luni, 7 iulie 2014

La Belle et La Bête (2014) | film

Descrierea: E anul 1720. După naufragiul flotei sale, un comerciant ruinat se exilează la țară alături de cei șase copii ai săi, printre care și Belle, cea mai mică dintre fiice, o fată veselă și plină de grație. După o călătorie istovitoare, comerciantul descoperă ținutul magic al Bestiei, care-l condamnă la moarte pentru furtul unui trandafir. Belle se simte responsabilă de teribila soartă ce i se pregătește familiei sale și decide să se sacrifice în locul tatălui.

Recenzia: Nu era în plan ca astăzi să mă uit la vreun film, dar cum căutam pe site-ul la care vizionez de obicei filmele sau serialele – voiam să văd dacă reușiseră să remedieze problema cu un serial pe care voiam să-l vizionez –, și cum nu s-a putut, am dat din întâmplare peste acest film. Mi-a atras privirea coperta foarte frumoasă, și cum am văzut că este vorba de Frumoasa și Bestia, am zis totuși să văd cum este această versiune. 

De la început îți dai seama că filmul este în franceză, și cum de obicei eu nu prea vizionez în această limbă – nu prea-mi place mie cum se aude – m-am gândit că va fi un obstacol mare pentru mine să mă uit la el. Dar a fost contrariul, deoarece rar mi se întâmplă să nu mă deranjeze limba franceză în vreun film. Bine, cred că acest lucru s-a datorat și faptului că eram nespus de curioasă să văd ce poveste ascunde această versiune a cunoscutului desen.

Cu toate că, în mod normal, filemele Disney se fac în engleză, cu actori vorbitori de limbă engleză, acesta, în schimb, a fost ceva care m-a pus pe gânduri. Dacă stăm puțin să cugetăm, numele Belle este de origine franceză, la fel și Gaston, cel care apare în cartea Frumoasa și Bestia. Acel vânător încrezut care tot o curtează pe Belle și care e împotriva cărților. Te urăsc, Gaston! Deci, dacă e să o luăm așa, faptul că filmul a fost făcut în limba franceză, îi dă, oarecum, ceva aparte. Și chiar dacă nu ar fi fost așa, tot ar fi fost mai special. Nu vă pot spune cât de frumoase erau peisajele din film, cât de frumos era arătat palatul Bestiei pe timp de zi, cu toți acei trandafiri crescuți peste tot, și totul într-o dezordine totală. Era ceva de vis, și mă simțeam, într-un fel, în Hobbitul, cu peisajele lui de basm, care-ți luau ochii efectiv. 

Povestea Bellei are un început mai diferit, deoarece înainte ca cele trei vase de navigație ale tatălui său să se scufunde, era era foarte bogată, și pe lângă bogăție mai avea lângă ea cinci frați; două surori – pe care în primă fază le-am urât nespus de mult, dar mi-am dat seama mai târziu cât de naive sunt – și trei frați. Naivitatea surorilor ei se datora, bineînțeles, faptului că fuseseră nevoite să-și schimbe brusc traiul de viață, și de la somptuasa lume a rochiile dantelate, din muselină și a diamantelor, să se retragă la țară. Săracele chiar nu știaum cum să o ia și cum să o întoarcă. Mi-a fost tare milă de ele!

Ceea ce mi-a mai plăcut la acest film au fost costumele personajelor, în special cele ale lui Belle, dar și costumația Bestiei. Se puteau observa detaliile migăloase, și să nu mai spun de înfățișarea creaturii care o speria la început pe Belle. Era atât de reală, și atât de frumos creată! Nu știu dacă va mai reuși vreo altă ecranizare, cât de curând, a acestui desene, care să facă o Bestie mai frumoasă. Și să nu mai spun de povestea din spatele Bestie, foarte frumos construită, dar și mai frumos a fost modul cum scenariștii au reușit să o arate publicului. Viața din spatele Bestiei mi s-a părut nespus de fascinantă, și atât de stupid terminată; aici mă refer la perioada în care era om.

Cu fiecare scenă care trecea, ochii mei se măreau de încântare. A fost un lucru nespus de frumos în film care mi-a mărit inima de zece ori, încât de-abi dacă mai încăpea în piept. Erau, acolo, niște cățeluși micuți cu ochii cât farfuriile, ce țineau, într-un fel, locul obiectelor neînsuflețite care apăreau originala Frumoasa și Bestia. Erau atât de drăgălași cum înceracu ei să-l hrănească pe tatăl Bellei atunci când a ajuns în castel, și se ascundeau de el dar și de Belle. Drăgălașii ăia m-au făcut mereu să zâmbesc atunci când îi vedeam, de parcă ar fi fost niște copii puși mai tot timpul pe joacă. Dar ce să le ceri, oricum, unor cățeluși, în afara faptului că animează mereu atmosfera, fie ea mai tristă sau mai puțin mohorâtă.

Am fost, oarecum, înspăimântată de acei giganzi care păzeau castelui și l-au ajutat pe Bestie să se lupte cu tâlharii care furaseră aurului și toate pietrele prețioase din castel. Dar după ce i-am văzut mai bine, am început să-i îndrăgesc mult, și am fost puțin tristă la sfârșit din cauza lor. Nu știu ce-aș mai putea spune pentru a vă convinge să vă uitați la film decât să vă mai zic încă o dată niște aspecte: multă magie, o poveste care pornește cu obișnuita Frumoasa și Bestia, dar care  începe să-și creeze, totuși, propria viață, și o face atât de frumos și delicat. Nu știu dacă ultimul cuvânt e cel mai potrivit, dar acesta mi-a venit pe moment. Mi-a plăcut, mult, mult, mult!

Și dacă v-am convins să-i dați o șansă, îl puteți viziona pe acest site

2 comentarii:

  1. O sa il vizionez cand ma eliberez de filmele si serialele pe care le am deja in lista.
    Multumesc de recomandare!
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multă plăcere!
      Sper să-ți placă. :)

      Ștergere