marți, 12 august 2014

"Jane Eyre" de Charlotte Brontë

Descrierea: Ca pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Brontë (1816 - 1855) a creat în scurtul răstimp al vieții o operă remarcabilă. Titlurile ei se succed, cu anxioasa precipitație, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Vilette, 1853, The Professor, postum, 1857), ca tot atâtea încercări enxorciza un prea timpuriu deznodământ sau, măcar, de a-i suspenda, vremelnic, iminenta.

În Jane Eyre, această tensiune tragică pare să afle un răgaz prielnic care îngăduie sinteza fericită a tradiției prozei de analiză, inaugurată în Anglia de Jane Austin, cu fastul crepuscular al romantismului "gotic" și cu spiritul necruțător de observație ralistă al romanului epocii victoriene, aflată atunci, la începuturile ei. __ Cornel Mihai Ionescu

Recenzia: Am citit, de-a lungul a câtorva ani, cărți care se puteau încadra într-un fel în subiectul abordat de Charlotte Bronte în romanul de debut Jane Eyre. Spun că ar fi primul, deoarece în cronologia de la început nu-mi spune că ar mai fi publicat altceva în afară de un volum de poezii în colaborare cu cele două surori ale ei, Emily și Anne, toate trei publicând sub un alt nume. Trecând peste acest amănunt, cum am specificat mai sus, mai citisem cărți cu un subiect asemănător, doar că în nici una nu m-am simțit atât de constrânsă de conținut, dorindu-mi cu disperare să văd ce se întâmplă în continuare. Și cu toate că s-a întâmplat să vizionez filmul înainte de-a citi cartea, astfel știind cam ce se va petrece în roman, entuziasmul și bucuria de-a parcurge acele rânduri atât de încărcate emoțional, m-au împins să o fac cu și mai multă curiozitate. Charlotte Bronte a avut și încă mai are un stil aparte de-a povestii, iar felul cum își împletea între ele cuvintele, găsindu-le locul potrivit, astfel creând ceva minunat și magic, m-a făcut de multe ori să-mi dau seama ce înseamnă cu adevărat literatura scrisă cu atâta patimă, suflet și dăruire. Și cât de greu poate fi să scrii literatură de calitate, deoarece, să fim sinceri, în ziua de astăzi, simplitatea din unele cărți, e uneori dureroasă.

Chiar dacă pentru unii descrierile atât de amănunțite, trăirile lui Jane arătate atât de clar și limpede în ochii cititorilor, ar fi putut fi un impediment creat celui ce le parcurgea – nu toți apreciază descrierile atât de ample, dar eu am iubit fiecare rând, și poate cu ajutorul acestei scriitoare am reușit să le îndrăgesc și să le apreciez și mai mult –, sunt ferm convinsă că orice cititor mai “nărăvaș”, s-ar îmblânzi sub cuvintele acestei cărți.

Cu toate că vremurile de demult nu-mi sunt necunoscute, și aici mă refer la traiul pe care-l aveau unii oameni, modul cum se chinuiau să trăiască chiar și atunci când, aparent, aveau tot ce și-au putut dori, personajul principal, Jane Eyre, a avut de înfruntat mai mult de atât. Nu știu câți dintre cei care au citit cartea au urât cu atâta patimă toate acele chinuri sufletești – trupești de-o intensitate mai mică –, prin care a putut trece un copil de numai zece ani, și să aibă totuși acea tărie să reziste în fața unei gloate de animale care-o încolțeau din toate părțile. Mila și compătimirea pe care am purtat-o cu mine atunci când îi citeam suferințele tăcute, răzvrătirea care-i era interzisă și lupta atât de mare pe care și-o dădea în interiorul ei, m-au făcut să-i urăsc și mai mult pe acei oameni care, se presupune, ar trebui să o călăuzească în viață. Și când mă gândesc totuși că această ficțiune are și un grăunte de realitate strecurat, stau și mă gândesc la toți acei copii care au trecut pintr-o situație la fel – sau similară – cu cea a micuței Jane. Uneori mi se pare ireal, dar după aia îmi dau seama că doar mi se pare.

