sâmbătă, 31 ianuarie 2015

War Horse (2011) | film

Descrierea: Filmul cel nou al lui Steven Spielberg este povestea de prietenie dintre Albert, un băiat, și Joey, calul său. După izbucnirea Primului Război Mondial, chiar în primele ore de conflict, calul lui Albert e vândut cavaleriei britanice. Joey ajunge direct pe front și nimerește în mâinile nemților. Albert e prea tânăr pentru a merge la război, dar nu mai poate sta nici acasă, gândindu-se la necazurile celui ai bun prieten. Băiatul pornește într-o misiune de ajutor pentru a-și elibera calul. 

Recenzia: Nu știu cine s-a uitat la acest film până acum, dar eu tot voiam să-l văd de cum am auzit de ideea principală, deoarece mi s-a părut a fi una foarte diferită și interesantă, dar aspectul cel mai important pentru mine nu a fost ideea în sine a filmului, ci acel ceva special ce se afla în el. Pelicula putea să vorbească despre caii de război ore în șir, dar dacă nu ar fi avut acea scânteie, acea sclipire emoționantă care m-a pus pe gânduri, nu cred că mi-ar fi plăcut atât de mult. Și aici mă refer la acea prietenie și dragoste purtată de un om pentru un animal, dar și invers totodată. Ceva foarte asemănător am întâlnit și în seria "Temeraire" de Naomi Novik, doar că acolo fantasticul s-a împletit cu realitatea, acolo unde dragonii puteau conversa cu oamenii, iar dragostea și prietenia atât de apropiată dintre Will și Temeraire a fost foarte emoționantă. Cam așa ceva s-a întâmplat și în cazul acestui film, dar parcă a întrecut acele cărți, ceea ce m-a uimit foarte mult. Nu credeam că voi mai găsi ceva în genul acesta, dar să mă și emoționeze atât de mult. 

Cum filmul l-am văzut duminica trecută, la tv, am mai uitat câte ceva din el, dar nu pot spune că s-au întâmplat evenimente care ar trebui menționate în recenzie, în afara de ceea ce știm din istoria pe care am făcut-o la școală, despre Primul Război Mondial, pentru că acesta este principalul motiv care îl desparte pe tânărul Albert de Joey, calul său. Înainte de-a spune câte ceva de traiul pe care-l va duce și aventurile prin care va trece Joey, aș vrea să menționez lucrul care mi-a plăcut cel mai mult în film. Am ales să-l menționez acum deoarece e ceva ce se întâmplă mai la început, și anume interacțiunea dintre cei doi, care m-a bucurat nespus de mult atunci când am asistat la scenă, dar și atunci când Albert încerca să-l îmblânzească pe Joey ca să poată rămâne cu el. Mi s-a părut a fi un lucru pe care eu, ca să fiu sinceră, nu cred că aș fi putut să-l duc până la capăt. Dar și prin câte a fost în stare să treacă Albert pentru a fi lângă prietenul lui. Cu ajutorul acestor aspecte mi-am dat seama cât de mult ținea tânărul la acel cal, și cât de mult efort depunea pentru a-l îmblânzi. Bine, după mine, nu mi se părea a fi foarte sălbatic, doar că nu-i plăcea să fie ținut în frâu, ci-și dorea să fie liber. Nu consider că dacă nu îți dorești să fii ținut în frâu, ci să faci ce îți dorești, înseamnă că ești sălbatic, și nu te poți înțelege cu nimeni. Modul cum l-a abordat pe Joey, cum au ajuns treptat, treptat să devină cei mai buni prieteni, ca mai târziu războiul dur și neiertător să-i despartă doar pocnind din degete. Aici l-am judecat cel mai mult pe tatăl său, pe de o parte, dar pe cealaltă, am încercat să-l înțeleg și să privesc și din perspectiva lui ceea ce făcea, deoarece nu punea în aplicare acele gânduri pentru a-i face rău fiului său. Iar mama lui a fost un mare ajutor pentru mine ca să-mi dau seama de acest lucru. Blândețea și bunătatea acelei femei m-a făcut să o îndrăgesc din prima clipă, dar și hotărârea cu care își punea în aplicare ceea ce-și dorea. 

Partea în care au fost despărțiți ce doi a fost cea mai dureroasă, deoarece îți dădea impresia că nu ar mai avea nicio șansă să se mai întâlnească vreodată, iar acest lucru m-a făcut să plâng instantaneu, și să nu-mi doresc ca finalul să nu fie decât unul fericit și plin de lucruri frumoase. Plus că aventurile prin care a trecut Joey au fost pe cât de spectaculoase, pe atât de scandaloase, de-ți venea să intri în film și să strigi în gura mare că nu se poate întâmpla o astfel de barbarie. Spun acest lucru deoarece dacă te uiți la un film despre vreun război – oricare, nu neapărat acesta în care au fost implicați protagoniștii , primul lucru care-ți va apărea în ochi și la care vei fi atent atunci când te vei uita la o scenă de pe front, va fi să-ți dorești ca un anumit personaj să nu moară împușcat, sau în vreo explozie oribilă. Probabil puțini sunt aceia care vor fi atenți și la animalele de povară, la caii care sunt luați de lângă stăpâni cu forța pentru a fi sacrificați în bătăile puștilor și a grenadelor. Și chiar dacă, din câte știu, inamicii nu au voie să împuște caii celor din tabăra adversă, se pot întâmpla tot felul de nenorociri în timpul războaielor. Mă bucur că măcar există o regulă de care țin cont ambele tabere implicate. Dar oricum, nu mi se pare ceva care poate fi supravegheat; cine ține socoteala cum a murit animalul respectiv, atunci când vezi că cel din tabăra adversă se îndreată spre tine cu intenția de a-ți lua capul? Ție numai la regula aceea nu-ți stau gândurile, ci încerci să te salvezi și să cauți calea cea mai rapidă și ușoară. 

