sâmbătă, 20 decembrie 2014

Subiectul discuției: Campania "Citește povești"

Am descoperit acum câteva zile pe blogul Leontinei o campanie intitulată Citește povești prin care se încearcă a readuce în rândul oamenilor ora de lectură. Poate mulți dintre oameni, cei ce nu sunt pasionați de cărți, ar spune în felul următor: de ce s-ar face o astfel de campanie, când este evident că nimeni nu are chef de povești, de trândăvit cu o carte în mână? Ei bine, nu numai că prin astfel de întrebări persoana în cauză nu se gândește și la faptul că din cărți, direct sau indirect, am ajuns să avem o pâine pe masă, să știm să vorbim, dar acum când am ajuns, cel puțin mediocrii, aruncăm la o parte acel ceva care ne-a adus măcar în stadiul ăsta. Și spun acest lucru deoarece, după părerea mea, o carte, de orice fel, din care ai de învățat câte ceva, te ia dintr-un punct și te duce într-altul. Într-unul în care îți dai seama că ai ajuns să te descurci, cât de cât, și acum când te vezi astfel, nu încerci să continui să citești. Dacă nu pentru a te forma în continuare, măcar din plăcerea ta proprie. Dar, bineînțeles că a doua variantă e ajunsă să fie aproape inexistentă din moment ce la școală elevul citește doar pentru că este obligat de către profesorul de română, goegrafie, istorie etc, iar adevărata plăcere a lecturii devine ceva de care ți s-a acrit. 

Dar mergând mai departe cu această minunată campanie, ea a fost creată de Editura All în colaborare cu agenția de publicitate NEXT Advertising și Raluca Băraru. Și-au creat chiar și un slogan intitulat Pentru o lume mai bună, citește-le copiilor povești! Mi se pare un slogan extraordinar de bun deoarece are multe semnificații, după părerea mea. Copiii, tinerii sunt viitorul țării și doar prin ei cei bătrâni care au muncit ani și ani pentru a întreține pământul patriei își vor primi adevărata răsplată; o pensie prin care își pot duce bătrânețea liniștiți. Dar hai să nu privim cititul ca pe un business, ci ca pe un ajutor pentru copii, ca pe o viitoare plăcere pentru ei, deoarece prin ceva constant se poate ajunge la un lucru care, cine știe, poate deveni un mod de viață. Să citești, în zilele noastre a devenit o povară, dar hai să ne aducem aminte cum era pe timpuri când omul văzut cu o carte în mână era considerat deștept, inteligent. Într-adevăr, viitorul sunt copiii; dar cine să-i formeze dacă nu un adult, un om care deja a fost format? Eu am deja un copil, sora mea de aproape opt ani, care încerc să o fac să-i placă lectura, și cu toate că nu știe să citească extraordinar de bine, pentru mine este un prilej să o fac să-i placă cărțile, dacă îi citesc în fiecare seară. Așa a fost și cu mine cât am fost mică, dar acum cărțile au devenit o parte din viața mea, și nu mi-aș mai putea vedea viața fără ca ele să nu facă parte din ea.

Și mai este un lucru foarte interesant la această campanie, faptul că are un Guvern, Guvernul de Poveste, unul format din personaje din povești, cum ar fi Harap-Alb, Ileana Cosânzeana (Ministrul Educației Naționale), Prâslea cel Voinic (Ministrul Finanțelor Publice), dar și alții care, după mine, cred că ar fi fost numai buni și în viața reală. Oamenii aceștia s-au străduit să facă o campanie care să vină în ajutorul celor mai mici, dar și a celor lor mai mari, care să facă din ceva obligatoriu și neplăcut, o plăcere de care, mai târziu, să devină un hobby în toată regula. Așa că noi de ce nu am putea să-i ajutăm, îndeplinind ceea ce ei își doresc de la noi: să le citim copiilor povești. Eu categoric voi face acest lucru cu surioara mea, iar singurul lucru pe care trebuie să-l mai fac împreună cu ea, înainte să ne apucăm, va fi să alegem între două cărți minunate: Peter Pan sau Aventurile lui Cepelică de Gianni Rodari. 
Cine dorește să urmărească această campanie, o poate face prin pagina lor de Facebook, adică aici, mai exact.

2 comentarii: