joi, 14 august 2014

"Evadare din Lagărul 14" de Blaine Harden

Cartea Evadare din Lagărul 14 poate fi comandată de pe site-ul editurii Corint

DESCRIEREA: Incredibila odisee a unui om din Coreea de Nord până în lumea liberă.

Evadare din Lagărul 14 reprezintă o poveste despre suferință și curaj, supraviețuire și speranță, fiind o mărturie șocantă despre evenimentele din spatele gardului electrificat. Jurnalistul american Blaine Harden dezvăluie secretele celui mai represiv sistem totalitar din lume, prin intermediul relatării înfiorătoare a lui Shin, un băiat care nu știa nimic despre lumea de afară, devenise de mic turnător și fusese obligat să asiste la execuția familiei sale.

RECENZIA: Evadare din Lagărul 14 nu este o poveste, o ficțiune, ceva imaginar și imposibil, așa că nu trebuie tratată ca atare. Ci este realitatea în care trăim, una pe care, din păcate, nu credeam că mai există din perioada lui Hitler și Stalin. Nu mi-am putut imagina că lagărele încă mai sunt funcționale în ziua de astăzi, în care libertatea și dreptul la ea, nu ar trebui private de către nimeni. Mintea mea încă refuză cu o încăpățânare uriașă să creadă că în Coreea de Nord, în spatele uriașilor munți, se ascunde o lume total diferită, în care oamenii sunt tratați în cele mai oribile moduri. Am ținut să menționez acest lucru înainte de-a începe recenzia – de fapt, nici nu știu dacă va putea fi denumită astfel, din moment ce nu sunt sigură ce va ieși într-un final –, deoarece am rămas cu un imens șoc atunci când am terminat această relatare a vieții lui Shin In Geun, acum purtând numele de Shin Dong-hyunk. Și-a schimbat numele din dorința de-a se reinventa, de-a fi un alt om cu o altă identitate, după ce a reușit să iasă din calvarul în care fusese învățat, de mic, să trăiască. Mi se pare deplorabil și de-a dreptul revoltător tot prin ce-a fost nevoit să treacă acest biet om, împreună cu alții și alții ca el. Dar comunismul în Coreea de Nord încă mai este principalul mod de-a dicta a actualului conducător.  
                                                                                    
Vă spun cu mâna pe inimă când vă scriu această părere, când vă zic că îmi este nespus de greu să relatez în cuvinte tot ceea ce-am descoperit în acele pagini. Poate și de-asta veți fi ușor confuzi la finalul ei, și sper ca acest aspect să fie unul, dintre multe altele, care să vă facă să citiți Evadare din Lagărul 14, numaidecât. Cartea nu va fi o recomandare – nu rog pe nimeni să o citească –, ci va fi ceva necesar, un lucru pe care ar trebui să-l facă oricine; când spun oricine, nu există excepție de la regulă. Acest om, Shin, care s-a născut și a trăit o bună bucată din viață într-un lagăr de muncă – care își mai are încă „locatarii” chiar și în acest moment –, ar trebui să fie pentru toată lumea un exemplu de viață, de putere și speranță. A trecut prin atâtea greutăți, a indurat o sumedenie de chinuri care, pe mine, una, m-au făcut să plâng și să-mi dau seama de faptul că sunt atât de norocoasă că sunt înconjurată de atâtea lucruri, pe care el le-a descoperit de-abia acum câțiva ani. Bibliografia, pe lângă faptul că înșiră evenimentele din viața lui chinuită, ne mai arată, din când în când, și ce se întâmpla în Coreea de Nord, în perioada cât a stat el în lagăr, dar și de dinainte. Ni l-a descris pe Kim Ir-sen, bunicul lui Kim Jong-un, conducătorul Coreei de Nord din zilele noastre, dar și pe tatăl acestuia, Kim Jong-il, care a murit în 2011 din cauza unui atac de cord, lăsându-și fiul la conducere. Coreea de Nord ni-l înfățișează pe acesta ca fiind “un alt conducător trimis din ceruri”, ceea ce pe mine m-a făcut să ajung la concluzia că acea țară nu numai că poartă o frică pentru ceea ce face acesta, dar este și ușor de manipulat. Cu toate că Coreea de Nord dispune de o atâta putere asupra locuitorilor ei, când vine vorba de foamete, este deplorabilă. În Phenian – capitala Coreei de Nord –, clasa superioară trăiește în lux, când o treime din populație suferă de foamete cronică. Dar nu voi sta să intru prea mult în amănunte, deoarece sunt foarte multe informații noi pe care le-am aflat, care-mi umblă prin cap, dezorientându-mă puțin. Și cel mai mult, șocându-mă foarte tare.

