vineri, 15 august 2014

#6 Leapșă: Summer in a bag of books

Văzusem leapșa din seara de dinainte să plec, dar am fost cam obosită și nu prea am mai avut chef să o fac atunci. Și am întârziat atât de mult cu ea, deoarece voiam să postez mai întâi recenziile. Oricum, îți mulțumesc foarte mult Leontina pentru dedicație, și cum mai sunt câteva săptămâni din vară și încă mai poți merge la mare, se mai încadrează în timp.  

Reguli:
– selectați în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani);
– încorporați în postare imaginea tag-ului;
– dați tag-ul mai departe.

1. Drumul spre mare: o carte pe care ai așteptat de mult să o citești.
Destine pierdute, primul volum al seriei "Dincolo de moarte" de Adina Speteanu. S-a întâmplat anul trecut, atunci când l-a lansat la Gaudeamus iar eu nu am putut ajunge. De-abia în februarie anul acesta am reușit să pun, în sfârșit, mâna pe el. 

2. Răsărit de soare: cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața.
Dragonul Majestății Sale de Naomi Novik. Chiar dacă am terminat-o de citit acum puțin timp, parcă ar fi trecut o veșnicie de fapt. Mi-a plăcut mult de tot cartea, iar seara când trebuia să mă culc, o făceam mai mult pentru că mama zicea că o să ajung precum un zombie. Și cititul ăsta, cât de bun o fi, ar trebui să nu înlocuiască somnul, tot obișnuia să-mi spună.

3. Apus de soare: o carte pe care ai stat să o citești noaptea.
Aici este vorba de Fericirea începe azi de Jamie McGuire, și pot spune că această carte am citit-o într-un timp foarte scurt. Șase ore mai exact. Începusem să o citesc ziua, dar parcă nu mergea ceva, așa că am lăsat-o pe mai târziu, și când s-a înserat, am zis să-i dau o șansă la acea oră. Am stat cred că până la ora două sau trei noaptea să o termin, și cu toate că nu a fost o carte care să mă fi dat pe spate, a fost drăguță și mi-a făcut o mare plăcere să o citesc. Și nu regret că mi-am pierdut ore din somn pentru a mă dedica ei.

4. Perla de scoică: o carte la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o.
Aici este vorba de Rosu ca sângele, primul volum al trilogiei "Albă-ca-Zăpada" de Salla Simukka. Mi-a plăcut cartea, și cu toate că alții nu au considerat-o atât de bună, la mine a fost cu totul altceva. Poate am fost și ușor influențată de faptul că eu nu prea le am cu genul acesta de cărți, mai cu mister, gen crime, așa că de-asta am considerat-o foarte bună.

5. Arsură de soare: o carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută.
Asta chiar că e o arsură nespus de dureroasă, pe care sper să nu o mai am multă vreme de acum încolo; sper că niciodată. Este vorba de Fluturi de Irina Binder, o carte care m-a dezamăgit în multe feluri. A fost pentru mine ca un pumn dat în față, deoarece, după ce am cumpărat-o, am terminat-o cu chiu cu vai din cauza faptului că nu mi-a plăcut aproape de nici o culoare. Oricum, între cele două tabere care s-au format: excepțională și slabă, mă încadrez în categoria persoanelor care au considerat-o slabă. A fost un mare eșec pentru mine, și cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat în urma cumpărării aceste cărți, a fost să fiu mai atentă atunci când vreau să-mi achiziționez ceva. Mult mai atentă!

6. Valurile mării: o carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție.
Cred că aici voi spune pas, deoarece în ultimii doi ani nu prea-mi amintesc să fi citit o carte care să fie la modă, să o fi citit multă lume și să fi auzit numai lucruri bune despre ea. Nu știu, momentan nu-mi apare nimic în cap, dar ca să pun totuși o carte, mă rezum la Circul nopții de Erin Morgenstern. Nu știu dacă a fost chiar pe val, dar eu am auzit destul de des despre ea la bloggerii pe care-i urmăresc.

