sâmbătă, 7 martie 2015

"Furtună pe Windhaven" de George R. R. Martin și Lisa Tuttle


Descrierea: O lume a tradiției, in care un suflet rebel vrea să demonstreze puterea visului. În lumea unei schimbări radicale în destinul unei colonii stelare, planeta Windhaven se transformă în tărm al oamenilor. Ținut al insulițelor, al vânturilor puternice și al mărilor pline de monștri, Windhaven devine leagănul unor întâmplări minunate, care le dau aripi cititorilor, pregătindu-i de zbor. 

Maris vrea să-și vadă visul cu ochii: să se înalțe la ceruri zburând. O eroină, o planetă și o poveste cu un mesaj convingător, într-o carte care ne face să ne întrebăm: Ce se poate întâmpla când un tânăr idealist încalcă o tradiție străveche?

Recenzia: Și, în sfârșit, am reușit să-i fac o recenzie acestei cărți. Așteptam de foarte mult timp să o scriu, poate chiar de dinainte să o termin, dar cum nu am avut timp să o fac mai devreme, a trebuit să așteptați câteva zile. În primul rând aș vrea să spun că nu este prima carte pe care am citit-o, scrisă de doi autori. A mai fost una, ce face parte dintr-o serie, anume A 16-a Lună, volumul întâi din "Cronicile Casterilor" de Kami Garcia și Margaret Stohl. Nu m-a impresionat cine știe ce, așa că dacă cei de la Editura Rao vor publica și celelalte volume, nu mi le voi achiziționa. Trecând peste, cum am spus, nefiind prima carte scrisă de doi autori, în schimb pot spune că a fost cea mai frumoasă din acest punct de vedere, dar și din altele, pe care le voi menționa puțin mai târziu. Niciodată nu voi înțelege cum doi sau mai mulți autori cad de acord să scrie o carte, având în vedere că au stiluri și idei diferite. Eu nu aș putea face acest lucru, dacă aș fi scriitoare și aș primi, ca să zic așa, această oferită. Bine, aici ies din discuție acele cărți în care sunt povești scurte, iar fiecare autor scrie câte una, și toate sunt adăugate în același volum.

Furtună pe Windhaven o am din noiembrie, de la Gaudeamus, nu o aveam pe listă (și da, îmi fac de fiecare dată câte una atunci când merg la astfel de târguri), dar m-a atras foarte mult coperta, iar descrierea de pe spate mi s-a părut foarte interesantă. Sincer, atunci când am citit ceea ce am scris cu roșu mai sus, îmi apăreau prin cap tot felul de scenarii, de la cele mai penibile și fără înțeles, până la cele mai comlicate și pline de înțelesuri ascunse. Și până la urmă, după ce am terminat cartea, mi-am dat seama cât de mult a diferit imaginația mea de cea a celor doi scriitori. Având în vedere că am citit primele două volume din seria "Cântec de gheață și foc" de George R. R. Martin, am putut observa cu ușurință influența stilului său printre rânduri, dar cum nu auzisem niciodată celălalt autor, nu am reușit să citesc nimic de aceasta. În felul acesta nu prea am putut să-mi dau seama cum scrie, și să reușesc să-i găsesc semnătura, ca să zic așa. Dar din presupunerile mele, cred că atunci când doi sau mai mulți scriitori ajung la concluzia că-și doresc să scrie o carte împreună, cu o singură poveste, reușesc să-și împletească stilurile între ele, astfel încât să reușească toți să contribuie cu ceva. Sau, probabil, unii vin doar cu idei, iar ceilalți le așează pe pagină. Până acum chiar nu m-a interesat acest aspect, dar după ce am scris aceste rânduri, a început să mă intereseze mai mult; probabil această subită curiozitate se datorează și faptului că mi-a plăcut nespus de mult cartea. La A 16-a Lună nu am fost așa de interesată.