Am fost martoră – prin intermediul ecranului, din fericire – la niște dezvăluri care, sincer, nu credeam că se pot întâmpla. Acest lucru m-a făcut să ajung la concluzia că nu numai oamenii sunt chinuiți prin agonia durerilor, dar și aceste făpturi minunate care nu ar trebui să facă nimic altceva decât să cutreiere câmpurile, arătându-și frumusețea, eleganța, dar și puterea cu care sunt înzestrați. Probabil că singurul lucru care, să zicem că este un plus, este faptul că aceste animale magnifice nu vor ști ce le va aștepta când vor ajunge pe front, și nu vor avea habar de ororile prin care vor trece. Sau poate mă înșel, și ele știu mult mai mult lucruri decât vor să arate în primă fază. Iar acest lucru este trist, pentru că nu au nicio șansă de-a fi cruțați de acele imagini îngrozitoare.

Chiar dacă i-am dat filmului mai mult decât cinci stele (numărul maxim), și am mai adăugat și un plus în față, pentru faptul că mi-a plăcut extraordinar de mult, că mi-a atins sufletul, nu pot spune că nu m-a deranjat ceva anume în el. Din păcate nu a putut fi chiar perfect; în sensul în care poate fi unul ce are scene sângeroase. Mi-aș fi dorit ca cei doi, Albert și Joey, să fi apărut împreună mai mult timp și mult mai des. După ce a fost separat de băiat, a trecut prin tot felul de întâmplări și a întâlnit o sumedenie de oameni prin drumul lui, dar mi-ar fi plăcut să-i fi văzut mai mult unul lângă celălalt. Aceasta era dorința mea, una nevinovată, ca să zic așa, care totuși nu m-a făcut să nu-i dau plus filmului, deoarece războiul a fost între ceea ce voiam eu mai mult și ceea ce a realizat Steven Spielberg, cel care a regizat filmul. Așa că am ajuns la concluzia că e mai potrivit așa, cum a gândit acesta. Dar cred că titlul era de ajuns ca să-ți dai seama că nu cei doi erau principalii, ci doar Joey, Albert fiind într-un fel o ancoră pentru acesta. Oricum, sfârșitul a fost unul foarte frumos, care m-a emoționat nespus de mult și care m-a făcut să-mi dau seama, totodată, că dragostea unui om nu are limite de ființe. Că poți ajunge să iubești un animal, neconsiderând că este ceva bolnav, anormal, și de neimaginat.  Poți iubi un câine, o pisică, un hamster, sau orice altă ființă, dar totuși, nu cred că toți au prilejul să iubească un cal. Și aici nu se pun la socoteală și animalele sălbatice, ci cele cu care este posibilă această afecțiune. Consider că o astfel de creatură magnifică nu este dată oricui să o aibă.

Nu cred că mai este cazul că precizez faptul că-l recomand din toată inima, deoarece este evident că așa este. M-a făcut să trec printr-o sumedenie de stări, iar actorul care l-a jucat pe Albert, Jeremy Irvine, a avut ceva magic în el. După părerea mea, nu cred că se potrivea altul mai bine decât acesta. În momentul de față a ajuns filmul meu preferat, astfel ajungând să detroneze unele care nu credeam că vor reuși să fie date mai jos cu o treaptă, prea curând. Deja din Ianuarie.

luni, 26 ianuarie 2015

"Păpușile" de Cristina Nemerovschi


Descrierea: Aprilie 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă și se pregătește de bac – o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor. 

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubita ei, se surpă definitiv. 

Păpușile – o poveste de iubire și moarte. Despre toate care contează. 

Recenzia: A existat un anumit motiv pentru care a durat atât de mult parcurgerea acestei cărți, așa că fără să mă eschivez, voi spune adevărul adevărat. În primul rând, simțeam nevoia să o las o perioadă la o parte, citind altceva, poate mai puțin complex din punct de vedere al simțămintelor personajelor, a tot ceea ce am putut afla și trăi alături de Dora și Luna. Poate mai mult din partea Dorei, ținând cont că întregul roman a fost relatat din perspectiva acesteia. Luna fost pentru mine  și încă mai este și în acestă clipă – un mister, un semn de întrebare la care nu-i voi găsi probabil niciun răspuns; poate-mi va apărea într-o seară în vreun vis și-mi va înlătura această enigmă. Dar există marea posibilitate să nu o facă, ținând cont că o sumedenie de cititori, sunt sigură, ar vrea să-i vorbească; eu cu ce sunt mai presus de ceilalți, încât să mă aleagă pe mine dintr-atâția? Sau poate dacă s-ar întâmpla, m-aș fâstâci în fața ei, nu aș ști ce să-i spun, și ar începe să râdă cu o poftă molipsitoare, încât n-aș putea rezista, și aș acompania-o. Cu acel sunet care a umplut atâtea pagini din roman. Și cum am stat și am reflectat la acest gând două, trei, patru, zece secunde, am ajuns la concluzia că mai bine întrebarea nu ar trebui să-și aibă răspuns; cel puțin, nu în capul meu. De ce? Pentru că așa o voi ține minte mai multă vreme de acum încolo, precum luna misterioasă de pe cer, cea ce a trăit și trăiește veșnic în taine, și care-ți râde în față, până se prăpădește. Poate am ținut mai mult la ea decât la Dora, poate am apreciat-o și am vrut să o cunosc bine decât pe Dora, chiar dacă amândouă formau un tot, un corp, un suflet, un creier. Am vrut să o știu mai bine pe Luna, deoarece ea a fost un personaj ce nu am reușit eu să devin, mai independentă, mai cum vrea ea să fie, mai altfel. În schimb, Dora, oricât de mult reușea să se apropie de Luna, încă semăna într-un fel cu mine. 

