luni, 28 decembrie 2015

Top 10 cărți (2015)

Având în vedere că în acest an am avut examenul de Bacalaureat, mi-am propus să citesc mai puține cărți decât anul trecut. Nici mai mult, nici mai puțin de 35, dar se pare că am depășit acest număr destul de mult, deoarece mi-am depășit goalul de pe Goodreads cu 22 de cărți. Așa că, pentru mine, în privința literaturii, am încheiat anul 2015 cu 57 de cărți. Și cu toate acestea, cifra 57 nu este cea finală. Dacă este să pun la socoteală volumul doi din Moromeții – care este una din cele trei pe care nu le-am terminat în acest an și care este și singura care apare în acea listă –, numărul scade la 56. Pe lângă acest lucru, se mai regăsesc primele trei numere din banda desenată a trilogiei “Abația” de Dan Doboș, așa că ajung la 53. În acest an m-am gândit să mai și recitesc din cărțile care nu aveau recenzii pe blog – din cauză că le lecturasem înainte să am acest blog –, acestea fiind: primele două cărți din trilogia “Eve”, cu Eve și Sacrificiul, de Anna Carey, și Turistul nopții, de Katherine Marsh, așa că am luat decizia să nu le pun ca fiind citite în 2015.
Așa că, în concluzie și prin urmare, goalul meu din acest an a fost depășit cu un număr de 15 cărți. Eu sunt foarte mulțumită – în condițiile în care nici nu mă așteptam să-l ating măcar. Dar dacă este să o iau logic, de prin septembrie am început să citesc puțin mai intensiv, când am fost mai liberă. Și cu toate acestea, dacă nu ar fi fost această perioadă, nu mă strofocam să recuperez, deoarece pentru mine nu acesta este scopul atunci când particip la acest goal; eu citesc când am chef să o fac, nu îmi forțez mintea să fie atentă la o anumită carte pentru a o termina imediat, dacă nu mă simt în stare să o lecturez. 

Cartea de pe locul 10
Provocarea - volumul 2, de Simona Stoica. Având în vedere că această carte a fost împărțită în două, și cu toate că practic face parte doar dintr-una, când a venit vorba de-a face topul, am ținut cont de ele ca fiind separate. Plus că acest volum mi s-a părut a fi considerabil mai bun decât primul, deci mi-a plăcut și mai mult. Lumea în care ne-a introdus Simona este una care pe mine mă atrage nespus de mult, și care mă face nespus de curioasă de modul cum va continua povestea terminată în prima carte. Am în bibliotecă și Capcana, cartea a doua din serie, care a fost împărțită tot în două volume, dar m-am gândit că o carte pe an mă va face mai nerăbdătoare și mai interesată, așa că nu m-am apucat și de cealaltă, plus că aș vrea să rămân în lumea asta cât mai mult cu putință. Recenzia se poate citi de aici

Cartea de pe locul 9 
Vânătoarea, de Lavinia Călina. Cu toate că autoarea se jucase puțin cu noi în momentul în care o întrebam dacă Ultimul avanpost va mai avea vreo continuare, iar ea spunea că nu știe, eu eram – într-un fel – sigură că va fi una. Și speram că va apărea cât mai repede, deoarece volumul întâi îmi plăcuse chiar foarte mult. Așa că Lavinia nu ne-a lăsat chiar cu gura la soare, ci ne-a adus o continuare, carte ce a fost lansată la Bookfest, anul acesta. Cu toate că și Ultimul avanpost a fost un volum foarte frumos, acesta mi-a plăcut într-o proporție mult mai mare, motiv pentru care l-am și introdus în topul de anul acesta. Cum sfârșitul a fost unul foarte neașteptat, aștept volumul trei cu foarte mare nerăbdare – care va fi penultimul din această serie –, deoarece chiar sunt curioasă pe ce drum o va luat toată această întorsătură. Recenzia volumului o poți citi de aici

Cartea de pe locul 8
Îngeri de gheață, de Adina Speteanu. Mulți știți că am iubit seria asta de la primul volum, și indiferent de modul cum se va termina "Dincolo de moarte", va rămâne una dintre seriile care-mi va aminti cât de faini și de frumoși sunt scriitorii români. Și nu doar pentru că scriu cărți interesante și de impact, ci pentru că există pur și simplu, că România a fost înzestrată cu oameni minunați pe care ar trebui să-i descopere cât mai multă lume. Dar revenind la cartea de față, mi-a plăcut foarte mult volumul, într-atât de mult încât nu prea aș vrea să mă apuc să-l citesc și pe ultimul, deoarece cred că durerea despărțirii ar fi mult prea mare. Adina a reușit – și sunt convinsă că o va face în continuare și cu celelalte cărți pe care le va scrie – să creioneze o lume magică, iar Îngeri de gheață, cu toate că nu a fost cel mai bun pe care l-am citit, categoric este cel care te va face să te îndrăgostești și mai mult de serie. Recenzia o puteți citi de aici

Cartea de pe locul 7
Balanța puterii, de Monica Ramirez. Cu toate că anul acesta m-am apucat de serie, citind primele patru volume din cele șase din "Alina Marinescu", nu am putut să le pun pe toate în top, deoarece nu au fost pe aceeași treaptă. Așa că am ales volumul cu numărul trei, acesta fiind preferatul meu. L-am considerat ca fiind favorit din cauză că mi s-a părut a fi cel mai aproape de inima mea, plus că mi s-a părut că întâmplările din acesta au avut cel mai mare impact pentru Alina, personajul principal, schimbând-o cel mai mult. Dar a fost un volum care nu a schimbat-o numai pe Alina, ci și pe celelalte personaje, care nu au fost episodice. Și un alt plus, care m-a făcut să mă simt cel mai marcată, m-a sensibilizat mai mult, atunci când a fost vorba și încă este vorba de această serie. O consider una mai diferită, ce nu o regăsești la tot pasul. Recenzia volumului o puteți citi de aici

Cartea de pe locul 6
Regina albă, de Philippa Gregory. Această carte este singura pe care nu o am în bibliotecă, deoarece a fost împrumutată de la cea din cartier. Motivul pentru care m-am gândit să o citesc – dar și pe restul cărților din seria "The Cousins War" – a fost faptul că am vizionat serialul The White Queen, și mi-a plăcut foarte mult. Așa că după ce am aflat că a fost făcut după o carte, mi-am dorit foarte mult să o citesc. Poate că am fost ușor influențată atunci când am adăugat-o în top, din cauza serialului, dar eu încerc să cred că am ales-o doar pe baza a ceea ce am găsit în ea. Anul acesta am apucat să citesc și volumul doi, Regina roșie, tot de la bibliotecă, care nu mi-a plăcut atât de mult ca primul, dar nu m-a oprit cu nimic să continui seria. Mi-am cumpărat de la Gaudeamus volumul cinci, Prințesa albă, de care nu știu când mă voi apuca. Ele se pot lectura în ce ordine se vrea, deoarece întâmplările fie se repetă și volume sau se reamintesc din vorbele altora. Plus că Războiul celor Două Roze este cunoscut de toată lumea – cred eu –, așa că nu este o problemă cu înțelegerea cărților. Eu am cumpărat acel volum, nu pe al treilea, deoarece sunt curioasă cum va continua povestea personajului din ea, așa că... da. Recenzia volumului o puteți citi de aici.   