L-am urât pe John din prima clipă, răzgâiatul acela de băiat, fără scrupule, care era ferm convins că i se permitea orice, oricând și oricum, mi-a adus aminte de acele vorbe cum că copiii sunt oglinda părinților, dar și: așa cum îți așterni, așa te vei culca. Și aici mă refer la doamna Reed, care și-a răsfățat atât de mult copilul și i-a permis să facă atâtea lucruri, încât considera că tot ceea ce făcea, o făcea bine. Și a făcut-o, într-adevăr, bine: i-a cheltuit atât de bine banii, încât a dus-o la sapă de lemn. Sinceră să fiu, nu m-am întristat nici cât pentru o secundă atunci când a murit, ci mi-a părut puțin rău de Eliza, una dintre surorile lui. Poate că merita mai mult din partea familiei ei, măcar jumătate din ceea ce-a avut Georgiana, cealaltă soră. Dintre toate personajele cărții, Răsfățatul și mama lui – și poate și într-o mică măsură Georgiana –, mi-au provocat cea mai mare repulsie, scârbă și durere pentru faptul că Jane a avut de-a face cu ei. Faptul că a ei copilărie a fost distrusă de acele hiene care o considerau o pacoste.

Dar ajungând la personaje mai puțin disprețuitoare, am trecut printr-o mică luptă de alegere între Edward Rochester și St. John, și aici nu mă refer la alegerea pe care a făcut-o, într-un final, Jane, ci la diferența atât de mare dintre acești doi oameni. Cel dintâi mi-a ridicat curiozitatea în legătură cu personalitatea lui, din prima clipă în care l-am citit, dar mai apoi a pălit ușor și m-a făcut să nu-l mai consider un personaj atât de interesant, pe cât mi se părea a fi la început. Adevărul este că în film nu mi s-a părut în nici o clipă atrăgător – și aici nu mă refer la urâțenia pe care se presupune că ar fi trebuit să o aibă, dar pe care eu nu am resimțit-o –, ci banal, ca oricare alt nobil al Angliei. Nu mi s-a părut mai special. Dar în carte dându-i-se atâta atenție, Jane apreciindu-l atât de mult și suferind – din nou – atunci când șansele de-a fi cu el erau atât de mici, mi s-a părut mult mai interesant. Poate se datora și faptului că am reușit să aflu mult mai multe lucruri despre el în carte, prin descrieri. Dar cum am spus, interesul pentru el a pălit cu mult în fața lui St. John. Și ca să vorbesc puțin și despre cel din urmă, St. John a fost cu totul opusul lui Edward Rochester deoarece – culmea! –, la început nu i-am dat deloc atenție, dar până la final a ajuns să devină unul dintre personajele mele preferate. Și ca să mă justific în fața acestei decizii, St. John, chiar și după terminarea cărții, încă nu m-a lămurit complet în legătură cu el, iar misterul ce sălășluia în interiorul lui, nu a dispărut nici după ce s-a alăturat locului pe care-l iubea cel mai mult. Încă am semne mari de întrebare în legătură cu el, dar pe care voi încerca să mi le înlătur așa cum voi putea eu mai bine; prin presupunere și intuiție.

Și ca să mai pomenesc și câte ceva despre Jane Eyre, persoana ei mi s-a părut a fi atât de asemănătoare cu mine – unele aspecte fiind înlăturate –, încât uneori ceea ce gândeam eu despre ceea ce va gândi ea, se adeverea atât de bine! Pentru mine nu a fost un personaj enigmatic, așa cum s-a întâmplat în cazul lui St. John, am putut-o citi foarte bine, chiar dacă nu ar fi fost foarte greu din moment ce cartea este povestită din perspectiva ei, dar nu dintr-una prezentă, ci ca și cum și-ar fi povestit viața din trecut. Spun acest lucru deoarece de multe ori se adresa direct cititorului, de parcă acesta ar fi fost lângă ea, stând împreună pe o bancă sub castanul bătrân lovit de fulger, în fața ruinei de la Thornfield, iar ea începea să-i povestească. Acest lucru întâmplându-se acum, în prezent, iar ea fiind doar o fantomă care-l veghea pe Edward – tot fantomă – ce se juca cu fiul lor – la fel de fantomă –, în timp ce ea povestea în modul ei atât de complex și frumos.

