vineri, 4 iulie 2014

"Anotimpul fructelor de mango" de Amulya Malladi

Romanul Anotimpul fructelor de mango poate fi comandat de pe site-ul editurii Corint

DESCRIEREA: După șapte ani petrecuți în America, Priya Rao se întoarce în India natală. Dorește să-și anunțe familia că este logodită cu Nick, americanul pe care-l iubește, dar vestea frânge inimile celor din jur, care insistă ca ea să se mărite cu un "băiat bun indian".

Vizita se transformă într-o experiență copleșitoare. Tânăra femeie, care a cunoscut lumea occidentală, încearcă să aducă schimbarea și în propria familie. Între două culturi profund diferite, între tradiție și modern, între generații diverse par să existe conflicte de netrecut.

RECENZIA: Nu știu ce am avut săptămâna aceasta când a venit vorba de citit, și aici vorbesc de cărți tactile, deoarece virtual am citit de aproape mi-au sărit capacele. Am fost frustrată pe tema asta deoarece cartea am început-o pe 25 iunie, iar terminarea ei nu ar fi trebuit să-mi ia mai mult de câteva ore, maxim o zi; așa cum se întâmplă de obicei la cărțile cu un număr de pagini atât de mic.

Trecânt peste, această carte mi-a lăsat un gust dulce în gură, nu doar prin titlul ales – la care vă voi dezvălui mai spre sfârșit, oarecum, semnificația –  ci și prin faptul că am reușit să pătrund în cultura și tradițiile unei țări în care, după cum este cunoscută, regulile nu sunt printre cele mai blânde și mai ușor de acceptat; cel puțin din punctul meu de vedere.

După cum se observă din descriere, romanul spune povestea unei femei ce poartă numele de Priya Rao, o tânără indiancă ce se întoarce după șapte ani în țara ei natală, din dorința de a-și revedea familia. Prin această revedere, Priya își dorește foarte mult să-și anunțe logodna cu un american pe nume Nick, dar știe că acest lucru va fi foarte greu de realizat din cauza faptului că regulile din țara ei nu-i permit să-și ia orice soț pe care și-l dorește.

Principiile oamenilor din acea țară sunt cam așa: este o rușine, este ceva de nedescris și de neconceput să te căsătorești cu un bărbat sau femeie de altă naționalitate, ci numai cu un indian. Dar și aici vin niște lucruri interesante, deoarece fata respectivă nu are voie să se căsătorească cu orice bărbat, ci cu unul de același rang cu ea. Dacă aceasta este bogată, sub nici o formă nu trebuie să-și împartă viața cu un sărac, ci cu un "băiat bun indian"; așa cum tot am văzut denumirea prin carte.

Bineînțeles, revederea cu familia nu este așa cum și-ar fi dorit Priya, deoarece aceasta se simte foarte îndepărată de ei dar și de cultura în care a fost născută și crescută. Își dă seama că după șapte ani în care fusese atât de departe de țara ei, știind cât de diferită este America de India, depărtarea o face să realizeze că nu se mai crede ca fiind acasă. Fiind învățată cu mâncarea, societatea și libertatea de acolo, consideră că regulile din țara ei sunt cum nu se poate mai greșite.

Dar nu voi sta să vă povestesc în continuare cam ceea ce se întâmplă în carte deoarece, v-o spun cu mâna pe inimă, se merită să o cumpărați, și din momentul ăsta a ajuns printre cărțile mele preferate. O recomand tuturor cu cea mai mare sinceritate și plăcere. Plus că, nu este deloc scumpă, iar ceea ce veți găsi înăuntru vă va învăța multe lucruri despre cultura indiană – bineînțeles, cei care nu știau foarte multe până acum despre ea.
Crezusem întotdeauna că autoevaluarea era o prostie. Că nu înseamnă de fapt nimic. Cum să nu te cunoști pe tine însuți? Cred că știm cine suntem, știm adevărul-adevărat despre noi înșine și, doar atunci când acest adevăr nu mai e palpabil, ne dorim să săpăm mai adânc în conștiința noastră, ca să vedem dacă găsim acolo ceva mai bun, ceva care să ne motiveze să trăim mai departe. 
Eu nu știam foarte multe despre India, ceea ce cunoșteam era faptul că ei au ca animal sacru vaca, și consideră o jigniră foarte gravă dacă vreun om de altă naționalitate consumă carne de vacă de față cu ei. Bine, mai știam și faptul că femeile sunt tratate ca fiind niște sclave și foarte rar au ultimul cuvânt de spus. Dar în cazul acestei cărți, unele reguli au fost încălcate, și spun acest lucru deoarece mama Priyei – Ma –, este de obicei ultima care închide gura. Tatăl acesteia, Nanna, denumirea însemnând "tată", este mai mult plecat de acasă, ceea ce-i dă înaintare soției acestuia să-și facă toate mendrele. Oricum, el, ca persoană, este un om foarte plăcut și nu ține cu strictețe la toate tradițiile pe care le au. Priya are un frate mai mic, Natarajan – poreclit Nate –, care o mai înțelege cât de cât. Oricum, mama acesteia este destul de dură, și foarte rea în unele dăți, ceea ce m-a făcut să o urăsc aproape de la primele pagini ale cărții.