7. Caniculă: o carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu.
Ion de Liviu Rebreanu, se pune? Am avut-o de citit pentru clasa a zecea, dar a trebuit să dau peste ea și în a unsprezecea. Am urât cu tot sufletul meu această carte, și am citit-o nespus de greu. Nu i-am găsit rostul deloc acestei cărți, și am fost foarte fericită când profesoara de română nu a mai dat test din ea, ci ne-a ascultat. 

8. Briza mării: o carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanță.
Pași pe nisip de Nancy Thayer. A fost o carte simpluță, despre viața unor surori ce încearcă să-și găsească fericirea, sau cam așa ceva. Am citit-o acum ceva timp, așa că nu prea mai știu ce se întâmplă prin ea. Dar a fost drăguță, și chiar e lectura ideală pentru vacanță.

9. Bronz: o carte care a lăsat o amprentă asupra ta.
Clar aici este vorba de Evadare din Lagărul 14 de Blaine Harden. Nici nu se pune problema ca amprenta să nu fie mare, în condițiile în care cartea urmărește o parte din viața unui tânăr – dar și a altor oameni – într-un lagăr de muncă din Coreea de Nord. Iar cartea este, de fapt, o bibliografie. Tot ceea ce-am putut citi acolo întrece lagărele lui Hitler și Stalin, plus că – greu sau nu de crezut –, cele din Coreea de Nord încă mai există, în ciuda faptului că Kim Jong-un, actualul conducător, refuză să spună că mai sunt funcționale. Cartea trebuie citită neapărat, dar nu în grabă, ci trebuie să-ți aloci timp liber și liniște pentru a o digera cum trebuie. Chiar dacă nu are mai mult de două sute și ceva de pagini.

10. Vacanța de vară: o carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa de repede.
Mi-a fost cam greu să mă decid în legătură cu această carte, deoarece nu știam sigur la ce categorie să o pun, 2, 9 sau aici. Dar, într-un final, am ajuns la concluzia că regretul pentru faptul că am terminat-o, a fost cu mult mai mare decât amprenta lăsată și entuziasmul. Este vorba de Tess d’Urberville de Thomas Hardy. Am citit-o în circa două zile, și mi-ar fi luat mai puțin ținând cont de faptul că reușeam cu greu să o las din mâna, dar nu puteam citi non-stop, fără pauze; aerul de țară e tare obositor! Mi-a plăcut nespus de mult, și chiar regret foarte tare că am terminat-o, și că autorul – crud! –, nu i-a făcut o continuare. Mi-ar fi plăcut și aș fi fost foarte curioasă să aflu în continuare povestea a ceea ce a lăsat Tess în urma ei.

*

Până să ajung eu să o fac, cred că a luat-o deja toată lumea, așa că nu prea știu cui aș putea să o mai dedic. Am văzut-o pe multe blog-uri, deci sunt sigură că a trecut prin mâinile tuturor. 

"Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică" de Kjersti Skomsvold

Romanul Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică poate fi comandat de pe site-ul editurii All

DESCRIEREA: Mathea Martinsen a fugit de oameni toată viața, dar acum nu își mai dorește decât să se știe că a trăit. Așa că își pune rochia de mireasă și iese în lume. Însă nu e chiar atât de ușor să îi faci pe ceilalți să bage de seamă că exiști. Uneori, cu cât mergi mai repede, cu atât ești mai neînsemnat.

Profund și mișcător, romanul tragicomic al lui Kjersti Skomsvold spune o poveste de iubire originală și captivantă, fermecând cititorul cu grația stranie și sentimentalismul nordic.