Cartea de pe locul 5
Alexandra, de Anna Vary. Toți cei care ați citit primele două volume ale trilogiei, înainte de-a fi publicat acesta, sunt ferm convinsă că v-ați pus această întrebare: când se va gândi Anna Vary să ne ofere și cartea finală? Ei bine, Cristina Nemerovschi nu a mai stat și ne-a dat ceea ce am vrut; mie, una, mi-a sfâșiat inima și mi-a înmuiat sufletul după ce am terminat de lecturat Alexandra. Și totuși regret că s-a terminat, dar având în vedere că am fost anunțați de către Cristina că va mai începe o serie sub pseudonim, anume "Cronicile fetei lup", în care, de această dată, Nori va fi personajul central, durerea despărțirii parcă nu mai este atât de mare și dureroasă. Și cu toate astea, o să-mi fie foarte dor de Mathias – personajul pe care l-am îndrăgit cel mai mult în trilogie –, dar poate că autoarea se va gândi să îl introducă, atât cât va putea, plus și celelalte personaje: Alexandra, Aneke, Răzvan, etc. Oricum, categoric a fost, este și va rămâne o trilogie care te va sfâșia de la început, până la sfârșit, fără să aibă milă de tine. Mi-a plăcut îngrozitor de mult! Recenzia cărții o puteți citi de aici – atunci când o să o scriu.  


Cartea de pe locul 4
Regatul Luminilor, de Leigh Bardugo. Cei care mi-au urmărit blogul de la început, sau măcar de când am început să citesc trilogia "Grisha", sunt la curent cu faptul că aceasta a ajuns, cu timpul, să fie una dintre seriile mele preferate, de suflet. Nu știu dacă am fost influențată ușor de faptul că multe chestii din ea au legătură cu Rusia – țară pe care o iubesc foarte mult, chit că încă nu am ajuns să o vizitez –, sau a fost pur și simplu atracția carte-cititor, dar cert este că voi citi absolut tot ce va scrie această autoare în viitor. Ceea ce nu cred că mai am mult de așteptat până la apariția viitoarei cărți, deoarece seria "Șase ciori" sau "Six of Crows", titlul din engleză, va apărea anul viitor și la noi, cu ajutorul celor de la Editura Trei. Cu toate că a fost un volum care nu m-a încântat cu totul – nu pentru că m-ar fi enervat ceva strict de felul de-a scrie sau altceva –, ci a ținut de încăpățânarea mea, de faptul că nu s-a terminat chiar cum mi-am dorit eu, nu am putut să nu-l introduc în top, deoarece mi-a plăcut extraordinar de mult. Recenzia volumului o puteți citi de aici

Cartea de pe locul 3
Păpușile, de Cristina Nemerovschi. Cartea de față a fost prima pe care am citit-o în acest an, și după ce am terminat-o eram ferm convinsă că va ajunge printre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2015. Pur și simplu aveam acest sentiment; poate și pentru că mi-a plăcut foarte mult, mai mult decât m-aș fi așteptat, dar a avut și un subiect cu care nu m-am mai "întâlnit" în cărți. Spusesem acum puțin timp pe pagina blogului faptul că Alexandra reușise puțin să mă moleșească și să-mi provoace acea durere specifică pe care o ai atunci când o carte te-a marcat foarte mult. Același lucru s-a întâmplat și după ce am terminat de lecturat Păpușile. Poate, chiar, într-o măsură puțin mai intensă. Cu toate că nu știu cum ar putea Cristina să continue cartea – dar am, așa, o idee în cap –, mi-ar plăcea foarte mult să citesc, cândva, faptul că va exista un volum doi din Păpușile. Cred că ar fi una dintre cele mai frumoase vești pe care le-aș primi, la capitolul cărți. Recenzia romanului o puteți citi de aici

Cartea de pe locul 2
Furtună pe Windhaven, de George R. R. Martin și Lisa Tuttle. Când am descoperit seria "Un cântec de gheață și foc" nu am încercat să caut și alte cărți scrise de Martin, ci m-am limitat la acestea; ca și cum el nu mai scrisese nimic, decât seria foarte cunoscută, ce sunt sigură că este cunoscută de toată lumea, fie el cititor sau nu. Dar după ce am citit primele două volume ale seriei și am ajuns la zi cu Urzeala tronurilor, mi-am zis: stai, măi, că Martin nu e la debut! Așa că am mai căutat și alte cărți scrise de el, prima despre care am aflat fiind furtună de Windhaven. Nu știu de ce am avut și încă am o așa siguranță în mine, încât eram ferm convinsă că-mi va plăcea. Și nu m-am înșelat. M-a surprins și mi-a plăcut atât de mult, într-o măsură atât de mare, încât regret foarte mult că nu mai are o continuare. Nu doar că mi s-a părut că a fost una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în acest an, ci o consider ca fiind una dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodată. Și nu cred că este cineva care a citit-o și care să nu-i fi plăcut. Eu, una, chiar refuz să cred! Recenzia cărții o puteți citi de aici.  

* Tam-tam-tam!* pe 2015

Cartea de pe locul 1
Sfârșitul copilăriei, de Arthur. C. Clarke. Nu știu dacă este o surpriză pentru voi, sau era și normal să se întâmple, dar, de când am citit-o și până acum, niciuna nu a reușit să-mi fi plăcut atât de mult cum a făcut-o aceasta de față. Plus că este și prima carte pe care o citesc de la el; Clarke a reușit să răstoarne clasamentul pe care-l aveam, fără nicio reținere. După ce am terminat-o, primul gând pe care l-am avut a fost: trebuie, neapărat, cât mai repede, să-mi cumpăr și celelalte cărți care au apărut la noi. Și cu toate că voiam să încep să citesc seria "Odiseea spațială", nu am găsit primul volum în ziua în care am fost în Diverta, dar în schimb au avut Rendez-vous cu Rama, ceea ce m-a încântat foarte mult; încă nu am citit-o.

Ce mi-a plăcut foarte mult la carte, comparabil cu celelalte care se încadrează în categoria Science Fiction, a fost faptul că Sfârșitul copilăriei a fost Science Fiction-ul acela autentic, clasic. Și asta m-a bucurat nespus de mult deoarece nu citisem niciodată acest tip de S.F., și cu toate că știam că era cazul să o fac, nu mă încumetasem, până la Arthur C. Clarke. Dar cred că pentru începătorii acestui gen, autorul de față este unul foarte bun pentru a da startul. Chiar a fost o încântare pentru mine să lecturez această carte, și cred că, ușor, ușor, scriitorul va intra pe lista preferaților mei. 

duminică, 27 decembrie 2015

Booktube? Hai să-i dau o șansă!

Dacă m-ar fi întrebat cineva ieri, aș fi spus nu fără să mă gândesc. Cu toate că au fost dăți în care mi-am pus serios această întrebare: aș putea să fac booktube? Dar cu toate că îmi apărea de multe ori în gând, mereu o alungam din diferite motive pe care sunt sigură că le are orice persoană, înainte de-a lua decizia de a se filma și de a se pune pe youtube. Pentru că, până la urmă, te va vedea un număr de persoane. Dar am spus că până nu încerc și mă conving singură dacă am ce căuta în comunitatea Booktube România, sau nu, nu am de unde să aflu din altă parte. 

Având în vedere că va trebui să am un start, să pornesc de undeva, m-am gândit să fac (așa cum se aplică la majoritatea persoanelor care vor să facă booktube sau vlogging) o introducere în lumea în care vorbești despre cărți, printr-un alt mod. Și cum nu mă prea pricep să vorbesc despre mine decât dacă mi se pun întrebări, aș vrea să încep cu un Q&A. Deci apelez la voi, cei care sunteți interesați să mai aflați lucruri despre mine. 