Acum că stau puțin să mă gândesc, mi-aș fi dorit să-mi fi lăsat imaginația să se fi jucat cu fizionomia lui Jane, să mi-o fi creat eu în fața ochilor, dar cum am văzut filmul, doar imaginea actriței care a jucat-o pe aceasta îmi apărea în fața ochilor. Iar coperta ediției de la Corint nu mi-o arată pe Jane pe care mi-o doream eu, chiar dacă inocența, puritatea și bunătatea se găsea și în acea imagine. Acesta este singurul regret pe care l-am avut, că nu am apucat să citesc cartea înainte să vizionez filmul, faptul că Jane din viziunea mea nu prea mai există fără să fie influențată de cea din ecranizare. Dar cel puțin sunt fericită că Edward din film nu a fost atât de urâțit ca în roman, încât să nu-l pot considera drăguț, elegant prin înfățișare; aproape de frumos.

Și ajungând la final, concluzia nu cred că mai trebuie trasă, din moment ce, după părerea mea, toată lumea ar trebui să citească această carte, cel puțin o singură dată în viață. Ceea ce vei găsi în interiorul ei nu are cum să nu-ți placă măcar în proporție de cincizeci la sută, deoarece e plină de atâta încărcătură emoțională, încât a reușit de multe ori să mă facă să mă întristez, și mai că nu mi-a venit să vărs o lacrimă la final. Cu greu m-am abținut. Cartea asta mi-a ajuns la suflet într-un mod în care nu credeam că o va face. Sublimă! Merită și cea mai mică atenție acordată; dar măcar dă-i-o!
*
Citate:
Copiii pot simții, dar nu-și pot analiza simțămintele; și dacă analiza se face parțial în gând, ei nu știu cum să pună în cuvinte rezultatul acestui proces.  
Se presupune că femeile sunt în general calme, dar femeile sunt aidoma bărbaților, ele au nevoie să-și antreneze și să-și dezvolte aptitudinile și le trebuie un câmp de luptă pentru eforturile lor, la fel ca și bărbaților; ele suferă când constrângerea e prea aspră, când lâncezeala e deplină, exact la fel cum suferă și bărbații. 
Teme-te de remușcări când ești tentată să te abați de la drumul drept, domnișoară Jane; remușcările sunt otrava vieții.  
“— Ardoarea celui ce ascultă îndeamnă limba povestitorului.
Presimțirile sunt niște lucruri ciudate – la fel sunt și simpatiile, la fel și semnele; și toate trei, îmbinate, alcătuiesc o taină a cărei cheie omenirea nu a găsit-o încă. Niciodată în viață nu am râs de presimțiri, căci am avut unele ciudate.  
Și de aceea ar trebui să-mi iau o piatră de pe suflet înainte să mor, căci lucrurile la care nu ne gândim prea mult când suntem sănătoși ne împovărează în clipe asemenea celei în care sunt eu acum.  
Toți oamenii de talent, fie că au sau nu sentimente, fie că sunt credincioși fanatici sau novici sau despoți – cu condiția să fie sinceri –, au momentele lor sublime, când subjugă și domină.  

5 comentarii:

  1. Mă bucur că ți-a plăcut, asta e una din cărțile mele preferate :D Eu chiar am plâns în timp ce citeam, de vreo două ori, și am fost așa fericită la final, nici nu pot pune în cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, a fost superbă! Dar nici nu mă așteptam la mai puțin din partea ei. Mi-a plăcut mult, și sper să reușesc să-mi cumpăr și celelalte cărți ale autoarei. Acum am pus ochii pe "Shirley".

      Ștergere
  2. Eu inca nu am citit, desi o vreau de ceva vreme.
    App, organizez un concurs, daca esti interesata link-ul aici: http://in-love-with-books002.blogspot.ro/2014/08/concurs-2-castiga-o-carte.html
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să reușești să ajungi să o citești. E foarte frumoasă, și merită să-i acorzi atenție! Am trecut cu ochii peste el, dar mă voi mai gândi puțin dacă să particip sau nu. Oricum, îți mulțumesc pentru înștiințare, Pufulete! :)

      Ștergere