luni, 11 august 2014

"Seraphina" (Seraphina #1) de Rachel Hartman

Descrierea: În regatul Goredd, au trecut patru decenii de la semnarea tratatului de pace dintre oameni și dragoni, vreme în care, în ciuda coezistenței dintre specii, rănile războiului nu s-au vindecat încă de tot. Dragonii pot lua formă umană, mintea lor analitică și gândirea rațională îi fac să fie învățați și prețuiți la Curte, însă emoțiile umane sunt pentru ei un mister, iar relațiile cu oamenii stau sub semnul urii mocnite și al neîncrederii. 

În această atmosferă tensionată, Seraphina, o tânără cu un talent muzical neobișnuit și o inteligență încă și mai ieșită din comun, tocmai își începe slujba ca asistentă a compozitorului Curții, când prințul noștenitor este ucis, iar pacea devine mai fragilă decât oricând. Fără voia ei, Sraphina e prinsă în anchetă împreună cu Lucian Kiggs, căpitanul Gărzii Reginei, iar ițele complotului pe care îl descoperă se dovedesc mai periculoase chiar decât cumplitul secret pe care ea se străduise întreaga viață să îl ascundă.

Recenzia: Cum spuneam într-un post trecut, chiar dacă această carte duce mai mult a una de copii, eu știu că în interiorul ei se va ascunde cu totul altceva. Bine, era evident de la o poștă că așa va fi, din moment ce descrierea de pe spate îți arată acest lucru, dar – ha-ha! – simțeam nevoia să o spun. Poate unii nu vor fi pe deplin lămuriți; încă o glumă seacă. Nu știu ce ar fi trebuit să-mi fi transmis mai exact conținutul ei, deoarece tocmai ce terminasem o altă carte cu dragoni, și încă eram prinsă în ghearele acestor creaturi. Cert este că încă nu mi-am dat seama dacă am fost influențată de cartea anterioară, sau nu a avut nici o legătură cu ea, dar pe ici pe colo pot afirma fără constrângere că am fost dezamăgită cu unele aspecte. 

Acest prim volum al seriei, trilogiei sau duologiei – încă habar nu am ce va fi până la urmă –, urmărește viața oamenilor după moartea prințului Rufus, moștenitorul tronului din Goredd, povestită din perspectiva Seraphinei. Cu toate că se instaurase pacea între oameni și dragoni de mai bine de patruzeci de ani, saarii – cum mai purtau denumirea dragonii – erau principalii vinovați, deoarece semnele pe care le lăsaseră în urmă după moartea prinţului, îi duceau direct la ei. Bineînțeles, tot volumul se învârte în jurul acestei morți, iar aici cartea primește un punct alb din partea mea fiindcă am fost surprinsă ca la finalul lui, persoana părtașă să fie una la care nu mă așteptam în nici un caz. Situația a fost foarte neprevizibilă! Și cu toate că nu prea am avut la inimă deloc personajul, nu m-am gândit absolut deloc să-l adaug la bănuiții ucigași.  

Seraphina, personajul principal, chiar dacă ascunde un secret nu foarte plăcut și acceptat de oameni, ea totuși – în loc să se ascundă de privirile lor – iese în evidență în fața oamenilor prin faptul că era asistenta lui Viridius; șeful – sau nu mai știu ce denumire exactă avea – al corului bisericii din Goredd. Acolo religia era foarte venerată de către toată lumea, așa că era cam imposibil ca Seraphina să nu sară în ochi, mai ales când avea un post atât de scos în evidență. Cu toate că este considerată foarte deșteaptă, ce deține un talent muzical mai neobișnuit, aceasta nu a reușit să mă impresioneze într-un mod foarte „uau” prin toate lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul cărții. Eu una aveam mai multe așteptări de la ea, chiar mult mai multe. Pot spune că singurul lucru care m-a lăsat mai fără cuvinte și mi-a plăcut ideea autoarei foarte mult, a fost faptul că aceasta reușea să ia legătura cu alții care dețineau același secret cu al ei, într-un mod mai inedit. Avea grijă de o grădină amplasată în subconștientul ei, care îi dădea ocazia să aibă o legătură comună cu ei, și chiar dacă în viața de zi cu zi habar nu avea cine erau aceștia – grădina aceea le dădea o altă înfățișare și nume diferite –, cu timpul a reușit să-i descopere pe câțiva. Și pot spune aici că Liliacul de Fructe a fost pe departe preferatul meu dintre toți, deoarece legătura dintre el și Seraphina mi se părea una mult mai strânsă și mai specială. Și interesantă totodată. La început chiar credeam că în spatele Liliacului de Fructe se ascundea un personaj cunoscut mie, dar am fost nespus de surprinsă să descopăr că nu avea nici măcar o mică legătură cu el. Totuși, mi-a plăcut ceea ce am descoperit.