De pe acum am foarte multe emoții, cu toate că nu știu când voi reuși să-l filmez. Îmi doresc foarte mult să fac o treabă bună, să-mi iasă și sper să vă placă atunci când îl voi posta pe youtube. Momentan, pentru cei care vor să știe unde mă pot găsi, canalul meu este, așa cum v-ați fi așteptat: Andreea Pandelea

Să ne recitim cu bine la următoarea postare; sper să fie una din cele două recenzii pe care trebuie să le fac până la sfârșitul lunii, și anume Turistul nopții și Alexandra, sau dacă nu voi putea, cel târziu la cea cu Top 10 cărți. 

Vă aștept întrebările cu mult drag și cu multă curiozitate! :)

vineri, 25 decembrie 2015

Anul acesta am fost provocată să citesc...

Am găsit acum câteva luni imaginea din stânga, distribuită de cineva pe Facebook  nu mai știu exact de la cine am luat-o , și mi-am spus în gând că, atunci când se va încheia anul 2015, voi încerca să văd cât de bine am respectat acea listă și câte dintre ele am bifat. Să nu înțelegeți că din momentul în care am "dat" peste ea, mi-am făcut un scop prin care voi urma fiecare cerință în parte. Nu, eu mi-am continuat cititul obișnuit, alegându-mi cărțile după stările pe care le aveam, ce-mi doream să citesc în momentul respectiv, ș.a.m.d.  Dar, cu toate acestea, chiar sunt curioasă de rezultatul final. 

Plus că, zilele următoare voi posta și top 10 al cărților care mi-au plăcut cel mai mult în anul 2015, pe care de-abia aștept să-l scriu, de altfel. Anul acesta am citit o sumedenie de cărți care, majoritatea, mi-au plăcut foarte mult. Așa că va fi destul de dificil să aleg un top. 

Sunteți liberi să luați și voi această listă și să o faceți. Sunt foarte curioasă să văd ce cărți veți alege pentru cerințe; poate așa îmi voi mări din nou lista de cărți pe care mi le doresc. 

1. O carte de peste 450 de pagini: Hoțul de cărțide Markus Zusak, care este de-a dreptul imposibil să nu fi auzit toți cititorii de ea, așa că nu voi vorbi despre subiectul ei. Dacă stau puțin să mă gândesc – și sper să nu greșesc –, a fost singura carte care a depășit acest număr de pagini. 

2. O carte după care s-a făcut un film: Îmi este destul de greu să aleg doar o singură carte, deoarece acum, când scriu această postare, am pagina de Goodreads deschisă la cărțile pe care le-am citit în acest an, și am descoperit că sunt patru cărți după care s-au făcut filme. Nu prea pot să aleg doar una, așa că le voi înșira pe toate, în ordinea în care le-am citit: Moromeții, de Marin Preda – și se știe despre care vorbesc, deoarece doar un volum a fost ecranizat –; Hoțul de cărți, de Markus Zusak; Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde și Marile speranțe, de Charles Dickens. Ar mai fi încă două cărți, doar că după acelea s-au făcut mini-serii, și anume: Sfârșitul copilăriri, de Arthur C. Clarke și Regina albă, de Philippa Gregory.  


3. O carte recent publicată: Nu știu sigur dacă în categoria asta intră doar cărțile scrise de autori români, sau doar cele de la editurile care traduc. Și cum sunt într-o mică dilemă, o să aleg din ambele categorii câte una. Dintre cărțile scrise de autorii români, cea mai recentă a fost Alexandra, volumul al treilea din trilogia "Ultima vrăjitoare din Transilvania", de Anna Vary, iar dintre cele străine, Răzvrătirea, al treilea volum tot dintr-o trilogie, de data aceasta "Eve", de Anna Carey. 


4. O carte care are o cifră în titlu: Din păcate, aici nu am nicio carte.


5. O carte scrisă de o autoare aflată la debut: Am ales prima carte din seria "Rephelimii", Provocarea (cu volumul I și volumul II), de Simona Stoica. Ea a debutat anul trecut, parcă la Bookfest, dacă nu mă înșel, anul acesta adăugând seriei și cartea a doua, intitulată Capcana, tot în două volume. 


6. O carte amuzantă: Cam tot ce am citit a avut câte o brumă de amuzament strecurată printre pagini, așa că nu cred că am vreo carte care să fie cap coadă doar cu scene amuzante. Tuturor băieților pe care i-am iubit, de Jenny Han a fost una mai light, ușoară și relaxantă, dar nici aceea nu a fost chiar așa de amuzantă și super veselă.


7. O trilogie: Anul acesta am încheiat trei trilogii, cea a Annei Vary 
– sunt în curs de lecturare al celui de-al treilea volum , a Annei Carey și a lui Leigh Bardugo, dar, sper uimirea mea, nu mă așteptam și să citesc una întreagă într-un singur an. Sinceră să fiu, dacă nu vorbea Leontina (blogul: Everything and anything) și o lăuda atât de mult, nu m-aș fi încumetat să o împrumut de la bibliotecă. Eu nu prea sunt o fană înrăită a vrăjitoarelor. Și mă refer la "Cântul vrăjitoarelor", de Mireille Calmel. Și nu doar că le-am citit pe toate trei în anul acesta, ci una după alta, deoarece mi-au plăcut foarte, foarte mult. Chiar le recomand!

8. O carte a cărei acțiune se petrece într-o țară exotică: Nu am nici la această categorie o carte de acest gen, dar dacă nu mă înșel – și sper să nu o fac –, au fost unele scene din seria "Alina Marinescu", de Monica Ramirez care se petreceau în țări exotice. Dar, spre rușinea mea, nu mai știu exact care. 


9. O carte care îi place mamei tale: Mama nu prea mai are timp să mai citească, și chiar dacă ar fi dispus de timp, nu știu ce carte i-ar fi plăcut ei dintre cele pe care le-am lecturat în anul acesta. 


10. O carte recomandată de o prietenă: Am două prietene care citesc – bună, Cristina și Denisa! –, dar nu prea îmi recomandă ele ce se citesc, ci eu lor. A sunat cumva a aroganță? Mie așa mi s-a părut. Bine, spun că eu le recomand lor, ci nu invers, deoarece ele au alte activități de care să se ocupe, și cum eu sunt obsedată după cărți, am citit mai multe decât ele. 


11. O carte scrisă de autoarea ta preferată, pe care nu ai citit-o până acum: în partea dreaptă am pus o poză cu cei patru autori preferați. Faza este că, anul acesta, dintre cei de acolo, am citit doar de la cele trei scriitoare: Războiul pulberii negrede Naomi Novik; Regatul Luminilor, de Leigh Bardugo și Îngeri de gheață, de Adina Speteanu. Toate cele trei cărți nu sunt stand-alone-uri, sau care să facă parte dintr-o serie nouă, cu un prim volum. Toate trei sunt continuările altor cărți, așa că nu, nu am citit.


