duminică, 12 octombrie 2014

Andreea's new books - #6

Nu am reușit să postez la sfârșitul lunii noile cărți pe care le am în bibliotecă, dar cum astăzi am avut bucuria să primesc câteva cărți de la tatăl meu, am spus că e ocazia perfectă. S-au adunat câteva, dar sper să apuc să le citesc pe toate. Și vă rog să scuzați claritatea imaginilor.

 Nu pot spune că mi le doream pe acestea patru, dar au avut un preț extraordinar de bun atunci când le-am văzut în magazin. Mai că nu-mi venea să cred că e adevărat, deoarece eu nu am dat în viața mea 4 lei pe o singură carte. Și chiar dacă scria pe spate faptul că sunt reduse, tot nu m-am convins până nu am verificat la un aparat din acela amplasat prin magazin, și până nu am întrebat-o și pe casieră. Am fost foarte, foarte fericită în ziua aceea. Și ca să vă lămuresc în legătură cu identitatea cărților – deoarece e cam imposibil să vă dați seama din imagine –, este vorba despre: Ultrasentimente, Mieii primi, Fântâna somnambulă de Adrian Păunescu, Adela de Garabet Ibrăileanu, Rusoaica de Gib I. Mihăiescu și Dulce ca mierea e glonțul patriei de Petru Popescu. Aceste patru cărți fac parte din colecția Biblioteca pentru toți de la Jurnalul Național. Cea din urmă carte am început-o, și mi-a plăcut ce am găsit până acum în ea până acum, doar că am fost nevoită să o pun pe pauză din cauza faptului că e mai complexă din punctul de vedere al modului autorului de-a scrie. Și am nevoie de timp pentru ea.


De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger nu mi s-a părut o carte foarte "uau". De fapt, nu m-a impresionat în vreun fel anume. Auzisem multe despre ea, lucruri care m-au făcut să cred, înainte să mă apuc să o citesc, că va fi o lectură diferită. Dar nu a fost așa, poate s-a întâmplat în cazul generației rebele din perioada aceea. I-am dat doar 3 stele din 5 pe Goodreads. A fost ceva lejer, ușor de citit, dar nimic diferit și special. 




De cartea asta am aflat Vineri, atunci când a adus tata programul Tv și am văzut pe spate minunea care m-a lăsat fără grai. Regele de fier este primul volum al seriei Regii blestemați a autorului francez Maurice Druon. Această serie va apărea în fiecare Joi cu ziarul Libertatea. Nu vreau să fiu rea, dar pot spune că ceea ce m-a atras cel mai mult la această serie a fost faptul că se menționează faptul că George R.R. Martin s-a inspirat din această serie ca să facă Cântec de gheață și foc. Autorul menționează și faptul că romanele lui Druon sunt Urzeala tronurilor în original. Și cu toate astea ar putea să nu-mi placă atât de mult cât îmi plac cele scrise de Martin, așa că până nu mă apuc de primul volum, nu mai spun nimic. Dar din câte am citit pe spate, nu cred că va ajunge să mă dezamăgească într-atât de mult încât să ajung să o arunc pe fereastră. Mai ales când au niște coperți atât de frumoase. 

Ultimele trei, mai exact Bulgări de fericire de Cristian-Gabriel Carîb, Însemnările unui nebun. Nasul. Mantaua de N.V. Gogol, Iubire de Toni Morrison, le-am primit de la tatăl meu. Sunt foarte, foarte fericită pentru aceste cărți deoarece prima nu numai că este diferită de ceea ce am în bibliotecă, fiind foarte mare, are și niște mici ilustrații în ea. A doua am răsfoit-o puțin și mi-am cam făcut o idee despre ce este vorba în ea, iar ultima, Iubire, pot spune că îmi este rușine că nu am auzit nimic despre autoare – deoarece, da, este o femeie. O femeie care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, prima de culoare. Sunt tare curioasă să intru în lumea acestei cărți; e o carte romantică, iar mie îmi place romantismul. 

* * *
Cam atât am avut de spus, sper că voi vă împăcați bine cu școala, și aici mă refer că nu sunteți în război cu ea. Vă doresc o săptămână frumoasă și să o parcurgeți cu ușurință.