vineri, 27 februarie 2015

Andreea's new books - #7

Acum ceva timp hotărâsem să nu mai fac astfel de postări, doar la Gaudeamus sau Bookfest, iar cele pe care mi le cumpăram din când în când, ziceam să le strecor printre celelalte postări. Dar parcă tot nu mergea, deoarece acesta este un blog despre cărți, și ar fi fost o lipsă destul de mare dacă nu mai făceam astfel de postări. Așa că am zis că vi le voi arăta numai când se vor adăuga mai multe cărți, să zicem, cel puțin patru. Iar la fiecare carte m-am gândit că voi spune data în care am achiziționat-o. Voiam să fac această postare după ce voi mai cumpăra cel puțin o carte, dar cum nu am mai postat de o săptămână și ceva, nu voiam ca numărul zilelor să se mărească în continuare. Plus că nu aveam nicio idee despre ce să mai scriu, iar în momentul de față, timp nu prea am. Iar această postare a fost făcut acum ceva timp.


Data achiziționării: 11.12.2014
Câteva cuvinte: Am văzut filmul acum câțiva ani și mi-a plăcut foarte mult. Mi se pare că Oscar Wilde a avut o idee destul de interzisă pentru perioada în care a trăit acesta, îndrăzneață dar plină de succes. Prin această carte am ajuns la concluzia că nu trebuie să trăiești în perioada în care fantasticul trebuie să fie un model de inspirație, iar Oscar Wilde privind în secolul XIX-XX, este un exemplu foarte bun, printre alți câțiva scriitori de fantastic. Cu toate că m-am gândit să-mi cumpăr, cândva, această carte, tot am spus că o voi face, dar am lăsat-o baltă de multe ori. Motivul? Nu-l știu și nu l-am știut niciodată. Până în ziua când a apărut la Ziarul libertatea, în colecția "Clasici moderni", și am spus că ar fi bine să o cumpăr. Prețul a fost unul foarte bun, de 14 lei, ținând cont că în librării este mult mai scumpă. Nu știu când o voi citi, dar cel puțin este bine că o am în bibliotecă. 

Data achiziționării: 23.01.2015
Câteva cuvinte: Voiam de foarte multă vreme să citesc ceva de Murakami, dar până acum nu m-am încumetat să-mi pun în bibliotecă și ceva de el deoarece mi se părea că ar fi un autor destul de complex, ceea ce asta apreciez eu foarte mult la ceea ce citesc. Dacă mi-aș fi cumpărat ceva scris de acesta, probabil că m-ar fi bântuit faptul că-i am o operă în casă, iar eu nu am citit-o încă. Mai ales când am atâtea cărți cumpărate (de multă vreme) care încă nu au fost citite. Dar mi l-am cumpărat totuși, în ziua aceea nu m-am simțit destul de bine așa că m-am dus în Cărturești ca să mă relaxez, și cum am văzut cartea am decis să o iau. Frumos, îmi cumpăr ceva ce chiar vreau să citesc neapărat, când nu prea am timp să fac multe. Fie ce-o fi acum. 



Data achiziționării: 05.02.2015
Câteva cuvinte: Inițial, voiam să mai aștept ceva timp până să-mi cumpăr această carte, dar am văzut-o acum câteva săptămâni în Auchan la un preț foarte bun, și am spus că altă șansă nu cred că voi mai avea prea curând. Am lăsat din mână o carte despre Hitler (chiar dacă este un subiect deloc plăcut, acest om, în ciudat răutăților pe care le-a înfăptuit de-a lungul anilor săi, tot nu m-a făcut să-mi scadă acel interes ciudat pentru el și pentru tot ce ține de nazism). De ceva timp tot caut să cupăr cărți Non-fiction, în care se povestesc viețile oamenilor, deoarece mi se par foarte interesante. Iar aceasta are un subiect care m-a făcut foarte curioasă. De citit, nu o voi începe foarte curând, deoarece de luni intru în simulări, plus că trebuie să termin Furtună pe Windhaven, și apoi să-i fac o recenzie destul de lunguță; îmi place foarte, foarte mult cartea! Trecând peste și revenind la aceasta, am aflat că s-a făcut și un film după aceasta, care v-a avea premiera anul acesta. Sunt tare nerăbdătoare să-l văd, dar nu o voi face decât după ce voi termina cartea. Mi-am învățat lecția din alte cazuri: am văzut încâi filmul, dar acolo nu veam cărțile cumpărate, ecranizarea nu prea mi-a plăcut, așa că mi-a tăiat tot elanul din a da o șansă măcar cărților. Oricum, pe aceasta cu siguranță o voi citi, doar că dacă aș vedea întâi filmul, și să presupun că nu mi-a plăcea, sunt ferm convinsă că romanul ar sta mult și bine pe raft, până să-mi vină cheful. Revenind puțin la ecranizare, aveți aici trailer-ul, în caz că doriți să vă faceți o idee despre carte. Lucrul care m-a făcut și mai entuziasmată în legătură cu acest film, este că a fost regizat de Angelina Jolie. Ceva nou pentru mine, având în vedere că nu am mai văzut până acum vreun film regizat de aceasta. 

Cele trei cărți, ca să am dovada că într-adevăr le-am cumpărat.

6 comentarii:

  1. Nici nu știi ce tare mă bucură faptul că ți-au luat o carte de Murakami! :D Sau poate că știi :)) Cartea e oricum superbă, tristă, dar superbă. Abia aștept să o citești și să aflu cum ți s-a părut, chiar sper să îți placă. Bine, știu că se poate să mai dureze până ca asta să se întâmple, dar na :)
    Succes la simulări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fiecare dată când intram în vreo librărie și vedeam cărți de-ale lui, le răsfoiam, doar că mereu spuneam "o să o cumpăr altă dată", și tot așa. :)) Ce pot spune, am pus piciorul în prag. :)) Poate mai repede decât crezi. :D
      Mulțumesc! :)

      Ștergere
  2. Murakami este genial! Am citit 3 carti de la el (printre care si Padurea norvegiana) si niciuna nu m-a dezamagit! Cat despre Portretul lui Dorian Gray, n-ai cum sa nu ramai fascinata de Henry Wotton! Presupun ca ai vazut ecranizarea din 2009, cu Colin Firth in rolul lui (Doamne, ce bine l-a jucat!). In carte ce sa mai zic, e jos palaria! :D Iti urez lectura placuta, si sper sa-ti placa la fel de mult cat mi-au placut si mie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puteam să pun pariu, că oricum câștigam. :)) Când am văzut e-mail-ul, eram ferm convinsă cu tu ești Margot. ^^ Și mă bucur că ești tu, Emilia! Da, da, ăla în care a jucat frumușelul de Ben Barnes.
      Filmul mi-a plăcut mult, așa că nu cred că voi fi dezamăgită de carte.

      Ștergere
  3. Toate cartile par excelente, iar de Murakami stiu sigur ca este o carte grozava, chiar daca nu am citit-o inca. Imi place cum suna `De neinvins` si sper ca voi apuca sa o citesc candva in viitor. Multumim de postare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum am spus, de mult timp voiam să citesc ceva scris de el, prea e popular și lăudat. Bine, nu citesc orice autor este în stadiul ăsta (John Green, din câte știi, nu mă atrage), dar pe Murakami trebuia neapărat. Mai ales că a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. :)

      Ștergere