12. O carte care are recenzii slabe: Am verificat fiecare carte în parte, iar cea mai mică notă o are volumul doi din Moromeții, un rating de 3,38. Bine, mai am și primele trei benzi desenate din Abația, care au note și mai mici, dar cum nu sunt cărți în sensul adevărat al cuvântului, nu se pun. Cât despre romanul menționat mai devreme, nu am mai citit recenziile de acolo, dar având în vedere că are o notă atât de mică, nu cred că mai are vreun rost să le parcurg. Și, într-adevăr, volumul acesta a fost total diferit față de primul, din toate punctele de vedere. Volumul întâi mi-a plăcut foarte mult, doar el făcându-mă să-mi doresc să mai citesc și altceva scris de Marin Preda. De fapt, nici nu l-am terminat, așa că nu se poate spune că l-am citit. Poate nu a fost și nu este pentru oricine volumul doi, nu știu ce să zic. Oricum, sunt curioasă să descopăr cum este Cel mai iubit dintre pământeni, așa că sper să apuc într-un viitor apropiat să citesc primul volum. 


13. O carte bazată pe fapte reale: Cum mi-am propus de la începutul anului să mă axez mai mult și pe cărțile de ficțiune istorică, deoarece au început să-mi placă foarte mult, și cum voiam foarte mult să citesc și ceva de Philippa Gregory, am zis să împușc doi iepuri dintr-o lovitură. Așa că am lecturat primele două volume din seria "The Cousins War", și anume: Regina albă și Regina roșie. Cum sunt încadrate în acest gen, întâmplările din cele două cărți se bazează și pe fapte reale, toată acțiunea petrecându-se în timpul Războiului celor Două Roze, între Casa de Lancaster (roza roșie) și Casa de York (roza albă). Dar pe lângă acestea două, am început și seria "Alina Marinescu", scrisă de Monica Ramirez, din câte am înțeles – și din câte se poate observa și de pe coperte –, se bazează pe o poveste adevărată. 


14. O carte de povestiri scurte: Anul trecut am mai citit, dar anul acesta, nu. Cu toate că tot îmi ziceam că o să-mi cumpăr Acluofobia, de Flavius Ardelean, o carte cu zece povestiri macabre.  


15. O carte care să te facă să plângi: Spre fericirea sau tristețea mea – cum o vede fiecare –, am tot plâns în 2015 când a fost vorba de cărți. Ba că s-a terminat nu știu ce serie, și a avut un final mai trist sau emoționant, ba că îmi murea câte un personaj preferat. Diverse cazuri. O să dau câteva exemple, pentru că tot am trișat și la celelalte de mai sus. De curând am recitit primul volum din trilogia "Eve", cu același nume, și am bocit din nou la sfârșitul cărții; am mai dat apă la plante când am citit – dar nu mai știu exact care volum, dar cred că în al doilea – din seria "Alina Marinescu"; mi-am vărsat câteva lacrimi la volumul al treilea din "Instrumente mortale", cu toate că băgam și mâna în foc, dacă era nevoie, că nu o să îmi ud obrajii. Și mai sunt și altele: din nou Regatul Luminilor, de Leigh Badrugo; din nou Războiul pulberii negre, de Naomi Novik; Păpușile, de Cristina Nemerovschi – în cazul ăsta având o sesiune lacrimogenă, așa, de început de an. Și încă mai sunt cărți, dar deja am sărit calul cu atâtea exemple. I-a să mai fiți și voi surprinși, descoperind singuri! 


16. O carte scrisă de o autoare cu aceleași inițiale care și tine: Din păcate – și aici chiar îmi pare foarte rău, deoarece mi-aș fi dorit –, nu am găsit nicio autoare care să aibă numele de familie, ca primă literă fiind P, și prenumele cu A. Există cineva, un scriitor, dar e bărbat, Alexander Pușkin. Nu l-am mai citit și anul acesta.


17. O carte plină de magie: Aș alege orice volum din trilogia "Cântul vrăjitoarelor", dar nu mi se pare că a avut magia aceea pe care o întâlnim de obicei în cărți. A fost o magie mai diferită. Dar, cred că o să o aleg, totuși, pe aceasta.


18. O carte despre un triunghi amoros: Înainte de-a scrie cartea pe care am ales-o, aș vrea să precizez faptul că urăsc foarte mult triunghiurile amoroase. Nu le-am înțeles niciodată și nici nu vreau să o fac vreodată. I hate these books with all of my heart! Ught! Așa că singurul motiv pentru care am ales să contui seria din care face parte această carte – și anume Diamantul de la miezul nopții –, este pentru că îmi place ideea Sharei J. Maas, și felul cum se continuă povestea. Atât! Dar dacă o va continua așa – pentru că am aflat că și cealaltă serie a iei conține tot un astfel de triunghi siropos –, cu siguranță mă voi opri din citit. Din această cauză nu prea am fost mare fană seriei "Jurnalele vampirilor" sau serialului. Da, Stefan este perfect – cu toate că nu are ce căuta Elena lângă el –, așa că Damon este în plus. Sau poate că Stefan este în plus, pentru ăia doi se potrivesc de minune. Amândoi sunt niște insuportabili. Dar având în vedere că m-am oprit de la nu știu al câtelea sezon, cred că vorbesc degeaba. 


19. O carte a unei autoare de care nu ai auzit: Anul acesta nu am experimentat autorii necunoscuți, despre care să nu fi auzit niciodată. Așa că nu am ce să adaug aici.


20. O carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o: Spre enervarea mea, anul acesta am citit trei cărți – de fapt, am avut o tentativă de-a o face. Prima cred că a fost volumul al doilea din Moromeții, despre care nu mai are rost să mai spun nimic. A doua, Viseptol, de George Vasilievici, pe care am găsit-o atunci când mi-am descărcat pe telefon elefant reader, și era la secțiunea cărților gratis. Nu prea am înțeles-o, plus că eram și într-o perioadă nasoală, așa că am abandonat-o. Dar, sincer, nici nu mor de nerăbdare să o reîncep. Iar ultima ar fi Mândrie și prejudecată, de Jane Austen. Da, acea carte. Și nu că ar fi vorba de subiectul abordat – din contra, mi-a plăcut foarte mult perioada în care a fost povestită cartea, cât și ce se întâmpla pe acolo –, ci stilul autoarei. Nu știu cum vi s-a părut vouă, dar mie nu mi-a plăcut absolut deloc. Mă amețea complet și în loc să-mi stârnească curiozitate în privința personajelor, mai mult mă enerva. Așa că, oricât de mult mi-ar fi plăcut ideea unei cărți, dacă stilul nu mă atrage sub niciun chip, nu o pot citi.


21. O carte pe care o poți termina într-o zi: Tuturor băieților pe care i-am iubit, de Jenny Han, ar putea să fie citită într-o singură zi, fără oprire. Eu nu am putut să o fac, deoarece, fără să iau o pauză de jumătate de oră, minimum, nu pot să continui. Îmi obosesc ochii – plus că port și ochelari și nu e prea indicat să mi-i solicit foarte mult –, așa că trebuie să mă detașez puțin de ea. Ar mai fi și Viață dublă la Veneția, de Monica Ramirez, care este scurtă și se poate citi repede, dar și volumul trei din "Eve", Răzvrătirea



* * *
Știu că am mai urat odată, dar cred că o să o fac până la sfârșitul celei de-a trei zi de Crăciun. Crăciun Fericit alături de persoanele dragi, și sper că Bărbosul v-a adus tot ce v-ați dorit. 

joi, 24 decembrie 2015

Scriitoarea din mine | "Dragostea putea începe cu orice"

Dragostea putea începe cu orice. Cu o îmbrățișare, cu un sărut tandru pe obraz, cu o privire atentă ce putea să-i inunde sufletul cu căldură, până ce nimic nu mai conta decât ca acei ochi să nu-și mute niciodată atenția din jurul chipului său. Voia ca acele planete albastre, infinite, să rămână veșnic ale sale. Să nu se stingă niciodată. Să nu dispară niciodată din viața lui. Să rămână lângă el, împreună cu celelalte părți pe care i le iubea cu disperare, un infinit de ani; și poate că nici atunci nu-i era de ajuns ca să-și manifeste dragostea asupra ei.

