sâmbătă, 25 aprilie 2015

Cinderella (2015) | film


Descrierea: Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică şi cu numele schimbat în Cenuşăreasa, fata ar putea uşor să-şi piardă speranţa, dar ţine la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte: “fii bună şi ai curaj”. Viaţa Cenuşăresei se schimbă o dată pentru totdeauna când în pădure dă peste un străin chipeş, despre care habar nu are că este chiar prinţul regatului.

Recenzia: Am văzut filmul mai pe la începutul săptămânii, dar am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să-i fac recenzia – pentru că îmi doream foarte mult să spun câte ceva despre această ecranizare – în weekend. M-ar fi influențat în rău dacă o scriam atunci, deoarece m-aș fi grăbit din cauza timpului.

Dar cum nu este nimic important la mijloc, am să trec peste cu pași repezi, și am să spun că aștept filmul de când am auzit că o va juca Lily James pe Cenușăreasa. Îmi este foarte dragă această actriță, de când am descoperit-o în Downton Abbey, jucând-o pe Lady Rose, și se părea că va fi foarte promițătoare în rolurile viitoare pe care le va interpreta. Și ca să fac o paranteză, Drizella – una dintre surorile vitrege – a fost jucată tot de o actriță din același serial, și anume Sophie McShera. Dar revenind la Cenușăreasa. Se pare că ceea ce credeam, s-a adeverit; faptul că Lily este o tânără care joacă foarte bine. Chiar mi-a plăcut foarte mult cum a interpretat-o pe Ella – care, până de curând credeam că o chema, de fapt, Bella –, și consider că s-a potrivit foarte bine cu felul cum arăta personajul în desenele animate. Ceea ce mi-aș fi dorit să se fi adăugat, și aici vorbesc de vestimentația ei din seara balului, era acea bentiță din jurul gâtului, neagră. Mi-am imaginat-o cu acel accesoriu și consider că i-ar fi dat un plus eleganței ei. Dar cum de fiecare dată când se realizează filme după anumite animații, nu se copiază chiar totul, am spus că este bine și așa. Ce pot spune, rochia ei a fost nespus de frumoasă; din câte am auzit, ar fi realizată din cinci kilometri de material. Și cred că ar fi adevărat, deoarece atunci când prințul o învârtea, straturile de material pe care le avea dedesupt, erau destul de multe. Dar presupun că a fost confecționată din ceva ușor, ca să nu o îngreuneze foarte mult. 

Da, și prințul „Kit”, am rămas foarte surprinsă să descopăr că a fost jucat de către Richard Madden, pe care, tot așa, l-am descoperit dintr-un serial, și anume Game of Thrones, în rolul lui Robb Stark. Ce pot să spun, două personaje principale din două seriale care-mi plac foarte mult. Asta, și pe lângă felul cum a fost realizat întregul film, m-au făcut să-l consider ca fiind pe locul doi, în topul ecranizărilor din desenele de la Disney; Maleficiant fiind pe locul întâi. Din partea lui am avut așteptări mari și eram sigură că nu o să fie o problemă – sau că nu i-ar sta bine în rolul prințului – în a-l interpreta. A fost pentru mine un prilej să-l observ într-o ipostază mai diferită față de cum a fost în Game of Thrones, încojurat de sălbăticia aceea speficică serialului, și teleportat într-o lume de basm, în care totul era viu colorat. Acolo fusese supus unor scene destul de sângeroase, a trebuit să se comporte într-un fel mai dur, mai pe scurt, să fie total opus. De-abia dacă reușești să-l recunoște pe Robb, de prinț. Și prin acest lucru, îmi dau seama ce înseamnă să fii un actor cu adevărat bun; să te pliez pe ceea ce ți se oferă. Plus că, după mine, celor doi chiar le-a stat bine împreună, ei care au făcut distribuția, au realizat o treabă foarte bună.

Un lucru care mi s-a părut cam ciudat – și asta doar din cauza faptului că am fost învățați astfel – a fost alegerea pentru Zâna cea Bună, și anume Helena Bonham Carter. Noi fiind obișnuiți să o urmărim în roluri nu tocmai extraordinare din punct de vedere a bunătății cu care era înzestrat personajul respectiv. O ținem minte din Harry Potter, din Alice în Țara minunilor, dar și alte ecranizări. Și nici nu pot insinua că nu i-ar sta bine ca zgripțuroaică, ce te bagă în sperieți ori de câte ori o vezi, deoarece are o alură a ei mai malefică. Iar faptul că de această dată a fost văzută din altă lumină, a reușit să ma facă să-mi dau seama că-i stă bine în această parte; ca fiind suflet bun. Mai ales că a avut o costumație nespus de amuzantă, bufantă, de o făcea să semene cu un dovleac – să nu ies din poveste. Și îmi aduc aminte că spusese mama după ce i-am povestit despre film și după ce am lămurit-o despre cine l-a juat pe cine, că i-ar fi stat extraordinar de bine și în rolul mamei vitrege. Acolo unde a fost jucată de Cate Blanchett. Doar că din acest punct de vedere, nu am prea putut să-i dau dreptate, deoarece  – cu toate că, probabil, i-ar sta bine Helenei în toate rolurile negative – să o joace pe mama vitregă, nu prea o văd. Trebuie să ai o anumită statură, ceva-ul ăla, eleganța aceea... nu prea știu cum să explic. O anumită răutate pe care, consider, nici Helena Boham Carter, nu o are. Dar cum am spus, a jucat-o foarte bine; de fapt, să nu-i iau pe toți actorii la rând, toți au jucat așa cum trebuie, și s-au potrivit mănușă.