Ca acțiune, și aici pot spune că am fost cam dezamăgită, deoarece a apărut – nu știu cum să spun mai exact – mai rar. Adică eu mă așteptam să dau peste ea mai la tot pasul; poate am devenit eu prea pretențioasă deoarece înaintea acestei cărți am dat peste altele mult mai antrenante. Dar totuși, parcă când auzi de o carte cu dragoni, te aștepți la mai mult din partea ei. Și un alt lucru care nu prea m-a atras a fost ușoara exagerare a religiilor și sfinților care erau prea pomeniți. Nu pot minții și să spun că nu m-a încântat faptul că autoarea a reușit să-și creeze sfinții proprii, care fiecare își avea întrebuințarea lui, dar au fost unele pagini peste care mi-aș fi dorit să fi sărit, deoarece mă cam plictiseau, sinceră să fiu. Plus că din ele nici nu prea am aflat cine știe ce chestii interesante.

Și ca să pomenesc puțin și despre celelalte personaje, au fost câteva care m-au cam lăsat rece, și aici mă refer la Lucian Kiggs și Glisselda, cei doi verișori care au fost nevoiți să se logodească unul cu celălalt. La cel dintâi mă așteptam să fie mai tare ca persoană, mai ales că era căpitanul Gărzii Regale – acolo unde duritatea, autoritatea și seriozitatea ar fi trebuit să-l caracterizeze cel mai bine. Plus că trecutul lui nu era unul foarte roz, iar acest aspect ar fi trebuit să-l fi întărit mai mult. Dar, în schimb, de multe ori am avut ocazia să-l descopăr cam molâu, ușor prostănac și aerian. Iar Glisselda mi s-a părut a fi o principesă ușor prostuță, iar faptul că avea doar cincisprezece ani și poate nu era foarte coaptă la minte, nu m-a făcut să-mi schimb părerea în legătură cu ea. Cel puțin până la final unde am văzut-o ușor mai puternică și dezghețată, dar chiar și acolo nu m-a impresionat foarte mult, deoarece schimbarea bruscă mi s-a părut puțin cam trasă de păr. Nu știu dacă a fost chiar așa, sau poate am cam exagerat eu analizând-o prea mult, dar  eu astfel am văzut situația ei.

Dar cum nu se putea să nu-mi găsesc un personaj mai îndrăgit – de puține ori mi se întâmplă să rămân fără acestă bucurie –, Orma mi-a plăcut într-o măsură mai mare decât alți părtași din carte. Am admirat felul lui de-a fi, modul cum se comporta și misterul pe care-l ascundea în el, dar și faptul că era în stare să facă orice pentru a o ști pe Seraphina în siguranță. Chiar dacă de multe ori modul cum încerca el să o protejeze de pericole, nu era unul dintre cele mai inspirate, fix acea frică care ți-o dădea uneori era cea care m-a atras la el. A fost un personaj mai aparte, care de multe ori a reușit să mă facă să-mi fi dorit să fi aflat mai multe despre el decât ceea ce ni s-a relatat de către autoare. Sper, totuși, să aflu mai multe în continuare. 

