miercuri, 16 iulie 2014

"Dragonul Maiestății Sale" (Temeraire, #1) de Naomi Novik

Volumul Dragonul Maiestății Sale poate fi cumpărat de pe site-ul editurii Nemira

DESCRIEREA: Viața căpitanului Will Laurence din Marina Regală britanică se schimbă cu totul în clipa în care capturează o fregată franceză, având la bord un ou de dragon destinat împăratului Napoleon. Transformat peste noapte în aviator, Laurence devine căpitanul puiului de dragon pe nume Temeraire, de care îl va lega o prietenie profundă. Laurence și Temeraire își vor primi botezul de foc în inima bătăilor napoleoniene.

RECENZIA: Nu prea ştiu cu ce să încep mai exact, deoarece dacă ar fi după mine aş sta şi aş lăuda cartea asta până mi s-ar evapora toate cuvintele pe care le am în vocabularul meu; mi-a plăcut atât de mult încât nu cred că pot descrie toate sentimentele pe care le-am trăit de-a lungul lecturării acestui prim volum din seria Temeraire. Atunci când am cumpărat-o eram sigură de ce voi găsi – descrierea m-a convins în proporție de optzeci la sută, să zicem –, dar au fost mici chestii care mă băgaseră în ceață efectiv, pe care, oricum, le-am găsit răspunsul pe parcursul cărții. 

Mereu când mă uitam la vreun film sau citeam vreo carte și se mai întâmpla să mai dau peste câte un dragon, îl acceptam și-mi plăcea să aflu lucruri noi despre el, dar niciodată nu am fost fascinată în mod deosebit de aceste creaturi care, trebuie să recunoaștem, sunt nespus de frumoase, interesante, unele fiind pline de surprize neașteptate. Am fost plăcut surprinsă să descopăr că această carte a fost una care m-a surprins prin faptul că nu mă așteptam să dau vreodată peste subiectul "dragoni", o poveste spusă într-o altă formă decât cea cu care am fost noi obișnuiți până acum. Nu m-aș fi gândit niciodată – chiar dacă nu este greu să-ți imaginezi, dar totuși eu nu am făcut-o – că cineva se va gândi să-și plaseze dragonii în lumea noastră, într-una de acum două sute și ceva de ani. Dar cel mai surprinsă am fost de faptul că aceste creaturi ce-i aparții autoarei Naomi Novik au trăit din totdeauna, aceștia fiind originari din China; știind că această țară a fost mama unora dintre cele mai vechi popoare ale planetei, dacă nu chiar cea mai vârstnică. Autoarea și-a creat o istorie proprie, și asta mi se pare foarte tare. 

Ca să o iau cu un început, și să încep să mă leg puțin și de conținutul mai adâncit al cărții, voi povesti puțin – doar o boabă din început – despre Laurence și întâlnirea lui cu Temeraire; mai exact oul din care va răsări acest pui de dragon. Acest om, întruchipat sub denumirea de William Laurence, căpitanul unui vapor din Marina Regală britanică ia prizonieră o fregată franceză, în urma câștigării luptei dintre cele două, la bordul căreia se află un ou uriaș de dragon, destinat, bineînțeles, mai marelui Napoleon Bonaparte; corsicanul pe care la ora de istorie nu prea îi dădeam o atenție specială, dar aici l-am urât din tot sufletul. Dacă aș fi putut, l-aș fi reînviat numai ca să-l pot omorî eu cu mâinile mele. Dar revenind, de pe urma luării oului de dragon de pe acea fregată, viața lui Laurence se schimbă radical din punctul în care oul în care se află Temeraire se întărește și eclozează pe neașteptate; nu aceasta fiind marea problemă cu care se va confrunta acest bărbat, ci faptul că dragonul acceptă ca numai Laurence să-i pună hamul. Inițial, bărbatul, ar mai fi avut o șansă să scape de aviație doar dacă Temeraire ar fi acceptat alt aviator să-i devină – să zicem, într-un fel, stăpân. Dar, cum era de așteptat, acesta refuză vehement această schimbare, deoarece dragonul – cât timp se aflaseră pe vaporul lui Laurence – a prins drag de el. Din momentul ăla se înfiripă o legătură foarte strânsă între cei doi, una care, pe tot parcursul cărții va crește în intensitate și va fi tot mai evidentă prin comportamentul lor. Laurence îi citea ori de câte ori își dorea acesta, dormea cu el sub bolta înstelată mai mereu, simțindu-se mai confortabil în preajma lui decât în oricare alt loc.