Voi reveni la Shin și la ororile pe care a trebuit să le îndure acesta, dar și ceilalți din Lagărul 14. Țin să menționez că a fost singurul om născut acolo, care a reușit să evadeze din acel lagăr, ținând cont de faptul că – din relatările altor prizonieri, dar și al unor gardieni – era unul dintre cele mai bine păzite din toată regiunea în care se aflau și celelalte. Acesta nu numai că a trecut prin chinuri fizice de nedescris, dar și interiorul lui a fost grav afectat, deoarece născut acolo și neștiind de existența lumii exterioare, acesta a fost învățat să facă numai ce i se spunea de către gardieni; care îi erau și profesori pe deasupra. Nu știa ce era dragostea, nu auzise niciodată de cuvântul “iubire”, iar pentru el instinctual de supraviețuire conta mult mai mult decât familia în sine. Fusese învățat să trădeze pe oricine, astfel ajungând că fie răsplătit; o porție mai mare de mâncare, privarea de unele munci, sau scăparea de unele bătăi. Își turnase mama, și o ura deoarece, la rândul ei, îl turna. Toți erau ca niște roboți ce trebuiau să îndeplinească toate sarcinile stabilite – cu orice preț –, urmând stric cele zece reguli impuse de gardieni. Erau denumite ”Cele zece porunci” care, multe dintre ele, dacă nu erau respectate cu strictețe, duceau la o moarte sigură. Mulți dintre ei au încercat să se sinucidă, iar acest lucru nu era ceva neobișnuit acolo, și când se întâmpla lucrul ăsta, restul familiei avea de suferit mult de pe urma morții acelei persoane. Mergeau pe principiul cum că dacă individul recursese la acea șmecherie, și nu mai era acolo ca să plătească, cineva tot trebuia să o facă.  

Dintre toate cele îndurate de acesta, cele mai îngrozitoare mi s-au părut momentele de foamete prin care treceau, și nu de multe ori încercau să și-o stăpânească mâncând șobolani. Era și un ușor beneficiu hrănindu-se cu ei, deoarece carnea lor îi apăra de o boală foarte des întâlnită în lagăre, pelegra. Pe lângă șobolani, mai mâncau lăcuste, dar din când în când și fructe; pe ascuns, deoarece, dacă erau prinși și nu recunoșteau, erau aspru pedepsiți. Îmi amintesc de o întâmplare povestită de Shin, în care o colegă de clasă de șase ani fusese bătută de un gardian până a murit, deoarece îndrăznise să-și ascundă în buzunar câteva boabe de porumb. Pe lângă aceste chinuri, copiii mai trebuiau să le îndure și pe cele ale părinților, fiind supuși la munci asidue, pentru a le repara greșelile acestora, din cauza cărora ajunseseră în lagăr. Erau bătuți cu pietre de către copiii Bowiwon, ale căror familii fuseseră sfințite de Marele Conducător. Erau dăți în care trebuiau să muncească la un baraj, iar apa care se înfiltra prin el, slăbind structura, omora mulți oameni. Aici copii se întreceau între ei: cine găsea cele mai multe cadavre, acela primea o porție sau două de orez. Pentru ei, o astfel de masă, era ceva greu de imaginat. Un festin. Mi-a fost foarte greu să cred că există oameni cu o astfel de inimă haină, care nu au pic de suflet și remușcare, și cu toate că se mai găsea câte un gardian ce avea cât de cât conștiință, nimic nu se schimba pe termen lung.

