rea, până la urmă i-am dat trei stele din cinci - care m-au emoționat, într-adevăr. Și nu, nu erau acelea dintre Adaline și Eliss, ci dintre ea și altcineva, o femeie mai exact. Acele clipe chiar m-au făcut să-i mai ridic cu puțin punctajul, pentru ca finalul extrem de - și folosesc din nou cuvântul - penibil, să mă pleoștească din nou. Mi s-a părut sub rațiunea umană ca cineva să afle de faptul că ești o babă care probabil trebuia să fii moartă de ani buni, iar acea persoană să reacționeze foarte indiferent. Să nu o intereseze decât faptul că ești în fața lui. Pe bune acum! Am înțeles că era nevoită să fugă dintr-un loc în altul pentru a nu da de bănuit, și că mereu era în primejdie, dar, nu știu, tot farmecul filmului s-a evaporat, ca și cum nu ar fi existat, din cauza acestor clișee. Și pot spune că mi-a mai plăcut foarte mult faptul că iubea să citească, că lucra într-o bibliotecă și felul cum se îmbrăca. Acolo pot spune că m-a nimerit pe mine foarte bine. 

Acum stau și mă gândesc pentru ce i-am dat aceste steluțe, în condițiile în care am văzut filme mult mai ok decât acesta, și le-am notat cu același punctaj. Iar un exemplu ar fi Dracula: Povestea nespusă, care, în ciuda faptului că după acest mit s-au făcut fel și fel de cărți/filme/seriale bune sau mai puțin bune, au fost puține momente în care prevedeam ce se va întâmpla mai departe. Nu știu, poate unii îl vor privi ca o poveste de dragoste aproape imposibil de realizat, dar după ce am văzut atâtea filme de dragoste, parcă voiam ceva mai diferit, mai spectaculos. Poate i-am acordat atât pentru romantica din mine care ignoră clișeele și o privește ca pe ceva frumos și dulce. Dar pentru cealaltă parte din mine, a fost o dezamăgire, și chiar nu mă așteptam să-mi displacă în așa măsură. 

marți, 7 iulie 2015

Andreea's new books - #9

Având în vedere că în perioada asta nu am mai putut să țin evidența fiecărei cărți pe care am cumpărat-o - sincer, am și uitat să o fac -, datele nu vor mai exista în această postare. Dar, în schimb, am să vă prezint șapte cărți pe care mi le doream neapărat, plus o mică surpriză, mai spre final. Bine, nu știu cât de surpriză este pentru voi, dar eu când am văzut-o, nu mi-a venit să cred că era în fața mea. 

Prezentările nu vor fi în ordinea cumpărării lor, ci așa cum s-a nimerit să le pun atunci când am făcut poza cu toate. Gata, am terminat, nu vă mai zăpăcesc cu prea multă vorbăreală inutilă! 
* * * 
1. Spintecătorul (Jurnalele lui Stefan #4) 
Nu cred că are rost să vă mai explic din nou de ce îmi cumpăr aceste cărți, deoarece nu are rost. Voi spune doar pe scurt: nu prea mi-a plăcut seria "Jurnalele vampirilor", dar cum Stefan a fost personajul meu preferat, dintre toți, mi-a surâs foarte mult ideea de-a avea jurnalele lui. Aștept să strâng toate cele șase volume - cu toate că din câte știu de pe Goodreads, ar fi mai multe - ca să fac un maraton. Nu prea mai stiu sigur ce s-a întâmplat în primele două volume. Și ca să fac puțină zâzanie - din cauza faptului că sunt destul de fericită în acest moment -, I hate Damon with all of my heart! Sorry pentru fanele lui, dar nu-l pot suferi; nici personajul, dar nici actorul. Cred că va fi ceva foarte ciudat, având în vedere că toată lumea îl place pe Ian. 


2. Vânătoarea (Ultimul avanpost #2) de Lavinia Călina 
Cum nu am putut să mi-o cumpăr de la Bookfest din pricina unor probleme, am așteptat cu mare nerăbdare să pun mâna pe ea, deoarece primul volum mi-a plăcut extraordinar de mult. Țin minte că în momentul în care terminasem Ultimul avanpost, prin aprilie anul trecut, dacă mai țin bine minte, o întrebasem pe autoare dacă va mai face o continuare. Volumul se terminase tare prost dacă rămânea doar o singură carte, și cu toate că Lavinia spusese că nu știe sigur dacă va mai face și partea a doua, eu, într-o oarecare măsură, eram sigură că va mai exista una. Dar nu credeam că o va publica anul acesta, în condițiile în care mai începuse o serie, și anume "Neamul Corbilor". Dar cum autoarea este plină de surprize, noi, fanii, ne-am trezit cu această bucurie. Plus că am auzit că va fi o trilogie, ceea ce nu poate decât să mă încânte; sau poate că nu. Sunt tare curioasă cum vor evolua personajele, așa că de-abia aștept să o citesc. 

