duminică, 16 martie 2014

#Gândurile unui om mort

GÂNDURILE UNUI OM MORT
* * *
Am la căpătâi o panglică arămie,
împrejmuită cu o foiță argintie.
Stau întinsă, învăluită în durere și-agonie,
și-mi dau seama că nu mai sunt decât omul răpus de melancolie.
Stau într-o cutie, închisă între patru scânduri.
Și-ncerc să-mi aduc aminte cu durere,
tot ce-am pierdut, plus dulcea mângâiere.
Odinioară, mi-am dorit să fiu gerul ce pătrundea prin ferestre.
Cel ce mereu te umplea de poveste.
Să fiu asemenea îngerilor căzuți, săvârșind ceea ce-au început.
Să fiu durerea agonizantă, ceea ce cu greu era uitată.
Dar acum, doar stau și-ascult șoaptele-n tăcere,
și țipetele de deasupra mea.
Plânsetele dureroase, ce odinioară-mi sfâșiau inima.
Și cuiele adânc înfipte, cele ce erau puternic bătătorite.
Și-acum închid ochii așteptând, numai ropotul de ploaie căzând.
Mă retrag în mormântul meu, cu plânsete de noapte bună.
Să-mi fie țărâna ușoară, și patul cald.
Să mă apropii de cele veșnice, să privesc în jurul meu.
Cum totul trece, iar eu una nu mor greu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu