joi, 9 aprilie 2015

Andreea's Diary [#1]

Dragi cititori,

M-am gândit puțin și mi-am dat seama că postez din ce în ce mai rar, ceea ce nu este bine, având în vedere că-mi doresc să țin acest blog pe cât de activ pot. Așa că m-am gândit să creez și eu un Andreea's Diary. Sună destul de ciudat titlul în engleză, dar în română mi s-a părut și mai și, așa că am ajuns la concluzia că prima variantă este mult mai bună. Și cu toate acestea nu-l voi transforma chiar într-un jurnal, unde îmi voi spune toate "suferințele" pe care le am, ci mai degrabă va fi ca un rezumat al săptămânii. Voi vorbi în câteva rânduri despre filmele pe care le-am văzut în săptămâna respectivă, despre ce-am mai descoperit, voi discuta puțin și despre ce-am făcut la școală, sau chiar despre o anumită carte pe care am citit-o și care nu-i voi face o recenzie amănunțită, separată. Dacă nu spun câteva cuvinte (și am văzut acest lucru de câteva săptămâni încoace), simt că am uitat-o, că nu am citit-o de fapt. Și mă simt eu prost pentru acest lucru, dar nici pentru cititorii care mă urmăresc. 

Sper să fie bine primit de către cei care vor citi acest lucru, deoarece nu vreau să scriu degeaba, să nu aibă niciun rost. Chiar dacă, într-un fel, scriu mai mult pentru mine acest mic jurnal, pentru a-mi face mie ordine, tot mi-ar plăcea să știu că este acceptată și de către ceilalți. Dar presupun că nu are ce rău să facă. Ha-ha!

Și ca să încep de pe acum cu acest Andreea's Diary, vreau să spun că în ciuda faptului că a fost o săptămână frumoasă, unde nu s-a făcut școală și ne-am putut distra cu toții (bine, cei care încă sunt la liceu și mai în jos de atât). Cum spuneam, chiar dacă am dispus de așa ceva, pentru mine nu prea a fost super tare, deoarece luni, când am fost la școală pentru pregătirea la matematică (da, noi nu am făcut Săptămâna altfel așa cum este în tradiție, ci ne pregătim pentru Bacalaureat), a plouat groaznic și a bătut vântul, așa că Andreea a răcit. Nu că m-ar fi deranjat că am stat în casă de marți și până acum, dar fiind atât de gripată, nu am putut face absolut nimic. Măcar să știu că dacă nu am fost la școală, să nu stau să lâncezesc degeaba în casă. Mi-aș fi dorit să fi făcut niște exerciții sau să citesc la română ceea ce mi-am propus în această săptămână, și anume Moromeții, primul volum. Dar cum am stat în pat precum o fosilă (chiar dacă fosilele adevărate nu stau în pat), m-am uitat numai la seriale și la un film. Și eu care vreau să termin până la sfârșitul vacanței de Paște ambele volume ale lui Marin Preda. 

Dar trecând peste, vreau să vă vorbesc despre ceva foarte fain. Nu știu dacă ați auzit toți, dar am văzut de dimineață la televizor că a apărut o aplicație care se numește Read a Tree, unde trebuie să scanezi o fotografie cu un copac, și vei primi în schimb o carte în format (bineînțeles) digital. Totul este gratuit. Mi se pare foarte tare aplicația! Problema este că trebuie să faceți poza cât mai bine, deoarece o să vă avertizeze într-un mod foarte hazliu, cum că nu este bine făcută. Eu mi-am instalat-o, am încercat-o și mi se pare super tare, dar cum momentan am destule cărți pe care trebuie să le citesc, am zis să o las pentru situații mai de urgență. Pentru mai multe detalii, puteți să vă uitați pe blogul Adelei, de pe Vanilla Moon Books

Și cum vorbeam de filme, ieri am văzut (din nou) Tess of the D'Urbervilles, varianta din 2008, cu Gemma Arterton în rolul principal. Mini-serialul. Nu mai țin minte exact când m-am uitat la el prima dată, dar cu siguranță a fost înainte să citesc cartea, ceea ce s-a întâmplat vara trecută. Cel puțin știu că atunci când m-am uitat la el când am fost mai mică, nu mi-a plăcut în așa măsură cât a fost acum. Poate și pentru că în carte se explică anumite lucruri care acolo nu erau menționate. Dintre toți actorii care au jucat, singurul care mi s-a părut că s-a potrivit cel mai bine cu ceea ce-mi imaginam eu a fost Gemma, în rest, și Alec, dar și Angel, erau total diferiți. De modul cum s-a respectat cartea și ceea ce a apărut în film, a fost OK, dar nimic mai mult. Și iarăși am ajuns la concluzia că e bine ca mai întâi să citești și după să te uiți. I-am dat 4 din 5 stele, pentru că mi-au plăcut nespus de mult peisajele, și m-am simțit oarecum apropiată de film. Poate și pentru că este ecranizarea cărții mele preferate. Oare este un motiv destul de bun pentru care a primit o notă atât de mare? Eu consider că este. Poate, cândva, mă voi uita și la celelalte ecranizări mai vechi. Îmi place să compar filmele între ele, să văd cât de mult a evoluat tehnologia, sau dacă cele de dinainte sunt mai bune. 