Iar pentru a vă demonstra adevărul acestui fapt, v-am scos câteva fragmente care mă vor aproba:

"Laurence nu se mai gândea la el ca la o ființă de care era responsabil, ci mai degrabă ca la un prieten apropiat, deja cel mai drag din viața lui, și unul pe care se putea bizui fără rezerve."
dar și:
"— Nu e nevoie să-mi aduci de mâncare în seara asta. Am mâncat bine înainte de plecare și mi-e somn. Voi mânca mâine dimineață câteva căprioare de-acolo, adăugă Temeraire, așezându-se și încolăcindu-și coada în jurul picioarelor. Ar trebui să rămâi înăuntru; e mai frig aici decât în Maderia și nu vreau să te îmbolnăvești. "

Faptul că acțiunea s-a petrecut în jurul anilor 1800 și ceva – data nefiind precizată exact –, în perioada domnirii lui Napoleon în Franța, credeam că acțiunea se va lega stric de războiul dat între Anglia și țara acestuia. Dar am fost fericită să descopăr că aceste conflicte armate au fost umbrite cu mult de relația dragon-om, deoarece, cum am spus mai sus, Laurence și Temeraire aveau o prietenie mai specială, mai strâns legată decât cea dintre alți aviatori și dragonii lor. Și că tot vorbeam de această relație dragon-om, au fost unele personaje – cei care au citit cartea vor ști la ce mă voi referii – care m-au dezamăgit într-un mod cumplit când am aflat ce ascundea de fapt corpul pe care-l aveau. Oameni fără suflet, monștri, demni de dispreț; de aici începând să-mi pun întrebări legate de faptul că acești dragoni, învățați chiar din ou într-un mediu domestic, nu știau cum să se răzvrătească atunci când nu le prea convenea ceva, ci lăsau capul în pământ, supuși. Din cauza asta, aproape că mi-am vărsat lacrimi de frustrare, nervi și tristețe, deoarece au fost câteva scene în care nu m-am putut abține, chiar deloc.

Autoarea și-a creat o rasă foarte diversificată de dragoni, de talie mică, medie sau mare, cu tot felul de denumiri mai ciudate – unele fiind chiar amuzante în comparație cu ceea ce era de fapt dragonul respectiv –, cu tot felul de surprize ce se ascundeau sub diferite colorituri de solzi. Fiecare regiune a unei anumite țări își avea dragonii proprii, cu legendele fiecăruia. Oricum, dacă sunteți nedumeriți asupra unor lucruri, la sfârșit, găsiți niște explicații. Chiar dacă am specificat mai sus că existau oameni fără suflet care nu prea-și îngrijeau așa cum trebuie camaradul, relația strâns legată dintre aviator și dragon exista cu desăvârșire la ceilalți. Mi-a plăcut faptul că erau tratați ca de la egal la egal, unii își sacrificau multe pentru dragonii lor, iar inteligența și istețimea unora dintre ei, era remarcabilă. Nu că nu aș fi știut de faptul că aceste creaturi nu ar fi inteligente, dar autoarea a scos mai mult în evidență acest aspect, în special la Temeraire. Fiind un dragon mai special, de o sensibilitate aparte, bucurându-se chiar și pentru unele nimicuri pe care Laurence i le îndeplinea, m-a făcut cu ușurință să-l îndrăgesc enorm de mult. Chiar și cu inteligența lui și cu setea continuă de cunoaștere, uneori era naiv, chiar simpatic. Nu toți aveau parte de o minte sclipitoare, dar erau drăguți și simpatici în felul lor, iar lucrul ăsta mă întrista foarte mult când mi-i imaginam răniți și suferind; chiar și atunci când dragonii britanici se luptau cu cei francezi, mă întristam când unul de-al lui Bonaparte era rănit sau chiar murea. Ei doar își făceau treaba cu care fuseseră învățați, iar durerea și suferința era pe deplin nemeritată.

Pe lângă Temeraire, al doilea dragon pe care l-am apreciat în mod special a fost Celeritas, cel care îi instruia pe ceilalți dragoni și aviatorii lor. Era dur, dar totodată blând, un profesor gata să te facă să înveți cât mai bine, și parcă îmi venea să intru în carte să-i pun niște întrebări la care încă nu le-am aflat răspunsul, nici după terminarea volumului. 

În concluzie pentru mine, cartea aceasta mi-a întrecut așteptările foarte, foarte mult. Eu, una, m-am așteptat de la început să-mi placă, dar nu chiar atât de mult, încât să mă gândesc la faptul că ar putea foarte ușor să detroneze alte serii care se află în topul preferatelor mele. Dar voi mai aștepta să citesc și al doilea volum ca să fiu pe deplin convinsă – nu mai am răbdare să-l cumpăr, și parcă acum m-aș năpusti ca o furtuna până la librărie să pun ghearele pe el. Dar va trebui să mai aștept ceva timp, în ciudat faptului că am ceva bani strânși, iar cărțile nu costă deloc mult, comparativ cu ceea ce găsești în interiorul lor. Oricum, mor de nerăbdare; cu greu mă stăpânesc să nu citesc micul fragment din volumul al doilea, Tronul de Jad, care apare la sfârșitul volumului, deoarece nu vreau să fiu influențată cu ceva. Ah, și încă o chestie! Am căutat pe Wikipedia, iar seria Temeraire conține în total nouă volume, opt deja publicate, iar ultimul va apărea în 2015. 

Cei care nu au fost pe deplin convinși dacă să-și achiziționeze sau nu seria, și mai așteptau și părerile altora, eu le spun cu toată sinceritatea mea că nu ar mai trebui să mai aștepte nimic. Merită, merită, de trei ori merită!