joi, 19 iunie 2014

"Mathias" (Ultima vrăjitoare din Transilvania #2) de Anna Vary


Descrierea: După întâmplările petrecute în V., Alexandra încearcă să redevină adolescenta normală de dinainte de a fi prinsă în povestea contesei-vrăjitoare. Însă Mathias apare surprinzător la ușa ei, arătând cu 10 ani mai tânăr și fiind perfect adaptat la decorul și viața de noapte din București. Mathias nu este însă singurul care revine... Alexandra se trezește într-un triunghi de forțe întunecate, iar răpirea Norei, fiica Lorenei, este doar începutul pentru o serie de întâmplări înfricoșătoare. Până să se dezmeticească, Alexandra ajunge din nou în satul V., pe care-l găsește schimbat, cu atmosfera lui tihnită complet evaporată, devenind un fundal pentru crime, iubiri regăsite, răzbunări. Noi figuri, întunecate și diabolice, își fac apariția în miezul poveștii. Vor reuși Mathias și Alexandra s-o împiedice pe Aneke să-și realizeze planurile diabolice?

Recenzia: Pot spune că am avut niște mici conflicte cu această carte, și aici nu mă refer la faptul că nu mi-ar fi plăcut – din contra, chiar am adorat-o mai mult decât Contesa Aneke – ci pentru simplul fapt că am trecut printr-o multitudine de stări pe care nu credeam că le voi avea aici. Auzisem că ar fi mult mai bună decât primul volum, cu mai multă acțiune și mai interesantă, dar nu mă așteptam să găsesc ceea ce am descoperit. M-a surprins într-un mod foarte plăcut. 

Am reușit să dau peste personaje ciudate, pe care a ajuns să nu le suport cu niciun chip, dar am reușit să cunosc o contesă care ar fi în stare să facă orice pentru a ajunge acolo unde își dorește, iar Aneke nu a întârziat să-mi demonstreze acest lucru. Am admirat-o și încă îi admir puterea, viclenia și siguranța cu care face un lucru. Îmi place mult stilul ei de-a zâmbi, parcă ascunde ceva în orice surâs pe care și-l întipărește pe buze. Pur și simplu, într-un timp foarte scurt, a ajuns printre personajele mele preferate, cu care voi ține până la sfârșitul trilogiei. În schimb, nu mă așteptam la un anumit lucru din partea ei; nu credeam că va ajunge să se înțeleagă și să o afreeze pe Alexandra, deoarece chiar din paginile în care s-au întâlnit pentru prima dată, aveam impresia că o va urî cu toată ființa ei. Dar cum am spus mai sus, zâmbetul ei ar putea ascunde lucruri și chiar ar ucide dacă ar vrea. 

Acțiunea a fost mult mai des întâlnită, aceștia fiind mai tot timpul puși pe drum. Pe tot parcursul cărții mă simțeam ca într-un film de groază, deoarece apariția Anekei s-a lăsat cu multe imagini sângeroase și cu niște conflicte pe care aceasta dorea să le încheie. Aceasta a avut un scop pe care eu, una, încă nu l-am înțeles, și nu pricep de ce a făcut acel lucru, de ce s-a gândit să riște cu acea vrăjitoare. Cel puțin, rezultatul acțiunilor ei, nu prea mi-au plăcut.

Volumul, fiind intitulat Mathias, am avut prilejul să aflu mult mai multe lucruri despre el care în primul mi-au fost în ceață. Chiar este genul de om care a iubit și încă mai iubește cu înflăcărare o persoană ce poate nu merită atâta atenție din partea lui. Mi-au plăcut mult momentele în care apărea acesta; ca personaj mi se pare unul încă foarte secretos dar nespus de săritor și care e dispus să discute cu tine și să te asculte oricând. Chiar mi-aș fi dorit și eu un Mathias.

Am început să iubesc din ce în ce mai mult stilul autoarei, deoarece mi se pare a fi unul puțin mai diferit de ceea ce-am întâlnit până acum; în afară de o excepție, dar e puțin mai diferit. Îmi place modul cum se joacă aceasta cu vorbele, cuvintele pe care le îmbinează între ele, iar faptul că a ei carte este povestită la persoana I, parcă îmi dă și mai multă plăcere. Gândurile Alexandrei, o persoană ce habar nu are ce se întâmplă cu noile ei cunoștințe, sunt puse mai mult în valoare de acest lucru. Îmi place să citesc cărți în care modul de povestire se face la persoana I, știind că personajul care povestește habar nu are în ce e băgat. Parcă ar căuta aceleai răspunsuri ca mine. Așa cum s-a întâmplat și în cazul Alexandrei.

Și venind vorba de ea, citind primul volum al trilogiei, am observat că, cu toate că este din perspectiva ei, aceasta nu pare a avea un rol principal în poveste. Sperând că voi găsi acest lucru în al doilea volum, acum, terminându-l, am realizat că nici în acesta nu a avut un rol mai important. Asta este tare interesant, deoarece, printre rândurile pe care le-am parcurs, mereu mă gândeam: păi și Alexandra, ea ce mai caută pe aici dacă nu prea e băgată în seamă? Da, am observat ceea ce s-a întâmplat între ea și Mathias – care, apropo, mă bucură că nu a fost cu Răzvan, chiar nu-l pot suferi, iar prezența tot mai rară a acestuia mă bucură foarte tare – și ceea ce a obținut Aneke de la Alexandra, dar până aici, nu am găsit un alt potențial care ar putea-o face personaj principal. Încă o văd pe Aneke pe primul loc. Dar acum am observat niște mici chestii care au legătură cu Alexandra, tind să cred că al treilea volum intitulat la fel, Alexandra, îmi va confirma bănuielile.

Legat de celelalte personaje, Mathias a început să prindă tot mai multă dragoste din partea mea, deoarece îmi place mult de tot de el, iar faptul că e pe copertă – chiar și fără ochii pe care nu-i văd – m-a bucurat tare mult; Lorena a rămas pentru mine aceeași, o persoană care este mai mult în preajma acestora doar pentru proprietățile tămăduitoare pe care le aer; iar Nori a început să prindă mai bine contur în ochii mei, acum începând să-i dau mai multă atenție acesteia. În schimb, la fel ca pe Răzvan, pe mama Alexandrei – Dora – nu o prea pot înghiți. Cred că am ceva cu familia ei, deoarece nu-mi pot explica de ce nu-mi place nici un membru; excepția făcând Alexandra.

Mi-au plăcut toate lucrurile pline de mister cu care am avut ocazia să mă întâlnesc în acest volum, faptul că a fost foarte diferită de prima carte – eu chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult aceasta –, dar am urât cu toată ființa mea sfârșitul. Nu acea parte în care i se adresa Alexandrei, ci cea de dinainte, care o să mă bântuie câteva zile de acum încolo. Dar consider că, acest lucru, a reușit să o mai întârească pe Alexandra și să o facă mai puternică, deoarece s-a văzut o schimbare între cea din primul volum și cea de acum.

Și cum nu am putut rezista, am descoperit două melodii ale celor de la Cargo care am considerat că s-au potrivit cu aceste două volume, pe prima punând-o la Contesa Aneke, "Ielele" m-am gândit să o pun aici.

Cum am spus, nu prea sunt pasionată în mod special de cărți cu vrăjitoate, dar aceste două volume deja m-au făcut să-mi găsesc favoritele. Chiar dacă activitatea vrăjitorească nu prea a apărut foarte mult. Oricum, acest final m-a făcut atât de curioasă de ultimul volum, încât sunt tare nerăbdătoare să-l citesc, și cred că este printre singurele motive pentru care aștept toamna. Sunt tare nerăbdătoare să văd care va fi finalul.


Citate:
Așa că, vezi, atunci când ești cu adevărat îndrăgostit de cineva, ți se pare oribil să ți-l imaginezi alături de altă ființă.  
Unii oameni nu înțeleg niciodată nimic. Sunt lucruri pe care nu le poți schimba, trebuie doar să le accepți.  
Când accepți pe cineva lângă tine și începi să te atașezi de el, trebuie să mbrățișezi tot ce a fost vreodată ființa respectivă și tot ce va fi de acum înainte. Dacă n-o faci, atât el, cât și tu veți suferi.  
Ioana spunea că, tocmai atunci când nu poți defini forța de atracție a unui om, este semnul decisiv că acea forță este teribil de puternică. 
Când trăiești atât de mult, probabil ai timp să distilezi în minte toate nuanțele lumii. Ești nevoit să analizezi fiecare lucru, fiecare sentiment, poate și ca să nu te plictisești.  
Să trăim ani întregi de minciuni, ani în care să ne ascundem, ani pe care să-i pierdem, așa cum îi pierduseră pe ei. Nemurire sau nu, trebuie să cauți ceea ce-ți dorești, să-l privești în față și să încerci să-l apuci, să fie doar al tău. Nu trebuie să renunți niciodată. 
Mathias o iubea și, atunci când iubești cu adevărat pe cineva, fără să vrei să îl și înțelegi. Îl descoperi. Trăiești pentru el. Îi accepți defectele. Îl aperi, îl ajuți, te trezești cu el și reziști încă o zi, apoi alta, numai și numai pentru el.