Cartea a fost o furtună pentru mine, și spun acest lucru nu doar pentru a face puțin amuzament, asemănând-o cu titlul. Aprob numele dat romanului, am reușit să-mi dau seama de semnificația lui, dar furtuna din carte diferă puțin de cea cu care m-am întâlnit eu pe parcursul ei. Dar ca să o diferențiez și mai mult, o voi denumi un uragan. Și cum am aberat deja destul de mult, deoarece presupun că v-am indus într-un fel în eroare cu fenomenele mele meteorologice, voi încerca să vă scot la liman spunând că, pe parcursul întregii cărți m-am confruntat cu o sumedenie de trăiri pe care le-am avut cu privire la personajul principal, și anume la Maris. Am trecut prin ceva asemănător și când a fost cazul să o întâlnesc pe Alina Starkov (Regatul Umbrelor și Regatul Furtunilor), și cred că mai sunt și altele/alții, doar că nu-mi mai aduc aminte cu exactitate în acest moment. Doar că în cazul acesteia a fost cu mult mai intensificată situația. Sentimentele mele pentru Maris au oscilat între admirație, ură și chiar dispreț; ca să ajungi să caracterizezi pe cineva ca fiind o persoană demnă de laudă și a ajunge de la a nu o mai suporta deloc, este cale foarte lungă. La început, copil fiind, mi-a fost milă de situația în care se afla, de ce era nevoită să facă ca să poată trăi, deoarece stilul de viață al celor din carte era guvernat de niște reguli foarte bine implantate, iar nimeni nu-și permitea să le încalce. Îmi doream pentru ea să ajungă un om cât mai bine, să nu dispună de dorințe pe care să nu și le poată îndeplini - bineînțeles, atât cât îi permiteau legile de pe Windhaven. Dar după ce a crescut, după ce a reușit să înfăptuiască, să schimbe atât de multe în lumea aceea, am observat că începea să uite anumite lucruri, de pildă, de unde era de fapt, și ce era de fapt. Nu vreau să se creadă, pentru cei care au citit cartea și știu la ce mă refer, că nu m-am bucurat pentru ea, că a reușit să schimbe viețile multor oameni, că le-a dat oportunități de a decide. Pentru că, până la urmă, aceasta este semnificația titlului: faptul că Maris a schimbat Windehaven-ul, a produs o furtună care a dat peste cap viețile oamenilor guvernate de acele reguli de mai bine de două secole (dacă îmi aduc bine aminte anii). 

Ideea cărții mi s-a părut foarte interesantă, ceva inedit, și m-a bucurat foarte mult faptul că am luat-o de la Gaudeamus, chiar dacă la început ezitasem puțin. Felul cum cei doi scriitori au reușit să creeze acea lume, să-i dea un contur foarte bine definit, să-i facă pe oameni să trăiască pe o altă planetă decât Terra; într-adevăr, puțin mai primitiv, dar mai magic, mai încărcat de lucruri fantastice și aventură. Cartea are chiar și o hartă la început, care, cu toate că nu prea m-am uitat pe ea cât timp am citit-o, am parcurs-o după, și m-a ajutat foarte mult. Îmi plac nespus de mult cărțile în care apar hărți, pentru mine înseamnă foarte mult când vine vorba de cele Fantasy sau Science Fiction, deoarece îmi dă impresia că autorul și-ar fi dat și mai mult interesul pentru a-l face pe cititor să înțeleagă și mai mult lumea creată de el. În fiecare carte pe care am citit-o de la același autor, care să nu facă parte dintr-o serie, am reușit să descopăr prin ascunzișuri influențele, sau să o spun mai melancolic, dorul pentru personajele trecute, iar aici am reușit să asemăn câteva cu cele din "Cântec de gheață și foc". A fost ceva foarte plăcut, să fac o caracterizare a unuia pe baza celuilalt din serie, dar în felul acesta am reușit să descopăr și aspecte personalizate, care țin doar de cel din Furtună pe Windhaven. 