Au existat momente în care a fost necesar să mă opresc din citit  și acesta este punctul secundar (al doilea rând) din motivul pentru care mi-a luat mult prea mult ca să o termin. Unele scene m-au făcut cu greu să înțeleg de ce în această Românie, faptul că ești altfel este considerat ca fiind o boală, un lucru trimis de la Diavol pentru a schimba treaba lui Dumnezeu. Există țări în care s-a legalizat relația dintre două persoane de același sex, în care homosexualitatea nu mai este privită precum, să zicem, un viciu nesănătos. Sinceră să fiu, am descoperit o calitate pe care astfel de persoane considerate anormale, sunt mult mai normale decât un om catalogat de la început ca fiind normal. Eu cred că adevărata problemă se află în persoanele care-i discriminează, ci nu în faptul că aceștia doresc să-și manifeste dragostea în public, sau că se pot gândi – Doamne ferește! Cum să facă chestia asta oribilă?  la o viață lângă o persoană care nu-ți poate dărui copii decât prin alte căi. Și ca să fac o mică paranteză: și așa, în țara asta, unde cei mici primesc viață în schimbul alocațiilor pentru băutură, sau prin cerșit, eu consider că este mult mai bine să nu mai existe. Acesta era un al doilea, dar și ultimul motiv, totodată, pentru care mă opream atât de des din citit, astfel terminând cartea într-un timp foarte lung. 

Fragmentul de mai sus l-am scris și din dorința mea de a spune ceea ce mă deranjează – pe lângă multe altele – la mentalitatea din această țară, dar și pentru că Dora Minodora și Luna Betiluna au trebuit să treacă prin aceste momente, pentru a le face – asta e ceea ce-am observat eu – să se iubească și mai mult, să râdă, și să-și dea seama de faptul că întâlnirea lor chiar nu a fost una întâmplătoare. Consecințele între cunoașterea persoanei celeilalte nu a fost ceva pur întâmplător. Inițial chiar credeam că Dora Minodora și Luna Betiluna sunt niște nume ce au fost create de aceasta pentru a da o mai mare legătură între cele două, și că cele menționate în carte sunt doar pur ficțiune. Dar apoi am aflat faptul că ele fac parte din ceva cu adevărat real, palpabil; cărticica pentru copii Luna-Betiluna și Dora-Minodora a fost inspirația pentru care acestea au venit pe lume. Chiar am rămas plăcut surprinsă, și m-am gândit că dacă o voi mai găsi la Editura Paralela 45, cu siguranță i-o voi cumpăra surioarei mele. Cine știe, poate Dora și Luna vor fi motivul pentru care ea va începe să îndrăgească cititul. 

Până să apuc să mă acomodez și cu celelalte personaje, am reușit să le confund pe Ema și pe Eva într-un mod foarte enervant. În clipa în care am fost sigură că Ema e Ema și Eva e Eva – nu am de gând să vă dezvălui acest amănunt, deoarece vreau ca și voi să fiți chinuiți, dar poate că veți fi mult mai receptivi decât mine , cartea a ajuns la final, iar eu a trebuit să stau și să mă gândesc cum va fi viitorul pentru toate personajele. Cu siguranță, la început îl doream pe domnul P. dispărut din peisajul bucureștean, văzându-l atât de conectat pe ceea ce făcea când probabil nici nu o va câștiga. Categoric, cum spusese și Dora – dacă nu mă înșel , că nu va avea de gând să-l voteze. De-ar fi fost să fie existat cu adevărat în Parlament, ar fi ajuns să fie huiduit, scuipat – sau lovit cu bradul în cap –, până și-ar fi dat seama de adevărata importanță a lui în viață. Dar am stat și m-am mai gândit puțin la faptul că există și cea mai mică șansă ca autoarea să-l fi creat pe domnul P. după întruchiparea unui anumit politician în viață. Și cu toate acestea, s-a putut observa o ușoară sensibilitate în acest personaj, sau poate că în el sălășluiește ceva mult mai mare, doar că mai intim. În fond, fațada este unul dintre cele mai de succes moduri prin care un om își poate dobândi influența, puterea, dar și minciuna.

Iubirea Dorei pentru Luna și a Lunei pentru Dora, ar putea să treacă hotarele infinitului, fără a-și da măcar seama vreuna de faptul că acel drum fără de capăt, chiar nu există în realitate. Și ar face-o până ce ar reuși să ajungă mai departe decât alte persoane care au depășit limita umanului, și nici atunci nu ar obosi. Exact așa le-aș putea descrie eu dragostea și loialitatea pe care și le-a dăruit una alteia. Am observat o ușoară influență, sau poate un mic dor, pentru încheierea trilogiei "Sânge satanic", în care M. și B. erau Dora și Luna în masculin. Nu pentru că ascultau același gen de muzică – pe care îl prefer și eu, de altfel – sau din cauza faptului aveau într-un fel personalități asemănătoare. Este un sentiment anume care m-a făcut să mă gândesc instantaneu la cei doi atunci când Dora și Luna s-au privit pentru prima dată.

I-am dat inițial cărții trei stele din cinci, deoarece simțeam că lipsește ceva anume din ea, și încă simt că nu a fost ceva acolo, dar nu mi-am dat seama – până acum – cât de mult ar trebui să însemne pentru mine previzibilul. Ceea ce i-a relatat Luna Dorei nu s-a întâmplat, ci a dispărut printr-un mod care a dat vieții lor o șansă mult mai mare, dar a fost săvârșit printr-o altă cale. Acest lucru m-a făcut să-i mai dau o steluță, deoarece există o diferență destul de mare între trei și patru, atunci când vine vorba de nota unei cărți. Aici cunoscându-se și faptul că cinci este cifra maximă. 