3. Blestemați de Chuck Palahniuk 
Până să văd această carte pe canalul de youtube al lui Alice, și anume Cărți + Alina, nu auzisem de Blestemați, dar de autor mai știam câte ceva. Cu toate că nu am citit nimic de la el. Dar cum o prezentase Alice pe canal, îi făcuse o recenzie, din ceea ce relatase ea mi se părea foarte interesantă. Dacă îmi mai aduc bine aminte, în carte parcă era vorba de o tipă care ajunge în Iad, și acolo se întâmplă fel și fel de chestii ciudate. Cum am spus, ideea mi se pare super șmecheră, ceva ce nu am mai citit până acum. Nu am dat foarte mult pe ea, așa că dacă nu-mi va plăcea, nu voi regreta cine știe ce. Din câte am văzut pe Goodreads, ar face parte dintr-o duologie (?), nu sunt foarte sigură de această informație, dar până să mă apuc de carte, să-mi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu, am zis să o las stand-alone. Momentan. 


4. Îngeri de gheață (Dincolo de moarte #3) de Adina Speteanu
Da, așa este, am pus mâna - Doamne, Doamne, de când așteptam! - pe cartea asta, în sfârșit. Nici nu vă puteți imagina ce a fost în sufletul meu atunci când m-a sunat curierul să-mi spună că în câteva ore o să-mi aducă comanda. Am așteptat să-mi cumpăr volumul ăsta de anul trecut, din vară, atunci când a fost lansat. Eu, din păcate, nu am putut să ajung la lansare, pe Elefant și Libris era mereu stoc epuizat, la Bookfest nu am găsit-o, și nici în magazinele unde se spunea că ar fi partenere cu editura. Devenisem foarte dezamăgită că nu puteam să mi-o cumpăr, așa că am apelat la ultima soluție, să mi-o comand direct de pe site-ul editurii. De-abia aștept să o citesc; cred că mă voi apuca de ea din seara asta, dacă nu cel târziu mâine. Sunt tare curioasă să văd cum va continua povestea strigoilor și a Nataliei, având în vedere că seria se apropie cu pași repezi de final. Sper să nu mai aștept atât de mult până să-mi pot cumpăra și celălalt volum, atunci când va apărea. Iar coperta, nici nu știu ce să mai zic despre ea, decât că este preferata mea dintre toate cele din serie. 

5. Identități secrete, Balanța puterii, Bariere de fum (Alina Marinescu) de Monica Ramirez
Aceste trei cărți mi-au ajuns tot astăzi, împreună cu cealaltă carte de la editura Tritonic, și sunt la fel de fericită și pentru acestea. Cu toate că le aveam și în format electronic, pe toate cele cinci care au fost publicate la noi. Autoarea a fost foarte drăguță și mi le-a dăruit. Dar cum am probleme cu ochii, nu prea este indicat să stau prea mult cu în ecranul telefonului sau al laptop-ului, așa că am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să mi le cumpăr. Ochii sunt puțin mai protejați dacă citesc mai mult din cărți decât de pe calculator. Inițial îmi comandasem și primul volum, Asasin la feminin, dar curierul mi-a spus că nu o mai avea în stoc, și nici Abis, așa că am zis că nu este o mare problemă. Având în vedere că deja citisem Asasin la feminin, de pe telefon. O să ajung să mi le cumpăr și pe celelalte două, într-un final. Dar cum spuneam, nu este nimic urgent. 


6. Abația (Bandă desenată)
Iar aceasta este mica (marea) mea surpriză, și anume că mi-am cumpărat banda desenată Abația, inspirată după trilogia SF cu același nume, de Dan Doboș. Am văzut-o pentru prima dată pe blogul Ghandai, și mi se păruse foarte interesant tot ceea ce prezentase ea acolo. Eu nu știu mai nimic despre acele trei cărți, până să descopăr banda desenată nici măcar nu auzisem de autor - ceea ce va părea puțin rușinos -, dar am spus că dacă îmi va plăcea ceea ce voi găsi în aceste pagini, poate îmi voi cumpăra și cărțile. Eu am cumpărat-o de la chioșcul de ziare, și am rămas efectiv mută când am văzut-o acolo, deoarece îmi imaginasem că o vei putea achiziționa, doar dacă o vei comanda. Dar se pare că m-am înșelat, și nu pot decât să mă bucur. Am început să mă interesez mai mult de această bandă desenată, și am aflat că fiecare număr se va publica din două în două luni, pe data de 25 a lunii respective. Primul volum, acesta, a fost scos pe piață în mai, așa că următorul va putea fi achiziționat în iulie. Și ceea ce mi se mai pare foarte fain, în afară de faptul că s-a gândit cineva să creeze o bandă desenată după un SF românesc, este faptul că fiecare număr va conține, la sfârșit, câte o povestioară de câteva pagini, a unui anumit autor. În acest număr am dat peste Nefapt, neunde, nicăiurea de Mihai Giulvezan, un alt autor de care nu auzisem. Un mod bun de a promova alți scriitori de care poate nu auzisem înainte. Și ca încheiere, mai pot spune decât că am răsfoit-o puțin, iar grafica este de-a dreptul superbă. Dacă o mai găsiți la chioșcuri, sau în Diverta, dacă nu greșesc, dați-i o șansă. Le puteți vizita și pagina de facebook, Abația BD

* * *
Sunt destule cărți, dar cum le-am așteptat de multă vreme, cred că le voi citi foarte repede. Plus că am intrat în sfârșit în vacanță, am terminat cu bacalaureatul, acum urmează partea a doua: admiterea la facultate. Aici nu va mai fi chiar atât de greu, dar sper să intru acolo unde îmi doresc. Voi ce v-ați mai cumpărat? 

luni, 6 iulie 2015

"Regatul Luminilor" (Grisha #3) de Leigh Bardugo

Volumul Regatul Luminilor poate fi comandat de pe site-ul editurii Trei

DESCRIEREA: Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre.

Acum, soarta țării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgrație și de rămășițele unei armate magice, cândva măreață.

Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozov, Alina încheie noi alianțe și lasă deoparte vechile rivalități.

Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum și puterea cu care e înzestrată.

Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

RECENZIA: Acum că am citit și ultimul volum, că trilogia și-a aflat sfârșitul și că lumea Grisha nu va mai avea vreo continuare, sunt destul de tristă, deoarece chiar mi-aș fi dorit ca autoarea să fi scris mai mult de trei volume. Nu-mi vine să cred că nu o să mă mai întâlnesc” cu Întunecatul – pentru că da, a rămas unul dintre personajele mele preferate din trilogie –, sau nu voi mai râde la glumele pe care le făcea Nikolai. Omul ăla a fost genial, și – pentru cei care au citit întreaga trilogie – nu pentru frumusețea lui, care oricum nu era de lepădat, ci pentru inteligența și carisma lui. Dar mai multe despre Nikolai Lantsov voi spune mai jos; mult mai jos. Până și Falia îmi va lipsi, cu toate volcrele ei și toată acea stare stranie pe care o aveau oamenii atunci când cineva spunea ceva legat de acel loc blestemat. Având în vedere că trilogia are influențe rusești – nu m-aș mira dacă autoarea s-ar fi inspirat din a crea regatul din nu știu ce loc uitat de lume de prin Siberia –, iar eu iubesc de-a dreptul această țară, cred că vă dați seama ce au însemnat pentru mine aceste trei cărți.

Dar înainte să încep să-mi spun părerea strict legată de acest volum, aș vrea să precizez un lucru foarte important: rapiditatea cu care s-au mișcat cei de la Editura Trei pentru a publica această trilogie. Spun acest lucru deoarece m-am uitat peste recenzia pe care am făcut-o primului volum, Regatul Umbrelor, și am constatat că am postat-o pe opt iulie, anul trecut. Ceea ce înseamnă un an plus două zile. Și țin minte că mi-am cumpărat volumul cu puțin timp după ce a fost publicat la noi. Plus că timpul de pauză dintre al doilea volum, Regatul Furtunilor, pe care l-am cumpărat-o de la Gaudeamus-ul din toamna trecută și ultimul volum, nu mai știu exact luna, a fost chiar foarte scurt. Nu vreau să fac reclamă acestei edituri – sau poate că vreau puțin, deoarece dau dovadă de seriozitate, spre deosebire de altele pe care nu le mai menționez, că ar fi în zadar. Acesta fiind și unul dintre cele două motive pentru care este și va rămâne una dintre editurile mele preferate: cărțile foarte frumoase pe care le publică și seriozitatea de care dau dovadă. Pentru că nimeni nu te pune să începi cincisprezece mii de serii și să nu le mai termini, chit că primești tot felul de întrebări de la cititori în legătură cu o anumită serie; ceea ce reiese din faptul că nu au fost abandonate pentru că nu au fost citite. 


Dar cum eu am “darul” de a mă lungi mai mult decât îmi este plapuma, am aberat destul de mult fără să intru în subiect, așa că nu voi mai sta să scriu vrute și nevrute. Începutul m-a lăsat puțin în ceață, deoarece nu aveam habar ce se întâmpla, știind că sfârșitul celui de-al doilea volum fusese cam diferit. Dar nu aceasta a fost neapărat problema, pentru că în multe cărți se întâmplă așa, din cauza faptului că scriitorul povestește după o perioadă, iar în acel timp se puteau întâmpla multe. Nu, pe mine mă nedumerise puțin modul cum fusese povestit, la persoana a treia, știind că trilogia era din perspectiva Alinei Starkov. Plus că totul mi se părea ciudat, nu cunoșteam nimic, iar în unele dăți mă speriasem puțin din ceea ce relatase autoarea. Dar trecând peste acest lucru, am avut de-a face cu Aparatul, din nou, și cu toate că nu pot spune că-l urăsc, ca la început, cel puțin – am descoperit că ceea ce făcea el, pe lângă viclenia pe care o avea, era și pentru binele Ravkăi –, am avut o oarecare milă pentru el. Am văzut și o altă față a lui, în afară de cea cu care reușea să manipuleze supușii, una speriată, o persoană care nu mai era ceea ce fusese la început. Oricum, multe personaje se schimbaseră din cauza Întunecatului și a războiului, și cu toate că mulți și-o făcuseră și cu mâna lor – așa cum a fost cazul Genyei –, parcă erau prea chinuiți de soartă. Au suferit multe pierderi, și să reușești să lupți în continuare, cu toate că ți-ai pierdut un prieten drag, prietena sau prietenul, să vezi cu ochii tăi cum cel care fusese cu doar câteva secunde în urmă lângă tine, acum e total diferit, este ceva ce nu cred că mulți pot face. Cu toate că unele din aceste lucruri se găsesc și în realitate, dar atunci când citești și parcă trăiești prin ochii persoanei respective, este ceva greu de descris în cuvinte. Și pot spune că în volumul acesta am avut parte de unele morți de-a dreptul șocante, de pierderi prin sacrificiu, sau pur și simplu de niște decizii radicale care schimbau totul la o sută optzeci de grade.


Acțiunea a fost mai la tot pasul – oricum ar fi fost de-a dreptul culmea ca în ultimul volum să nu ai parte de așa ceva din ce în ce mai des, în condițiile în care trilogia cere așa ceva –, multe locații schimbate, personajele fiind mereu pe drumuri, dar și momente drăguțe, amuzante sau chiar romantice. Au fost dăți în care te bucurai pe deplin de fericirea lor, pentru că, până la urmă, încă erau niște adolescenți, niște copii care nu și-au trăit pe deplin copilăria. Poate doar unii dintre ei suferiseră și înainte, deoarece nu știu dacă toți au fost în situația Alinei și a lui Mal, pentru că nu aflasem povestea tuturor. Dar cert este că de mulți îți puteai da seama doar din conversațiile pe care le purtau cu alții despre modul cum era personalitatea lor. Nu am avut momente de plictiseala, sau ceva care să nu-mi fi convenit în volum, pentru că totul a fost așa cum a trebuit, chit că unele scene nu mi-au plăcut doar pentru că nu-mi conveneau deciziile pe care le luase scriitoarea. Dar aici este vorba doar de preferințele mele. 


Am mai precizat, cred, și în recenziile anterioare faptul că stilul autoarei îmi place foarte mult, dar parcă aici s-a văzut diferența dintre celelalte două volume, pentru că totul a fost mai intens, mult mai emoționant, și pot spune că puține au fost dățile în care mai că nu-mi venea să plâng.


Am avut parte de câteva personaje noi, de revederea unora pe care nu credeam că ar mai exista șanse să fie în viață, dar și de schimbarea deciziilor pe care le luau unele. Cel puțin a existat un personaj care – în ciuda situației lui foarte scăzute din punct de vedere al dorinței de a mai trăi – nu mă așteptam să schimbe tabăra. Dar consider că în cazul lui s-a înțeles oarecum, deoarece oricum nu-l vedeam stând prea mult printre ei, dacă nu de partea lor. Se vedea că rolul lui în carte nu prea își mai avea locul, și că nu va rezista până la final. Dar am fost puțin tristă pentru că în celelalte volume îmi plăcea felul lui de-a fi, dar când nu ai persoana dragă lângă tine, nu prea îți mai arde să faci nimic.
"— Cu toții murim, a zis el, punându-și arcul pe umăr. Dar nu toată lumea moare pentru un țel."
Pe lângă ceea ce am precizat mai sus, personajele noi și celelalte, am aflat unele lucruri care – oricum pe mine nu mă făcuseră să-mi schimb părerea despre persoana respectivă – nu credeam totuși să așa o să fie. Și într-un fel m-am bucurat de această relatare, pentru că am reușit să dovedesc faptul că nu este așa cum părea la început. Și aici mă refer la Întunecatul – sau mai bine spus la cel al cărui nume începe cu A –, care în primă fază îți dă impresia că ar fi rău și malefic, ce-și dorește supremația Ravkăi doar pentru că își vrea să preia el conducerea, dar nu este chiar așa cum pare. Și după ce am aflat acea povestioară, cu toate că-l priveam oricum cu alți ochi, m-a făcut să-l îndrăgesc și mai mult, și să-mi rămână în suflet drept unul dintre personajele mele preferate din toate timpurile. Așa că, atunci când voi spune că Întunecatul nu a fost, nu este și nu va fi un personaj negativ, spun un adevăr. Iar ultima parte cu el mi-a frânt de-a dreptul inima. Dar în afară de acesta am aflat și de alte personaje, cum ar fi Genya, dar aici mă voi opri, pentru că oricum consider că am dat câteva spoilere. În legătură cu Nikolai Lantsov este altă mâncare de pește, cu toate că și el are un trecut nefericit în spate, personajul lui nu a putut decât să-mi aducă un zâmbet pe buze atunci când apărea de fiecare data, de glumele și ironia pe care le avea mereu la el, dar și de inteligența cu care era înzestrat. Dacă până și cel mai nesuferit personaj pe care nu l-au putut înghiți personajele – ha-ha! – a precizat acest lucru, înseamnă că așa este. Se află cu o treaptă mai jos de locul unde se situează Întunecatul, deoarece au fost unele momente în care m-a enervat puțin. Dar fragmentul în care credeam că totul se sfârșise cu el îmi apăruse în față, m-a făcut să mă gândesc numai la soarta lui, pentru că, până la urmă, viața lui conta pentru mulți.

În legătură cu relația dintre Mal și Alina, ceea ce voi spune nu credeam că se va întâmpla vreodată în această trilogie, pentru că țin minte că în primul volum precizasem faptul că nu i-am dat cărții nota maximă din cauza faptului că cei doi se plac. Iar eu nu prea îl suportam pe Mal. Ei bine, în cazul acesta, aici situația se schimbă, pentru că Mal a avut în ochii mei o evoluție uriașă din punct de vedere al sentimentelor mele pentru el. Și am ajuns la concluzia că nu i-ar sta mai bine în altă parte decât lângă Alina. S-a observat o legătură și mai mare care s-a format între ei în decursul acestui volum, dragostea pe care și-o purtau se închegase și mai bine, chiar dacă în unele dăți aveai impresia că șansele lor ar fi fost aproape inexistente. Chiar mi-a plăcut foarte mult de el în Regatul Luminilor, și am rămas – dintre toate informațiile pe care le-am aflat – cel mai surprinsă în legătură cu el. Chiar nu mă așteptam!

În concluzie, – și, Doamne, chiar nu voiam să se ajungă la asta! – mi-a plăcut foarte mult această trilogie. A fost una dintre cele mai frumoase, emoționante, cu răsturnări de situație pe care am citit-o, și va rămâne pentru mine trilogia preferată, și nu cred că va reuși vreuna să o detroneze prea curând. Sunt sigură! Leigh Bardugo încă rămâne unul dintre scriitorii mei preferați, așa voi citit absolut tot din ceea ce va publica. Plus că am văzut pe Goodreads că a început o seria nouă, și anume "Six of Crows", pe care sper să o publice și Editura Trei la noi. Nu de alta, dar dacă am început cu trilogia "Grisha" în română, vreau să continui tot în română. Așa că eu v-o recomand cu toată căldura sa-i dați o șansă, să intrați în lumea Grisha, să vă bucurați de ceea ce veți găsi și să simțiți acele emoții pe care le-am avut eu în decursul acestor trei volume minunate. Pentru că ceea ce vă face o carte să simțiți, nu cred că le veți mai simți decât foarte rar în viață. În acele momente foarte unice, și cred că știți la ce mă refer. 

sâmbătă, 4 iulie 2015

"Asasin la feminin" (Alina Marinescu #1) de Monica Ramirez

Volumul Asasin la feminin poate fi comandat de pe site-ul editurii Librex

DESCRIEREA: Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și rămâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează împotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în procesul de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălaly și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?

RECENZIA: Mi-a fost cu adevărat dor să scriu o recenzie, și mă bucur foarte mult că am avut ocazia ca această carte să-mi redeschidă această plăcere, deoarece așteptam de mult să mă apuc de ea. Având în vedere faptul că autoarea a fost foarte drăguță și mi-a dat primele cinci volume în format electronic, așteptau de mult în laptop și telefon ca să mă apuc de ele. Nici nu vă puteți imagina cât de greu mi-a fost să le știu acolo – dar și alte cărți pe care mi le-am cumpărat de curând –, și să nu pot să mă ating de ele din cauza examenelor. Cu toate că am citit primele cincizeci de pagini înainte cu câteva zile de începerea bacalaureatului, am reușit să o termin de-abia ieri. De Monica Ramirez am mai citit o singură carte, și anume Viață dublă la Veneția, pe care am câștigat-o la un concurs. Apetitul pentru această serie începuse cu ceva timp în urmă, atunci când am descoperit-o pe blogul Leontinei, dar după ce am citit cartea de mai sus, parcă voiam să citesc cât mai mult de la această autoare. 

Aveam, oarecum, habar despre ce va fi vorba în această serie, după ce am citit diferite recenzii ale multor oameni, așa că ideea mea despre ce conținea cartea nu-mi era cunoscută doar din descriere. Și-mi imaginam diferite scenarii, dar așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că am fost plăcut surprinsă de unele scene, și de începutul în forță, pe care, nici după ce am terminat volumul, nu am reușit să-mi dau seama cum s-a ajuns acolo. Un lucru care mi s-a părut frumos și bine realizat – care după părerea mea, nu toți scriitorii îl reușesc – a fost alternanța dintre trecut și prezent care a fost prezentă în volum. Nu mai țin minte exact, dar cred că am mai precizat acest lucru și în Viață dublă la Veneția, doar că acolo a fost vorba despre altceva. Poate veți spune: cum adică a reușit? Am mai citit câteva cărți în care trecutul se împletea cu prezentul, iar eu nu înțelegeam cam nimic din ce se petrecea acolo, deoarece autorul nu știa să povestească sau să închege bine ideile, în așa fel încât să nu te încurce. Dar în Asasin la feminin, parcă totul curgea, venea de la sine, iar unele lucruri pe care nu le înțelegeam, aveau răspunsurile imediat din fragmentul din trecut, sau invers. 

Ideea cărții mi s-a părut una foarte bună aleasă, consider că este ceva nou pentru noi, românii, în contextul în care am fost învățați până acum cu altfel de genuri, și nu mă refer la romance, fantasy, horror, sau mai știu eu ce altă categorii, ci la ideea de asasin. Numai când te gândești la cuvântul ăsta, eu nu cred că-ți vin în cap fel și fel de titluri românești, pentru că nu ai de unde să le iei, iau eu dacă ar fi să-mi duc gândurile la toate cărțile pe care le-am văzut – nu neapărat citit –, singura care-mi vine în minte este seria “Assassin’s Creed”, dar acolo este altă mâncare de pește. În afară de idea de asasin, cred că toate asemănările se opresc aici. Dacă mi-aș imagina-o pe Alina sau Alex în urmă cu sute de ani, îmbrăcați în hainele alea ale lor super demențiale, poate că da, dar în niciun caz nu aș putea să-mi creez o imagine a lui Ezio, Giovanni, Elise sau mai știu eu cine care apare pe acolo, pentru că mi-ar fi destul de greu. Și, doamne, iarăși am început să aberez! 

Așa cum am spus la început, cartea te-a luat din prima cu acțiunea, și ăsta a fost un plus uriaș pe care i l-am dat din start, deoarece nu concepeam sub nicio formă – și poate că sunt prea strictă – ca o carte în care personajele principale sunt niște agenți secreți, în care acțiunea se învârte în jurul unei organizații secrete, să înceapă cu o lungă prelegere despre ce înseamnă să intri în această lume, sau mai știu eu ce altă introducere. Consider că nu ar mai fi avut același farmec pentru mine, și probabil nici că mi-ar mai fi plăcut atât de mult dacă nu ar fi avut un astfel de start. Chit că ar fi avut un conținut super tare, antrenant, care să te ține încontinuu în priză. 

Așa cum am spus la început, cartea te-a luat din prima cu acțiunea, și ăsta a fost un plus uriaș pe care i l-am dat din start, deoarece nu concepeam sub nicio formă – și poate că sunt prea strictă – ca o carte în care personajele principale sunt niște agenți secreți, în care acțiunea se învârte în jurul unei organizații secrete, să înceapă cu o lungă prelegere despre ce înseamnă să intri în această lume, sau mai știu eu ce altă introducere. Consider că nu ar mai fi avut același farmec pentru mine, și probabil nici că mi-ar mai fi plăcut atât de mult dacă nu ar fi avut un astfel de start. Chit că ar fi avut un conținut super tare, antrenant, care să te ține încontinuu în priză. Și cum am vorbit de conținut, aș vrea să precizez și faptul că am rămas plăcut surprinsă atunci când am fost teleportată în trecut, autoarea alegând niște ani destul de importanți pentru România, în care s-au întâmplat lucruri majore pentru viitorul acestei țări. Părinții mei îmi povestiseră fel și fel de lucruri despre acea perioadă – cred că oricum v-ați dat seama la ce mă refer, chit că am încercat să nu-l fac atât de evident –, dar făcând parte, oarecum, din poveste, și fiind martor la evenimentele din carte care s-au petrecut atunci, mi-am dat seama că nu știam despre acele lucruri. Și că poate nici părinții mei nu știau, sau poate doar a fost din imaginația scriitoarei, și nimic din ce a spus nu s-a întâmplat, nici de acele execuții sau despre celelalte. 

Despre relația dintre Alex și Alina, nu prea știu ce aș putea să spun, sunt și împotriva lor, dar îi și susțin într-un fel. E o mare dilemă în capul meu, dar cred că orice s-ar întâmplat, niciodată nu voi ajunge să înclin balanța mai multe înspre o jumătate. Cred că mereu voi fi în contradictoriu cu mine și cu ideea de a fi ei împreună. Mediul în care sunt mă determină să-mi doresc ca ei să devină mai separați unul față de celălalt și să fie doar într-o relație profesională, pentru că suferința celuilalt se va lipi și de partener. Dar nici nu pot fi atât de insensibilă și să rămân la ideea că nu le stă bine împreună, pentru că m-aș contrazice pe mine însămi, și nu aș face decât să spun minciuni. Recunosc că atunci când citeam fragmente în care se aflau unul lângă celălalt, parcă citeam cu mai multă ușurință. Și cu toate acestea, îmi este greu să cred că vor rămâne împreună, într-un final, deoarece am senzația că se mint amândoi unul pe celălalt, și că ceea ce simte Alina pentru Alex și invers, nu este decât un joc, sau măcar, dacă nu în întregime, există ceva care își ascund. Și nu cred că doar pentru protecție. Dar poate că greșesc cu aceste insinuări, dar deocamdată rămân la această concluzie. 
"— Lucrurile care ni se întâmplă sunt exact acelea care ne sunt menite, șopti ea, simțind în el o stranie luptă interioară pe care n-o înțelegea."
În legătură cu celelalte personaje, nu am pe nimeni favorit sau măcar să-mi placă, deoarece cred că toți sunt acolo pentru a-și face treaba, și dacă este nevoie te vor și înjunghia pe la spate, fără să clipească. Plus că din ce am reușit să relatezi din spusele lui Alex, în unele dăți, te-ar înlocui pur și simplu, deoarece pentru ei nu ești decât o unealtă pentru atingerea scopurilor. Dar la fel cum nu sunt sigură nici în privința relației dintre Alex și Alina, probabil că voi greși și în cazul lor, până la urmă fiind oameni care au sentimente. Oricum, din numeroasele filme pe care le-am văzut cu agenți secreți, este destul de ușor să-ți schimbi părerea despre o anumită persoană, și-ți poți da seama imediat cât de imprevizibile sunt. Și chiar dacă nu am putut să sufăr mai pe nimeni de acolo, în afara celor doi – ba da, greșesc – era un băiat, doar că, atât de tâmpită sunt, i-am uitat numele. Și mă refer la cel care se ocupa cu tot ce ținea de electronic, de calculatoare, în privința lui, mi se părea simpatic, și cam în aceeași oală cu Alex. Oarecum. Și cum spuneam, cu toate că îmi erau cam indiferenți, nu mi-am dorit ca niciunul să moară; ceea ce este destul de ciudat, având în vedere că erau cam malefici unii. 