Am reușit să mă obișnuiesc cu cartea de-abia din momentul în care Shin a reușit să scape din lagăr, dar nici atunci nu am putut să accept că încă mai există așa ceva. Chiar și în afara lui a trebuit să treacă prin perioade critice, dar au fost unele dăți în care mă bucuram foarte mult pentru el, din cauza norocului pe care-l avea. Și chiar și atunci când s-a aflat departe de Coreea de Nord, în America, situația și felul cum vedea acesta lumea, încercând să se acomodeze cu ea, mi-a provocat o tristețe foarte mare. Era precum un copil ce descoperea o lume nouă – adevărata lume –, și era înspăimântat, dar totodată foarte curios de ceea ce descoperea. Îi era greu să comunice cu lumea, era mai mereu rezervat și, la început, îi era frică să nu fie trimis înapoi în lagăr dacă făcea ceva greșit. Dar am reușit să fiu martoră la schimbări majore care se petreceau cu el, la transformări remarcabile, astfel văzând puterea care sălășluia în Shin. A descoperit dragostea – de mamă, dar și iubirea, care, din păcate, a doua nu a durat foarte mult –, familia, încrederea și prietenia; unele dintre cele mai de preț daruri pe care le poate primi un om. Am fost emoționată până la lacrimi atunci când coșmarurile nu-i dădeau pace, atunci când își visa mama și fratele cum erau omorâți de gardieni pentru că încercaseră să evadeze, iar Shin îi denunțase. În ciuda faptului că aceasta nu l-a iubit niciodată și îl creștea doar pentru că era nevoită, Shin a încercat, cu timpul, să o ierte. Iar acest lucru mi s-a părut ceva ce – sunt sigură – multora le-ar fi fost foarte greu. Pentru mine, acest om nu numai că este un exemplu de voință și putere, dar este și o dovadă a faptului că nu trebuie să renunți niciodată la libertatea care-ți este dăruită. Și cum spunea The Seattle Times pe spatele coperții: “O carte remarcabilă, care ar trebui să facă parte din bibliografia oricărei programe de liceu și a orelor de educație civică din facultăți.” Ar fi foarte interesant ca în școli să se țină astfel de cursuri, despre viața îngrozitoare din lagăre, astfel copiii să descopere o altă lume – la fel de reală ca a lor –, și poate în felul ăsta să se bucure de ceea ce au.   

Mergând mai departe, deoarece mai am câteva lucruri de spus, aș vrea să dezvălui un lucru pe care pe mine m-a supărat foarte tare. Chiar dacă Coreea de Sud este total diferită de Coreea de Nord, nu am putut să nu remarc obsesia lor după îmbogățire, felul cum nu prea îi interesau de coreeni din nord, principalul lor interes era să aibă salarii cât mai mari. O insulă în care ambele părți conviețuiesc, și totuși sunt două țări atât de diferite, încât m-a făcut să-mi schimb radical cunoștințele – și așa mici – pe care le aveam despre amândouă. Sunt, practic, două țări paralele care au avut prilejul să poarte același nume. Sunt oripilată de acest lucru, ținând cont de faptul că mulți coreeni din nord își doresc foarte mult că plece în sud, și în ciuda faptului că o pot face și ilegal, ajunși acolo, sunt foarte rar luați în seamă. 

Lagărele de muncă din Coreea de Nord au o existență mult mai mare decât Gulagul sovietic și sunt de douăsprezece ori mai mari decât lagărele naziste. Lucrul ăsta chiar nu-l știam, și de fapt, să fiu pe deplin sinceră, eu nici măcar nu aveam habar că au existat și în Coreea de Nord lagăre. Și chiar dacă țara neagă cu vehemență existența lor, ele pot fi văzute din satelit cu ușurință, ceea ce mă face să mă întreb de ce – Doamne, iartă-mă! – nu recunosc când există dovezi atât de clare. Plus că această bibliografie dispune de două hărți: una cu Lagărul 14, și cealaltă cu drumul lui Shin de la Lagărul 14 în China. Dar în ea veți mai găsi, la jumătatea cărții, desene cu scenele oribile relatate de Shin din lagăr, plus imagini cu cei trei conducători menționați mai sus și poze cu Shin din afara lagărului.

Cu toate că nu-mi pot imagina ceva mai dur de atât, din spusele unui fost gardian, Shin a avut o viață mult mai ușoară în lagăr, spre deosebire de alți copii care au trecut prin chinuri mult mai groaznice. Și când mă gândesc că și în ziua de astăzi femei, bărbați și copii își duc viețile în spatele acelor garduri electrificate, având șanse infime de-a scăpa, mi se face, efectiv, pielea de găină. Și îmi vine să urlu și să țip: cum mai poate fi încă posibil așa ceva? De ce nu se iau măsuri și mai mari, de ce lăsăm Coreea de Nord să-și bată joc atât de tare de niște copii care nu merită? Dacă părinții lor sunt considerați niște trădători și răufăcători, de ce sunt nevoiți și pruncii acestora să sufere de pe urma lor? De ce încă există țări atât de crude și nemiloase? De ce, de ce, de ce? Atâtea întrebări care nu ar fi trebuit, în mod normal, să existe. Trăim în secolul douăzeci și unu; mi se pare anormal ceea ce se întâmplă pe acest pământ.