Concluzia trasă de mine, din urma citirii acestui roman, a fost fapul că viața este și așa destul de grea, dar dacă depunem și noi un minim de efort, o putem transforma cât de mult ne dorim. Dar și faptul că iubirea nu ține cont de granițele impuse de o societate, ci iubirea e infinită, a fost creată pentru a ne bucura de ea, a fi înconjurați de aceasta, dar a fi și triști. 
*
Citate:
“La ce e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte?” 
“O mare nervoasă, iritată, care aruncă pe mal valuri spumoase, întunecate – o mare pe timp de furtună care, capricioasă, răstoarnă toate vapoarele și îneacă marinarii, fără să-i pese câtuși de puțin de poveștile pe care fiecare om le poartă cu el. Marea care se întoarce cu fundul în sus, dezvelind abisuri negre de nisip care există acolo de milioane de ani. Oare ce i-aș spune unui fir de nisip care există de când e lumea? Cum ai putea tu, un om, un obiect atât de finit, să-i împărtășești nisipului ceva ce el să nu fi aflat încă?” 
“Oamenii au de multe ori impresia că merită să fie iubiți. Mulți cred că li se cuvine o anumită iubire, că, dacă alții au parte de iubire, automat au și ei dreptul ăsta, fiindcă și ei sunt oameni. Realitatea tristă este că cei mai mulți oameni nu au pentru ce să fie iubiți. Nu oferă nimic, poate de frică, sau poate pentru că pur și simplu nu au nimic de dat. Cred că până în acel moment în care te arunci cu totul într-o iubire, trebuie să citești pe dinăuntru, să aduni multe pe care să i le oferi persoanei pe care o alegi. Nu te poți duce spre iubire cu sufletul gol, palid, banal. Trebuie să ți-l crești, să ți-l umpli, să-l lași să alerge liber, să învețe, să greșească, să sufere, să trăiască. Să înțeleagă.” 
“Mereu sunt atâtea întrebări. Dacă nu ești aent, riști să te îngropi în întrebări, ca într-o mlaștină care te atrage la fund. Cu cât apar mai multe întrebări, cu atât îți este mai greu să ieși la suprafață.”
* * *
Am depus un efort destul de considerabil pentru a face recenzia, deoarece trebuia să scriu destul de multe în ea – sper eu de folos – pentru a vă determina să-i dați o șansă cărții. Până în weekend ar fi existat posibilitatea să mai uit din idei, chiar dacă le-aș fi scris pe o foaie. Sunt destul de prinsă cu școala, deci nu voi mai posta în timpul săptămânii, decât foarte rar.

Au fost mult mai multe citate, multe din ele chiar îți pun niște semne de întrebare despre cum este viața, de fapt, și cum funcționează acest mecanism al societății în care trăim. Dar nu am putut să le iau pe toate, deoarece ar trebui să iau mult prea mult din carte; multe dintre ele erau citate foarte lungi.

duminică, 25 ianuarie 2015

Dracula: Untold (2014) | film

Descrierea: Istoria României are parte de o nouă cosmetizare din partea Hollywood-ului cu Dracula Untold, care spune povestea lui Vlad Ţepeş explorând evenimentele tragice ce au dus la transformarea sa în "cel mai faimos vampir din toate timpurile". Povestea începe când Vlad (Luke Evans) era încă muritor şi descrie relaţia turbulentă a familiei domnitorului cu violentul şi lacomul sultan Mehmet (Dominic Cooper). Pentru a-şi salva ţara şi familia, Vlad şi-a vândut sufletul diavolului, ne învaţă filmul regizat de Gary Shore.

Recenzia: Pentru început voi face o introducere clară, spunând ceva la obiect, ca să știți la ce să vă așteptați pe parcurs. Chiar dacă filmul urmărește oarecum viața lui Vlad Țepeș, cel ce face legătura în ziua de astăzi cu România, deoarece toți știm că atunci când un străin aude de țara noastră, el se limitează în cele mai multe cazuri la vampiri, Transilvania și Vlad Țepeș, cel ce se spunea că trăgea în țeapă. Prin recenzia pe care o voi face, nu mă voi lega de istoria României, care și așa a fost arătată în fel și fel de moduri când a venit vorba de această personalitate istorică, spunându-i-se povestea în atâtea feluri, unele total neadevărate. Așa că mă voi lega strict de film, ceea ce s-a întâmplat în el, și nu de alt ceva. Nu vreau să intru în alte ipoteze care vor creea fel și fel de discuții în contradictoriu. Plus că a fost încadrat ca făcând parte din categoria Fantastică, nefiind raportată la ceva Istorică. Se știe că cel dintâi gen este unul din cele care arată de la început ficțiunea, și nu realitatea. 

Trecând peste, cum aseară nu aveam la ce să mă uit la tv, neputând nici să citesc, m-am gândit să mă uit la un film, și cum voiam să-l văd de mult pe acesta, am zis că este momentul oportun să o fac. Am văzut o sumedenie de filme ce aduceau ca personaje principale vampirii: Twilight, Academia vampirilor (cam cel mai prost dintre toate), Van Helsing, seria Lumea de dincolo (preferatul meu), Byzantium, Interviu cu un vampir și Abraham Lincoln: Vânător de vampiri, ar mai fi și câteva seriale, dar le voi omite, deoarece și așa am înșirat destule filme, pentru cei care își doresc să urmărească. Încă îmi mai plac vampirii, în ciuda faptului că au fost "transformați" de cum ar fi trebuit să fie ei, și cum au ajuns în unele filme. Cât am fost mai mică îi preferam precum este Edward Cullen, dar după aproape cinci ani, acest lucru s-a schimbat. 

Filmul, per total, mi-a plăcut, a mai avut unele scăpări care nu mi s-au părut totuși a fi ușor de trecut cu vederea. Aici este vorba de o luptă în care Vlad Țepeș se lupta de unul singur cu o armată de o mie de turci, ieșind învingător. Am înțeles că nu era tocmai om, beneficiind de niște "calități" supraomenești, dar parcă mi s-a părut a fi puțin exagerat. Nici partea cu liliecii nu prea mi-a plăcut, deoarece accept și-mi place faptul că aceștia sunt asemănați cu vampirii, dar părerea mea este că ar trebui să fie o limită între un liliac și un vampir. Și totuși, ca să nu fiu complet în dezacord cu ei, a fost o scenă în care mi-a plăcut mult de tot această apropiere între cele două specii. 

De cealaltă parte, efectele au fost destul de OK, dar mi-aș fi dorit să fi beneficiat de unele mult mai avansate, ținând cont că tehnologia din ziua de astăzi merge peste limite, cu mult decât acum câțiva ani. Ca actori, cei principali au fost mai mult decât perfecți, pe Sarah Gadon am văzut-o în mult filme, printre care și Antiviral, unul dintre preferatele mele. Dacă nu greșesc, copilul lui Vlad, Ingeras, a jucat în Game of Thrones, cel mai mic copil al lui Ned Stark. Iar Vlad, ca personaj, actorul ce l-a jucat a avut o alură mai întunecată, dar mi s-a părut că a fost în unele dăți mult prea moale. Aceste două aspecte sunt total diferite, întunecimea și moliciunea vin din vieți total diferite, ca să spun așa. Acest lucru nu prea m-a încântat. 