Acestea au fost cam singurele aspecte care nu m-au făcut să-i dau – din păcate – cinci stele din cinci acestei cărți. În rest, trecând peste acele neplăceri minore, sunt curioasă ce-mi va rezerva al doilea volum, cu toate că încă habar nu am când va apărea, dar sper ca atunci când va fi, să găsesc mai multă acțiune. 
*
Citate:
Cel ce caută dreptatea trebuie să fie el însuși drept.
“— Ura este un lucru serios.  
Arta sclipșete dinaintea noastră, a tuturor, precum o comoară neatinsă.  
Acesta este secretul performanței: convingerea. Nota corectă interpretată ezitant își va rata ținta, în vreme ce, de cânți cu nerv, nimeni nu te va lua la întrebări. Dacă – asemenea mie – crezi că există adevăr în artă, atunci este tulburător să constați cât de mult se aseamănă arta interpretativă cu minciuna. Poate minciuna este ea însăși o formă de artă. Mă gândesc la asta mai mult decât ar trebui. 
Uneori, adevărul nu reușește să treacă de zidurile convingerilor noastre. O minciună, îmbrăcată în hainele potrivite, trece mult mai ușor.  
Oricât de versat ai fi când vine vorba de înșelătorie, nu poți anticipa toate posibilitățile, a spus el încetișor. Mai devreme sau mai târziu, ceva tot reușește să te ia prin surprindere, reacționezi cu sinceritate față de tine însuți și ești prins.  

6 comentarii:

  1. Am tot auzit o grămadă de lucruri grozave despre cartea asta, mai ales prin comunitatea booktube, așa că am așteptat recenzia ta ca să mă conving sau nu. Și deși ai spus o grămadă de lucruri care nu ți-au plăcut, scorul tău m-a cam convins. Nu cred că o să o cumpăr prea devreme (am unele cărți de ani pe lista de „de cumpărat” pe care sper să mi le iau în curând, cu ocazia zilei de naștere), însă e bine să știu că are un potențial mare. Și abia acum am observat că de fapt, este tradusă și în română. Yay!

    Ca și altă carte cu dragoni, recomand întotdeauna Eragon, deși cred că lumea s-a săturat de mine, vorbind despre seria asta (și mai ales, sunt conștientă că este o serie relativ lungă =4 volume și scumpă).

    Abia aștept să văd despre ce carte e vorba printre viitoarele noi achiziții!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu toate că au fost unele aspecte pe care nu prea le-am agreat, au fost mici, așa că nu m-au deranjat într-atât încât să-i scad mai mult de o stea. Dar cartea merită citită, și chiar e interesantă! Am folosit coperta ediției din engleză, deoarece se vedea mult mai bine, dar e la fel și cea în română. Are doar mici chestii care nu apar. Și nu e nici foarte scumpă, din câte îmi amintesc, nu am dat mai mult de 200 și ceva de mii pe ea.

      Să știi că am de gând să citesc și "Eragon", doar că va trebui să mai aștepte. Și din cauza prețului, dar și a faptului că am altele înainte.

      Sper și eu să găsesc ceva ieftin și bun, sau măcar ceea ce caut. Dacă nu, asta e, altă dată.

      Ștergere
  2. Am tot auzit lucruri bune si rele despre cartea asta, sper sa ajung sa o citesc candva, app faina recenzie. Ma bucur ca ai spus si lucrurile rele, nu doar cele bune.
    Cam asa e si seria Percy Jackson, imi place foarte mult chiar daca e in categoria de 12 ani.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am citit doar o singură recenzie la ea, și a fost îmbucurătoare. Mulțumesc, m-am străduit să iasă cât mai bine.
      Nu am citit "Percy Jackson", dar am văzut filmele, cele care s-au făcut, și am văzut că nici continuările nu se vor mai face. Pe mine nu m-a impresionat ceea ce-am văzut, dar a fost drăguț.

      Ștergere
  3. Tot urmaresc aceasta carte in unele recenzii este foarte apreciata iar in altele este criticata, sper sa nu fac o greseala daca ma decid sa o cumpar asa ca citesc cat mai multe pareri (imi place mult aceasta recenzie)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am citit doar o singură recenzie la ea, și fusese lăudată. Mie mi-a plăcut, dar, nah, nu toți avem aceleași gusturi. Mulțumesc, și sper ca până într-un final să iei o decizie. :)

      Ștergere