duminică, 15 iunie 2014

"Specimenul" (Invadatorii #1) de Andrei Trifănescu

Descrierea: Nu aveam amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, noi suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l căștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate... dar s-a întors. Și nimic nu a mai fost la fel. 

Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată. Ești gata pentru confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te ateaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească!

Prea târziu... Sunt deja printre noi.

Recenzia: Sincer, nu prea știu cu ce se încep, deoarece este o învălmășeală de cuvinte, întrebări care încă nu le-am aflat răspunsul, și chestii care mi-au plăcut la cartea asta, încât îmi e să nu omit vreun lucru pe parcursul recenziei. Îmi doresc mult să nu uit nimic, așa că – Doamne ajută! Pot spune că singurul inconvenient pe care l-am avut – pe lângă că-mi doream să citesc mai mult – a fost faptul că am zăbovit mult la ea, din cauza timpului. Chiar credeam că o să o citesc imediat, dar se pare că nu am reușit, și chiar dacă am citit-o, luând pauze destul de dese și lungi, tot îmi doream să fie mult mai lungă. *râd* Ce să-i faci, așa e când îți place o carte foarte mult!

Specimenul a avut, după părerea mea, un iz ușor distopic. O altfel de distopie. Nu știu, eu așa am văzut cartea, și încă o mai văd. Cât timp am parcurs-o, îmi imaginam că mă aflam, oarecum, în Jocurile foamei, Laguna albastră, Pacific Rim și Războiul lumilor; această asemănare pe care am dedus-o eu, a făcut ca această carte să-mi ajungă cu ușurință la inimă, deoarece toate patru filme îmi plac la nebunie.

Ceea ce mi-a plăcut în mod special la acest prim volum din seria Invadatorii a fost că autorul nu a dezvăluit locația exactă în care se aflau oamenii, ci a lăsat ca imaginația mea să zburde de colo-colo, în căutarea răspunsului. Nici măcar anul nu l-am aflat, ci doar știu că e vorba de întâmplări din viitor. Și cu toate că, la început, aveam impresia că-mi va fi ușor să deduc unele lucruri, autorul a reușit să mă surprindă de multe ori cu ceea ce credeam că se va întâmpla.

Nu voi începe să povestesc cam ce se întâmplă prin carte, nici măcar un firicel, așa că voi încerca să vă demonstrez că merită citită prin arătarea aprecierii mele în alte moduri. Cert este că lumea în care se află personajele acestea nu este nicidecum așa cum credeam eu că va fi. Aceste specimene ce au fost puse la încercări grele, m-au surprins cu capacitatea lor de-a se stăpâni și a nu înnebuni; cu toate că au fost mici excepții. De-ar fi fost după mine, nu aș fi rezistat nici măcar zece secunde în atmosfera aceea apocaliptică în care au fost băgați. Probabil că, în cel mai bun caz, mă puneam în fund, strângeam puternic din ochi în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji, și așteptam inevitabilul. Spun acest lucru, deoarece au fost momente în carte care m-au făcut să simt o anumită emoție. E vorba de adrenalina aia nebună pe care o ai în situațiile alea critice în care se află un personaj, iar tu simți că faci parte din acea poveste.

Pe lângă faptul că am apreciat tăria unor personaje, atât de mult am urât prostia altora. Nu știu cum a încercat autorul să creeze acest personaj, pe 8310, dar eu l-am urât din primul moment în care a apărut, și-mi doream de fiecare dată să-l văd omorât cât mai repede, în cele mai nasoale moduri. Da, pare o gândire destul de sadică, dar când urăsc un anumit personaj, îl detest chiar și atunci când face un lucru bun.