Sfârșitul, în schimb, mi-ar fi plăcut să se fi terminat cu câteva minute mai înainte, ultima parte a fost în plus, chiar dacă a lăsat o încheiere deschisă, știind că va urma o continuare. Dar dacă nu va fi, atunci cu atât mai prost și fără sens încheierea. Ar fi fost mult mai bine ca filmul să fi avut câteva cifre (minute) în minus, ar fi dat un plus. Acesta este și motivul pentru care i-am scăzut două steluțe, acea luptă care nu am apreciat-o absolut deloc, și sfârșitul prea comercial. 

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

#14 Leapșă: Ultimate book tag

Cât mă bucur când primesc lepșe! Prin aceste întrebări reușesc să mă relaxez, deoarece îmi place foarte mult să vorbesc despre cărți, și tot ce are legătură cu ele. Înainte de a începe să răspund la întrebări, vreau să spun două lucruri înainte. Am reușit să termin, în sfârșit, Păpușile de Cristina Nemerovschi, și sper ca mâine să-i fac și recenzia. Mi-a plăcut, a fost drăguță, dar parcă i-a lipsit ceva anume, doar nu prea știu exact ce. Mai multe voi spune în recenzie. Iar al doilea lucru pe care doresc să-l spun, sunt mulțumirile de rigoare la adresa celor două fete, mai exact Sarei și Leontinei, de pe blogul Resfeber, respectiv Everything and anything. Vă mulțumesc amândurora pentru leapșă!

1. Ți se face rău dacă citești în mașină?
Nu, atâta timp cât stau în față, dar faza este că citesc foarte rar în mașină. Prefer să ascult muzică, să dorm, sau să mă uit pur și simplu pe geam la peisaje. Motivul pentru care nu prea citesc când mă aflu la drum este pentru că atunci când o fac, trebuie să fiu atentă numai acolo. Și nu prea pot din cauza faptului că ori părinții mei vorbesc, ori sunt atrasă (din nou) de peisaje. 

2. Stilul cărui autor ți se pare unic și de ce?
Nu știu ce părere au alții, dar pentru mine Thomas Hardy are cel mai frumos stil dintre toți scriitorii pe care i-am citit. De ce? Pentru simplul fapt că este încărcat cu descrieri, dar nu care să te plictisească sau să fie fără folos. Mi se pare că are o încărcătură anume care te face să te îndrăgostești pur și simplu de carte. Pentru persoana mea, consider că poate fi încadrat într-un stil unic și de neconfundat.

3 Harry Potter sau Twilight? Dă-ne trei motive. 
Nu am citit nici măcar o carte din seria Harry Potter, nu că nu mi-ar plăcea să o fac (am văzut toate filmele), doar că nu am apucat încă, în schimb Twilight am citit. Plus filmele, așa că o voi alege pe a doua. Nu pot găsi trei motive pentru care am făcut această alegere, în afară a ceea ce am spus mai sus, ci doar unul, consider destul de important: faptul că-mi plac vampirii, încă îi mai îndrăgesc foarte mult, (chiar dacă autoarea nu a făcut cea mai bună alegere când a venit vorba de mediul în care i-a băgat pe aceștia). În perioada când am citit cărțile, pe la 13-14 ani, eram obsedată de Twilight, și nu pot spune că acum nu-mi mai place, doar că nu chiar atât de mult. 

4. Cari cu tine o geantă cu cărți? Dacă da, ce în ea în afară de cărți?
Da, atunci când mă duc la școală, am o geantă în care îmi pun și câte o carte. Atunci când știu că am timp să citesc la școală, sau când se ivește vreo ocazie în care este liniște. Deoarece, de la un timp am început să nu mai agreez niciun fel de gălăgie atunci când îmi doresc să citesc. În geantă se mai găsesc următoarele lucruri: cărțile și caietele din ziua respectivă, penarul, portofelul, un carnețel în care-mi notez lucrurile mai importante, un fruct, blocul de desen (de la un timp m-am reapucat din nou de acest hobby), șervețele și un strugurel. 

5. Miroși cărți?
Nu întotdeauna. Spre exemplu, o fac atunci când aștept o carte de foarte multă vreme, iar în momentul când o am în mâini, îmi e foarte greu să nu o frunzăresc și să o miros. Astfel parcă îmi marchez teritoriul, ca să zic așa, că în sfârșit este a mea, și nu mi-o poate lua nimeni. Cred că voi face la fel cu al doilea volum al trilogiei "Albă-ca-zăpada" de Salla Simukka, Alb ca zăpada. 

6. Cărți cu sau fără ilustrații?
Nu am nicio carte cu ilustrații, în afara celor câteva pe care i le-am cumpărat surioarei mele. Dar dacă ar fi să aleg între cele două, aș spune ambele, deoarece sunt unele cazuri în care câteva imagini sunt bine venite. Sunt unele cărți pe care le-am citit, în care autorul când dorește să descrie un anumit peisaj, o face în așa fel încât reușești foarte greu să-ți imaginezi acel ceva. În felul acesta, dacă avem câteva ilustrații, la locul potrivit, ne este mult mai ușor să ne dăm seama ce a vrut să ne arate.

7. Ce carte ai iubit în timp ce ai citit-o, dar ai descoperit mai târziu că nu este chiar atât de grozavă?
Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis. Când am descoperit cartea, mi-am cumpărat-o și am citit-o, și atunci când o făceam eram foarte incântată de conținut, într-atât încât voiam cu disperare al doilea volum, ca să văd cum va continua povestea personajului principal. Atunci când a apărut al doilea volum, mai exact Uneori, sub clar de lună, a fost ca un pumn extrem de dureros, în față. Nu numai că am așteptat-o în jur de un an și ceva până cei de la Editura Leda au publicat-o, dar numărul de pagini era de tot râsul. Dacă primul volum avusese 300 și ceva de pagini, al doilea nu a avut nici mai mult, nici mai puțin decât 160. Mi s-a părut o bătaie de joc adusă citorilor autoarei. Nici până în ziua de azi nu am înțeles de ce nu a făcut din cele două volume, doar unul, dar dacă nu mi s-a răspuns la această întrebare, eu cel puțin am ajuns la o concluzie: autoarea a scris doar pentru faimă și bani. Mă bucur că cei de la Editura Leda nu au publicat și celelalte volume, deoarece ultimul a apărut în 2012. Dar nu acesta este motivul pentru care consider că este o carte proastă, ci pentru că mi se pare că nu prea a avut imaginație, au fost cam seci cărțile. Bineînțeles, la momentul respectiv, chiar mi-au plăcut foarte mult, dar atunci nu veneam la pachet și cu anumite pretenții.