Ar mai fi multe lucruri de spus, dar eu am încercat să mă limitez doar la cele mai evidente pentru mine. Cartea transmite o sumedenie de noutăți, pe care toată lumea ar trebui să le cunoască neapărat, și are un impact emoțional ce l-ar răscoli până și pe cel mai greu de impresionat om. Cartea aceasta nu este una pe care să o citești oricând, oricum și oriunde, ci îți trebuie timp liber, liniște deplină pentru a putea înțelege toate acele atrocități, și o concentrare maximă. Cum am spus la început, nu e o recomandare pe care o veți primi de la mine, ci este un îndemn de a face, de a o citi, deoarece, dacă nu o faceți, nu veți afla ce înseamnă să treceți prin chinuri atât de greu de imaginat. Aceasta este realitatea în care trăim, și dacă noi nu vom face nimic pentru a o aduce pe un făgaș normal, atunci cine? Oamenii se nasc pentru a muri în cele mai deplorabile moduri, neavând șansa la o viață normală. Nu! Oamenii se nasc pentru a trece prin experiențe diferite; iar acei care încă mai sunt în lagărele de muncă din Coreea de Nord, au dreptul și la o șansă la fericire.  

Și ca să nu uit, dacă nu veți apuca să o citiți sau nu o găsiți prin magazine, s-a făcut un documentar după viața lui Shin, care poartă numele de Escape from Camp 14: Total Control Zone, un film de Marc Wiesse, și pe care eu, una, de-abia aștept să-l văd. Cu toate că sunt ferm convinsă că-mi va fi foarte greu să-l vizionez, ținând cont de faptul că doar cartea a reușit să-mi lase un impact uriaș; filmul, cu imaginile lui atât de bine detaliate, sunt sigură că mă va răscoli și mai mult. Sincer, îmi este foarte frică, și totodată sunt nespus de curioasă și nerăbdătoare să mă uit la el. Aici  am pus trailer-ul bibliografiei. 

6 comentarii:

  1. Pare o carte interesanta, as vrea sa o citesc, poate o gasesc la biblioteca.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă este și la bibliotecă, dar eu am luat-o din Auchan cu 20 și ceva de lei. Dar o găsești și pe Libris la reducere, cu 16 lei. :)
      Să știi că merită să o citești, e foarte interesantă.

      Ștergere
  2. Am citit această recenzie şi aproape că mi-au dat lacrimile... Întrebarea mea este: de ce atât de puţini abonaţi? La ce recenzii scrii ar trebui să ţi se blocheze site-ul de la supraaglomerare...Şi nu glumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, bun venit pe blogul meu! :) În primul rând. Să știi că și eu m-am întristat foarte mult scriind-o, deoarece mi-a fost nespus de greu să o fac atâta timp cât circumstanțele nu prea-mi permiteau. În legătură cu întrebarea ta: acest blog a fost făcut de-abia în februarie anul acesta, așa că lumea încă nu a reușit să mă descopere. Sau poate nu au găsit nimic deosebit la acest blog. Eu mă bucur și cu cei câțiva pe care îi am, și încerc pe cât pot de mult să-i mențin interesați de pagina mea. Oricum, să știi că ceea ce-ai spus tu, chiar m-a înduioșat mult. Și pentru asta vreau să-ți mulțumesc! :)

      Ștergere
  3. Rob Michael, aici.
    Bravo, Andreea!
    Se vede cât de mult iubești lumea căților, iar recenzia ta mă determină să cumpăr cartea. Îmi tot amintește de romanul meu. FELICITĂRI!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, Robert! Dobrîi den', ha-ha! :)
      Eh, o iubesc eu, mult! E cea mai sigură lume, cred eu. Mă bucur că ceea ce-am scris mai sus, te determină să o faci, și sper să-ți placă, în măsura în care poate place o astfel de carte. Mulțumesc, și da, am observat.

      Ștergere