Pe de altă parte, 0039 și 0198 mi-au plăcut în moduri diferite. Au fost două personaje ce le-am îndrăgit și îmi doream ca finalul volumului să aducă ceva fericit între ei doi. Am apreciat în unele cazuri sensibilitatea pe care o avea 0198, dar și dorința nebună a lui 0039 pe Insulă, atunci când încerca să treacă peste cea mai mare problemă care stătea între aceștia. Am regretat amarnic unele întâmplări care se petreceau întrei ei , iar cei ce au citit cartea își voi da seama la ce mă refer. Pot spune au fost momente în care l-am și urât pe 0039, într-o perioadă delicată, și încă nu-i pot suporta inima pe care o are în interiorul lui.

Autorul a avut un mod de-a povesti foarte plăcut, multă narațiune – ceea ce ador eu cel mai mult la o carte, în afara subiectului –, iar parcurgerea se putea face ușor. Stilul a fost unul antrenant. Faza este că eu mă așteptam să găsesc cu totul altceva în carte, cel puțin coperta și descrierea îmi transmiteau altceva, iar începutul încerca să-mi confirme bănuiala. Dar până într-un final am descoperit ce semnificau cele două. Imaginația pe care o are scriitorul și-a putut face simțită prezența cel mai mult, după părerea mea, în tehnologiile care au apărut pe parcursul volumului, dar și în modul cum erau legate între ele. Ceea ce a mai fost de apreciat a fost faptul că a povestit din perspectiva mai multor personaje, ceea ce, din nou, după părerea mea, e o muncă în plus. În felul ăsta intri în mintea mai multor persoane și uneori riști să încurci gândurile între ele, dar am observat că la el totul a mers bine, așa că nu am fost zăpăcită de unele nelămuriri pe care le-am primit.

Prin toată această învălmășeală, mi-am găsit și un personaj preferat, iar acela este Steve, coordonatorul lui 0039. Ceea ce m-a făcut cel mai mult să-l consider astfel a fost faptul că a fost în stare să-și sacrifice multe din viața lui pentru siguranța celui pe care-l avea în grijă, și nu se sfia să încalce reguli pentru a-l ști în siguranță. Ținând cont că viața pe care o va trăi în continuare acesta depindea de ceea ce se întâmpla cu specimenul, plus că nu mulți erau în stare să facă astfel de lucruri. A dat dovadă de multă umanitate, ceea ce am apreciat mult.

Am multe întrebări la care încă nu le-am găsit răspunsul și sunt tare curioasă cum va evolua seria, deoarece finalul a fost surprinzător. Oricum, subiectul seriei este unul foarte interesant, iar faptul că sunt o adeptă a stilului S.F., cu roboți și tot felul de arătări, a făcut ca această carte să fie pe placul meu. Și cum sunt și o mare fană a trupei Two steps from hell, nu puteam să nu mă gândesc la faptul că multe melodii ale lor parcă ar fi fost compuse pentru această serie. Adică, să nu-mi spună mie cineva că "Proctectors of the Earth" de la ei nu merge mănușă cu toată acțiunea din carte! Eu nu am citit în timp ce o ascultam, dar am făcut-o imediat după ce am terminat-o și în timp ce scriam recenzia, și parcă toate acele faze în care oamenii se luptau cu acele arătări din pământ, îmi apăreau în cap precum niște scene ce făceau parte din totdeauna din acea melodie. Deja mă imaginam într-un film.

Consider că a fost una dintre cele mai bune — în afara acelor mici greșeli de redactare care au apărut, și care, în mod normal nu ar avea ce căuta acolo —, dar și interesante cărți pe care le-am citit în ultima vreme, și mă simt mândră că am dat singură peste ea, fără să o descopăr de la altcineva.

Citate:
— Ce-i asta? îl întreb și mai iau o gură, mai mare.— Ceva ce nu se mai găsește atât de ușor, dar, slavă Domnului, avem oameni geniali care se ocupă de întreținerea acestor plante. Este suc de portocale. Ține-i minte gustul, în orice zi putem rămâne fără el și... asta a fost. 
— De acum vei fi Specimenul 0013! spun și o ciupesc ușor de obraz.— Îmi alegi un nume cu ghinion? mă întreabă surprinsă și dezamăgită.— Nu, îți aleg un număr ce le aduce noroc persoanelor ghinioniste!