8. Ai vreo poveste din copilăria ta care include cărți?
Nu, din păcate nu am, deoarece pe atunci nu prea mă omoram să citesc. O făceam, darse întâmpla doar în cazurile în care eram extrem de plictisită, și atunci mai treceam cu ochii peste Heidi sau Păcală. 

9. Cea mai subțire carte a ta?
Micuțul trup de Corinne Solliec. În ea este vorba despre o tânără de 20 de ani, Estelle Marechal, care se luptă de ceva vreme cu bulimia și anorexia. O face în sensul că trupul ei nu știe dacă să oscileze între cele două, și spun acest lucru deoarece ea nu mai are nicio putere pentru a se împotrivi. Pe cât de puține pagini are, pe atât de tristă și dramatică este.

10. Scrii la fel de bine precum citești? Te vezi în viitor scriind și publicând o carte?
Ca să o iau în ordine și să răspund la prima întrebare, voi spune că citesc mai bine decât scriu. Scrisul face parte, într-un fel, din viața mea, dar consider că mă descurc mult mai bine să citesc, deoarece atunci când nu mă simt în stare să fac un lucru, pot citi, în schimb, să scriu, îmi este aproape imposibil. Eu nu sunt precum acei oameni care o fac chiar și atunci când nu se simt în stare, atunci când spun că trebuie să scrii și chiar dacă nu poți. Nu știu cum reușesc ei, și-i apreciez pentru această calitate, dar eu consider că decât să scriu o prostie care mai mult să mă descurajeze, mai bine citesc sau fac altceva. Plus că sunt foarte pretențioasă cu scrisul, și consider că așa cum mi l-am șlefuit acum, mai mult i-am stricat forma inițială, care, după părerea mea, era mult mai reușită. Iar a doua întrebare, ei bine, cum scriu deja, nu mă mai pot vedea dacă o voi face în viitor, deoarece de scris nu mă voi lăsa, în schimb cu publicatul, nu prea mai cred. La început eram chiar foarte entuziasmată și dornică să public, dar acum consider că nu sunt chiar atât de bună, și nu voi fi niciodată atât de bună cum îmi doresc, pentru a publica. Înainte ca cititorilor să le placă, trebuie mai întâi să fiu eu mulțumită de ceea ce-am scris. Iar acest aspect este cam imposibil, și consider că ar trebui să-mi vă eu de viață, și să-i las pe alții să o facă, cei care se pricep cu adevărat. La mine e doar un hobby pe care îmi place să-l practic din când în când, dar nu înseamnă că trebuie să devină și altceva. Eu doar voi sta cumințică în banca mea, și voi citi în continuare. 

11. Când ai devenit pasionat/ă de cărți? 
Cred că acest lucru s-a întâmplat în adevăratul sens al cuvântului, atunci când mama mi-a cumpărat în clasa a șasea sau a șaptea un volum din Vampirii sudului de la revista Bravo. Adică de vreo șase ani, cam așa. De atunci am început să mă plimb prin librării ca să descopăr alte cărți, iar de doi ani frecventez și târgurile dedicate cărților de la Romexpo.

12. Cartea clasică preferată?
Tess d'Urberville de Thomas Hardy. Pentru cei care nu au citit-o, o recomand cu mare drag. A fost cartea mea preferată în 2014.

13. Care este materia la care te pricepi cel mai bine la școală?
Nu vreau să pară ceva clișeic, cum să dacă-mi place să citesc, înseamnă că mă pricep neapărat și la Limba română. Nu mă pricep atât cât ar fi trebuit, dar dintre toate materiile, îmi place cel mai mult. La fel și Istoria. 

14. Ai primit o carte pe care ai citit-o deja și o urăști - ce faci?
Nu voi fi într-atât de nesimțită încât să-i spun în față că am citit-o deja, și am urât-o. Îi voi mulțumi frumos pentru ea, voi părea entuziasmată la început, iar atunci când persoana respectivă nu va mai fi lângă mine, o voi pune într-un loc în care să nu o mai văd. Dar nu am eu norocul să primesc cărți de la prieteni sau rude, decât extrem, extrem de rar, de la părinții mei, și odată de la o mătușă. 

15. Cărți asemănătoare cu Harry Potter și Jocurile Foamei?
Cu Harry Potter: Circul nopții de Erin Morgenstern, deoarece ambele au magie, și cred eu, se aseamănă puțin și trilogia "Grisha" de Leigh Bardugo, mai ales primul volum în care Armata Grisha se aseamănă, oarecum, cu Casele de la Hogwarts. 
Cu Jocurile Foamei: Ultimul avanpost de Lavinia Călina, Specimenul de Andrei Trifănescu și Divergent de Veronica Roth. 

16. Obiceiuri proaste în timp ce scrii pentru blog?
Ar fi vreo două. Primul este vorba de mâncare, deoarece atunci când scriu, o fac mult și mă apucă foamea. Faptul că mi se pare un obicei prost este pentru că îmi pierd din idei, cât mănânc, plus că nu o pot face în timp ce scriu. Un altul ar fi că mă opresc de multe ori ca să mă uit fie pe geam, fie în altă parte. Dar fără vreun motiv anume, ci doar mă opresc brusc și-mi îndrept privirea într-un anumit loc.