Dar pentru el infinitul nu a fost destul. De niciodată nici nu mai vorbim. Erau niște cuvinte care nu-i ajungeau nici pe un deget ca să-l facă mulțumit. Voia să fie stăpân peste timpul care era atât de crud cu ei, peste viața care li se scurta cu fiecare secundă care trecea. Moartea îi putea aștepta la fiecare colț, la fiecare întoarcere a privirii sau chiar a unei clipiri. Dacă au avut un început furtunos, care nu le-a lăsat timp să respire, să-și tragă sufletul și să se bucure de prima clipă adresată unul celuilalt, nu voia ca sfârșitul să le fie lung și dureros. Voia să fie limpede, repede și la fel de fulgerător. Fără suferință și chinul agoniei și al depresiei. Pentru că era sigur că dacă ea pleca, el va veni neîntârziat după pașii ei asemănători cu firimiturile presărate pe Gretel. Pentru că o iubea cu patimă, precum florile absorbeau nebune apa din pământ. Nu voia să mai rămână nimic pentru altceva; nimic liber. Totul să fie captiv, ascuns în cea mai adâncă parte a inimii lui.

Dragostea putea începe cu orice. Cu o întâmplare în miez de noapte, cu o plimbare haotică cu mașina sau o glumă presărată printre rânduri cenușii.  

Plânsete, și râsete, și tachinări. Era lacom, flămând după iubirea ei, precum plămânii erau de oxigen. Uneori stătea și se gândea dacă nu cumva plămânii erau îndrăgostiți de oxigen; atât de mult avea nevoie de el, încât mureau fără esența lui. Poate că atât de hămesit era și el de iubirea ei. Nici nu putea să-și imagineze viața fără existența ei, fără atingerile fantomatice pe care i le oferea doar privindu-l pe ascuns, crezând că nu observa. Dacă ea credea că cratițele și oalele pe care nu le foloseau erau doar ca să ofere un decor bucătăriei, se înșela. Pentru el erau ca niște perechi noi de ochi.

Dragostea putea începe cu orice.

A lor a început cu un accident. 

* * *

Simțeam nevoia desperată de-a scrie; altceva în afară de ceea ce postez pe blog. Și dacă mi se năzăresc în cap astfel de momente, și sufletul meu tânjește după așa ceva, eu de fiecare dată încerc să profit cât mai mult de ele. Cu toate că nu sunt mari capodopere ceea ce așez în word. 

The Grinch book tag

Mda, nu asta mi-a fost intenția pe ziua de azi – în privința blogului –, ci voiam să scriu recenzia cărții Turistul nopții, de Katherine Marsh. Dar cum în 90% din cazuri socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, am deviat de la plan. Așa că astăzi, în loc de mult dorita recenzie pe care voiam să o scriu, am descoperit acest book tag pe canalul de youtube al lui Twisted (pagina: Twisted1717). Sincer, dacă leapșa nu avea legătură cu Grinch, nu mă hotăram să o fac; cu toate că-mi plac foarte mult postările de genul. De ce Grinch? Pentru că îl iubesc de-a dreptul pe Jim Carrey, și pentru că filmul How the Grinch stole Cristmas este unul dintre preferatele mele, la capitolul Crăciun. Plus că l-am revăzut aseară – a nu știu câta oară – și am râs, m-am bucurat, am fost fericită și am trăit senzația aceea că a venit într-adevăr Crăciunul, ca și cum ar fi fost prima oară când îl vizionam. Și cu toate că îmi plac primele două filme din cele cinci din Singur acasă – restul de trei sunt doar o porcărie pentru mine –, și mă uit la ele cu același entuziasm, până nu îl văd pe Grinch, la mine nu au venit încă sărbătorile. Nu știu, trebuie să simt ceva anume în interiorul corpului, iar filmul ăsta este singurul care-mi poate da acel lucru. Și mie se pare puțin straniu, dar nu știu de ce.

Dar să revin la tag. Nu-l dedic nimănui, deoarece nici nu știu cine ar vrea să-l facă cu adevărat, având în vedere că se leagă de partea puțin mai întunecată a cărților – și anume aspectele care nu sunt pe plac. Și totuși, cine vrea să-l facă, este invitat să-l preia.
* * *
1. Jumătate din luminițele din bradul tău s-au ars. Numește o carte care a început bine, dar pe parcurs a devenit din ce în ce mai proastă: Oamenii eternității nu se tem niciodată, de Shani Boianjiu a fost una dintre cărțile care, atunci când i-am citit titlul, i-am admirat coperta și am descoperit foarte puțin din conținutul ei în descriere, eram ferm convinsă că o să-mi placă. Cu toate că începutul nu a fost unul la care mă așteptam, mi-a plăcut deoarece autoarea – cu toate că este cartea de debut – are un stil foarte interesant și ușor de parcurs. Dar cu timpul, cu cât avansam cu povestea, am realizat – spre uriașa mea dezamăgire – că nu a fost absolut deloc ceea ce mă așteptam. Îmi doream să se învârtă în jurul la altceva, să mă încarce de acea adrenalină care ți-o conferă cartea care ești sigur că o va avea. Dar nu am primit deloc așa ceva. Nu știu care a fost intenția autoarei, dar presupun că nu și-a dorit să scrie o carte plină de acțiune, ci mai mult să arate cum este viața, de fapt, în acea țară. Și cu toate că nu a fost o carte proastă din acest punct de vedere  – am aflat multe aspecte interesante –, eu voiam altceva. Așa că mai mult de două steluțe nu am putut să-i ofer.

2. Enervanta mătușă Sally nu vrea să te lase în pace. Numește o carte care ție nu ți-a plăcut, dar tuturor le-a plăcut, așa că nu vei scăpa niciodată de ea: Aș avea două cărți de menționat, dar dacă stau puțin să mă gândesc, nu prea se încadrează foarte bine aici. De ce? Pentru că Portretul lui Dorian Gray nu mi-a plăcut foarte mult, în sensul că nu m-a impresionat, dar nu mă deranjează atât de mult încât să-mi doresc să nu mai aud de ea. Iar Mândrie și prejudecată, ei bine, nici nu am terminat-o, iar motivul pentru care nu am făcut-o este pentru că nu-mi place deloc stilul autoarei; subiectul era frumos. Așa că voi spune pas aici.

3. Animalul tău de companie îți tot distruge decorațiile de Crăciun. Numește un personaj care distruge lucrurile pentru toată lumea; și nu trebuie să fie un personaj negativ: În ciuda faptului că nu am nimic cu acest personaj, nu-l îl urăsc, sau să nu pot să-l sufăr, momentan în este ușor indiferent. Simona Stoica, autoarea seriei "Rephelimii" a reușit să construiască un personaj care să se asemene cu mine într-o proporție de aproximativ 90%. Și nu că ar fi ceva îmbucurător. Desiree, pe lângă faptul că pare o persoană total căzută de pe lună, care habar nu are de nimic, a reușit, de multe ori, ca în primul volum, în Provocarea, să mă enerveze de foarte multe ori; de atâtea ori încât îmi venea să rup cartea în două. Și cu toate că am spus că mă asemăn foarte mult cu ea, când privesc aceste defecte din afară, când le văd la altcineva, nu-mi vine să cred cât de aiurită și oarbă poate fi acea persoanp. Așa că în prima carte am considerat-o un dezastru total.

