sâmbătă, 13 septembrie 2014

"Tronul de Jad" (Temeraire, #2) de Naomi Novik

Volumul Tronul de Jad poate fi cumpărat de pe site-ul editurii Nemira

DESCRIEREA: China descoperă acum că prețioasa ofrandă destinată lui Napoleon a căzut în mâinile britanicilor, astfel că o înverșunată delegație chineză se leagă să revendice dragonul. Însă căpitanul Laurence refuză să coopereze. Amenințat cu spânzurarea pentru nesupunere, căpitanul nu are de ales și va trebui să-l însoțească pe Temeraire în Orientul Îndepărtat – o călătorie lungă, plină de primejdii, de intrigi și cumplite amenințări ale adâncurilor. Dar odată ajunși la curtea Împăratului Chinei, îi așteaptă uluitoare descoperiri și pericole. 

RECENZIA: Înainte de-a începe să vorbesc strict despre conținutul cărții, trebuie să-mi manifest mai întâi frustrarea pentru faptul că mi-a luat atât de mult să o citesc. Adică, pe bune, când vine vorba de o carte care-ți place mult, și care ești ferm convinsă de la prima pagină că nu te va dezamăgi deloc, ajungi să o termini după o săptămână și ceva. Mai mare rușinea pentru mine! Și cu toate că nu e bine să te forțezi să citești atunci când nu ai chef, deoarece atunci când o faci mintea ta nu e îndreptată acolo sută la sută, eu am încercat de multe ori să o fac, și în cea mai mare parte a timpului, îmi venea să urlu. Mă simțeam ca și cum jigneam cartea, efectiv. Foarte nasol sentimentul. Dar am făcut astăzi un efort supraomenesc – ciudat să spun asta, în contextul în care nu am ce să-i reproșez acestei cărți –, și am dus-o la bun sfârșit. 

Ducând la final toată această manifestare pe care, sunt sigură, orice cititor o urăște din tot sufletul, o să încep prin a spune că acest al doilea volum al seriei nu m-a surprins cu ceea ce a avut ca conținut, deoarece mă așteptam să dau peste ceva bun. Chiar pot spune că mi-a plăcut mult mai mult decât primul, deoarece relația dintre dragonul Temeraire și Laurance – cea pe care reușești să o observi de cele mai multe ori –, a trecut prin diferite etape. Dacă în primul volum încercau să se cunoască unul pe celălalt, începeau să simtă fiecare pentru cealaltă parte afectivitate și o grijulie parcă părintească, în acesta au trecut și prin mici tensiuni. Iar acest lucru a fost foarte intrigant pentru mine, deoarece atunci când duceau mici lupte între ei, te făcea să fii foarte atent, erai curios în ce direcție se va îndrepta discuția lor, și mai ales, până unde erau dispuși să continue cu ea. Dar uite că și de data aceasta inteligența și capacitatea de-a înțelege orice detaliu, ceea ce poseda Temeraire, l-a făcut pe Laurence să poată duce la bun sfârșit cu tot ceea ce nu erau de acord. Dar, oricum, nu au avut parte de certuri colosale, ci dădeau mai mult impresia că s-ar fi ciondănit tatăl cu fiul – în cazul acesta, nu prea-ți puteai da seama cine era unul și cine era celălalt. Asta m-a făcut să-i îndrăgesc și mai mult pe cei doi.

După cum vă puteți da seama din descriere, cei doi se îndreaptă spre Orientul Îndepărtat, drumul durând câteva luni bune, aici având parte de câteva peripeții, care, din păcate, vor duce la pierderi de vieți omenești. Pot spune că m-am întristat ușor pentru moartea unor anumite personaje – chiar dacă și-au făcut simțită prezența nu foarte des –, dar au fost dăți în care m-am și bucurat pentru moartea unora. Dar al doilea caz s-a întâmplat mai cu precădere la destinație, în China. Nu cred că am dat spoiler, zicând ceea ce-am spus mai sus, deoarece, în fond, nu am dezvăluit absolut nimic concret. 