17. Cuvântul tău preferat?
Nu cred că am un cuvânt preferat, dar îmi place cum sună "melancolie".

18. Vampiri sau zâne? De ce?
Voi alege vampirii deoarece, în primul rând îmi plac foarte mult, iar în al doilea rând, sunt adepta personajelor mai dure, care folosesc forța brută. Eu îi cataloghez pe vampiri ca fiind niște ființe extrem de misterioase și întunecate, iar mie îmi plac astfel de creaturi. Iar în al doilea rând, eu nu pot asocia zânele decât cu niște ființe foarte blânde și drăguțe. Îmi plac și ele, dar poate le-aș fi ales dacă aș fi avut o altă variantă care nu-mi plăcea.

19. Persoane care-și pot schimba forma sau îngeri? De ce?
Îngeri, pentru că mi-au plăcut dintotdeauna. Pe aceștia îi pot asocia cu niște războinici din ceruri, foarte puternici. Sincer, nu prea mi-i pot imagina ca fiind plăpânzi, cu rochii lungi și albe și cu aureole deasupra capului. La câte filme cu ei am văzut, mi-a dispărut acel concept. 

20. Spirite sau vârcolaci?
Vârcolaci, deoarece se aplică același principiu ca și la cel cu vampirii. Și spiritele sunt înfricoșătoare, dar nu la fel ca vârcolacii.

21. Zombie sau vampiri?
Urăsc zombie. Mi se par cele mai nasoale și urâte creaturi pe care le-am văzut vreodată în filme. Așa că vampirii.

22. Triunghiuri amoroase sau dragoste interzisă?
Eu atunci când găsesc o carte de dragoste, încerc să evit pe cât de posibil triunghiurile amoroase, deoarece nu-mi plac deloc. În afara celui din Tronul de cleștar Sarah J. Maas, nu-mi place să citesc astfel de cărți. Nici nu dragostea interzisă nu prea mă împac, dar totuși o voi alege.

23. Cărți strict romantice sau cu acțiune și dragoste combinate?
Înainte preferam prima variantă, dar acum au început să mă cam plictisească. Părerea mea este că acțiunea este mereu bine-venită în cam toate cărțile, așa că nici cele de dragoste nu sunt excluse. 

* * * 

De dăruit, o dau oricui dorește să o facă. 

Cum am ajuns la concluzia că nu voi mai face acele postări cu ce mi-am mai achiziționat în decursul unei luni, am spus că voi scrie la sfârșitul altora, atunci când se ivește ocazia. Plus că puteți să mai vedeți ce am prin bibliotecă necitit, din În bibliotecă, încă necitite, din bara de sus. Postările strict despre ceea ce mi-am mai cumpărat în materie de cărți, vor fi făcute doar la cele de la Gaudeamus și Bookfest. Și cum ieri am fost prin Cărturești, nu mai dădusem de mult pe acolo, am spus să văd ce noutăți au mai apărut. Nu prea am avut mulți bani la mine, dar cum am fost foarte supărată în acea zi, chiar voiam să-mi cumpăr o carte ca să mă facă să mă simt mai bine. Așa că mi-am achziționat Pădurea norvegiană de Haruki Murakami. O părea ciudat ce voi spune, dar nu am citit nimic de la el, și m-am gândit că ar fi cazul să încep. Cum prin titlul acestei cărți am reușit să-l cunosc pe acest autor, am zis că ar trebui să aibă onoarea de a fi prima. Sunt sigură că-mi va plăcea ce voi găsi!

marți, 13 ianuarie 2015

Desen: Păpușile Cristinei Nemerovschi

Spre deosebire de celălalt desen în care consider că m-am descurcat mult mai bine, acesta mi se pare că nu este atât de reușit. Dar să zicem că trecem peste, să ne imaginăm, de fapt. Dar pe de altă parte, acesta a avut parte de ceva umbre pe ici pe colo, așa că presupun că are un plus. Trecând peste, din câte ați observat sunt cele două fete de pe coperta cărții din stângă, și mai exact "Păpușile" de Cristina Nemerovschi. Din păcate nu am citit foarte mult din carte, nici măcar la jumătate nu am ajuns cu ea, și-mi pare foarte rău deoarece îmi place ce-am găsit. Timp nu prea am să o fac, dar acum sunt sigură că v-am pus și un semn de întrebare: cum, dacă tot desenezi? Ei bine, se pare că mai mult o fac pe la școală, iar acolo să citesc îmi este destul de greu din pricina gălăgiei. Până la un timp nu mă deranja acest disconfort, deoarece o făceam și cu muzica care îmi bubuia în urechi, dar de ceva vreme am observat că nu mai agreez nici un fel de gălăgie. Oricum, m-am gândit că o să încerc să desenez toate coperțile/copertele cărților care consider că mă descurc cât de cât să le fac. Doar să am timp, sau mai nou să nu fac vreo oră. 


duminică, 11 ianuarie 2015

Desen: Elfă în creion (#1)

Simțeam nevoia să desenez ceva, și în ciuda faptului că nu am mai făcut-o chiar de foartă multă vreme, consider că mi-a ieșit ceva cât de cât reușit. Știam înainte să fac și umbre, dar m-am gândit să nu mă mai complic cu aspectul ăsta când nu mai am habar cum. Aș fi stricat și mai mult desenul. 

marți, 6 ianuarie 2015

#5 Muzică: Billy Boyd –– "The last goodbye" (Hobbitul part. 3)


Este ora 21:24 și încerc să-mi termin tema la română, chit că mâine trebuie să mă trezesc la 5:30, și din cauza faptului că nu m-am simțit în stare să o fac pe timpul zilei, m-am apucat de ea mai spre seară. Trecând peste, simțeam nevoia să ascult ceva liniștitor, care să mă relaxeze și să-mi dea o stare de amorțeală, și tot butonând, am dat peste această melodie de-a dreptul sublimă. Știam că Billy Boyd are o voce care cu greu poate fi confundată, dar nu știam că e chiar atât de profundă; mi se pare mult mai sensibilă decât cea din Stăpânul inelelor, și anume Pippin's song, care și aceea este superbă. Nu-mi vine să cred că și Hobbitul s-a terminat! De-abia aștept să văd ultima parte!

vineri, 2 ianuarie 2015

Despre mine & Contact

Bună tuturor celor care mă urmăresc, și nu numai! 
Bun venit pe blogul meu!

