luni, 7 iulie 2014

Andreea's new books - #2

Ieri a trebuit să merg în Cora să-mi cumpăr două cărți pe care ni le-a dat profesoara de română de citit în vacanță. Bine, ele sunt trei în total, dar pe una o aveam deja în bibliotecă, pe a doua o citisem de la un unchi și voiam neapărat să o am și eu deoarece mi-a plăcut la nebunie – mai exact Enigma Otiliei. Și cum nu se putea să nu-mi cumpăr eu ceva pentru mine, adică, totuși, nu puteam să plec doar cu cele pentru la școală, aș fi avut ce moacă să fac toată ziua pentru că nu mi-am cumpărat ceva. 

Eu cred că am luat-o razna tot cumpărând cărți, deoarece am o grămadă pe care nu le-am citit încă, plus că vreau să-mi iau și de la Gaudeamusul din toamnă câteva. Nu știu când o să reușesc să le citesc pe toate până la terminarea vacanței; în a doișpea nu știu dacă voi mai avea timp să mă lăfăi în ele așa cum am făcut până acum. 
* * *
1. Circul nopții de Erin Morgenstern
Am pus, în sfârșit, mâna pe ea. Oh, Doamne, e a mea! De când mi-o doream, numai eu știu. Adevărul e că am auzit numai lucruri bune despre ea, iar descrierea mi s-a părut chiar interesantă, așa că trebuia neapărat să o am. Singura nemulțumire – și nu se datorează cărții – este că acea supracopertă are pe spate o ruptură. Și cum mai erau doar două pe raft și ambele erau în același statiu, am încercat să trec cu vederea.



2. Seraphina de Rachel Hartman
O văzusem de mult timp pe un blog, și-mi atrăsese atenția, iar coperta îmi place foarte mult. Dă impresia că ar fi carte de copii, dar știu că ascunde chestii frumoase printre file. Am o mică dilemă la această carte, deoarece eu știam că e doar un singur volum, așa că am căutat pe Goodreads să văd dacă e adevărat. Sunt puțin confuză fiindcă acolo nu mai apar și alte volume, dar pe pagina cărții, lângă titlu, arată că face parte dintr-o trilogie sau serie. Sau poate duologie. Încă nu sunt sigură. Oricum, sper să mă lămuresc cât mai repede.



* * *
M-am apucat de Regatul Umbrelor, și până acum îmi place. Să văd ce-mi va rezerva în continuare. Vă doresc o săptămână frumoasă și plină de povești interesante!

4 comentarii:

  1. Și eu mă simt la fel legat de cumpăratul cărților în ultimul timp :)) Sper totuși să termin o parte considerabilă din ele până la Gaudeamus, și dacă nu, oricum o să îmi iau acele cărți pe care le aștept și le vreau de luni de zile, nu cred că aș rezista tentației.
    Ți-ai luat "Circul nopții" :D Abia aștept să văd ce vei crede despre ea, iubesc cartea aia!
    Și de recenzia de la "Regatul umbrelor" sunt curioasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa voi face și eu. De-abia aștept să mi le cumpăr pe cele de la Gaudeamus.
      Și eu abia aștept să o citesc! :)

      Ștergere
  2. Seraphina e prima carte dintr-o serie, volumul 2 fiind anunțat pentru 2015. Există și un prequel deja publicat. Uite aici detalii -> https://www.goodreads.com/series/82039-seraphina

    Sunt curioasă cum ți s-au părut cărțile, eu încă n-am citit-o pe niciuna, așa că abia aștept părerile tale :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Speram, totuși, să nu fie o serie, cel mult o trilogie, deoarece cu seriile îmi e cam greu să mă împac. Mai ales dacă sunt de-abia la început cu publicarea.

      Și eu sper! :)

      Ștergere