Ceea ce mai este interesant este faptul că unele personaje sunt strigate în limba hindi, exact cum a fost și în cazul tatălui Priyei. De exemplu, bunicul ei este numit Thatha, bunica Ammamma, iar Akka soră. În felul ăsta am învățat și eu puțină hindi. Chiar dacă acest aspect este ceva interesant – și plăcut –, am fost surprinsă, oarecum, deoarece trebuia să mă aștept la lucrul ăsta, să descopăr o regulă foarte interesantă, dar nespus de ciudată. Și aici mă refer la faptul că, acolo, când o femeie este pe menstruație, nimeni, dar absolut nimeni, nu are voie să pună mâna pe ea, iar aceasta, la rândul ei, nu trebuie să atingă nimic. Iar acest aspect i-a determinat pe soții femeilor să învețe să gătească pentru ele și copiii lor. Dar dacă se întâmplă ca una dintre fetele lui să nu fie căsătorite, atunci el, ca bărbat, nu trebuia să mai faci nimic. Bineînțeles, atâta timp cât acea tânără nu era și ea pe menstruație. Acest lucru s-a aplicat în cazul Sowmyei – mătușa Priyei, adică sora mamei ei – care, ajungând la vârsta de aproape treizeci de ani, nu s-a căsătorit.

Venind vorba de căsătorii, a fost un lucru care mi-a plăcut în cazul acesta. Chiar dacă nu aveau voie să se căsătorească cu oricine, atunci când părinții voiau să-i prezinte pe cineva, putea să refuze ori de câte ori dorea. Bineînțeles, exista și o limită, deoarece până la o anumită vârstă chiar trebuia să te căsătorești.

Chiar dacă vaca este sacră în India, și este considerată un animal sfânt, am observat că Priya nu ezita niciodată să numească fetele de acolo vaci trimise dintr-un loc în altul. Și spun acest lucru deoarece în carte s-a precizat faptul că fetele nu sunt niciodată ale părinților, ci ele de fapt aparțin bărbaților cu care se vor căsători. Și am extras și o mică explicație: "În telugu cuvântul fată este adapilla, unde ada înseamnă "a lor", iar pilla înseamnă "fată". În esență, creatorii limbii au urmat regulile societății și au decis că o fată nu era niciodată a părinților ei, ci mereu a altora, aparținând mereu altcuiva decât celor care i-au dat viață."
Respectul era ca o stradă cu două sensuri; dacă eu nu primeam, nu puteam nici să dau.
Am avut ocazia să privesc unele scene dintre doi tineri căsătoriți, care se căsătoriseră fără acordul părinților. Fata era din țara lor, dar nu de același rang, nu avea atâția bani ca ei, și acest lucru, cum am spus mai sus, era ceva greu de acceptat. O rușine pentru familie. Am observat cât de urât era tratată de familia acestuia, iar acest lucru m-a întristat foarte mult, deoarece ea mi se părea foarte la locul ei. Și nu merita o astfel de tratație. Dar am descoperit totodată și cât de urât sunt văzuți negrii – și aici nu sunt sigură dacă se refereau doar la cei din America sau erau băgați în acceași oală și cei din Africa –, dar și americanii, oamenii albi. Ambele rase erau considerate la fel de către majoritatea indienilor. 

Și ca să spun, în sfârșit, ceea ce mi-a plăcut celor mai mult, a fost faptul că, la începutul fiecărei părți din carte – aceasta având cinci la număr – se găsea câte o rețetă din preparatul care apărea în partea respectivă. Cu ingrediente, explicații, tot. Iar fiecare preparat conținea și mango. Dar mai sunt și alte lucruri care mai au legătură cu acest fruct, dar pe care le veți descoperi numai citind cartea. Oricum, cartea mi-a făcut o poftă de mango și parcă-mi vine să mă duc să cumpăr ingrediente pentru orice preparat din carte, și să mă apuc și eu să fac. Bine, dacă sunt în România toate ingredientele respective.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la această carte a fost faptul că unele denumiri, cum ar fi un fel de mâncare care nu apărea la începutul unei părți din carte, sau un obiect – care habar nu aveam ce era – nu apărea explicația în partea de jos paginii respective. Mai mereu a fost destul de greu să-mi dau seama la ce se referea mai exact persoana respectivă, dar cu toată această nedumerire, tot nu m-am răzgândit să nu-i dau cinci stele din cinci. Chiar merită fiecare stea în parte. 

2 comentarii:

  1. Cartea pare foarte interesantă. Deși singurele mele cunoștințe despre cultura Indiei vin de la proiectele pe care le-am făcut pentru Maitreyi, însă pare foarte interesantă, mai ales partea cu rețete, e un plus care face cartea și mai atractivă. Cred că o să o încerc, pentru că chiar vreau să văd cum s-au schimbat părerile tipei în legătură cu cultura propriei țări după ce a gustat din libertatea (uneori exagerată) a Americii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost foarte surprinsă când am văzut rețetele. Mi s-a părut un lucru foarte inspirat din partea autoarei. Stând atâția ani departe de țara ta, mai ales una precum e India, este, oarecum, normal să vezi cu alți ochii lucrurile cu care a fost învățat până acum. Și ai dreptate, americanii sunt uneori prea exagerați cu libertatea lor.

      Ștergere