Mă numesc Andreea și am douăzeci și unu de ani. După câte se poate observa, dețin un blog, și enume Padeniye; un site cu și despre cărți. Numele blog-ului, în limba rusă, înseamnă "a cădea". Inițial l-am ales pentru că îmi plăcea foarte mult cum sună, dar după un timp mi-am dat seama că ar putea semnifica faptul că îmi cad cărțile în brațe, sau cam așa ceva. Nu știu dacă este prea relevant ceea ce am spus. 

EDITAT: Blogul și-a schimbat denumirea, și ca să sune puțin mai serios, îmi poartă numele. Dar activitățile de pe el rămân aceleași; tot cărțile sunt personajele principale, tot ele primesc cea mai multă atenție.  

A fost înființat pe data de 4 martie 2014, din dorința de-a mă perfecționa în ale scrisului, dar și din cauza faptului că urmăream câțiva bloggeri destul de des, și eram curioasă să încerc și eu să văd cum este. Cu toate că am mai deținut un blog, în 2011, exact atunci când m-am alăturat oficial acestei comunități, și anume Scăpărând printre degete, acela nu se ocupa cu astfel de postări. Era mai mult pentru că eram destul de plictisită, și voiam să mă ocup cu ceva, care să mă țină mereu într-o continuă "mișcare". Dar l-am șters imediat cum l-am făcut pe acesta, din cauza faptului că nu mă mai simțeam apropiată de acela. Simțeam că ceea ce postam nu avea vreo semnificație, ci doar chestii anapoda.  

Câteva lucruri despre mine: Îmi place să desenez, și pot spune că există o oarecare scânteie de talent în degetele mele, dar din păcate acest lucru nu a fost șlefuit. Scriu, cochetez cu acest hobby de câțiva ani, și pot spune că-mi place la nebunie ceea ce fac. Cu stilul pe care-l am încă nu sunt prietenă, deoarece sunt mereu într-o continuă perfecționare, atunci când vine vorba despre acest aspect, așa că nu sunt deloc mulțumită de el. Sunt unul din acei bloggeri care-și dorește să publice o care într-o bună zi, sau dacă nu se va întâmpla niciodată, măcar să am una terminată; am începute foarte multe, dar la care mă gândesc serios ar fi doar două, care mi-au ajuns la suflet. Dacă nu mă voi putea împărți în amândouă, măcar pe Influență peste ani. Este puțin mai diferită. Ca persoană, sunt o fire foarte timidă, sufletistă și foarte nesigură pe propria persoană. Dar sper să-mi rezolv aceste probleme cu timpul. Am o plăcere atunci când văd tot felul de lucruri vechi, sunt o fană a secolelor XVIII-XIX, mă atrage tot ceea ce ține de acea perioadă, așa că încerc să citesc cât mai mult despre acești ani. Dar în principiu despre aristocrație, și cum se trăia în acea vreme. 

Revenind la blog. Cu toate că în marea majoritate a postărilor pe care le-am făcut sau le voi face în viitorul apropiat, veți putea găsi recenzii ale cărților pe care le-am citit, pe el nu veți descoperi numai astfel de lucruri. Îmi place să urmăresc filme și seriale, așa că atunci când voi descoperi unul dintre aceste două, îmi voi spune părerea. Nu se va întâmpla de fiecare dată - deoarece vizionez destul de multe filme -, ci doar dacă mi-au plăcut foarte mult (în ciuda faptului că este probabil să nu le dau chiar maximul de stele, dar totuși îmi voi spune părerea), sau cele care au reușit să-mi lase un gust amar în gură. Știu că pare un blog la fel ca majoritatea, ce se axează cam pe aceleași țeluri, dar sper totuși să reușesc să-l fac puțin mai diferit. Trecând peste acest lucru, pe lângă ceea ce-am spus mai sus, iubesc foarte mult muzica, de la cea clasică și country, până la muzica rock, pop și dubstep. Așa că, din când în când, vă voi mai arăta și câteva melodii care-mi plac foarte mult. Mai nou m-am îndrăgostit de melodiile celor de la Globus, iar trupa mea preferată este Depeche Mode.  

Cărți preferate: Tess d'Urberville de Thomas Hardy, Iubire și sânge de Catherine Delors, seria Temeraire de Naomi Novik, Sissi: Împărăteasa Austriei de Jean des Cars, Enigma Otiliei de George Călinescu, seria Grisha de Leigh Bardugo și Jertfa iubirii de Jojo Moyes.

Așa cum se obișnuiește pe Goodreads, pe Booktopia sau pe alte site-uri care se ocupă cu [,] cărțile, și anume să se ofere note acestora, sub formă de steluțe, așa le notez și eu pe blog. Iar acestea sunt: 

cinci stele: îi ofer cărții care mi-a plăcut foarte mult, negăsind nimic să-i reproșez, ideea să mă surprindă și încânte, iar stilul scriitorului să mă atragă.
patru stele: celei care mi-a făcut plăcere să o citesc, dar în ea s-au regăsit mici aspecte care nu mi-au plăcut, sau nelămuriri care nu au fost elucidate de către autor. Aici fiind vorba de cărțile stand-alone.
trei stele: a fost drăguță, dar atât. Nu m-a impresionat mare lucru din ea, și nici prin felul cum scrie autorul respectiv. 
două stele: cartea a fost scrisă într-un mod greu de înțeles, acțiunea nu a existat (chiar dacă ar fi fost nevoie de ea), și m-a plictisit groaznic. 
o stea: cartea care nu respectă nicio normă literară. O pierdere uriașă de timp, bani și hârtie ce ar fi putut fi folosită în scopuri mai bune.   

Mă puteți contacta pe adresa de e-mail: Pandelea.Andreea24@gmail.com 

*
Sper să vă placă ceea ce voi scrie în continuare, nu ezitați să-mi dați follow dacă doriți să fiți la curent cu ceea ce am mai postat, sau dacă nu aveți blog, să mă urmăriți pe pagina de facebook a site-ului, cu același nume. 
Lectură plăcută!