marți, 8 iulie 2014

"Regatul Umbrelor" (Grisha #1) de Leigh Bardugo

Descrierea: Falia Umbrei, un ținut învăluit în beznă, populat de monștri, distruge treptat Ravka, o națiune altădată măreață.

Alina, o fată orfană, singuratică, descoperă că posedă o putere unică, ce o face să pătrundă în lumea elitei magice a regatului – Grisha. Ar putea ea să destrame vraja demonică a Faliei Umbrei, eliberându-și țara?

Întunecatul, o ființă cu o putere de seducție teribilă, este conducătorul Grishei. Dacă își va împlini destinul va fi nevoită să descopere cum să se folosească de harul său și cum să reziste atracției periculoase pe care o simte față de demutul stăpân.

În timp ce-și contemplă viitorul năucitor, Alina nu-l poate uita pe Mal, cel mai bun prieten al său din copilărie.

Recenzia: Este prima carte pe care am terminat-o repede de când am luat vacanță. Cu toate că pe Goodreads era de câteva zile pusă la ce citesc momentan, apucasem să parcurg doar câteva pagini, din cauza faptului că am încercat să-mi fac un program în vacanță, iar cititul nu se împletea foarte bine cu el. Dar azi m-am pus serios cu burta pe ea – metaforic vorbind – și am spus că nu mă mai apuc de nimic până ce nu o văd terminată. Mă enervează foarte rău faptul că sunt în vacanță și mă mișc destul de greu cu cititul.

Lăsând toate frustrările mele la o parte, am avut niște lupte dure cu această carte exact din momentul în care am pășit în lumea personajului principal, Alina, și a tuturor lucrurilor care se ascundeau în Regatul Umbrelor. Adevărul e că, atunci când am văzut pentru prima dată coperta – foarte frumoasă, de altfel – chiar nu mă așteptam ca Rusia să aibă o influență atât de mare asupra tărâmului creat de Leigh Bardugo. Cum încep încetul cu încetul să devin o pasionată a acestei țări, și cred că, de fapt e de mai mult timp, nu am putut să nu zâmbesc atunci când clădirea de pe copertă mi-a adus aminte de cea din Moscova, acea biserică – atât de unică prin design-ul ei magnific. Dar de cum am înaintat cu poveste am putut observa alte și alte asemănări; băutura kvas care m-a făcut să mă gândesc la vodkă, unele dansuri și limba folosită din când în când, la regiunea Tsibeya care se asemăna în capul meu cu Siberia, dar și soldații în sine, care aminteau, într-un fel, de cele două războaie. Și să nu mai spun de numele alese de autoare care mă făceau să mă imaginez într-o Rusie fantastică și plină de lucruri de neimaginat. Și atunci m-am gândit: îmi va plăcea și trebuie neapărat să o devorez!

Așa cum a spus și Veronica Roth: "Nu se compară cu nimic din ce-am citit vreodată", și este și adevărat dacă e să o iau așa. Se distanțează în multe felul de unele cărți pe care le-am citit, și care se încadrează în categoria acestei trilogii. Mi s-a părut că am intrat într-o lume total diferită și în care mi-ar fi plăcut nespus de mult să fi trăit, chiar și cu acele volcre care îmi ridicau părul de la ceafă de cum am reușit să le observ mai bine din harta desenată la începutul cărții. 

Alina Starkov, tânăra orfană ce nu-și imagina niciodată ce putere imensă sălășluiește în interiorul ei, a reușit să mă facă să realizez că și cele mai plângăcioase și victimizate persoane pot reuși, într-un final, să se stăpânească. Spun lucrul ăsta deoarece niciodată nu am post pro personajelor principale care apar în cărți mult prea sigure pe ele, fără vreo remușcare anume atunci când fac ceva rău, și pline de acea duritate pe care nu o apreciez la toată lumea. Îmi place ca atunci când citesc, persoana la care toate întâmplările poveștii se învârt în jurul ei, să o văd nițel mai slabă, și să nu se sfiască să recunoască de ce e în stare sau nu. Așa cum a fost și Alina; chiar dacă de multe ori m-au enervat dățile în care plângea, mi-a plăcut să o văd eu crescând și prinzând puntere în ea, și să o văd cum se chinuie să reușească să facă ceva. Iar în cazul ei, motivul pentru care se lupta era cum nu se poate mai potrivit. În fond, Ravka avea nevoie de ea. 