Chiar dacă Bonaparte nu prea a mai apărut prin volum – și aici nu mă refer direct, deoarece nu a făcut-o, oricum, niciodată, ci prin atacurile destul de rare –, englezii au trebuit să se confrunte cu o altă amenințare. Și chiar dacă a fost vorba de o altfel de bătălie, una în care Temeraire era principalul motiv, am considerat-o cu mult mai înverșunată și mai periculoasă decât încăierările dintre dragonii francezi și cei englezi. Aici a fost vorba de ceva emoțional, ceva cu care Laurence și Temeraire nu prea s-au mai confruntat. A fost ceva foarte interesant să citești. Primul lucru ar fi faptul că țara în care au ajuns, China, era cu mult, cu foarte mult diferită de Anglia, de modul de-a trăi și de-a gândi al celor două popoare. Pe lângă faptul că, aici, dragonii erau tratați într-un mod foarte diferit, numărul lor era extraordinar de mare. Unii chiar erau venerați, iar cei care vor citi, își vor da seama cu ușurință la ce mă refer. Dar chiar și fără a o face, cu toții știm că dragonii, chiar și în timpul nostru, sunt niște creaturi foarte apreciate de chinezi. Deci vă dați seama ce înseamnă să ai parte de ei cu adevărat, nu doar să-i privești ca pe niște mituri și legende. Oricum, am avut parte de întâlniri și cu alte rase de dragoni, autoarea reușind să-i descrie într-un mod parcă ireal – nu că ei ar fi adevărați. Dar arătau mult prea bine, felul cum erau dichisiți și cum se comportau, atât de formal, elegant și manierat. Erau, într-un fel, niște oameni în corpuri de dragoni. A fost foarte fascinată de acest lucru, mi-a plăcut mult de tot!

Ca personaje, cum am spus mai sus, au fost și unele pe care le-am urât foarte mult, iar aici intră în ecuație Hammond, un delegat, sau cam așa ceva, trimis de Anglia cu Laurence și Temeraire, servind ca traducător. Omul ăsta nu pot spune că mi-a provocat repulsie, dar nu prea l-am suferit din cauza faptului că modul cum acționa de multe ori era foarte enervant. De multe ori îmi doream ca Temeraire să se enerveze și să clacheze, astfel făcându-l bucăți. Dar, până la finalul volumului – uimitor pentru mine –, am început să nu-l mai urăsc atât de mult. A reușit, printr-o acțiune pe care a săvârșit-o, să-mi mai scadă mie din neplăcerea pe care i-o purtam. Și chiar dacă pe el am început să-l mai înghit, nu pot spune același lucru și despre Yongxing, prințul, pe care l-am suferit cu o foarte mare greutate. Aici, pot spune, că am purtat pentru el o uriașă repulsie, care mă făcea să mi se facă greață de multe ori când Temeraire sau Laurence ajungeau să poarte o conversație cu el. Avea o atitudine foarte ciudată, felul cum încerca să-l manipuleze pe dragul meu Temeraire, parcă atrăgându-l de partea lui, astfel îndepărtându-l de bietul Laurence. Și m-a enervat că de câteva ori chiar a și reușit, dar... aici mă voi opri. Cred că am și dat puține spoilere, și-mi cer scuze.

Cum am specificat la început, acest volum mi-a plăcut cu mult mai mult decât primul, primul motiv fiind deja menționat – apropierea și mai mare dintre cei doi protagoniști principali –, dar și întâmplările prin care trec. Plus că am reușit să aflu lucruri foarte interesante, unele chiar m-au uimit, deoarece nu mă așteptam să dau peste ele. Singurul lucru cu care nu sunt lămurită este – culmea! – titlul volumului. Poate nu am fost eu foarte atentă, dar cert este că eu încă nu-i cunosc semnificația. Am întâlnit de câteva ori în roman denumirea „tron de jad”, dar nu a fost scos în evidență. Dar probabil că semnificația există, așa că sunt ferm convinsă că nu am fost eu prea receptivă la informațiile transmise.

Cu toate că am parte de câte un capitol – sau doar un fragment mai mare – la sfârșitul fiecărui volum, încerc cu foarte mare greutate să mă abțin ca să nu-l citesc. Nu vreau ca la finalul lui să mă întristez, fiind dornică să aflu ce se întâmplă în continuare, deoarece chiar vreau să mă abțin până la Gaudeamus. Și chiar dacă prețul nu este deloc mare, sper să reușesc să nu fiu coruptă de el pentru a mi-l cumpăra. Dar cred că, într-un final, mi-l voi achiziționa. Oricum, după terminarea acestui volum, nu mai am niciun dubiu cu această serie. A devenit preferata mea, și chiar sunt tristă că mai am un singur volum de citit, și pe urmă va trebui să mă las la mila celor de la editura Nemira, până vor ajunge să le publice și pe celelalte șase. Sincer, îmi e groază când se va întâmpla asta!

Doamne, cât aș vrea să se facă o serie de filme după aceste cărți! Sunt unele scene pe care mi le-aș dori nespus de mult să le văd cu ochii mei. Și, mai ales, să văd personajele, să aflu cât de mult s-a apropiat imaginația mea de cea a autoarei. Cred că aș înnebuni de-a dreptul dacă s-ar întâmpla cu adevărat acest lucru.