Și, totuși, a existat ceva ce mi-aș fi dorit să fi existat în film. În unele părți am avut impresia că fost totul grăbit, și anume de când surorile vitrege i-au rupt rochia Cenușăresei, și până la o transforma Zâna cea Bună într-o prezență elegantă, parcă ai fi clipit de două ori, și totul s-a schimbat. Aș fi preferat ca acea scenă să se mai fi lungit cu câteva minute. Acesta a fost minusul care m-a făcut să nu-i dau toate stelele filmului. 

Dar nu pot spune că m-am plâns de celelalte lucruri. Și aici vorbesc de costumațiile – de o frumusește uimitoare, pline de culoare și extravagante –, peisajele care, într-adevăr, te făceau să te simți într-o lume de basm, și până la trăsura Ceușăresei, care mi s-a părut de-a dreptul splendidă, au fost perfecte. Totul a fost aranjat până la cel mai mic detaliu. Plus că pantofii ei de cristal, chiar ziceai că sunt din sticlă – dacă nu chiar au confecționat ei o pereche, pentru a făcea totul cât mai real. Și ca să nu mai spun despre melodiile de pe fundal, despre care știam din jocul creat de cei de la Disney. Bineînțeles, conținutul lui urmând același tipar și ca la Maleficiant și Frozen. Îmi plac astfel de jocuri, și mă relaxează. Și dacă în el pielea mi se făcea de găină când le ascultam, în film, când se auzeau dintr-o dată, mă emoționau foarte mult, și-mi produceau o senzație stranie în corp. Aici sunt puse toate melodiile care au apărut, iar aici m-am gândit să vă arăt cea care m-a înduioșat cel mai mult. Dacă nu mă înșel, de fapt cred că nu, cea care o cântă în mod normal nu este actrița, ci alt cineva. Și dacă am dreptate, sincer, mi-a plăcut mult mai mult vocea lui Lily, decât cea originală. A fost superbă, și dacă ar fi să o pun ca alarmă – pentru că m-am gâdit – nu m-aș mai duce la școală. Aș adormi la loc. Ha-ha! 

Și că am ajuns la final, eu vă recomand filmul cu mare drag. Nu are cum să nu vă placă, deoarece este foarte dulce; și mai și decât mierea. Iar Lily James, cu sensibilitatea, chipul ei blând, care te făcea să plângi ori de câte ori mama vitregă o jignea și îi făcea „mici surprize”, nu are cum să nu te înduioșeze. Și ori cât de mult îmi place Cate Blanchett ca actriță, aici îmi venea să o strâng de gât. 

3 comentarii:

  1. Acest film mi-a intrecut asteptarile! M-am bucurat de fiecare minut din el si mai ales de personaje <3 <3 <3 Sunt fana Got, era imposibil sa nu exalt de bucurie :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie mi-a plăcut chiar foarte mult, iar Lily James mi s-a părut formidabilă pentru rol. Nu cred că puteau găsi o actriță mai bună pentru rolul Cenușăresei, la fel și pentru prinț. Nu știu ce cred alții, dar le stă tare bine împreună. :)) Oh, da, și eu am rămas mască, mai ales că-i "cunoșteam" pe amândoi destul de bine din seriale.

      Ștergere
  2. :)) O să fie ciudat dacă spun că am fost și eu la film? Și, stai să vezi, am căzut acolo ca un nepriceput - eu mă așteptam să fie ceva de acțiune, pistoale, ceva explozii, gen „Cenușăreasa în NY”, dar nu știu de ce am avut impresia. Și, hop, numai că văd când intru la cinema că sala e plină de copii, de părinți, iar eu cu prietena mea eram foarte awkward și noh, ce să-i faci! :)) Totuși, am râs ceva și a fost interesant, dar deja știam povestea. Mai mult râdeam de faptul că am ajuns acolo așa random și că cei din sală chiar trăiau filmul! :))

    RăspundețiȘtergere