Și am ajuns la motivul pentru ca nu i-am dat acestei cărți nota maximă, și acest lucru este legat de Alina, lucru care m-a enervate foarte tare la ea. Și anume faptul că își schimba foarte ușor intențiile; cu toate că spunea de atâtea ori că-l va urî pe Alex pentru ceea ce i-a făcut, atunci când se afla în preajma lui, mai că-i venea să leșine. Se ducea totul pe apa sâmbetei. Am înțeles-o că-i plăcea de el, și la fel înțeleg că atunci când te afli în preajma unei persoane pe care o placi, te simți într-un fel inconfortabil și gândurile tale zboară, iar deciziile sunt cam șubrede, dar la ea cam tot timpul s-a întâmplat așa. Devenea, într-un fel, enervant acest lucru, și de multe ori îmi venea să țip și să-i spun că nu mai fie așa de ușor de influențat de către Alex.  

Dar în afara acestei neplăceri, cartea a fost mult mai bună decât m-aș fi așteptat. Și cu toate că am reușit să citesc doar o carte din cele șase care fac parte din serie, recomandarea mea nu va lipsi, deoarece, așa cum am precizat și la început, este ceva mai diferit, care nu cred că s-a mai întâlnit în literatura contemporană românească. Este plină de adrenalină, te ține pe jar și dacă ești mai slab de îngeri, poate chiar și să te sperie. Și cu toate că am impresia că am sărit peste unele chestii elementare pe care trebuia să le menționez, sper ca toate celelalte lucruri pe care le-am precizat în recenzie, să te determine să-i dai o șansă. Și dacă nu ești sigur că vrei să începi această serie, poate pentru că este prea lungă și nu ști sigur dacă îți va plăcea, poți încerca oricând oricare altă carte de-a autoarei. Eu, citind doar Viață dublă la Veneția dintre celelalte cărți ale Monicăi Ramirez, mi-am dat seama că îmi doresc să le citesc pe toate. Și este un lucru să vrei să citești tot ceea ce a scris autorul respectiv. 

joi, 2 iulie 2015

Leapșă: The disney world book tag

Și se pare că m-am întors înapoi la plăcerile mele (ne)vinovate: blogul și cititul. Nu-mi vine să cred că s-a terminat cu bacalaureatul, bine, aproape; am mâine ultima probă, și anume geografia. Dar lăsând acest subiect la o parte - voi face o postare separată despre ce am mai făcut în ultimul timp, în afară de învățatul pentru bacalaureat, și poate voi spune și câte ceva despre anii mei de liceu. Acest lucru se va întâmpla în Andreea's Diary, care nu știu când se va întâmpla. Urmează admiterea la facultate, și sper să intru acolo unde îmi doresc. 

Revenind la subiect, zilele acestea am mai "răsfoit" blogurile pe care le urmăresc - și voi reveni și cu niște comentarii, la câțiva -, așa că am dat peste această leapșă, pe care am primit-o de la Leontina, căreia îi mulțumesc foarte mult. Că se mai gândește cineva și la mine, din când în când.


1. Part of Your World (Mica Sirenă). În lumea cărei cărți ți-ar plăcea să trăiești?
Având în vedere faptul că tot am vorbit despre această trilogie, și anume "Grisha", unde chiar mi-ar plăcea să trăiesc, am spus ca de data aceasta să aleg altceva. Și cum de curând am început o nouă seria, și anume "Alina Marinescu" de Monica Ramirez, am decis să mă îndrept spre aceasta. Chit că nu am citit nici măcar jumătate din prima carte, lumea creată de autoare, și anume cea a asasinilor, m-a atras de la început, și am stat să mă gândesc cum ar fi să exiști undeva unde totul este destul de dur.

2. Let It Go (Frozen). Există vreo carte care ți-a plăcut într-atât încât să nu vrei să o termini? 
Anul acesta, după ceva timp de gândire, dar și câteva recomandări din partea unor utilizatori, m-am gândit să citesc duologia (?) "Starters" de Lisa Price. Cum sunt, acum, destul de circumspectă în legătură cu genul pentru adolescenți, în care în prim-plan se află adolescenții, nu prea voiam să o cumpăr, ca mai târziu să regret ceea ce-am făcut. Dar, spre bucuria mea enormă, am găsit-o la bibliotecă, ambele volume, și mi-au plăcut foarte mult. Refuz să cred că nu ar mai exista o continuare, chiar îmi doresc una; consider că în viziunea mea, acțiunea nu s-a terminat încă. 