RECENZIA: Nu voi avea foarte multe lucruri de spus despre această micuță carte, deoarece a fost foarte scurtă – am citit-o într-o oră și ceva –, și nu a avut parte de întâmplări foarte mari. Adevărul este că nu s-a întâmplat mai nimic prin ea, în sensul de acțiune, dar a fost o gură de aer proaspăt pentru mine, în urma lecturării a trei cărți; două lungi și una foarte marcantă. În ea am putut-o cunoaște pe Mathea Martinson, o bătrână care – sinceră să fiu, din descriere nu mă gândeam că ar fi așa – locuiește într-un oraș din Norvegia. Aceasta își petrece ultimii ani din viață singură, după ce soțul ei Epsilon – pe care, de fapt nu-l chema așa, dar mi-a plăcut mai mult cu sună acesta, decât celălalt – moare. Plus că nici nu mai știu care era adevăratul nume pe care-l purta. Singurătatea și faptul că nu prea avea prieteni o făcea să se comporte mai ciudat, să aibă gânduri de sinucidere, și uneori întrebându-se când vreo ambulanță se auzea pe stradă, când va veni și pe la ea să o viziteze. În ciuda faptului că povestea este una tristă și dureroasă, am avut parte de momente comice din partea Mathei. E o bătrânică nespus de amuzantă, și cu care, sunt ferm convinsă, m-aș fi înțeles foarte bine.
“— Natura se comportă într-un mod care este contrar intereselor pe care le manifestăm noi, ca indivizi, a spus odată Epsilon. 
Citind această mică povestioară, cartea de debut a autoarei Kjersti Skomsvold, am putut intra în mintea bătrânilor, să văd cum privesc ei viața după ce au trăit mai bine de trei sferturi din ea, și ce așteptări mai au ei de la aceasta. Din păcate, nici unul nu mai speră la ceva „uau”, care să răsară peste noapte, ci își făceau planuri de înmormântare. Exact așa cum făcea și Mathea, și pe care, nu de multe ori – prin amintirile și scenele care ne erau prezentate din trecut cu ea și Epsilon – i le relata acestuia. Dragostea dintre cei doi m-a înduioșat atât de mult, încât m-a făcut să mă întreb dacă voi avea și eu parte de ea până la bătrânețe. Micile daruri pe care și le făceau unul altuia, demonstrau cât de mult țineau unul la altul; ea, bentițe de pus în cap, croșetate; el, o pernă frumoasă sau o cutiuță făcută manual pentru andrelele și ghemele de ață. Ieșiri în oraș, camping la sfârșit de săptămână, plimbări prin parcuri, și conversații interesante. Dar cu toate aceste lucruri, am putut vedea și părți din cele mai triste și adevărate pe care trebuie să le îndure un bătrân – ignoranța de către tineret și chinul de-a te descurca de unul singur atunci când nu ți se acordă ajutorul.
Când urâm pe cineva, urâm de fapt ceva din imaginea lui care se află ascuns adânc în noi înșine.  
Din pricina faptului că nu au putut avea copii, astfel neavând parte nici de nepoți, Mathea a fost nevoită să-și ducă crucea, după moartea lui Epsilon, de una singură. Am stat și am reflectat puțin la ceea ce-am citit, și am ajuns la concluzia că eu nu vreau să ajung așa, nu vreau să nu am copii și nepoți, și îmi e foarte frică de bătrânețe. Nu vreau să fiu ignorată precum o cârpă murdară, nu vreau să mi se arunce priviri piezișe atunci când nu ajung la borcanul de dulceață de pe un raft mult prea sus al supermarketului, nu vreau să se mestece gumă în fața mea, de parcă nu aș exista, și nu vreau să mor înecată. Și bătrânii încă mai au sentimente, iar gelozia încă se mai află acolo, una pe care am aflat-o de la Mathea; dulce în unele locuri, dar amară în altele.
“ Pentru fiecare clipă de fericire pe pământ trebuie să plătești cu suferință.  
Cartea asta mi-a pus multe semene de întrebare despre viitorul ce va urma, unul îndepărtat – cei drept –, și de-ar fi să ajung să-l trăiesc, nu vreau să trec prin aceste lucruri. Dar, de fapt, nici un bătrân nu ar trebui să aibă parte de un astfel de tratament. Chiar dacă a fost cam tristă, povestea a fost una frumoasă, și mi-a făcut plăcere să o citesc. 
Doar porumbeii și pisicile te vizitează atunci când îmbătrânești.