Și ca să fac o încheiere, mâine voi pleca la bunici (iupiii!), iar de întors mă voi întoarce de-abia vinerea viitoare. De-abia aștept să ajuns, iar cu această ocazie îmi voi mai lua și din cele câteva cărți pe care le-am lăsat, deoarece, în vară, atunci când voi reuși să-mi cumpăr un alt corp de bibliotecă, vreau să fac acel tur. Sunt atât de entuziasmată pentru el! Și cum am reușit să-mi iau și un telefon mai performant, care face poze mai bune, aș vrea să fotografiez câteva peisaje de pe acolo și să vi le arăt. Consider că sunt lucruri frumoase de văzut. Iar în legătură cu cititul, voi încerca să mă axez doar pe volumele cele două din Moromeții, și când spun că voi încerca, mă refer la faptul că am reușit să-mi descarc pe telefon Hoțul de cărți, deoarece a început să-mi placă din ce în ce mai mult, și sunt nespus de curioasă să văd ce se mai întâmplă și în continuare.  

Cu ocazia ultimei postări de dinainte de Paște, aș vrea să vă urez să aveți parte de Sărbători fericite alături de cei dragi, și să vă aducă iepurașul tot ce vă doriți. Să ne recitim în curând cu bine, și lectură plăcută pentru cărțile viitoare. 

12 comentarii:

  1. Eu nu am terminat niciodată Moromeții, mi s-a părut așa plictisitoare! Bine, eu cu lecturile în liceu am fost paralelă, în sensul că am citit vreo 3 sau 4, după care am cedat nervos și nu m-am mai atins de ele.
    Mă bucur că îți place Hoțul de cărți :D
    Vacanță plăcută și sărbători fericite și ție!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre "Moromeții" voi vorbi mai multe mâine. Eu am citit mai mult, ha-ha, din cauza faptului că ai mei colegi, care nu citesc, le-au citit pe acelea de la școală, și îmi era o ciudă. :)) Eram ceva în gen: pe bune, nu sunt în stare să citesc o amărâtă de carte pentru școală? Mă întrec ei pe mine? Se presupune că sunt maniacă în ale cititului. :)) Bine, dacă nu îți place ceva, nu trebuie neapărat să-l faci chiar dacă celelalte din acea categorie te atrag. Dar cum se mai spune: de-al naibii și de ambițioasă, am vrut neapărat. Și despre "Hoțul de cărți" voi vorbi separat, dar în weekend.
      Sper că le-ai avut și tu plăcute. :)

      Ștergere
  2. Eu am vazut mini-serialul in timp ce citeam cartea :)) A fost funny, cum terminam o parte, cum ma mai uitam la un episod. Sincer, serialul mi s-a parut super fidel cartii, cu exceptia catorva detalii pe care ochiul meu pretentios le-a observat, dar schimbarile au dat si mai mare credibilitate povestii. Mi se pare cea mai buna si mai frumoasa ecranizare a unei carti ever! Si am vazut ceva ecranizari la carti bune. Gemma intr-adevar, a jucat superb. Alec a fost o dezamagire totala, nu a avut nici look-ul, nici atitudinea. Angel m-a enervat la fel de tare cum a facut-o in carte, deci presupun ca actorul a fost pe drumul cel bun.