3. Beauty and the Beast (Frumoasa și Bestia). Ce carte nu vei uita niciodată?
Fără vreo mică ezitare, categoric Iubire și sânge de Catherine Delors. Această carte a însemnat pentru mine, cât nu o vor face multe altele. Pentru mine a fost prima și ultima dată când am avut un sentiment de gol în stomac - unul și mai adânc și dureros față de ceea ce mi s-a întâmplat cu alte cărți -, pe care cu greu îl pot explica în cuvinte. A reușit să mă marcheze, într-un fel, cu toate că pare, oarecum, clișeică. Vara aceasta cu siguranță o voi reciti și-i voi face o recenzie. Deja îmi este dor de ea, dar și de tristețea pe care mi-a lăsat-o atunci când am terminat-o.  

4. So This is Love (Cenușăreasa). Ai sfârșit prin a iubi o carte, deși la început ai ezitat în privința ei? 
Aici, pe lângă cartea în sine, pot spune că a fost vorba și de ceea ce nu prea mi-a plăcut să lecturez: cărțile cu vrăjitoare. În afară de trilogia "Ultima vrăjitoare din Transilvania" de Anna Vary (Cristina Nemerovschi), și de cea care va răspunde la această întrebare, le-am urât pe celelalte. Pur și simplu nu mă atrag aceste personaje, când aud că în cartea respectivă se află și vrăjitoare, pentru mine, chit că a fost foarte bună, un punct îl are scăzut. Poate voi părea dură, iar voi poate veți gândi astfel: cum poți să definitivezi nota unei cărți cu un punct mai puțin, dacă are în conținut vrăjitoarele? Poate aceste două trilogii mi-au plăcut doar pentru că ideea de vrăjitoare a fost creată altfel. Dar mergând mai departe, aici este vorba de "Cântul vrăjitoarelor", pe care tot de la bibliotecă am luat-o și care, cu toate că primul volum a fost cam plictisitor în unele dăți, a continuat să fie din ce în ce mai bună. 

5. Friend Like Me (Aladdin). Ce personaj ai vrea să-ți fie cel mai bun prieten?
Unul dintre cele câteva personaje pe care le îndrăgesc din seria "Cântec de gheață și foc" de George R. R. Martin este Margaery Tyrell. Pentru cei care încă nu au ajuns cu serialul sau cărțile la momentul în care apare aceasta, nu voi spune ce rol are, ca să nu dau spoiler. Dar pot să menționez faptul că am ales-o pe Margaery pentru modul cum se comportă cu oamenii. Poate fi bună, poate fi rea atunci când situația i-o cere, dar și vicleană, cu toate că nu a întrecut-o pe Cersei Lannister în vicleșuguri. Consider că dacă am fi prietene, am avea destule lucruri în comun: știe să privească și din cealaltă perspectivă, să fie miloasă cu cei năpăstuiți de soartă, dar și să se schimbe radical; într-un cuvânt este imprevizibilă, uneori. 

6. Reflection (Mulan). Ce carte ți-a schimbat modul de a gândi?
Aici este puțin complicat, deoarece nu prea știu ce să aleg. Și nu mă refer la faptul că aș avea o sumedenie de cărți care să-mi fi schimbat modul de-a gândi. Bine, cam majoritatea cărților pe care le-am citit, mi-au lăsat ceva în urmă care să mă fi făcut să stau câteva minute și să diger ceea ce-am descoperit, dar nu neapărat să-mi schimb modul de-a gândi. M-am dus acum la rafturile mele și am trecut cu ochii peste toate cărțile pe care le am, până ce am ajuns la cele scrise de Cristina Nemerovschi. Pentru cei care au citit-o, sau au oarecum habar de temele și modul cum scrie, știu că este o scriitoare mai diferită față de cei pe care i-am descoperit până acum. Eu am lecturat de la ea patru cărți, și aici nu se pun cele din "Ultima vrăjitoare din Transilvania", care - presupun că - toți știm de faptul că Anna Vary este de fapt Cristina Nemerovschi. După ce am terminat trilogia "Sânge satanic" și Păpușile, am stat puțin mai mult față de cât a durat să fac o recapitulare la celelalte cărți. Ambele - atât trilogia cât și Păpușile -  au personaje homosexuale, personaje principale, de altfel. Dar nu am privit această digerare ca un mod de-a mă face pe mine să accept homosexualitatea, pentru că o acceptasem de mult, chiar fără să îmi vină în cap fel și fel de replici jignitoare aduse la adresa lor. Chiar mi se pare ok ceea ce se întâmplă, niciodată nu am fost împotriva lor, fiecare om are dreptul la libertatea de-a lua propriile decizii. Dar dacă nu a reușit să-mi schimbe modul de a gândi, în Păpușile am reușit să privesc mai de aproape această revoltă a unor oameni cu privire la tema homosexualității, pe care nu o înțeleg, și care nu mi-a fost dată, până acum, să o analizez. 

7. Colors of the Wind (Pocahontas). Cui îi dai mai departe acest tag? 
Această leapșă o voi da următorilor: GhandaSara și Madeline McKaler.  Și, bineînțeles, o poate lua oricine mai dorește să o facă.