4. Îi auzi pe părinții tăi cum scot cadourile, și așa afli că Moș Crăciun nu există. Numește o carte pentru care ai primit spoilere: Au fost foarte puține dăți în care am primit spoilere din neatenție, dar cartea care m-a făcut să știu cam jumătate din ce se va întâmpla în ea, fără ca măcar să o citesc, este volumul trei din trilogia "Divergent". Dacă primul volum a fost ok, și al doilea la fel, pe al treilea nu prea îmi doresc să-l mai citesc. Și nu neapărat din cauza lucrurilor pe care le-am aflat fără să vreau, ci pentru că nu mă mai atrage deloc trilogia. Dar cred că voi urmări cele două filme care se fac după Experiment – cu toate că nici acum nu înțeleg de ce a fost împărțit în două volumul, dar presupun că dacă tot e la modă, de ce să nu se aplice și aici  –, chiar dacă al doilea film nu mi-a plăcut absolut deloc. Pe lângă faptul că au deviat extraordinar de mult de la carte, mi s-a părut a fi unul din cele mai proaste filme pe care le-am văzut în acest an. Și nu am văzut puține. Mda, eșec un eșec total pentru mine această trilogie.

5. Afară este frig de crapă pietrele. Numește un personaj cu care nu ai putut să te conectezi: Cu tipa – nu mai știu cum o cheamă, dar nici nu mă mai interesează – din Nu plânge sub clar de lună. A fost unul dintre cele mai fade și plictisitoare personaje peste care am "dat". Plus că cele două cărți care au apărut la noi, au fost unele dintre cele mai proaste pe care le-am citit vreodată; mă bucur enorm de mult că am scăpat de ele.

6. All I want for Christmas se aude peste tot și te face să urăști romantismul. Numește un cuplu pe care nu îl placi: SPOILER ALERT! Eu de când am citit primul volum din "Grisha" îmi plăcuse super mult ce se întâmpla între Alina și Întunecatul, și cu toate că tot speram ca ei doi să rămână, într-un final, împreună, cu cât avansam tot mai mult cu trilogia, mi-am dat seama că va fi imposibil să mi se îndeplinească dorința. Și aici vine partea clișeică din serie, partea în care Alina rămâne cu Mal. Cu toate că ambele personaje îmi plac într-o proporție destul de mare, nu le-am vrut niciodată împreună, deoarece nu mă încântă felul cum le stă unul lângă celălalt. 

7. Acel pulover de lână care îți provoacă mâncărimi pe care l-ai primit acum mult timp de Crăciun, dar de care nu poți să scapi. Numește câteva cărți care au stat pe biblioteca ta foarte mult timp, și pe care nu prea ai chef să le citești, dar tot nu poți să te convingi să le dai mai departe: Cu toate că mi-a plăcut foarte mult nu pleca..., de Douglas Kennedy, Jocurile destinului stă în bibliotecă de aproape doi ani – dacă nu greșesc –, și nu-mi face deloc cu ochiul, să mă îmbie să mă apuc de ea. Poate se datorează și numărul uriaș de pagini pe care îl are; șapte sute dacă nu mă înșel. Alta pe care o țin în bibliotecă și nu mă cheamă să o lecturez este Pădurea norvegiană, de Haruki Murakami, pe care tot mă chinui să o încep, dar nu mă lasă deloc să o citesc. Efectiv parcurg câteva pagini din ea, și o las la o parte. Habar nu am ce are cartea aia, dar am renunțat de ceva timp să mă apuc de ea, și când o veni timpul, atunci să fie. Eu îl aștept acolo unde m-a văzut și ultima oară: în aceeași casă.

8. Bunica a fost lovită de un ren. Numește un personaj care a murit și pe care încă îl plângi: SPOILER ALERT! Cu toate că Leigh Bardugo este unul dintre scriitorii mei preferați, și o să-i citesc de acum înainte orice carte va scrie, pentru moartea Întunecatului nu o să o iert niciodată. Adică, având în vedere că tot ce a făcut nu era neapărat cu adevărata lui intenție, și având în vedere și faptul că reușise să se schimbe, oarecum, până la final, chiar nu era neapărat nevoie ca el să moară. De ce, Leigh? Oh, I hate you so much for that, Leigh! Cred că o să plâng personajul ăsta până când autoarea o să-și dea seama ce greșeală uriașă a făcut, și îl va aduce din nou în cărțile ei. Sau măcar va schimba finalul trilogie. Și cum știu că nu se va întâmpla asta, probabilo să mi se usuce ochii de la atâta plâns, nu o să mai pot clipi din cauza faptului că vor fi așa, în timp ce voi fi înconjurată de foarte multă apă sărată, încât părinții mei vor trebui să vâslească în vreo barcă prin apartament, ca să nu se înece.

9. Mall-urile sunt pline de oameni care fac cumpărături de Crăciun în ultima oră. Numește o serie care are prea multe cărți în ea: Nu cred că este o noutate că voi adăuga această serie aici, deoarece sunt sigură că nu sunt singura care crede acest lucru, și anume: "Jurnalele vampirilor" are prea multe volume. Nu știu, dar pe mine a ajuns să mă plictisească groaznic de mult seria asta, și cred că autoarea a exagerat cu atâtea volume. Atât am avut de spus aici.

10. The Grinch. Numește un personaj pe care îl urăști; fără personaje negative: În mod normal, când vine vorba de personaje pe care le urăsc, și care să nu fie neapărat negative, îmi apar imediat în fața ochilor. Dar în momentul ăsta chiar nu-mi amintesc de niciunul. Am intrat și pe Goodreads și m-am uitat la fiecare carte pe care am citit-o, dar nu mi-a apărut niciun personaj în cap. Probabil se datorează sărbătorilor de iarnă, în care trebuie să fim mai buni, și mai darnici, și mai iertători. Ha-ha! Altă dată o să revin aici și o să completez; promit!

Și cu toate că nu sunt genul care să pună gif-uri, o să fac o mică excepție. Și că tot era să uit să vă urez, am zis că ar fi drăguț să pun acum unul. Așa că:

luni, 21 decembrie 2015

Leapșă: Chris Pratt book tag

Așa cum se întâmplă de multe ori când nu mai faci de ceva timp un lucru care îți place, ajungi să ți se facă dor de el. Exact în aceeași situație sunt și eu când văd vreo leapșă: îmi amintesc că nu am mai completat una de ceva timp, și simt nevoia, subit, să rezolv această problemă. 

Poate că mulți dintre voi, dintre cei care l-ați văzut pe Chris Pratt jucând în diferite filme – și poate că v-a și plăcut prestația lui – veți fi ușori uimiți de următorul lucru pe care îl voi scrie: eu nu am văzut niciodată vreun film sau serial în care să fi jucat. Am verificat IMDb-ul ca să fiu sigură că nu spun ceva eronat și într-adevăr, niciun film de pe pagina lui nu-mi amintesc să-l fi văzut. Cu toate că mă țin de ceva vreme să urmăresc Guardians of the Galaxy și Jurassic World, în care, din câte am văzut, în ambele are rol principal. Și totuși, am observat că vocea lui a fost folosită în Ben 10: Ultimate Alien, animația ce am văzut-o acum câțiva ani pe Cartoon Network. Dar cred că este irelevant, din moment ce nu aveam de unde să-i recunosc vocea, plus că era și dublat desenele.