    Legat de Morometii, mi se pare o tampenie ca se studiaza in a 9-a, cel putin, eu atunci am facut-o. Dar n-am citit-o :)) Eram o mica rebela, cum sa citesc eu ce mi se impune? Mai ales ca era cu tarani. Acum in a 12-a am citit niste pasaje si pot sa zic ca mi s-a rupt sufletul de frumoase ce sunt; nu cred ca e o carte care sa fie inteleasa de niste pusti imaturi cum eram noi atunci, sunt acolo niste lectii de viata pe care trebuie sa le rumegi avand si tu ceva background. Ma bucur ca nu am citit-o atunci, dupa bac o sa-mi rezerv vreo cateva zile pentru ambele volume, sunt sigura ca o sa-mi placa :D

    Sa ai in continuare o vacanta placuta! Pupici :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fiecare dată când o să te văd pe aici, te voi saluta așa: Emiliaaa mincinoasa! :)) Cartea de la poza de profil, e foarte faină! Sper să o citesc și eu cândva, și pe celelalte ale fetelor. :)
      Poate chiar a fost fidel, și doar am fost eu mai scorțoasă când l-am văzut. Habar nu am. Sau poate se datorează doar motivului că din cauza faptului că mi-a plăcut extaordinar de mult cartea, nu mă mulțumesc cu ecranizarea. Da, Angel, din câte îmi amintesc, avea mustață. :)) Aici era ca un bebeluș.

      Eu nu am avut-o de citit până acum în nicio clasă. A fost interesantă, mai mult decât m-aș fi așteptat inițial. M-a surprins. Mai ales un anume personaj. Vai, vai! ^^
      Am avut-o. Sper că a fost și la tine la fel. Pupici. :)

      Ștergere
    2. Dar de ce mincinoasa? :( Doar sunt cea mai sincera persoana pe care o cunosc! :)) Hmm, cat despre carte, m-a cam dezamagit, cand o sa am timp, o sa-i fac o mica "recenzie" pe goodreads. Dar da, de abia astept sa apara "Fata in palme", le-am urmarit pagina de fb a fetelor, sper doar sa nu ma entuziasmez degeaba. Well, da, a fost frumusica, plina de biologie, dar macar am dormit mai mult de 10 ore pe noapte :))

      Ștergere
    3. Eh, o mică glumiță după carte. :)) Nu pot să te contrazic. M-a făcut curioasă stilul lor de-a scrie, în primul rând. Of, tu ești cu biologia. Succes, mult succes. :)

      Ștergere
  3. Și eu am urât săptămâna asta, este o prostie, mai bine ne dădeau încă o săptămână de vacanță. Mi se pare super pointless.
    Eu am citit doar primul volum din „Moromeții”, dar mie chiar mi-a plăcut? Adică nu am avut niciodată o problemă cu cărțile de școală, dar asta m-a surprins foarte plăcut. Moromete e un fel de zeu simpatic al literaturii române? Idk.
    Oh doamne, aplicația aia sună absolut genial. Am descărcat-o deja, dar aștept un prilej să ies afară și să o încerc, haha.
    Îmi place actrița, poate că mă voi uita și eu vacanța asta. Nici nu știu. My time is all over the place și vacanța asta mă stresează pentru că nu știu ce vreau să fac. Ugh.
    Să te bucuri din plin de timpul petrecut la bunici și și de Hoțul de cărți (care sper să-ți placă!). Abia aștept și eu acel tur al bibliotecii (yay!).
    Paște fericit și la cât mai multe cadouri inspirate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e. Pentru mine a fost ultima, așa că nu mă mai deranjează pentru ce va urma în viitor. Și totuși, sper ca la tine să fie altfel la anul. Moromete chiar a fost simpatic, dar și Catrina a avut niște replici uneori, de te prăpădeai de râs. :))
      Eu am avut cu ce să mi-o ocup; școala asta!
      Și eu, nu mai am răbdare să-l fac. Sper să reușesc să-mi cumpăr corpul acela de bibliotecă mai repede. Și totuși, nu în ziua de dinainte de bacalaureat. :))) Ar fi o tortură pentru mine.
      Și ție la fel, dragă Sara! :)

      Ștergere
  4. Sincer și eu postez din ce in ce mai rar,nu stiu,cred ca pur si simplu nu am inspiratie sau ceva de geul, imi e tare greu sa imi mai gasesc cuvintele sau subiectele- nu e la fel de usor ca si la inceput, in orice caz.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare foarte rău! Chiar știu cum te simți, dar sper să reușești să-ți găsești inspirația cât de curând. Poate școala este de vină, zic.

      Ștergere
  5. Mi-am instalat si eu aplicatia Read a Tree, e foarte faina ideea.
    As fi preferat o saptamana in plus de vacanta in locul Saptamanii altfel.
    Nu am citit Moromentii, am avut o tentativa, dar m-am plictist si am lasat balta cartea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, Una în plus nu mi-ar fi stricat ca să mai stau la țară. Păcat. La început, chiar mă făcea să o las și eu din mână, dar am zis să o continui, și cu timpul am început să o simpatizez.

      Ștergere