Și că tot sunt aici, ca personaje preferate, pot spune că Val O-Aripă mi s-a părut unul foarte interesant; mi-aș fi dorit ca cei doi autori să fi spus mai multe despre el, deoarece parcă am impresia că ar mai ascunde secrete nedezvăluite. Cu acest prilej, mi-aș fi dorit să mai existe și o continuare, dar din păcate, nu este așa. Val (și aici mă opresc, din cauza faptului că nu-i suport continuarea numelui dat de cei din carte), cum am spus, a fost și încă este un personaj enigmatic. Se află pe aceeași treaptă cu Luna din Păpușile de Cristina Nemerovschi. Probabil nici dacă s-ar fi făcut o singură carte numai despre el, nu ar fi fost de ajuns pentru mine; tot aș fi crezut că încă mai sunt multe de spus. L-am considerat mult mai puternic decât Maris, cu o tărie și forță interioară care o depășește pe a multor personaje din multe cărți. Nu mi-a plăcut deloc cum a fost catalogat, cum toți îl respingeau doar pentru că a reușit să le dea peste nas multora, doar pentru că cineva a luat o decizie ce ținea de el până la un anumit punct. Iar acestă întâmplare m-a făcut să cad la concluzia că nu toate deciziile luate sunt bune în toate privințele, ci unele pot avea și repercursiuni. 

***
Mereu am impresia că în toate recenziile pe care le fac cărților, serialelor sau filmelor, am uitat multe lucruri care trebuiau menționate, și la fel se întâmplă și în cazul acesta, doar că, cum se întâmplă mereu, habar nu am ce anume. Simt un gol uriaș, pe care nu reușesc să-l acopăr. Dar trecând peste aceste aspecte peste care nu știu dacă voi reuși să trec (prea curând, cel puțin), în urma scrierii acestei recenzii, vreau să vă spun că vă recomand din toată inima această carte. Merită să o citiți, deoarece veți descoperii multe lucruri fantastice, veți intra într-o lume cu care nu v-ați mai confruntat până acum. O altă lume decât cea din "Cântec de gheață și foc".
*
Citate:
Când vine vorba despre moarte, cel mai ciudat e cât de simplu se petrece totul, cât de liniștit și de sublim.

2 comentarii:

  1. Știi, acum că ți-ai pus și tu toate acele întrebări, încep și eu să mă întreb cum exact, totuși, au făcut cei doi autori să scrie împreună? Acum stau și-mi imaginez tot felul de scenarii, dar în cele din urmă, cred că trebuie să-ți știi partenerul foarte bine și să cădeți de acord cu privire la ideile pe care le aveți... Poate aș fi în stare să fac asta, dar doar cu anumite persoane. Mă rog, tot mai bine pe cont propriu, că și-așa urăsc proiectele pe grupe la școală.

    Mi-a plăcut mult recenzia, chiar m-ai făcut curioasă cu privire la cartea asta, deși în ultima vreme am citit așa mult fantasy că cred că mi s-a cam acrit, of. Dar numele personajelor sunt faine, fascinația ta față de ele la fel și probabil că voi încerca și cartea asta cândva. Sper. Mi se pare totuși obositor George R. R. Martin, deci e nevoie de o pauză înainte să încerc din nou, altceva de la el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că este așa cum ai spus tu. Sincer, nici eu nu mă dau în vânt după lucrul în echipă. Oricât de mult ar trebui făcut într-un proiect, tot mai bine consider că mă descurc singură. Am pățit așa în clasa a XI-a, cu studiile de caz de la română. A fost groaznic.

      Mulțumesc. Mie nu mi se pare chiar obositor, din contra, consider că are un stil destul de lejer. Eu cred că ți se pare așa deoarece cărțile lui sunt destul de groase și te obosesc ele în sine. Presupun doar, dar poate că diferă.

      Ștergere