Ca o încheiere a introducerii, această leapșă am preluat-o de la Sara (blogul: Resfeber). Nu voi mai alege persoane cărora să le dedic acest tag, așa că cine dorește să-l completeze, este invitat să o facă. 

1. Guardians of the Galaxy: Grupul de personaje preferat. 
Oscilez între grupul de rebeli de la Lacul Tahoe din trilogia "Eve", de Anna Carey; m-am atașat foarte mult de băieții de acolo, mai ales de Silas și Benny, mezinii din grup. Și între Garda din seria "Dincolo de moarte", de Adina Speteanu. Cei care fac parte din ea – Zero, Lorena, Tudor, Bianca și Andrei –, fiecare dintre ei parcă are ceva ce celălalt nu prea stăpânește bine. Mi se pare că se completează unul pe celălalt într-un mod super fain, așa că nu-mi pot imagina Garda fără unul dintre ei.

2. Andy Dwyer: Un personaj pe care îl iubești, în ciuda defectelor sale.
În primă fază, primul gând m-a dus la Întunecatul din trilogia "Grisha", de Leigh Bardugo, dar mi-am dat seama că l-am menționat prea des în postări, așa că mi-am amintit de altcineva.  În ciuda tuturor lucrurilor rele pe care le-a făcut acest personaj, astfel strângându-și o mulțime de dușmani din rândul cititorilor, l-am plăcut din prima clipă. Și chiar dacă are câteva defecte, am încercat să trec de fiecare dată peste ele. Este vorba de Alex din seria "Ultimul avanpost", de Lavinia Călina. Și am aflat, de curând, că nu va fi o trilogie, ci o serie de patru volume. Nu știu de ce am crezut că va avea doar trei volume "Ultimul avanpost", poate că mi-am setat acest lucru în cap, deoarece cititorii tot spuneau că va fi o trilogie, așa că am mers pe aceeași cale, presupunând că Lavinia spusese acest lucru cândva, și poate că eu nu fusesem atentă. Dar autoarea a menționat, de curând, într-un comentariu, că nu vor fi trei volume, ci patru; eu sunt foarte fericită că ceea ce credeam la început, nu a fost, neapărat, adevărul. 

3. Anna Farris: OTP-ul tău.
Având în vedere că primul OTP la care m-am gândit, și care a fost primul dar și ultimul pe care l-am scris – nu în totalitate –, era cel dintre Gabrielle de Montserrat și Pierre-Andre Coffinhal, mă voi opri tot la ei doi. Personajele sunt unele principale, dintr-o dramă – așa o consider eu – din timpul revoluției franceze, personaje din romanul Iubire și sânge, a autoarei Catherine Delors. Povestea lor nu a avut un final, dar nici un conținut care să mă mulțumească în totalitate, așa că m-am gândit să mi-l imaginez într-un alt mod, dar și într-un alt secol. Este una dintre cărțile mele preferate, ei fiind, în același timp, și unul dintre cuplurile pe care le-am îndrăgit, le îndrăgesc, dar le voi îndrăgi și în continuare.

4. Chris Evans: Brotp-ul tău preferat (prietenia preferată).
Aș fi ales relația de prietenie dintre Lorena și Natalia din seria "Dincolo de moarte", dar am concluzionat că nu vreau să menționez aceeași serie de mai multe ori. Cu toate că prietenia dintre ele două este una care mi-a plăcut extraordinar de mult. A doua ar fi cea purtată de Celaena și Nehemia, din seria "Tronul de cleștar", de Sarah J. Maas, pe care am văzut-o destul de închegată; mai ales în cel de-al doilea volum, Diamantul de la miezul nopții, cu toate că nu m-a impresionat foarte mult ca acțiune și ce s-a mai întâmplat pe acolo. 

5. Jurassic World: Un personaj badass.
O să trișez puțin – din nou la această postare –, și voi menționa două personaje, deoarece îmi este chiar imposibil să aleg dintre ele două. Primul este Alex Therein din seria "Alina Marinescu", de Monica Ramirez, iar al doilea este Jack Harper din seria "Rephelimii", de Simona Stoica. Am menționat că îmi este foarte greu să aleg, deoarece amândoi au o alură foarte dură, de personaje puternice, ce emană o ușoară frică prin toți porii.

6. The Lego Movie: O carte care nu are parte de aprecierea pe care o merită.
Hmm, o alegere destul de grea, și nu pentru că aș avea multe și nu aș ști ce să aleg, ba din contra, nu prea am variante. Am trecut peste lista cărților citite de pe Goodreads, și cam singura care consider că nu a fost privită cu mai multă apreciere este primul volum din "Moromeții", de Marin Preda. Am observat că multă lume care a citit-o nu a privit-o cu ochi prea buni. Nu știu dacă influența dată de la școală – de faptul că lecturile cerute pentru Bacalaureat i-au făcut să nu o citească cu atenție, ci în grabă, ca să scape cât mai repede de ea –, dar consider că a fost subapreciată de către liceeni. Sau poate este doar părerea proprie, părerea unei persoane care a iubit de-a dreptul cartea.

7. Transformation: Cea mai bună evoluție a unui personaj.
În momentul de față, chiar nu-mi apare niciun personaj în fața ochilor. Atunci când îmi voi aminti, voi reveni să completez. Aș zice, totuși, evoluția Alinei din seria "Alina Marinescu"; a avut una dintre cele mai drastice evoluții pe care le-am observat, dintre toate cărțile pe care le-am citit. Dar cum am spus mai sus, nu aș vrea să folosesc aceeași serie de mai multe ori. 

8. Everwood: O carte pe care ai citit-o înainte să fie populară.
Aici categoric este vorba de primul volum din trilogia "Divergent", de Veronica Roth, care are același nume ca și seria. Știu că am citit-o la foarte puțin timp după ce a fost publicată la noi, și nu prea era menționată în blogosfera românească. În cea străină, probabil că mai mult, dar la noi știu sigur că nu. Oricum, de atunci și până acum, parcă nu mă mai atrage așa de mult. La cât de mult a scăzut interesul meu pentru ea, nici nu am mai vrut să citesc ultimul volum. Parcă nu prea mă mai interesează așa de mult la înainte. 

joi, 17 decembrie 2015

The Imitation Game (2014) | film

Descrierea: În timpul iernii lui 1952, autorităţile britanice au pătruns în casa lui Alan Turing, matematician, criptanalist şi erou de război, pentru a investiga un jaf care fusese anunţat de acesta. În final, au ajuns să-l aresteze chiar pe Turing, învinuindu-l de „indecenţă grosolană”, o acuzaţie care va duce la condamnarea sa devastatoare, pentru infracţiunea de homosexualitate. Nici prin gând nu le trecea atunci oficialilor britanici că, de fapt, îl incriminau pe pionierul tehnologiei moderne a calculatoarelor. Este renumit faptul că a coordonat un grup divers de savanţi, lingvişti, campioni la şah şi ofiţeri ai serviciilor secrete, punându-se pe seama lui spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