Dar cu toate aceste lucruri pe care le-am apreciat la personajul principal, acest lucru nu m-a făcut să o consider favorita mea din carte, deoarece a avut întâietate alt cineva. Nu multă lume știe, dar am o fascinație oarecum morbidă pentru personajele care mai fac și rele, nu doar se axează pe ce e cel mai bine. Întunecatul, cel care, în primă fază credeam că el este cel care conduce Ravka, nu doar Grisha, a ajuns să mă fascineze în multe dăți prin puterea pe care o ascundea în el, dar și prin faptul că reușea să închidă gurile chiar și celor mai înalte persoane. Bine, să o luăm altfel: când ai de aface cu Întunecatul, o ființă cu o putere extrem de mare, care poate folosi Tăietura pentru a te despica în două fără ca măcar să stea pe gânduri, zâmbește doar atunci când nu-l privești și are mai mereu o figură serioasă ce te face să te întrebi oare ce gândește în momentul ăla, nu prea ai cum să te împotrivești lui; cine știe, poate mâine dimineață te trezești în două două bucăți pe pat. Oricum, îl consider un nebun, iar lucrul ăsta mă face să mă gândesc de ce va mai fi în stare.

A fost fascinant cum Leigh Bardugo a reușit să creeze Grisha, soldați din Armata a Doua, dar și niște maieștrii din care fac parte Corporalki, Etherealki și Materialki, aceștia din urmă fiind divizați în câte două sau trei specializări. A fost frumos să-i descopăr pe fiecare și să-mi dau seama, într-un final, că Sfârșie-Inimi și Furtunoșii sunt specializările mele preferate, iar Zoya de la Furtunoși e preferata mea când vine vorba de personaje secundare. Vreau să aflu mai multe despre ea, deoarece pe tot parcursul volumului, mi-am schimbat radical impresia despre aceasta. Chiar o consideram o altfel de persoană atunci când am dat peste ea pentru prima dată, și cred că ascunde mai mult decât vrea să arate.

Pe lângă viața celor din Grisha și a soldaților din Armata a Doua, am îndrăgit și lumea din care făceau parte cei mai puțin norocoși când venea vorba de confort și siguranță. Armata Întâi a Ravkăi, cea din care făcuse parte și Alina înainte de-a fi descoperită. Acolo chiar te simțeai ca în războaiele din viața reală, deoarece dacă această armată poartă denumirea pe care o are, asta nu înseamnă că este privilegiată, ci din contra, este supusă mai multor dureri. Exact așa cum este și pe front cu soldații din Linia întâi; ești cel mai din față, ești primul care iese la atac și întâiul împușcat. 

Cu toate că toată cartea mi-a plăcut mult, sfârșitul m-a cam făcut să strâmb din gură, și nu pentru ceea ce vor considera cei care au citit cartea. Nu, sunt sigură că va mai apărea și în volumul doi, ci cea cu Mal – nu cred că se dezvăluie mare lucru din ce-am spus, deoarece nu vreau să dau spoiler. Eu chiar voiam să se fi terminat cu câteva pagini mai înainte, deoarece aș fi fost curioasă de sentimentele Alinei și de luciditatea ei. A fost puțin previzibil. Poate voi părea rea, dar eu asta îmi doream. Bine, poate autoarea a pregătit ceva în volumul doi ce nu se putea fără acea bucățică de final, așa că sunt tare curioasă să aflu și ce. Iar acest lucru m-a făcut să nu-i dau 5 stele din 5, cu toate mi-aș fi dorit, dar aștept volumul doi cu același entuziasm ca oricărei persoane care a acceptat sfârșitul acestui volum așa cum este el.

Și ca să închei, am citit undeva că se va face un film după această trilogie, iar cel care va regiza va fi același care s-a ocupat și de seria Harry Potter. Acest lucru este foarte interesant, deoarece filmele din serie au avut unele scene chiar foarte, foarte tari, și la fel și peisajele magnifice, iar această trilogie a picat, din fericire, pe mâna unui regizor foarte bun. Și dacă stai puțin să te gândești, există o mică asemănare între ele – și nu, nu este cea care nu o mai face diferită și total unică –, ci doar acea dintre Maieștri și Casele de la Hogwarts. Dar atât. 

Acum că am ajuns la final cu recenzia, am ajuns și la concluzia că tărâmul creat de Leigh Bardugo ar fi acel loc în care mi-aș fi dorit neapărat să ajung. Că tot spun unii cititori că dacă ar fi să alegi un loc dintr-o carte în care ai vrea să mergi, care al fi acela: lumea din Grisha, aș spune eu.

De meritat, merită foarte mult cartea! Este frumoasă, ușor de citit, captivantă, cu acțiune, nițel chestii romantice, și multă fantezie. Ar putea să placă oricui, aproape să zicem.