Recenzia: Nu știu dacă știți mulți, câțiva sau dacă am mai pomenit vreodată acestă plăcere a mea, dar sunt foarte atrasă de toate filmele, documentarele sau serialele – mai pe scurt, orice apare pe ecran – ce țin de războaie și anii din timpul celor două războaie mondiale. De fapt, dacă stau să mă gândesc puțin, cam toate războaiele mă fac curioasă – în afară de cele cu Imperiul otoman, care nu prea mă atrag, cu toate că nu știu de ce –, așa că filmul de față nu a avut cum să-mi fie indiferent sau măcar să nu mă atragă cât de puțin. Am tot amânat momentul să-l văd de nu știu câte ori, deoarece nu mă simțeam încă pregătită să mă aventurez în lumea care, într-adevăr a fost adevărată – în care personajele chiar au existat –, deoarece mi se părea că ar fi un film mult prea complicat, care necesita puțină răbdare și un curaj ca să-l văd. Și acum, după trei zile de la vizionarea lui, încă mai am subita impresie că nu mi-am ales bine perioada în care să-l urmăresc și că nu l-am înțeles în totalitate. Simt că am scăpat niște amănunte, niște lucruri imortante pe care nu le-am sesizat ori nu le-am înțeles; nu le-a priceput creierul meu. Și cu toată această nelămurire, am simțit că trebuie să-i fac o recenzie, și poate că atunci când o să vină timpul să-l revăd, o să o recitesc, și poate așa voi descoperi ce mi-a scăpat.

Dacă până acum am fost obișnuită, în majoritatea cazurilor, ca întâmplările ce au legătură cu aceste două războaie să se petreacă în mijlocul frontului, să văd fel și fel de scene cât mai sângeroase, de această data a fost puțin mai altfel, deoarece am văzut o altă față a războiului, prin ochii celor din spate și mi-am dat seama că nu doar soldații care se luptă pe viață și pe moarte sunt, au fost și vor fi eroi – ci și cei care s-au “luptat” în umbră, departe de ţevile armelor şi de copitele cailor, de multe ori ca și anonimi pentru urmași. Şi poate că, în unele cazuri, acest tip de luptă a avut o mai mare importanță și un mai mare impact pentru aducerea păcii. Cum filmul a fost ca un fel de documentar – Enigma chiar existând, Alan Turing construind cu adevărat acea mașinărie care a spart codurile naziștilor, astfel punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial –, cum a existat și un personaj principal, la sfârșitul ecranizării ni s-a povestit ce s-a întâmplat cu viața lui Alan, după terminarea tuturor problemelor. Am fost surprinsă și nu prea de faptul că am aflat că acest geniu al descifrării codurilor nu a fost cunoscut ca fiind așa de către oameni mulți, mulți ani după sfârșitul războiului. Ci ca un homosexual ce, pe atunci acest statut nu era foarte acceptat. Nu că în zilele noastre majoritatea oamenilor sunt de acord cu aceste comunități ce nu cuprind doar homosexualii, ci și lesbienele sau bisexualii, dar nu voi lungi și mai mult acest subiect. Cert este că, de-abia în 2013 Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și-a cerut scuze public, post-mortem, lui Alan Turing pentru toate acuzațiile care i s-au adus, în loc să fie apreciat pentru tot ce-a făcut în timpul războiului. 

Recunosc că, nici eu, dacă nu mă uitam la acest film, nu aș fi auzit de acest mare om; nu țin minte să fi aflat de pe buzele cuiva sau citind undeva numele lui. Dar nici nu pot să mă simt vinovată de acest lucru, deoarece nu mi s-a dat ocazia să-l “cunosc” mai bine. Și pe lângă faptul că The Imitation game mi-a dat ocazia să descopăr o piesă importantă care a jucat pe tabla celui de-al Doilea Război Mondial, pe lângă partea inteligentă care ni s-a arătat, am putut să vă și un altfel de om, ce face ca acest film să aibă un iz ușor – dacă nu mai mult – psihologic. Au fost momente în care mi-a fost foarte milă de el, l-am compătimit și oricât de mare ar fi fost ca vârstă, acele clipe m-au făcut să-l privesc ca și cum era un copil ce avea nevoie de o uriașă protecție. Spre rușinea mea, pe actorul Benedict Cumberbatch l-am văzut pentru prima data jucând – în Hobbitul nu se pune deoarece i-a fost folosită doar vocea pentru a-l interpreta pe dragon –, și nu știu dacă să zic că e bine că prima “întâlnire” cu el a fost în acest film. Consider că a jucat un rol destul de complex, un rol greu de înțeles dar și unul foarte interesant. 

M-a enervat foarte mult modul cum Alan era privit de către ceilalți care aveau legătură cu Enigma. Ca și cum era un nebun, ce vorbea numai tâmpenii, și trebuia lăsat să trăiacă în lumea lui, dar departe de toate lucrurile lor, care le-ar putea distruge. Dar nu au fost puține dățile în care așa zișii "nebuni", care nu vorbesc logic, au schimbat cu mult lumea, contribuind cu lucruri și descoperiri legendare. Așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Alan Turing. 

În afara lui Benedict, The Imitation game a avut destul de mulți actori care îmi erau cunoscuți. De la Rory Kinnear (Skyfall), Steven Waddington (Dinastia tudorilor), Allen Leech (Downton Abbey, Dinastia tudorilor), până la Keira Knightley (Pirații din Caraibe, Ducesa, Anna Karenina), Charles Dance (Urzeala tronurilor, Dracula: Povestea nespusă, Underworld), Matthew Goode (Belle, Birdsong, Leap year), Mark Strong (Înainte să adorm, Endgame, Sherlock Holmes) – nu cred că există cineva care să nu fi auzit măcar odată de ei. Așa că, atunci când i-am descoperit pe toți în film, eram foarte convinsă că-mi va plăcea până la final. Cu o așa distribuție, chiar dacă ar fi să nu te încânte filmul, actorii sigur te fac să-l urmărești până la capăt. 

Nu pot spune că am avut vreun personaj care să nu-mi fi plăcut; genul acesta de film nu prea îți dă ocazia să dobândești acest sentiment. Fiecare dintre ele și-a jucat rolul așa cum a trebuit, niciunul fiind în plus, de umplutură. Ce poți cere de la un film care s-a bazat pe fapte reale? Și chiar dacă toate personajele nu mi-au stârnit indiferență sau ură, unul anume m-a surprins într-un mod foarte ciudat. Atunci când fusese vorba de un trădător care s-ar fi aflat infiltrat în grupul respectiv, nu m-aș fi așteptat ca tocmai acel personaj să fie cel făptaș. A fost o reală uimire pentru mine atunci când a ieșit la iveală. Și pe lângă acest lucru, Joan Clarke, interpretată de Keira, a mai arătat încă odată că atunci când vine vorba de inteligență – sau de orice alt aspect –, nu trebuie să fii bărbat ca să fii la același nivel, sau chiar mai bun. Sexul feminin mereu surprinde și o va face și în continuare! 

A fost un film nu bun, ci foarte bun. Un film care ar fi trebuit să apară de mai mult timp pe marile ecrane, și ar fi timpul ca posturile noastre să-l difuzeze cât mai repede și pe micile ecrane. Acum, după ce am vizionat The Imitation game, și am aflat în sfârșit de numele Alan Turing și ce a făcut acest om pentru omenire, stau și mă întreb: câți alții care au rămas încă anonimi, mai ascunde acest pământ? Cât va trebui să mai așteptăm ca să ne fie dezvăluiți, să aflăm de toate lucrurile minunate pe care creierul lor le-a făcut? Eu sper ca timpul să fie cât mai scurt, deoarece eu sunt foarte curioasă să mă “întâlnesc” și cu alții.